Obicei(uri) de iarnă

Obiceiurile de iarnă apar la ţară, în timpul anotimpului cu pricina. Sunt şi la oraş obiceiuri, dar ele pot fi întîlnite şi-n celelalte anotimpuri (obiceiul băutului, al fumatului, al bîrfirii colegilor etc.).
Dar cum zicea şi poetul, obiceiul de iarnă s-a născut la sat, fiindcă acolo, pînă-n secolul XIX, lumea era mai curată şi nepoluată de civilizaţie. Plus că uliţele-s largi, nu trec maşini, nu apar poliţişti,şi totul capătă un aer ireal, de vis (uneori, de coşmar – că,ce, coşmarul e real?). În secolul XXI, deşi a dispărut diferenţa dintre sat şi oraş (că e internet şi-n sate uitate pe un vîrf de munte pleşuv), obiceiul de iarnă Capra a rămas neschimbat, fiindcă e transmis din tată-n fiică, pe cale (oarecum) orală. Aceste mini-spectacole diletante, dar vînjos strămoşeşti, au un grad de repetabilitate subînţeles , de multe ori, agreabil:
Capra-ţăranul se-mbracă-n costum deşucheat de Brezaie şi păcăne din două beţe pe post de gură , dîrdîind în pragul gospodarului, şi îngînînd peltic aberaţii de tipul „ţa-ţa-ţa capriţă, ţa/te-adusei din Africa/te adusei cu avionul/te hrănesc cu biberonul!” (ce căuta animala tocmai pe-acolo, pe unde-şi fac veacul dromaderii, rămîne un mister); gazda, neînţelegînd ni’ca din text, invită cuviincios urătorul în casă şi se pun pe băut, spre disperarea fomeii care vroia să mai şi vîndă din molan...
Capra treimiistă –Brezaia se duce la uşa gospodarului, întreabă politicos „primiţi cu obiceiuri strămoşeşti?”, iar din casă iese...Varza şi rage, disperată ”Sictir, golanilor, că şi anu’ trecut ne-aţi urat, apoi ne-a dispărut purcelul!”...După calmarea gazdei, paşnici, se pun pe băut.
Capra – variantă de asemenea treimiistă – Varza vine-n vizită la gospodar şi n-apucă să-ntrebe nimic, iese Capra şi-o înfulecă, lacom...Supravieţuitoarea, cu o conştiinţă maculată, se pune pe băut.
Capra- varianta 2- se duce o Capră să-ntrebe dacă e primită...cu ea însăşi, iese un ţap şi o cere de soţie ; Capra leşină şi ţapul profită că-i nubilă...Apoi, satisfăcut, se pune pe băut, stropind , galanton, partea femeiască, cu zaibăr...
Mai ştiu obiceiuri populare – Colindătorii zăbăuci, Pluguşorul anacronic , Căluşarii hibernali, Sorcovitorii ebrietaţi , dar nu vi le mai spun, fiindcă voi fi acuzat de întinarea memoriei folcloristice a neamului. Oricum, zilele şi nopţile astea, voi face şi eu, precum eroii mei, în finalul reprezentaţiilor : mă voi pune pe băut.
Căci, vai!, draci lectori, se pare că ăsta e fondul reprezentaţiei rurale : macheala. Cadrul rămîne un simplu pretext...
Şi-n final, o nevinovată interogaţie : primiţi cu Noul An?...

Pozitivii negativi ai Iaşiului - in Ziarul de Iasi

Articolul publicat acum cateva zile pe blog, poate fi citit astazi si in "Ziarul de Iasi"

Spinoasa problemă a Revelionului

De ce spinoasă? De-aia, fiindcă Revelionul rămîne, pentru mine, eterna şi repetata aşteptare frustată. Nu ţin minte să fii avut un Revelion impecabil (şi am trăit destule!). Revelionul dezamăgeşte, dacă eşti exigent şi sincer, prin raportul dintre cerere şi ofertă. Ultima este, de cele mai multe ori, sub pretenţia primei.
Da’ nu vă luaţi după mine : poate-s eu cîrcotaş şi nerealist, visez nămeţi pufoşi, trăsuri cu cai, foc în sobă cu lemne trosnind, vin bun , băut cu o parteneră de vis... bătăi cu bulgări, dimineaţa, linişte edenică, sufletul prea plin de frumuseţea lumii înconjurătoare...
Şi ce obţii, de multe ori? O noapte anostă, undeva într-o casă sau crîşmă second hand, lume care la-nceput e timidă, apoi, dimpotrivă, tupeistă şi de prost-gust, dansuri deşănţate, chiote afolante, glume tîmpite, mîncare prost gătită, băutură inferioară...pînă şi sonorul televizorului e luat...partenera nu prezintă interes...şi-ţi vine să fugi unde vezi cu ochii, înciudat (chiar disperat!) că ai mai ratat un Revelion.
O să mă-ntrebaţi de ce nu-l fac la Viena – Strauss, pomi de iarnă uriaşi, trăsuri cu vizitii/majordomi stilaţi?...Unu : e şi chestie de bani. Doi - am fost odată şi m-am simţit cumplit de singur, iar grupul din care făceam parte mă crispa non-stop.
Sunt şi unii cu mentalitate ...nemţească : ne-am propus să petrecem? Apăi, petrecem, tată! Ce contează unde, cu cine, cum? Am dat 600 de euroi de persoană, nu-mi permit să nu mă simt bine, că-s la Sinaia, nu în bătătură la socrii! Mănînc, beau, dansez, socializez la maximum, dansez paţachine pe ritm de manea, pup paceaure la Periniţa, dansez fund în fund cu mitocanii, lipesc dolari pe fruntea lăutarilor, frec cu zăpadă casnice , pînă la apoplexie vomat dimineaţa, apoi colebil, dres cu ciorbă de potroace, şi luat cu o bere, să ne dregem; punct şi de la capăt – life, teteo!...Îi invidiez pe aceşti plezirişti, frumoşii copii ai compromisului.
Dar, mai ştii, poate anul viitor va fi altfel şi pentru mine.
Sau, mai ştii, unde scrie că Revelionul trebuie să fie o reuşită? În fond, te simţi bine de atîtea ori în timpul anului, încît e recomandat să te odihneşti măcar pe 31 decembrie şi 1 ianuarie. Că şi-aşa, abia ieşit din Crăciun & Sf. Ştefan, intri-n Sfinţii Vasile şi Ion, şi Revelionul ar putea fi un binevenit respiro , în sarabanda sărbătorilor astea care, sub pretextul că te fac fericit, îţi creează probleme de toate felurile – de la financiare & medicale, la sentimentale & filosofice.
(Altfel, desigur, La mulţi ani!)...

Craciun cu Craciun

Eu, de Craciun, ma duc la Craciun. E vorba de vecinul meu, Craciun Mitica, care fiind octogenar e confundat cu alt mos Craciun.Toti se poarta frumos in decembrie cu vecinul, crezind ca le aduce ceva in cos. El, sadic, aduce, intr-adevar, notele de plata la intretinere...
Mie-mi place mai mult Craciunita,adica fata mosului, care e divortata si aduce... alt gen de cadouri doritorilor, avind particularitatea de-a nu putea pronunta silaba NU. In compensatie, zice DA oricarui doritor de ...cadouri. Am observat ca solicitantii nu-s deranjati ca fata mosului poarta saculetzii pe fatza...In familia "sfinta" mai exista si o Craciunoaie, dar de ea nu se intereseaza nimeni. Si-un Craciunel, de care se intereseaza politia, periodic, cind ii cad infractorului Craciunescu din sac... droguri.
Deci, ce mare scofala sa astepti Craciunul? Mai bine Halloweenul, ca mai rizi de rudele care se sperie cind deschid usa nepotului si dau de Dracula...
V-ati prins ca acest articol vrea sa va puna la-ncercare capacitatea de-a va indigna; deci, indignare placuta & Sarbatori fericite!

p.s.: click pe clip pentru cadoul vostru de la Mos Bogdan Ulmu :)

Diferenţa dintre Irina Loghin şi Ludovic Orban...

...Este mare! ¤ În primul rînd, cea mai vizibilă, de sex (deşi nu-şi ţin sexul la vedere). Apoi, de partid (fie vorba între noi, nici partidul – mai ales PRM – nu se mai vede). În fine, de cîntat (deşi, dl. Orban a sosit recent pe tărîmul muzicii).¤ E clar că doamna Loghin vrea să termine cu politica şi să se dedice songului mioritic, în timp ce dl. Orban are şanse mari, ca să se dedice muzicii...fără să-şi propună. Dar cînd se scandează, de o săptămînă, într-una, „demisiaaaa!!!”, tre’ să te conformezi.¤ Mă rog, guriştii o duc mai bine decît politicienii, ca dovadă că lui Nelu Ploieşteanu nu-i cere nimeni demisia, pe cînd lui Remeş, Orban, Băsescu, Păcuraru, Tăriceanu, Marko Bela & his boi, da! ¤ Dezavantajul călăreţului. ¤ Numai că nici asta nu-i o soluţie, să schimbi miniştri la şase luni, că-n şase luni nici nu pricepe mare lucru ăl numit şi gata, cînd să-nveţe meserie, e dat afară! Păi ce, ca să ajungi bucătar ai nevoie de doi ani şcolarizare şi pentru ministru, doar două săptămîni practică? Hm! ¤ De-aia are România o imagine şifonată pe glob, că ăi plătiţi să-i facă lookul, n-au timp să se perfecţioneze-n meserie.¤ A fi ministru e mai greu decît a ajunge croitor, cismar, ospătar, matriţer, felcer ; dar la asta n-are nimeni timp să mediteze, fiindcă e numit anapoda şi dat afară imediat.¤ Cum ar fi să-l pui pe Cărtărescu să scrie un roman, după două-trei pagini îi iei romanul şi îl chemi pe Liviu Papuc să-l continue ; după cinci pagini iei cartea şi din faţa lui Papuc şi i-o încredinţezi lui Bogdan Ulmu şi aşa mai departe. Ies tot 200 de pagini, dar nu se va înţelege nimic, fiindcă Mircică are geniu, Papuc rigoare & informaţie, iar Ulmu doar băşcălie.¤ Dar hai că o carte fără stil nu ucide, dar un guvern fără stil & profesionişti, DA! O să vedeţi asta peste cîţiva ani, cînd o să căpătaţi perspectivă...¤ Că şi Marko Bela mă enervă zicînd că e periculos să te apropii de politica românească, ca şi cum UDMR ar fi un partid din Ungaria!...¤ Mă ştiţi doar că nu-s xenofob, ba chiar am avut toată viaţa o pasiune pentru unguroaice, dar cînd o duci bine în România, pe banii românilor, în parlament mioritic, nu mai face pe locuitorul din Balaton, ighen? ¤ Cine mă mai enervează?(da’ nu de-acum, ci de fo’ 12 ani, de pe cînd lucram acolo) : Chişinăul. Expulză doi diplomaţi români, pe motive bramburiste.¤ Şi mai ştiu unii fericiţi că trec invizibilul pod de flori! ¤ Aşa le trebuie! ¤ Mă mai amuză faptul că fiinlandezii consideră svastica drept un simbol eminamente religios : sigur că are şi conotaţii de-astea, dar să nu cădem din lac în puţ, că doar Regele e gol chiar şi iarna, nu?! ¤ Altă chestie care te pune pe gînduri :ONU avertizează că-n multe ţări, din ce în ce mai puţini oameni au acces la hrană.¤ Nu cred că e vorba de noi, fiindcă văzui într-o zi la tembelizor fo’ 50 de godaci care expiau sub cuţitul gospodarilor ; oricum, e bine şi sănătos ca un porc de 150 de kile să ne-ajungă timp de un an – mai ales dacă suntem din familii cu un singur membru.¤ Dacă facem parte din familii fără nici un membru, atunci musai să-mpărţim rotofeiul şi cu vecini, rude, asistaţi, factori poştali, cosmonauţi, prostituate, gunoieri, ambidextrii, hingheri şi alte persoane importante, dar lipsite de prosperitate...¤ Să trecem la alte veşti defecte : nişte traficanţi de droguri din Rio de Janeiro în cine credeţi c-au tras cu mitraliera? Da, în Moş Crăciun! Ptiu! ¤ L-au confundatără cu ...poliţişti sub acoperire, ţaţo! ¤ Dar mai nostim (deşi nu nostim e termenul potrivit!) e că-n Angola doi actori care filmau o scenă cu bandiţi, au fost împuşcaţi de poliţia locală din motiv de confuzie – jucau prea bine rolurile. ¤ Morala? Cînd interpretaţi bandiţi, jucaţi prost, draci actori, ca să aveţi viaţă lungă...¤ Daă să lăsăm cele lumeşti, în sfintele zile de Crăciun şi să ne îndreptăm cu gîndul & atingerea castă, către cei dragi : familie, colegi, cititori şi mai ales cititoare ale rubricii de faţă. Vă las, că mi-au sosit colindători, floriiileee daaaaalbeee...!

Pozitivii negativi ai Iaşiului

Gracila Cerasela, tînăra mea veche colaboratoare ( cam de 15 ani, nu?), mă invită să scriu ceva despre un erou pozitiv sau negativ, din Iaşi. Sunt pus într-o situaţie delicată : negativi complet... negri, nu cunosc; să văd ce pozitivi... albi, sau gri, găsesc în agenda telefonică...
Ar putea fi unul, Constantin Rusu, decanul de la Geografie; un profesor de elită, universitar recunoscut pe plan mondial, pedolog infatigabil, companion de şpriţ competent...Dar cum mi-e naş, o să se creadă că-s subiectivist. Deci, cade...
Casian Maria Spiridon cred că are şanse suplimentare : nu mi-e rudă, suntem vechi prieteni, e un editor excepţional, poet şi critic remarcabil, e unul dintre puţinii oameni din Iaşi cu care nu m-am certat vreodată...Dar are mulţi duşmani ; nu-mi ajung duşmanii personali? De ce să-i preiau şi pe-ai lui?...Nu, îl mai amîn...
Florin Faifer : un eminent comentator de teatru. Un om cu rară sensibilitate pentru arta scenei şi cea dramaturgică. Oenolog în formare şi curtezan incorigibil. Dar mi-e coleg la Universitate : şi-o să se supere ceilalţi colegi de la „Enescu” că nu-l enumăr decît pe el. Deci, nu e nici el omul potrivit...
Poate Călin Cocora : da, scoate revista Feed Back & multele volume ale editurii Princeps edit. E un om mereu blajin, care zîmbeşte într-una, amator de poante, plin de iniţiative, e o plăcere să lucrezi cu el...Dar îmi amintesc că mă critică pentru tehnoredactările diletante ale cărţilor mele şi, deci, îl tai şi pe el, cu fermitate, de pe listă...
Toma Hogea : urma chiar să realizăm un spectacol, anul acesta. S-a amînat. Dar are hazul lui – nu numai ca actor, ci şi ca personaj. Îmi place teribil să-l tachinez ; şi-mi place că Anda, soţia lui, moare de rîs la glumele mele...Dar cu Toma, de cînd şi-a luat doctoratul, mă văd rar. Pe chestia asta, îl şterg şi pe el de pe listă...
Parcă ar fi timpul să-mi exprim şi feelinguri de altă natură : deci o trec pe listă pe Narcisa, o minunată stăpînă a librăriei centrale Junimea. Are pasiune pentru carte, ajută iubitorii de carte, aduce titluri din toată ţara, se luptă să vîndă mult, ca să dea lefuri mari angajaţilor...ce mai, Narcisa e cea mai potrivită pentru acest articol. Ba nu, că după aia s-ar putea să aibă probleme acasă, să o întrebe Matei (soţul ei) de ce o laud atît de tare, aşa că, sorry...
Vasile Popa Homiceanu : psiholog, prozator, prieten vechi...Are mereu ascunsă, prin vreun sertar, o sticlă pentru cinstit amicii...Na, că l-am desconspirat şi-acu s-ar putea să intre la foloase necuvenite...Plus că a scris o piesă de teatru şi de cîte ori mă vede mă-ntreabă cînd are loc premiera...nu, îl şterg şi pe el de pe listă.
L-aş trece pe listă şi pe Benoît Vitse ; am realizat un spectacol la Ateneu, la iniţiativa lui şi acum am altul în lucru. Benoît e un excelent manager, om de cultură, are o putere de muncă invidiabilă, caută mereu texte incitante, adulmecă scandalul teatral (tip Evangheliştii) cu nări de ren...Totuşi, mi-a spus că va părăsi curînd ţara, aşa că (deja) nu mai e ieşean, deci iese şi el din grilă...
Lucian Vasiliu, bun prieten şi om de cultură serios, amator de calambururi seducător, muzeograf remarcabil, dar, de o bucată de timp, ...ne vedem prea rar. Deci, nu e indicat, acum, să...Plus că o să creadă lumea că-s filobîrlădean. De-aia nu mă gîndesc nici la Mihai Valeriu, inimosul patron de la Bolta Rece...
Liviu Papuc singurul om din Iaşi care are verticalitatea să nu mă refuze cînd trîntesc haiduceasca invitaţie „Bem şi noi ceva?”... da’ nu, o să zică cîrcotaşii că-s filobucovinean.
În concluzie, draci lectori, văzurăţi că mă strofocai să scriu despre un ieşean pozitiv, da’ nici unul nu corespundea. În concluzie, mă propun personaj ideal al Cetăţii de pe cele şapte coline, deoarece, măcar în cazul meu nu vor ieşi discuţii : mi se pare normal să-mi fac publicitate, în contextul în care mass-media e ocupată de Elodia cea dispărută în Dubai, Ludovic Orban cel accidentabilos în Cotroceni, Norica cea ministră, Andreea Marin cea mamică, Prigoană cel tătic ş.a.
La mulţi ani şi puţini duşmani! (că despre bani, măcar de Sărbători să tăcem pios!)...

Umor la gura fostei sobe: Sfaturi & indicăţii preţioase

Am citit cu indignare miştourilor unui gazetar care ataca explicaţiile sau sfaturile tipărite de comercianţi pe etichetele unor produse comercializate legal, în scumpa noastră Românie. Io mă săturai, teteo, de băşcălii gazetăreşti, deci iau apărarea celor ce produc & inscripţionează asemenea mărfuri, deoarece ştiu ei ce ştiu şi fac ei ce fac, nu stau la colţ să cîrcotească...
Cică de ce scrie pe un recipient cu conţinut soporific „Atenţie! Poate produce somnolenţă!”.Cum de ce? Eu am luat somnifere 20 de ani şi, cu cît luam mai multe, cu atîta insomniile-mi deveneau mai viguroase! Deci, e bine de ştiut că există în farmacii şi somnifere care AU efect! Ura!
Apoi : cică de ce ne previn comercianţii de uscătoare de păr că „ nu se utilizează în timpul somnului”? Păi d’aia! Că sunt pe lume căscaţi care-adorm cu foenul în freză şi pilozitoase care se uită la emisiuni tv politice şi se trezesc dimineaţa cu parura lui Răzvan Theodorescu! Dacă nu-ţi iei măsuri de precauţie, te pomeneşti dat în judecată degeaba de blegii păguboşi !...
Alta : pe pungile cu chipsuri sunt invitaţii tentante de tipul „nu e obligatoriu să cumpăraţi, puteţi citi detaliile din interiorul pungii”. Ei şi? Ce-o fi aberant acilea? Unu’ cumpără punga, altu’ haleşte chipsurile şi ultimul citeşte instrucţiunile. Na!
Sau, cică, sanchi, de ce pe o pungă de arahide scrie „Atenţie! Conţine arahide!”. Păi tocmai ca să vă demonstreze că e o firmă serioasă, nu ca alea care băgau floricele în pungile de alune şi seminţe de bostan în cutiile cu fistic. E-he! Cît gogoşar murat în borcan de Manciuria n-am mîncat io! ...Să fie primit! Deci, mă bucur cînd producătorul îmi reconfirmă pe eticheta din faţă, ceea ce comerciantul spune pe eticheta din spate. Sau invers.
La o periuţă de dinţi – ei, da, nici banalele periuţe nu scapă de necesitatea ins trucţiunilor!- se spune că trebuie folosită partea cu peri de plastic. Şi ce dacă? Poate că partea cu peri ...de păr, a fost deja uzată ; ori, poate că partea fără păr nu ţine pasta de dinţi. Sau nu e eficientă. Bine că nu se indica folosirea cozii periuţei, atunci ar fi fost anormal, nu?!
Da’ cea mai scandaloasă băşcălie e făcută pe seama instructajului de funcţionare a drujbei ; cică de ce suntem avertizaţi „ Nu încercaţi să opriţi lanţul cu mîna sau alte organe!”. Ptiu! Păi omul care-a tipărit, doar vrea binele drujbarului : fiindcă există acea tentaţie firească, de care vorbea şi Freud în manualul său dedicat proletarilor masochişti, de-a opri lanţul cu mîna, piciorul, nasul sau, în caz de erecţie neinspirată, ...alt organ. Avertizat, scapi de tentaţia naibii, şi apelezi la butonul de întrerupere a sculei, fără să psihanalizezi anapoda...
Şi-aşa viaţa e grea : ce rost are s-o complicăm cu tăiatul firului publicitar în 4? La mulţi ani, echilibraţi psihic! Nu băgaţi botul nici la abureli cu Elodia care piaptănă o cămilă în Abud Abi, ori cu Prigoană care vrea s-o ia de nevastă de Bahmu. Dacă vă simţiţi manipulabil, mai bine terminaţi cu tentaţia mass-media şi fugiţi pe un vîrf de munte omenos, unde ciobani blajini vă vor învăţa să strîngeţi cheagul şi salvamontiştii vă vor ţine la curent, trimestrial, doar cu veştile esenţiale. Pa!

Iarna nu-i ca...iarna!

E uşor să spui acum, după Traian,că iarna nu-i ca vara, ori că foamea nu-i ca setea şi alte nerozii mediatizate. Io vă zic însă, inteligent, ce-am zis şi-n titlu : iarna nu-i ca iarna.¤ Ce vreau, de fapt, să subliniez? NIMIC! ¤ Da’ ce, Băse a vrut ceva? ¤ Numa că el a ajuns celebru cu o platitudine, pe cînd eu, care-am rostit în viaţă sute de vorbe de spirit, rămîn un anonim gînditor ieşean, care poa’ să scoată artificii verbale în avalanşă, că tot ludic de renume moldav rămîne!...¤ Da’ de unde-mi veniră aceste căznite filosofări hibernale, bre? Pesemne, de la reportajele date pe post, în care zeci de conducători auto înjurau mărunţel din buziţe neaua decembristă, fiindcă din cauza ei ...ei tremurau pe drumuri nedăszepezite. Scîrţ! ¤ Vara se plîng de zăpuşeală, iarna – de ger...of, cum să le mai fii pe plac, nemulţumiţilor de profesie? ¤ Şi-ncă ceva : nu-mi place să mă repet, an de an, dar mi se pare mie, ori iarna IAR ne-a luat pe nepregătite?! Că m-astup!(cum zic bănăţenii).¤ Propun s-o desfiinţăm, ca să scăpăm de-o grijă.¤ Şi să schimbăm şi titlurile unor opere celebre – Iarna pe uliţă, Iarna vrajbei noastre, Baba Iarna intră-n sat, Iarna lui Vivaldi,Visul unei nopţi de iarnă etc.- înlocuind cuvîntul cu sinonime tip toamnă secundă, ori primăvară de probă. Va fi de bun augur, o să vedeţi! ¤ Tot de bun augur e, pentru Norica Nicolai demisia lui Chiuariu ; tot vrea ea să devină ministră. Acum e momentul! ¤ Numai că demisionarul s-ar putea să prindă primăvara-n post, căci numirile, uneori, la noi, se fac al naibii de dificultos. O fi şi din cauza numelui, că Elena (Udrea) sau Anca (Boagiu), merg mult mai repede. Sau o fi o confuzie livrescă, de tipul Nora lui Ibsen şi Norica lui Nikolai (Gogol)? ¤ E şi-o emisiune, Norică pentru mama , da’ nu m-am uitat niciodată, că nu de noră am io nevoie, ci de bani pentru Revelion...¤ Fiindcă văzui la tv o firmă care-nchiriază Crăciuniţe, şi mi-ar place să-mi petrec Sărbătorile de iarnă între 10 Crăciuniţe vesele şi decorative. E cam 200 de lei pe oră una, deci cu 2.000 de lei, am paceaure festive toată seara, şi fac şi un Revelion inedit – pînă acum trăind între Crăciunoaie care nu costau nica’, da’ nici nu-ţi venea să le priveşti.¤ Nici Mircea Dinescu nu va avea un Revelion plăcut, deoarece pierdu una din proprietăţi ( cea din Dolj!) şi nu-i mai rămaseră decît fo’ cinci.¤ Şi pentru liderul PSD sărbătorile-s tensionate, deoarece riscă să rămînă fără casă. Hasmodia naibii, auzii că s-a încercat şi-o colectă publică gen Un euroi, pentru Mircioi ; asta ar fi culmea, ca ăi săraci să doneze valută bogaţilor! (a mai fost un caz, Cristoiu mamii lui, în care i se plîngea de milă, deoarece pierduse un proces cu-o doamnă, pe care el o făcuse curvă şi urma să-i dea 400 de milioane numitei). Cum Cristoiu a cîştigat, întotdeauna, de zece ori cît mine, propun să mai dea şi el – plus Geoană! – cîte un euroi pentru mine, să-mi pot închiria Crăciuniţe...¤ Că-n curînd vom face chetă pentru Ţiriac, Bill Gates şi Patriciu, tată! Că oricum stau cu emoţii pentru Boris Berezovski, fiindcă a primit 6 cotolani pîrnaie şi nu se ştie dacă va avea de-un caviar & Chivas Regal la mititica... Ptiu! ¤ Să-nchei vesel : există şi brazi ieftini, în piaţă. E drept, aduşi din Danemarca, da io nu mi-s xenofob! ¤ Alta : Steaua a pierdut la fotbal, cu Arsenal. Ce-i vesel aici? Faptul că putea pierde ca Slavia, cu scor de maidan. 2:1 e rezonabil (mai ales cînd, în ţară, iei cafteală pînă şi de la echipa Buzăului)...¤ Altă veste odihnitoare? Băturăm Franţa & Germania la handbal feminin. Uraaaa!!!! ¤ Vestea rea e că ne bătu Rusia. Dar rămaserăm în top, ţaţo. Hai România! ¤ Şi vedeţi pe unde mergeţi, să nu vă prindă avalanşa, sub fo’ streaşină şi să faceţi Crăciunul pe trotuar, lîngă nişte cotarle omenoase, dar limitate ca oportunităţi de loisir...

Dispăruţii anului 2007

A mai trecut un an. Şi, odată cu el, s-au dus oameni importanţi, ori doar cunoscuţi, inegali ca valoare – căci Marea Scadenţă nu are criterii !- dar nu întotdeauna situaţi în conul de umbră al mediatizării.
Un exemplu de pe la începutul lui 2007? Ion Dincă, unul din cei mai duri activişti comunişti (supranumit Te leagă), condamnat ...pe viaţă , în 1990, în procesul cepex şi (evident) eliberat după cîteva luni. Alţi politicieni controversaţi care s-au dus : Antonie Iorgovan, Dan Iosif. Să zici despre morţi, numai de bine? Mai corect - doar despre unii ...
Ne-au mai părăsit recent, oameni de teatru importanţi : delicata regizoare Sorana Coroamă-Stanca, proteicul actor, regizor & profesor Adrian Pintea, charismaticul renascentist Florian Pittiş, un foarte bun interpret de teatru şi film – Ion Fiscuteanu, regizorul prolific Eugen Vancea, creatorul unor mari spectacole de operă – Hero Lupescu, Apoi, muzicienii Alexandru Fărcaş, Mihaela Agachi, David Ohanesian, Şerban Georgescu, Gil Dobrică ; plasticianul Ion Nicodim; scriitorii Octavian Paler, Victor Frunză, Alexandru Condeescu, Val Condurache, Dumitru Pricop, Marcel Marcian, Alexandru Deşliu; academicianul Virgil Cândea; profesorul Petre P. Vancea; teleaştii Vanda Condurache, Ralu Filip, Jana Gheorghiu ; patriarhul Teoctist, arhimandritul Ioanichie Bălan (cel care a scris Vieţile Sfinţilor); fotbalistul Nicolae Dobrin...
De peste hotare ne-au sosit veştile dispariţiilor unor cunoscuţi oameni de artă : marele tenor Luciano Pavarotti, producătorul de film Carlo Ponti (soţul Sofiei Loren), genialii regizori Ingmar Bergman şi Michelangelo Antonioni, marele coregraf , revoluţionar al baletului modern, Maurice Bejart, excelentul actor de film Michel Serrault, inegalabilul mim Marcel Marceau, interpreta filmelor anilor 60 Jane Wyman (soţie a preşedintelui Reagan), actriţa Anna Nicole Smith (ex-Miss Playboy)... sau al scriitorilor Art Buchwald, Kurt Vonnegut, Norman Mailer, Edith Campion. Au mai plecat dintre noi, în 2007 : violoncelistul M. Rostropovici, ex-preşedintele Rusiei, Boris Elţîn, pilotul de raliuri Colin MacRae, fotbalistul spaniol Antonio Puerta...
Unii , vai!, au murit definitiv (adică, nu se va mai vorbi despre ei); alţii, doar aparent – deoarece, cum zic preoţii, cîtă vreme invocăm numele unui dispărut, înseamnă că el continuă să existe între noi.
Ca să închei cu un paradox, vreau să îmi exprim mîhnirea că cel mai mare teatru din lume, nu există...pe această lume. Şi nici nu-s şanse să apară : valorile de dincolo vor rămîne, mereu, copleşitoare...

Ghete pline cu ...veşti defecte

Domne’, mă uitai în papuci, să văd ce-mi aduse Moş Nicolae : nimic important. Decît, decupaje din ziare şi ştiri tv. ¤ Unora li se aduce caviar sau whisky, altora - parfumuri franţuzeşti şi rochii de seară...mie, deoarece am o rubrică citită (nu citată!), mi se bagă-n ghete petice de ziare şi poze cu Dan Diaconescu. Ptiu! ( să mă ierte amicul Faifer că scuip cu litere, dar aşa fac io cînd mă cuprinde indignarea).¤ Şi cum să nu mă enervez, cînd auzii că IAR se scumpeşte trenul cu 5%! Păi, în curînd, o să mergem pe jos, ca Badea Cîrţan, ori cu bicicleta, precum chinezii; sau cu căruciorul de butelii, ataşat la maxi-taxi.¤ Cu trenul vor călători, după 1 ianuarie, veteranii de război, pensionarii, ceferiştii şi cerşetorii – fiindcă nu plătesc. A, şi ăia care vînd apă, bere, pufuleţi sau ceasuri furate. Plus surdomuţii care care vorbesc numai după ce coboară, fericiţi că au vîndut un breloc cu lămpiţă şi o agendă telefonică inutilizabilă, fiind scrisă în limba chineză.¤ Dar să nu ziceţi că-s cîrcotaş şi ştiu doar să Huidu(i), văd şi jumătatea plină a paharului gol: iaca, vin curînd în ţară japonezii ăia cu magazine tip „orice produs-5 lei”.Or avea şi frigidere la 5 lei? Că-atunci îmi iau şi io fo’ zece, să le am pe toată viaţa...¤ Mihai Răzvan Ungureanu deveni şeful spionilor ; asta-i bine. Că-i ieşean de-al nostru şi mai stîrpeşte din ăi aciuaţi p-acilea! ¤ Am şi io o babă deasupra, la etajul I, care tuşeşte într-una atît de sonor, încît sigur transmite mesaje cifrate liftelor din Capitala Moldovei...¤ Îl rog pe dl. Director SIE să o expulzeze în alt oraş, spărgînd reţeaua; măcar şi-n locul ei, să-mi trimită o spioancă blondă, de 25 de ani, care să suspine cu înţeles. ¤ Eh, vise de decembrie...¤ S-a dus şi Dan Iosif : cred că mai trăiesc maximum 25% din cei ce-au participat la revoluţie! Ultimul din ei poate va spune adevărul...¤ Că pentru a spune adevărul, cel mai indicate-s ultimele minute de viaţă.¤ Cînd calculezi bine.¤ Apropos de dispăruţi : ce ziceţi de ancheta aia Soros din care reiese că n.ceauşescu a făcut ţării ăl mai mult rău, dar şi cel mai mult bine? Cum vine asta? ¤ Ce fel de bine – exceptînd momentul 1968?! Şi tot nu se dezvaţă unii să pună pe seama capitalismului (aşa, imperfect, cum e el acum, la noi) eşecurile personale! ¤ Nu am talent fiindcă a murit Ceauşescu, nu sunt fericit din cauza lui Băsescu, nu sunt miliardar că a dispărut comunismul...¤ Mă rog, e mai comod să cauţi răul înafara ta...¤ Alt fapt incalificabil : şi acum, după 18 ani, Ion Iliescu afirmă că problema anului 1990 n-a fost venirea minerilor, ci demonstraţia golanilor. ¤ Şi dacă un ex-preşedinte post-comunist gîndeşte defect, ce pretenţii putem avea de la măcelari , ospătari şi colectivişti? ¤ Apăru PDL-ul. Om muri şi om vedea dacă e de bine.¤ Voiculescu a-nceput să vîndă posturile tv Antena : să sperăm că e de bine! ¤ Dar să încheiem şi mai vesel, cum ne e obiceiul : s-a instituit concursul de scenarii Enigma Elodiei ; cine ştie adevărul despre dispariţia mediatizatei avocate, n-are decît să scrie un scenariu de film şi se va umple de bani, MediaPro băgînd filmul în producţie, urgent! ¤ Cine nu ştie adevărul, dar propune un final veridic, poate face la fel. ¤ Personal, i-aş solicita un scenariu şi soţului Elodiei, dar mi-e teamă că al lui va fi cel mai plicticos (altfel, ar fi făcut un film poliţia, nu?)...¤ Oricum, precedentul fiind creat, ar mai urma ca Justiţia & DNA să propună şi alte scenarii ajutătoare, cum ar fi Fuga lui Guru Bivolaru, Unde e Omar Hayssam?, Cum a trecut graniţa Priplata?, Ce mai face Iacubov?...¤ Că România nu are doar celebrităţi de tipul Dracula, Ceaşcă, Hagi, Comăneci. Am zis!

Cenzura dupa comunism

Dau samă, în continuare, asupra opului napocan Viaţa teatrală în şi după comunism (coordonator, Liviu Maliţa). Mă gîndeam, înainte de-a lectura volumul, că n-am ce consemna, referitor al secţiunea sa secundă : după ’89, se zice, cenzura rămîne doar de natură economică. Şi totuşi...
Maria Ghitta demonstrează că epoca... supra-modernă a teatrului românesc, anul întîi de după şocul eliberării, nu a început spontan, nu a fost întîmplător, nu a scăpat din chingile neo-controlului ideologic. Cei care au anunţat pe micul ecran, emoţionaţi, „ Tiranul a fugit!”, nu erau inocenţi. Primul an de libertate al artei scenice, susţine atît de inteligent autoarea capitolului, era suspendat între „magia libertăţii şi frenezia lipsei de proiect”. Într-un fel, se aminteşte în text, libertatea e mai grea decît constrîngerea, deoarece omul nu mai are scuza impunerii, ci e forţat să îşi analizeze coeficientul real al talentului & verticalităţii. Mult-hulita cenzură, declarat, ori nu, a stîrnit, din cîte înţeleg, prin dispariţia ei, nu puţine regrete...
Alt autor antologat, Eugen Wohl se ocupă de dramaturgia naţională scrisă după 1990. Un subiect, pentru mine, incendiar. Fiindcă, dacă dramaturgia de dinainte ( mă refer la cea din perioada 1949-1989) conţinea, în bună măsură, piese nejucabile azi ( din motive de tematică), cea actuală, după părerea mea, nu va fi jucată peste două-trei decenii, din motive de limbaj. E normal să mai scapi, într-o piesă, un cuvînt deşucheat : o sută însă, cred că e prea mult...(vezi şi exemplul dat la pagina 341). Oricum, criticul n-are nici o vină pentru pornografiile care mustesc în piesele contemporanilor. Ca profesor însă, am un sentiment penibil cînd studentele mă întreabă de ce se vorbeşte atît de buruienos în dramele mileniului trei mioritic.
Domnul Wohl se ocupă cu seriozitate & aplicaţie de textele lui Macrinici, Saviana Stănescu, Zografi, Gîrbea, Nelega, Juncu, Caraman, Barbu, Crudu, Andreea Vălean, Peca, Gianina Cărbunariu.
Un studiu lipsit de menajamente, în stilu-i inconfundabil, ne oferă şi Miruna Runcan; ea se dedică aici instituţiilor de spectacol. Rememorează miniştri de resort (fix zece!) care n-au reuşit să facă mai nimic pentru instituţiile teatrale naţionale. E o criză managerială, după 1990, mai vizibilă (iertat fiindu-mi gradul de comparaţie!) decît înainte. Înainte erau directori ; acum trebuie manageri. Şi de unde manageri, cînd singura cu titlu s-a dovedit o conducătoare imperfectă de teatru?
Pe de altă parte, profit de ocazie să atrag atenţia că, printre longevivii conducători de teatre ai perioadei comuniste, s-au numărat oameni fără studii, dar cu instinct. Teatrul Giuleşti sau cel din Piatra Neamţ, stau dovadă.
Cel mai interesant articol publică, în această secţiune a cărţii, Anca Măniuţiu : ea încearcă o panoramă a teatrului independent din perioada 1990/2005. Şi tot ea arată că, lucru bizar, şi după 1990 cenzura comunistă ...mai acţionează!
Un exemplu? Excluderea repatriaţilor din teatrele în care se întorseseră fericiţi (Şerban, Vlad Mugur, Giurchescu, Adrian Lupu, Vişa) ; alt exemplu? Punerea în funcţii de conducere superioare ( Minister) a unor membri PDSR, PRM şi chiar...PCR! Ptiu!
Cum arată şi autoarea studiului, ce rost avea revenirea lui Hegedus, a lui Măciucă, Traian Iancu, Amza Săceanu , în structurile de decizie culturale? Şi cît de palidă a fost activitatea lui So rescu, ori a finului său, Ogăşanu? Să nu mai vorbim de Mircea Micu sau Mihai Ungheanu, care n-au făcut (chiar nu fac) decît rău mişcării noastre artistice!
Şi ca să nu credeţi că am fixaţii, vreau să reproduc un fragment din volum, citînd de la pagina 401 :” În 1994 pornea de la Cabinetul Ministrului Culturii spre judeţe, o circulară redactată într-un limbaj primar/agresiv , menită să atragă atenţia Inspectoratelor Judeţene de Cultură asupra unor persoane din ţară şi străinătate al căror scop este căpătuiala şi care ademenesc pe conducătorii unor instituţii publice în activităţi care-i compromit , aducînd prejudicii incalculabile instituţiilor în cauză”.
Volumul surpă în mine ideea că, după 1990, cenzura, în România, este eminamente economică. Despre argumentele personale, de om care trăieşte în continuare în teatre (ba chiar şi-n facultăţi de artă), cu altă ocazie.

Poza: http://fc02.deviantart.com

Raid prin localurile Iasului (III)

Cînd am pornit, pentru voi, draci cititori, această vizită...de lucru prin restaurantele Iaşiului, mi-am propus să mă ocup şi de fo două-trei locaţii mediocre. Apoi, m-am gîndit că viaţa şi-aşa e scurtă, pentru ce să pierdem timpul în crîşme imunde? Ce, criticii literari se bat să scrie despre cărţi proaste? Profesorii recomandă studenţilor manuale idioate? Noi de ce am face excepţie?
De crîşme rele suntem sătui ! Pe-alea bune e cazul să le descoperim, gurmanzi & gourmets dvs., împreună!...Donc : şo pă ele!
Alesei unul, nu departe de locul în care locuiesc : Dragon (ex-Club 20), situat la Moara de Foc, vis-a-vis de Plus. Am mers devreme, să găsesc locuri ( fiindcă, să ştiţi, localurile bune sunt supraasaltate, spre meritul conlocuitorilor mei). Bine am făcut – în juma’ de oră, nu mai erau! Am intrat prima oară aici : impresie de ţinută, durabilă. Local cu specific chinezesc, aproape de... nota maximă! Surpriză plăcută!
Cum am venit, am aşteptat ospătarul ; a-ntîrziat el 5 minute, dar (probabil) a meritat : a deschis o cutie de lemn, cu...meniuri frumos legate, ageabile, compartimentate. Însăşi lectura devenea un act apetisant! Eterna mea însoţitoare, părea încîntată şi începu să fredoneze arii din Madama Buterfly!
Meniul – plin cu de toate ! Ce să alegi? Greu exerciţiu! Şi parcă poţi mînca precum Flămînzilă al lui Creangă?! Am început cu o votcă Finlandia, cu gheaţă & lămîie, iar companioana mea a cerut un suc de fructe. Decorul e plin de stampe chinezeşti, pe monitoare se transmit emisiuni de divertisment chinezeşti, ambientul e minunat, dar...cusurgiu oi fi şi eu, am comandat o tărie chinezească şi mi s-a răspuns că nu e. Păcat! Cînd am intrat prima oară într-un asemenea local, la Bucureşti, în 1975, la celebrul Nan-Jing, am băut cu nesaţ Mao Tai, din recipient de porţelan alb, inscripţionat cu roşu, ţinut la congelator...
Ca antreu, colţunaşi prăjiţi şi pachete de primăvară, cu trei sosuri (lucru important!) : sos iute, sos negru şi sos dulce-acrişor. Pachetele erau cu varză, iar colţunaşii - cu carne; se completau de minune! Felul ăsta de antreu, rar să-mi fi produs decepţii, în ani...
Chelnerii-s doar băieţi - cum observă, încîntată, însoţitoarea mea, actriţa. Vine, cam greu , felul de bază. Am luat un Cabernet de Murfatlar, ca să nu ne plictisim. E la temperatura camerei ; e desfăcut din vreme, ca să respire; bem cu poftă, primul pahar...
Pui cu ciuperci în oală de lut, orez combinat-excelent (Yang Zhou!), somn cu legume. Ospătarul zice că unele feluri durează mai mult fiindcă-s...personalizate! Aşa, da! Cică nici un fel de mîncare nu are acelaşi gust cu anteriorul – chiar dacă poartă acelaşi nume : bucătarul, ludic & imprevizibil, schimbă proporţia mîncării, de la un minut, la altul! SPER să fie aşa. Bravo lui!
Vinul e foarte bun, sec de Murfatlar din 2005; muzică chinezească în surdină, atmosferă plăcută aici, dar, desigur, vegetarienii ar mai putea strîmba din nas, spre exemplu la somnul meu ăl grăsuţ...
Si desertul vine inadmisibil de greu : fructe caramelizate (zahăr ars & susan: bune, dar trebuiau tăiate mai subţiri, să se prăjească mai bine)! Celălalt desert = îngheţată fierbinte; nu e rea , dar e sub cea mîncată recent, la Cluj, în Casa Ardeleană!
¤
Fiindcă mi-a mai rămas loc în pagină, zic : ia hai să vedem şi un alt local cu specific, cel unguresc, din Alexandru, pe care de mult tot vreau să-l vizitez.
Dar n-am ţinut cont că azi e şi marţi, şi 13! Deci, după ce am dat 8,50 pe taxi, am constatat că localul...nu mai e! Ciudat! Pe site părea viu şi dădea dintr-un fel de coadă! Enervat, iau alt taxi şi fug la Moara de foc (local acceptabil, nu foarte departe). Ghinionul e-n forţă : acolo se deschidea după două ore! Ptiu!
Trec în revistă localuri glorioase ale Cetăţii de pe cele 7 coline : unul singur îmi dă încredere – Casa Bilius( str. G.Topîrceanu)! Cu alt taxi, în fine, ajung la o mult rîvnită... masă.
Pînă-mi trag sufletul, vine din partea casei cunoscuta gustare (pastă de pateu şi pastă de brînză, cu pîine prăjită). Cer platou de brînzeturi, cu pîine prăjită şi unt.Are camembert, roquefort, struguri şi felii de mere. Vine şi o rîşniţă electrică, pentru piper proaspăt.
Îmi plac sobele şi obiectele vechi, cu care sunt decorate saloanele.
Vine apoi duet de şniţel (porc & pui), salată bulgărească, potcoavă de somon cu sos şi lămîie.
Şniţelul pare cam uscat, iar somonul trebuia să fie mai sărat, dacă e să fim cinstiţi...Lămîia însă, e prezentată profesionist, într-o plasă cu ochiuri foarte mici, spre-a nu cădea sîmburii în sos...
Cer vin la carafă, sec. E bun, dar pare olecuţă aplecat spre...demisec! Chiar să nu pot găsi în tot Iaşiul ăsta un vin cu-adevărat, SEC!? Of!...
La desert, mousse de ciocolată şi parfait de lămîie. Arată bine, bine de tot! (iertaţi-mă, fraţi masochişti, că n-am mai cerut iar ubicuuele clătite şi agasanţii papanaşi, dar dacă aici au şi feluri sofisticate, ar fi fost păcat!).
Şi la Bilius toaleta e mică , dar curată : se pare că e criză în Iaşi, de spaţii pentru wc-uri!
Pe curînd!

* articol publicat initial in saptamanalul IESEANUL, nr.297

La mulţi ani, români!

...Că fu ziua voastră.¤ O să-mi spuneţi că n-aţi simţit-o; o să vă răspund că nici eu, da’ fiind civilizat, stric şi io o urare, că nu doare!...¤ Şi-apoi ce, de ziua onomastică mai simţiţi furnicăturile de altădată?! Of!...¤ Îi văzurăm şi pe euro-parlamentari : drum bun şi succes, p-acolo, printre străini, să nu ne faceţi şi voi de rîs, Chiriţe & Bârzoi treimiişti, că şi-aşa imaginea României în lume...¤ Apropos de alegeri : ce ziceţi de Duckadam? S-a supărat pe comuna Semlac, unde era cetăţean de onoare şi a renunţat la cetăţenie ... semlaciană. De ce? Populaţia d’acolo nu l-a votat. Ptiu! ¤ Una caldă, da’ cam rece : italienii mai zvoniră că doi mioritici sechestrară o italiancă la Roma, apoi o violară ; dar poliţia Londrei zise că tipa era cuplată cu unu’ din ei, deci...¤ Io nu ştiu de unde atîta ură pe românaşi, la urmaşi ( urmaşii & Romei d’anţărţ !)? ¤ Că urmaş, la urmaş, n-ar trebui să-şi scoată ochii, teteo! ¤ Da’ poate ştiu io un proverb defect.¤ Oricum, se zice că euronavetiştii (nu ăştia aleşi duminică, ci ăilalţi, care muncesc p’acolo!) au trimis (încă mai trimit în ţară, anul acesta), cam 6,3 miliarde euro. Nu-i o sumă rea! ¤ Soluţia : să plece toţi să muncească acolo, pentru ca România de-aici să prospere.¤ Da’ cum să mai plece, cînd şi pe cei ce salahoresc în alte ţări, ni-i cam trimit înapoi, pe motiv de prădăciuni repetate...¤ Ergo : băştinoşii nu se bagă sub măslini, că nu cadrează cu standingul lor; vin ai noştri, flămînzi, şi dau iama-n olivele & capşunile Cismei, în timp ce aborigenii sorb Lavazza pe terasele Romei, da’ nici aşa nu-i bine. Nu muncim noi, da’ nici alţii! ¤ Ce s-au ...românizat şi italienii ăştia?! ¤ Da’ să trecem şi la tragedii...comice : văzui un reportaj cu un ieşean care luă o decizie înţeleaptă – trecerea într-o lume infinit mai blajină ; opţiunea sa! ¤ Din fericire (păcate?) nu fu inspirat în metode ; deci, deşi intoxicat cu medicamente, după inhalarea de substanţe toxice, trecînd prin automutilare şi aruncare de la etaj, s-a ales doar cu o uşoară greaţă & trei coste fracturate.¤ I-l recomand pe domnul doctor Pleşcan, prieten de-al meu recent, care are stil, tată, la tratat disperaţii!¤ Nu-i nimic, acu’ suicidalul ghinionist a căpătat experienţă, şi data viitoare...¤ Mie-mi mai plăcu şi reportajul ăla cu jaguarul fugit de la Grădina Zoologică Băneasa, care a speriat cartierul şi-a halit o javră. Cică cineva l-a ajutat să evadeze, ca să se desfiinţeze grădina cu pricina şi să se construiască altceva, în loc.¤ Ptiu! ¤ Şi Miron Cozma a uimit lumea prin faptul că a refuzat eliberarea condiţionată ; da’ s-o fi săturat şi el de eliberări d-alea în care era prins şi retrimis după gratii, după 16 ore !...¤ Fiind spre încheiere, vă-ntreb : v-aţi fi putut imagina că la New York, 1,3 milioane de locuitori suferă de...foame? Nici Dulea cu Suzana Gâdea n-ar fi scornit una atît de anticapitalistă! ¤ Să le trimitem ceva alimente americanilor, prin Crucea Roşie autohtonă...¤ Şi-acu chiar închei cu veşti din sport : la meciul Iaşi/Galaţi, văzut de mine pe Telesport, am adormit după o repriză – semn că partida fu taaareee captivantă! Cînd m-am trezit, aflai şi rezultatul : 2:2. Putea fi mai rău...¤ Cît despre grupa în care picarăm la Euro 2008...Ptiu! ¤ Avui gura pocită, în articolul trecut, cîmd v-am prevenit că picăm în a mai rea.¤ Cred că a fost vorba de un complot – pus la cale de Italia – să ne scoată rapid din cărţi.¤ Da’ ce, de minuni n-aţi auzit? Zic şi io ca Bitman :”Vreau o minune, vreau o minune-n echipa mea!”.¤ Pe curînd, decembrişti dumneavoastră!...Vedeţi unde puneţi ghetele de Sf.Nicolae! ( că se fură în seara aia, ceva de speriat! Şi Moşu’ merge-n şosete, din acelaşi motiv...).

Raid prin localurile Iasului (II)

Am ales pentru episodul doi al serialului nostru, dracii mei lectori cvasi/bulimici, un alt tip de local : taverna. Mai exact, Taverna haiducilor (fostă Salcia, de la Billa mai sus, spre Canta). E un restaurant pe care-l recomand tuturor, fiindcă e bun şi ieftin. Iar grătarul de-aici rămîne fără egal, o să vă convingeţi...(grataragiul, excelent, pune pe o ...spadă lungă toate cărnurile apetisant fripte, iar ospătarul le dă jos în farfurie cu un cleşte special ; spectaculoasă prezentare, nu?!).
Are specific naţional, ambient agreabil, muzică populară sau lăutărească de calitate ; vase de lut, coşuleţ de paie, tacîmuri cu mîner de lemn...dar oliviera & paharele distonează, fiind din altă gamă, modernă. Scaunele sunt din lemn masiv, combinat cu fier forjat. Vara, aici e o terasă pe care se poate scăpa de zăpuşeală. Toaleta e cam mică, dar curată . Acum însă, e de stat înăuntru, căci frigul pişcă al naibii....
Cu ce să-l combaţi? Cu o pălincă, din partea casei (tărie bună la gust, pe care patronul a adus-o de pe la Satu Mare). Uneori, se dădea şi o bucată de slănină; ospătarul de azi o fi mai strîns la pungă...sau poate s-a renunţat la slănină, fiindcă oricum nu face bine colesterolului...
Eu nu am luat ciorbă sau supă, dar eternul meu însoţitor a cerut o ciorbă rădăuţeană; el a zis că zama ar fi medie, spre bunicică. Am gustat şi eu o lingură : aşa e. N-avea nici sare ( o fi mai sănătos, nu şi gustos ; trebuie să ne hotărîm : mergem la nutriţionist, ori la restaurant? Vrem siluetă, ori fericiri gastronomice?). De altfel, bucăţile de carne de pasăre macră, tăiate mărunt, mie nu mi-au produs niciodată voluptăţi culinare...plus că felul întîi a fost adus la masă destul de rece, ceea ce nu e voie la ciorbă, bre!
La felul doi, am cerut ceva specific localului - fasole cu ciolan; plus salată de varză; s-a mai comandat , vis-a-vis, cîrnaţi cu cartofi ţărăneşti; şi murături. Bune. Numai că fasolea mea nu avea pic de sare! Şi ştiţi că bucatele, dacă nu-s condimentate din timp...oah!(vezi Petre Ispirescu & Regele Lear).
Un paradox al locului : aici, toţi ospătarii aproape aleargă şi cu toate astea, de multe ori, mîncarea soseşte foarte greu! Cum am păţit noi cu desertul (celebrele clătite cu dulceaţă de trandafiri!) – aşteptat cam multicel, bădie! Desertul, în notă. Păcat că-n România rar găseşti localuri care să te-mbie cu altceva decît repetabilele clătite, papanaşi şi îngheţată.
Unu peste alta însă, impresia e favorabilă, cum am spus şi la-nceput; şi să nu uitaţi că aici există un fel de mîncare unic în Iaşi, la doar 30 de lei, ideal pentru bulimici şi mîncăi nedeclaraţi : Pachet haiducesc. În banii ăştia, n-o să mă credeţi, intră următoarele personaje : coaste de porc, ciolan de porc, cîrnaţi haiduceşti, aripioare de pui, copănele – idem, muşchi de purcel în crustă de bacon, antricot de vită, carne de batal. Apăi, nu ştiu cum poate mînca un singur om, jumătate de kil de cărnuri, fie el şi ieşit din spital şi pus pe recuperare!
A, era să uit băutura : eu iau mereu vin la carafă.Bun. Dar nici aici, sec!
Of! De ce cred şefii de localuri din Iaşi, că nu există băutori de vinuri seci, în Moldova? Cunoscătorii (în proporţie de 80/!) nu beau decît sec, dragilor!
¤
Şi fiindcă mi-a rămas spaţiu în pagină, ce mi-am zis : ia să mai dau samă asupra unui local iaşiot, că doar pagina culinară nu-i pagină politică, să se sature toţi de ea! Ca dovadă, de mîncat, mîncăm zilnic : politică, dacă suntem înţelepţi, facem o dată la şase luni...
Fiul meu mă-ntrebă dacă am fost vreodată la Oscar. Am mărturisit că nu. De altfel, e deschis de doar şapte luni. Cum e situat central – pe Lascăr Catargi – ce mi-am zis : ia să vedem cum e şi acest Oscar?! O fi de...Oscar?
Răspuns, după ce am consumat : oricum, e pe-aproape.
M-am dus devreme, intuind că e cam aglomerat – ca orice restaurant bun. Bine-am făcut! La 11,45 era gol. La ora 13, 30 însă, deja bucătăria nu mai făcea faţă! E o notă bună!
Elegant aici, serviciul – de ţinută. Mobila cu gust aleasă...Pînă-n ora 12, se asculta radio Kiss FM; după, muzică ambientală...Nu-i rău. Toaleta e mică, dar foarte elegantă. Salonul de nefumători mi-a produs şi el o impresie excelentă.
Citind meniul... preţurile par mari; dar după ce vezi porţiile, te lămureşti că nu banii-s mulţi, ci cantitatea din farfurie! Înafară de desert, TOT ce am cerut de mîncare, era dublu! Am văzut la o masă şi o salată, şi m-am întrebat dacă poate fi mîncată de o singură persoană...
S-a cerut ciorbă de burtă şi de pui ; cu smîntînă şi ardei iute. Excelente! Dar greu de ... dovedit! (erau foarte săţioase!). La felul următor am pretins vin premium merlot de Bucium, vin bun, dar...mi-a fost adus rece. Vinul roşu (negru), vai!, se aduce la temperatura camerei, chiar e aşa de greu de reţinut?! Şi-apoi, oh, pe etichetă mai e şi o greşeală gramaticală - păcat de etichetă! (mai ales că recomandarea e semnată de un cunoscut oenolog al locului...).
Am cerut apoi biftec tartar ( fel de mîncare pretenţios, în care ageamiii îşi prind urechile!) ; bun. Ce-i drept, sosul negru a fost adus cam tîrziu. Şi am mai cerut ceapă şi gălbenuş – iniţial, insuficiente. Colegul meu misterios a cerut pui vienez ( adicătelea , ciuperci, ceapă, ardei, smîntînă, morcovi ; în castronul de lut, brînza fierbea deasupra...Oi, mati! Apetisante chestii!).
Păcat că desertul se lasă aşteptat! Altfel, e promiţător : para cu alune însă n-a stat la cuptor destul, să se moaie ; iar desertul oscar avea struguri, măr, îngheţată, dar păreau făcute şi ele, pe grabă.
Localul, per ansamblu, e de ţinută ; merită revenit.

P.S. De ce oare, de cîte ori cer, factură fiscală, mi se răspunde ori că aceasta e la şef, ori că să ...vin mîine? Ce s-ar face, spre exemplu, un american care vrea să ia prînzul în Iaşi şi, imediat după masă, să plece la Kiev? Şi-ar prelungi şederea în România cu o zi? Stupid!


* articol publicat initial in saptamanalul IESEANUL , nr. 296

Raid prin localurile Iasului (I)

Pot spune că am intrat, în viaţa-mi de călător înrăit, în cîteva sute de restaurante. Şi-n ţară şi înafara ei. Deci, aş spera că am şi experienţă şi termeni de comparaţie.
Nimic nu e mai plăcut decît să petreci o seară într-un local elegant, cu bucătărie bună, chelneri competenţi, ambient de bun-gust şi clientelă selectă.
Am ales deci, în deschiderea acestei rubrici, un local bun. Vin aici de peste patru ani şi, nu greşesc spunînd că nu am fost dezamăgit vreodată, la Caraffa. Barul, situat în centrul localului, arată bine, iar toaleta e curată. O muzică plăcută îţi susură discret, în urechi.
Am început masa cu o ţuică de Bucium, apă minerală şi gheaţă ( deşi Păstorel, patronul nostru, spunea că nu e indicat să bei, ca intrare, tărie : el propunea berea). Pentru companionul meu, un student pasionat şi el de subiect, am cerut suc natural de portocale .
L-am întrebat dacă e chiar ... natural? A răspuns hotărît, „Da!”. Se găseşte rar la restaurant, suc natural de fructe, la carafă. Eu l-am văzut la Billa, îmbuteliat în peturi de 0,5 l., la preţuri mărişoare ( fie vorba între noi, nici aici nu-i ieftin, dar deh, fudulia costă!).
Citind meniul, nu ştii ce s-alegi, din sortimentul variat de produse. Am sărit peste ciorbe şi supe, căci gourmetul nu le are cu cantitatea, după cum ştiţi ; pînă vine felul de bază, care durează, am optat pentru un platou de brînzeturi, care arată bine şi e destul de bogat compus : roquefort, camembert, gouda, roşii cireaşă, măsline verzi murate, boabe de struguri şi feliuţe de măr. Am zis că doar ciugulim puţin şi restul îl lăsăm la final, conform obiceiului franţuzesc ; dar s-a terminat imediat (ne-o fi fost şi foame, deh!)...
A venit şi felul principal : pentru mine, pastramă de oaie la tigaie, cu mămăliguţă, brînză de burduf, gogoşar. Studentul a vrut pui cu chilli (se numeşte, oficial, chilaquiles) şi, ca garnitură ...separată, ciuperci cu smîntînă, kaiser şi mozzarela. Am băut vin la carafă alb, demisec, apă, gheaţă. Companionul meu a fost mulţumit de masă, pînă acum ( dar face parte din generaţia hamburger, deci nu mă iau după el!).
Eu însă, cusurgiu ca toţi arbitrii, am de făcut , trei precizări :
1) rar am găsit pastramă să mă mulţumească, în restaurante; cea de-aici nu-i rea, dar îi lipseşte un ce, inefabil (bănuiesc că din fabricaţie) ; în plus, pastrama-i bună împănată cu şuviţe subţiri de grăsime ; şi să fie fierbinte, căci ea se sleieşte imediat; aş recomanda localurilor care servesc aşa ceva să aducă la masă şi fondue-ul, instalaţia aceea din aramă, cu lampă de spirt sub ceaunaş, la care-ţi poţi încălzi, oricînd, carnea – doar nu e scumpă! ;
2) vinul e bun, dar ce ne facem cu ăi de vor sec (conesseurii)? De ce n-ar putea găsi şi ei vin la carafă (că la butelie preţul se ridică teribil, nu?!)
3) am gustat din ciuperci : acceptabile. Dar sosul mi s-a părut cam lunguţ.
Plafon moale, ecleraj cu lămpi cu abajur metalic, bătînd în jos, plante ornamentale estetice, în frumoase vase de lut, pe policioare. A dispărut însă vestimentaţia d’anţărţ a ospătarilor. Meniul : elegant, plastifiat şi legat în piele de verde închis.
Ca desert ciocolată boierească – 3 bucăţi de ciocolată excelentă, plus fructe exotice şi toping (parcă aş fi simţit nevoia altor fructe!). Eu am cerut ngheţată asortată cu fructe, frişcă şi toping. Servită-n pahar tăiat în bie. Cafele – espresso lung şi scurt, cu buc ăţi de ciocolată rafinată şi cutiuţe de lapte.
Ce să mai zic? Aş fi vrut să vorbesc şi despre celelalte localuri găzduite de Iulius Mall - e unul la parter şi-nco fo’ două-trei pe sus ; însă nu pot mînca mult şi, deci, n-aveam cum degusta mai mult decît am reuşit, în acel dejun...(ca să fiu sincer şi, juma’ din pastramă am cerut să mi-o pună la folie, pentru cîine.
Pe drum mi-am amintit că n-am cîine ; nu-i nimic, mi-a sugerat însoţitorul meu ghiftuit, apare vreunul...Că de potăi nu ducem lipsă; de restaurante bune, da!
Deci, va urma!

* Articol aparut initial in saptamanalul IESEANUL, nr. 295

Despre votare, cu sinceritate

Duminică am fost la vot. Cine nu mă crede, să privească cele două pătrăţele puse pe spatele buletinului meu (mă-ntreb chiar cîte vor mai încăpea!).
Nu-i un motiv de laudă, dar nici de ruşinare. Nu zic, precum Mihaela Rădulescu, că merg la vot precum mă duc la... ginecolog ( adică, fără plăcere). Nu mă duc nici cu entuziasm, nici cu silă. Nu mi-e lehamite, nici nu zic, precum mulţi români, „la ce bun?!”. Am votat fiindcă mi se pare normal să-mi exercit şi acest drept – unul dintre puţinele certe & la-ndemînă. Am mai votat din spirit...polemic. Da! Fiindcă auzeam, zilele trecute, fel de fel de debusolaţi urlînd pe stradă „Nu mă duc io să-i votez p’ăştia!”
Pe care ăştia? Pe buletinul de vot erau trecute toate partidele mari, deci puteai liniştit să-i votezi p’ăia! De ce cred locuitorii cu i.q. redus ai ţării noastre că la votare eşti chemat de Băsescu sau Tăriceanu , în scop personal? A murit Ceaşcă, tataie, deci azi poate fi votat şi alt partid, al altui virtual conducător!
Altă chestie : vorbeam sîmbătă cu un pensionar care m-a anunţat că nu merge la vot fiindcă ....nu i s-a mărit pensia (şi pensia lui nu era una mică). Ce-are una cu alta? Eu aş fi mers tocmai ca să-i ignor pe ăi ce nu-mi măresc pensia, votîndu-i pe cei din Opoziţie, care, nu-i aşa, cînd vor veni la putere, imediat – da’ imediat!- îmi vor mări mie pensia...
Am mai văzut la tv un reportaj cu oameni de la ţară care declarau că nu le arde de votare, cînd au alte probleme (una din ele, cui vor vinde cartofii sau porcul). Păi toţi avem şi alte probleme, bre (chiar dacă nu avem cartofi sau porc)! Dar 5 minute putem rupe din sfînta zi de duminică, să votăm, că nu doare. Părerea mea!
În fine, nu pot să nu declar că mă enervează la culme cei ce se vaită, cu glas sonor, „I-am votat şi-mi pare rău! Ce ne-au dat?”.Ce să vă dea? Şi de ce vă pare rău? Dacă-i votaţi pe ăilalţi, ce primeaţi în plus? Te duci la vot cerşind? Hm...
Şi vă gîndiţi că referendumul de duminică, invalidat din cauza neparticipării alegătorilor, a costat 13 milioane de euro? Vi se pare normal să se cheltuiască atît, din banul public, degeaba?
Mie, nu. Dar nu vă luaţi după mine fiindcă sunt atipic : nu regret niciodată că i-am votat p’ăştia sau p’ăia ; şi nici nu vreau să mi se dea ceva, în schimbul votului.

Goluri normale şi goluri...umplute!

Domne, hai să-ncep cu una bună ( că de alea rele, v-oţi fi săturat!) : România intră-n Euro 2008, după o ciudată absenţă. ¤ Rezultatul jocului cu Albania, fu încurajator : 6:1. ¤ Da’ să nu ne culcăm pe-o ureche, fiindcă , deşi capi de serie, grupa se pare că-i a mai nasoală din lume! ¤ România ieşi bine şi la topul ălor mai eficiente naţionale (incredibil, locul 4!), şi poate echipa lui Piţi spală ruşinea celor de club, ce trebuiau să se califice dar...n-au avut valoare & baftă.¤ Iar faptul că am ieşit prima în grupă (înaintea Olandei!) nu-i de colo. ¤ Ce s-a întîmplat între Steaua şi Dinamo, nu mai contează, zău! ¤ Cel puţin, în momentul acesta...¤ Că tot suntem la topuri & veşti bune : se constată că avem fix 9 miliardari în dolari! Brava! La mai mulţi! ¤ Da’ şi-acilea mă-ntristează ideea că Ucraina, Polonia şi Cehia ne-o luară înainte! Ptiu! ¤ Oricum, zilele astea luă şi Patriciu nişte miliarde de dolari, ceea ce-nseamnă că putem urca în top. ¤ Da’ şi leul se deprecie ceva teribil, ţaţo, şi cum am ghinionul să am multe dări în euro (chiar dacă le plătesc cu lei), nu mi-e bine. Trecu moneda europeană de 3, 5 , ceea ce mă frisonează, deoarece salariul nostru nu se aliniează la cifra-cheie...¤ Mă mai linişti Mugur Isărescu, singurul optimist din România, care zise că aşa e normal. ¤ O fi, da’ la retribuţia mea se simte schimbarea, bre! ¤ Mai muriră, zilele trecute, unii oameni importanţi : pentru noi – arhimandritul Ioanichie Bălan ( cel ce a scris Vieţile Sfinţilor) şi pentru întreaga lume – marele coregraf Bejart. ¤ Altă veste bună : un ieşean de 83 de ani fu graţiat. E bine. Că oricum nu mai avea mult de stat la pîrnaie...¤ Măcar să o merlească acasă – locul ideal pentru dat cotu’.¤ Ce-mi mai plăcu’, în ultimele zile? Că Cesaria Evora l-a evitat , în timpul turneului de la Chişinău, pe Voronin. Normal! ¤ Şi ce-mi mai plăcu : medicii redescoperiră că vinul roşu e minunat pentru boli cardiovasculare, diabet, infarct acut.¤ Asta fu partea a bună ; cea rea : nu mai mult de două pahare. Naşpa’!¤ Eu zic că şi dacă dai pe gît patru pahare, rău n-are cum fi!...¤ În cel mai rău caz, nu are eficienţă şi starea sănătăţii rămîne...ca-n tren! ¤ A mai mers bine, zilele astea, în topul evenimentelor fericite, scrisoarea lui Sorin, către preşedintele Italiei. Cică a picat la ţanc. ¤Acum Sorin & părinţii, au scăpat de stres. ¤ O vreme...¤ Da’ ce ziceţi de faptul că la chirii, Bulevardul Magheru din Bucureşti, România ( pe care-l ştiu bine, fiindcă am locuit şi eu acolo, fo’ 9 ani!) e mai scump decît artere similare din Stockholma sau lisabona?! Ptiu! ¤ Da’ cum vin alegeri, io ce să zic? N-o să spun, precum Mihaela Rădulescu, că pentru mine a merge la vot = a merge la ginecolog ( fiindcă nu fui niciodată la nenea!) ; o să zic că a merge la vot = a merge la şedinţa de departament, la facultatea în care sunt angajat. Sîc! ¤ Că la facultate-mi place, la şedinţe – nu! (fie ele de partid post decembrist, şedinţe de bloc, şedinţe cu părinţii, ori şedinţe de alungare a spiritelor malefice). ¤ Ce va ieşi din votarea asta, nu ştiu : simt însă că lumea nu e motivată pentru ea, cum fu anul trecut, cînd trebuia confirmat Băse.¤ Om muri & om vedea, cetăţeni ai Bahluiului & ai Dunării!...

Gastronomia ca salvare

Citeam recent, într-o revistă literară, cîteva scrisori inedite ale lui Sadoveanu, către un oarecare anonim din localitatea Întorsura. Epistolele, laconice, avea un singur subiect :scriitorul a nunţa că vine acolo negreşit, să pescuiască lipani ( personal, habar n-am unde-i Întorsura, nici cum arată lipanii!). Şi, mai zicea Ceahlăul prozei naţionale( caraghioasă sintagmă, nu?!), în perioadele grele, unii se refugiază în băutură, alţii în poker; el, în pescuit.
Cred că şi lumea noastră, agitat/ treimiistă, şi-a găsit o salvare, un refugiu, o defulare,în gas tronomie. Am urmărit cu atenţie, oameni de varii condiţii şi vîrste, cu mentalităţi diverse, cu po sibilităţi materiale diferite: cu toţii tresăreau plăcut la auzul conversaţiilor despre bucătărie. Şi am ajuns la concluzia că arta culinară , pîş-pîş, a devenit mai mult decît o preocupare a gurman zilor, ori a gurmeţilor : a devenit un refugiu.
Unde fugim de-acasă? Undeva, unde se găteşte. Şi nu orice. Nu oricum. Chiar şi gazetele se rioase, ori rubricile tv de ştiri, nu mai supravieţuiesc fără dese & bogat ilustrate - trimiteri în spa ţiul cuhniei…
O să dau doar cîteva exemple, culese de mine, salivînd, în doar cîteva zile recente :
- am fost la Trifeşti, la Casa memorială Negruzzi,invitat; am vorbit, alături de editor, autorul prefeţei & îngrijitorul ediţiei ,plus doamna Noemi Bomher (care cu şart glăsuit-a despre op) despre 200 bucate cercate…,minunatul volum al tandemului Kogălniceanu/ Negruzzi. M-a bucurat să observ că o seamă de oameni (oarecum) serioşi, ascultau cu indimenticabilă plăcere reţete din bunii şi pofticioşii noştri clasici;
- am aflat apoi, dintr-o gazetă, meniul căsătoriei regale spaniole, mult-mediatizate ; vi-l spun, cu un oftat de reală voluptate, pe care şi calculatorul o simte, la rîndu-i, printr-o com plicată contagiune : jambon crud de Andaluzia, piure de cartofi cu crabi, tarte cu morun, foietaj de fructe de mare pe pat de pere & legume fine, clapon la cuptor, în fine, un tort de 170 de kg.! S-au băut vinuri seci de Jerez, vinuri albe din Galiţia ,spumante franţuzeşti şi muscaturi de colecţie;
- mai aproape de noi, la Cracovia, în vechiul cartier evreiesc, pasionaţii s-au adunat la tra diţionalul festival al supelor; cine vroia să participe, era obligat să pregătească minimum 10 litri din preţiosul fel unu; au sorbit, în acele clipe de desfătare, cracovienii, nu mai puţin de…2.000 de litri!;
- la New-York, în meniul hotelului Le Parker Meridien , a apărut cea mai scumpă omletă din lume: costă 1.000 de dolari şi conţine, pe lîngă ouă, homar şi caviar( aici nu văd gheşeftul: nu mă refer doar la preţ, ci şi la faptul că ouăle şi caviarul nu prea merg împreună; dar,mă rog…);
- în fine, în cadrul unei conferinţe de sexologie din Brighton, doctorul Trudy Barber a anun ţat că va apărea, peste un an sau doi, pe piaţă, ciocolata …care stimulează orgasmul…!
Agreabile ştiri, nu?! Ele-mi anesteziază, oarecum, senzaţiile neplăcute cauzate de zecile de accidente sîngeroase care ne sunt băgate pe gît ( dar la figurat!) de emisiunile televizate. Şi, printr-un salt al memoriei ciudat, îmi amintesc de minunatul gourmet, regizorul Mihai Berechet , cel care mi-a destăinuit în 1990, nu cu mult înainte de-a trece la cele veşnice, că atunci cînd avea 5 ani, în Brăila natală, în timp ce toţi copiii se rugau de bunici să le citească poveşti, el ce rea…cartea de bucate! La 12 ani, ştia pe dinafară Sanda Marin…
Mă opresc aici, fiindcă, brusc, mi s-a făcut foame. Cred că şi vouă, manipulabilii mei lectori – dar mai bine manipulaţi de Brillat Savarin & Păstorel, decît de nu ştiu care chiolban ce se vi sează primar, şi bea bere la peşte, iar la coniac cere cuburi de gheaţă!...
S-auzim de bine! Pofte bune!

Castraveciori norocoşi, gogonele storcoşite şi pizza duşmănoasă

V-aţi, prins nu? În lecţia de azi, draci elevi nechiulangii ( că ăi chiulangii nu mă citesc, preferînd să culeagă măsline necoapte în „Cismă”!), vom vorbii despre relaţiile armonioase pe care era să le avem cu : vecinii, strămoşii şi concetăţenii. ¤ Ce să fac? Eu sunt, de felul meu, prietenos (că şi nevastă-mea îmi reproşează asta!), deci nu-nţeleg nimic din realitatea înconjurătoare.¤ S-o luăm pe rînd : cu bulgarii nici nu mă gîndeam că nu batem. După prima repriză, nici nu mă gîndeam că nu facem un egal. După fluierul final , nici nu mă gîndeam că rămîne f’un mingicar mioritic întreg.¤ Mă înşelai. Sigur că suntem calificaţi deja, da’ mîndria de gogonea românească, unde-i? Lăsăm castraveciorul lui Bai Ganiu să o storcoşească? Păcat! ¤ Deşi, ceva cotonogeală fu p-acolo, teteo, şi tare mi-e teamă că ai noştri prinseră frică de ciolane fracturate (promise, ce-i drept, de Stoicikov & fiii, nu de azi!).¤ Da’ chiar aşa fiind, fotbaliştii noştri n-au scuză, fiindcă profesioniştii nu cunosc termenul prudenţă, decît dacă stau la Casa Albă şi trebuie să declanşeze butonul roşu.¤ Iar cine-i prudent, să se ducă la pompe funebre, nu la sport. Na! ¤ Alte belele în patria strămoşilor noştri, italienii : actriţa Laura Vasiliu, după cum ştiţi, se trezi cu carabinierii în camera de hotel, pe motiv că-i infractoare. După ce s-a luat legătura cu Ambasada, s-a descoperit că, dimpotrivă, e actriţă.¤ Subalternii lui... Offenbach şi-au cerutără, rece, scuze, şi s-au cărăbănitără, lăsînd biata histrioancă în mijlocul unui morman de rufe răvăşite.¤ Eu îl rog pe idolul meu, Vasiliu Birlic, ca şi pe prietenul meu Lucian Vasiliu, să nu plece acolo, fiindcă văd că numele nu poartă noroc în Cetatea Eternă ; da’ ce nume românesc e bine privit, azi, la Roma? ¤ Poate Badea Cîrţan sau Doina Badea...¤ Acum, în Italia românii sunt invitaţi, pe chaturile aferente, să boicoteze produsele macaronare.¤ Dar imaginea tot nu mai poate fi schimbată, italienii dînd iarăşi, recent, pe posturile tv, imagini cu românii care devastează baruri. ¤ Imaginile cu italieni care incendiază locuinţele românilor, nu apar pe post. De ce? ¤ Da-n fond, nu-nţeleg, n-om mai avea şi alţi strămoşi? N-om putea culege căpşuni în Spania, n-om ridica blocuri în Israel, n-om mai face turism în Grecia? A rămas doar Italia pe hartă? ¤ Ptiu! ¤ Urmaşii lui Traian şi-ai Lupoaicei, recită acum din Bolintineanu, mai ales pasajul „ de eşti tu acela, nu-ţi sunt mamă eu!”. Ei şi? ¤ Alt fapt frisonant : Miron Cozma iese la lumină. Să sperăm că e acum, obosit şi oleacă mai înţelept, realizînd că un stat are alt sistem legal coercitiv, minerii rămînînd un fel de ex-armată diletantă în slujba unui ex-preşedinte diletant.¤ Dacă Miron se va apuca de versuri, nu va fi rău : că de versuri proaste, nu moare nimeni. De bîte minereşti însă...¤ Cît priveşte ideea că domnul Cioroianu (nume ironic, în context!), trebuie să ceară oficial scuze rromilor...haida-de! ¤ Să mai ceară şi ei scuze. ¤ Cît despre Elodia...rămîne ca-n tren. Domnul Diaconescu se străduie să tot găsească martori, dovezi etc., dar cazul devine din ce în ce mai neinteresant, şi cred că moderatorul OTV trebuie să-şi omoare rapid alte persoane, prin terţi, fireşte, fiindcă Elodia nu mai prezintă interes : că doar nu e mătărînga lui Terente sau zgarda căţeluşei Laika...¤ Să-nchei cu o veste bună : Băsescu anunţă, în fine, ceea ce propun eu de o buca’ de viaţă : micşorarea Parlamentului.¤ Fără o treime din parlamentari, situaţia în România va merge la fel de prost ; numai că se vor face economii serioase.¤ Să fiţi sănătoşi şi veseli ( dacă se poate aşa ceva, în vremurile astea turburi precum braga).

Complimente & autocomplimente

Sunt pe lume femei, dar şi dimpotrivă (bărbaţi), care-s (vaaaiii!!!) slabi la complimente ; aceştia devin şi uşor manipulabili şi uşor...caraghioşi, deoarece complimentele nu se cerşesc, se cîştigă (notaţi repede dictonul ăsta genial, să nu-l uit!). Dar cine e-n stare să cîştige admiraţia reală, meritată, nu mai are nevoie de linguşeli şi genuflexiuni lingvistice ; apoi, în Europa de Est ştiam că nu există ajatollahi, deci nici ţuţeri profesionişti.
Vi se par truisme? Hm! Atunci de ce vă coborîţi la nivelul linguşitorilor şi, cînd vedeţi o balabustă de 120 de kile, gîfîind că urcă şi ea trei trepte, îi aruncaţi, galant, un „Nu se poate! Aţi slăbit 60 de kile în numai o zi?!” Fiindcă e soţia şefului dvs. direct ? Ptiu! Sau cînd vă vine mătuşa din America în vizită, sperînd voi, ca naivii, că îşi va face imediat testamentul, o gratulaţi cu „ an de an, tot mai tînără! În curînd, te vom înscrie la liceu, mătuşă! Ha-ha!”...Da’ baba nu-i uşor de păcălit, că altfel nu făcea milioane de dolari vînzînd seminţe de bostan turcesc, leuştean bulgăresc şi mărar românesc, în faţa Statuii libertăţii! Renunţaţi şi la fumatele elogii tip „castraveţii ăştia bulgăreşti la borcan, e clar că-s gătiţi de dumneavoastră, frumoasă doamnă! Cum de nu v-aţi măritat pînă acum?”; sau :„vai, puştoaico, ai venit cu mama?” ( de fapt, vorbiţi cu mama, iar cealaltă e fata: genul ăsta de periaj jegos se mai practică azi, doar în orăşelele cu maximum 500 de locuitori senili, ori la stînă, unde ciobanul, ca să nu înnebunească de urît, citeşte mioarelor nubile fraze din cărţile lui Octav Desila şi Pitigrilli ).
Şi ştiţi ce-i ciudat? Că nici complimente pe bune, nu prea aveţi ocazia să emiteţi : eu am văzut recent o femeie tînără, frumoasă, inteligentă, cu umor, caldă, şi am vrut să-i spun cît de minunată e ; n-am reuşit să scot decît o silabă şi-un „hîc!” : fiindcă un pumn voinicesc în spate m-a făcut să-nţeleg că nevastă-mea nu acceptă că pe lume există şi femei minunate ; sau, dacă prin absurd ar accepta ideea, ar dori ca acea excepţie greu de explicat genetic, să se afle la măcar 50.000 de km distanţă...Şi măcar în alt mileniu.
La fel de penibili, draci lectori, sunt şi cei care, văzînd că nu-s complimentaţi de nimeni, se autolaudă, la modul previzibil : „nu că-s eu aici de faţă, dar aveţi ocazia să cunoaşteţi un gentleman veritabil!” ; la modul penibil :” cum fac eu papanaşii, mai rar!”; sau imprevizibil :” stimate domn, dacă vă veţi însura cu mine, veţi avea parte, zilnic, de sex tantric în trei reprize!”.
Aici e momentul să fac o precizare ; există şi situaţii în care complimentele nu sunt înţelese la adevărata lor valoare : nu-i poţi spune unei damicele „bă, da’ bună eşti la aşternut! Puţine prostituate au talentul tău!”...şi nici unui bancher „ce cont frumos ai în bancă! Nici nu mai contează că un ochi priveşte în partea opusă, berbecule !”...Complimentul fără diplomaţie = nuntă la un bufet vegetarian, într-o zi de marţi, 13, iar mireasa nu poate pupa la Periniţă din cauza celor trei copii care vor pe aceeaşi oliţă...
Şi mai ales, dracii moşului & drăcoaicele babei ( mă gîndesc la Baba Novac sau Corneliu Baba!) să nu încercaţi s-o ...dregeţi, după ce aţi demonstrat ce tare sunteţi ; dacă veţi grăi cam aşa :” oi fi eu deştept, cu umor şi viril, dar am şi un cusur : calc rufe mizerabil!”, interlocutorii vă vor trage şuturi repetate în popou, deoarece le desconsideraţi i.q.-ul.
Sper că şi-n lecţia de azi aţi avut ce învăţa - că eu n-am avut. Dar, ca să-nchei cu un compliment, mai jur că sunteţi discipolii mei preferaţi! Aşa să rămîneţi! Pa!

Totuşi, de ce nu plec din România ?

Articolul meu o să stîrnească multe zîmbete de dispreţ ; fiindcă sunt sincer. Şi sinceritatea a rămas arma (dar s-ar putea spune şi arta) naivilor!
Păi, ce voi spune în continuare, e mai puţin spectaculos decît titlul . Dar simt nevoia să mă explic în faţa copiilor & studenţilor mei.
1) nu plec fiindcă acum e prea tîrziu ! Am vrut s-o fac la 33 de ani ; aveam ocazia. Nu mi-a reuşit. Acum, că mi-ar ieşi, cred că nu mai are vreun haz...Marele critic de artă Eugen Schilleru a vrut să vadă Parisul, Louvre-ul, Monmartre etc. I s-a permis asta, tîrziu, după 50 de ani. A ajuns la Paris, s-a aşezat în faţa muzeului Louvre şi...a-nceput să privească vizitatorii, bînd cafea după cafea. N-a avut curajul să intre-n muzeu, deşi şi-o dorise o viaţă! „E prea tîrziu să mai cunosc Parisul! Parisul meu!”- spunea Tudor George, într-un sonet pe care i-l dedicase. Aproape că îl înţeleg...
2) Nu plec fiindcă nu mă văd competitiv aici, d-apăi acolo ; fiindcă o viaţă am lucrat cu cuvîntul, am încercat să fac fraze subtile şi să-mi apăr gînduri complicate; pe scenă, la catedră, ori în scris. Nu mai am timp să-nvăţ subtilitatea, într-o altă limbă! Sau mentalităţi noi, ale unui alt popor...
3) Nu plec şi fiindcă nu am siguranţa unui cîştig financiar măcar cît este ăsta de-aici ; unii or să spună că-s comod. Posibil! Alţii or să spună că-s laş ; nu-i exclus! Dar o sumedenie de laşi „au întins-o” ; rămînem şi-aici cîţiva, să-i echilibrăm, nu?!...
4) Nu mai plec şi fiindcă, în fine, am o familie aici. Acolo...nu cred că ar mai fi posibilă. Tîrziu, am priceput că la o familie nu se renunţă.
5) M-am întîlnit recent, undeva în Europa, cu o prietenă cu care, timp de doi-trei ani, ne întîlneam ca să...rîdem. Rîdeam într-una. Ne mîndream chiar, fiindcă ne permiteam să rîdem ! Mi-a mărturisit că n-a mai rîs, de ani de zile. N-ar da bine. I-ar afecta afacerile. N-ar înţelege-o nimeni. Mda...(nici aici nu-s privit cu simpatie de cei fără umor : dar aici nu mai am ce pierde!).
6) Şi ca să vă daţi seama cît pot fi de caraghios, închei cu o confesiune ruşinoasă : de cîte ori plecam din ţară, abia aşteptam să mă reîntorc! Pesemne, unde am învăţat prea tîrziu să văd lumea.

Deci, îi admir pe cei care au reuşit, acolo. Fiindcă au avut, mai întîi, curajul de-a fugi ; şi apoi, curajul de-a învinge. Şansă, acolo, egal curaj.
Îi admir, la fel de mult, şi pe cei care au reuşit, aici ; chiar dacă pentru ultimii, şansă = pur şi simplu, noroc...

(foto: http://romania-club.deviantart.com)

Cenzura în comunism (I)

Un colectiv de universitari clujeni (coordonat de Liviu Maliţa), ce se gîndi? Ia să susţină un grant cu subiectul ăsta! Şi l-au făcut. Volumul – Viaţa teatrală în şi după comunism – a apărut nu de mult, la editura EFES din Cluj.
Am citit cartea cu frisoane, cîrcei sau sarcasm : alteori, cu placiditate, suspin amar , ori anxietate. Niciodată, cu amuzament. Mi-am amintit de zilele grele datorate cenzurii – şi ca regizor, şi ca scriitor. Deşi, cu ruşine mărturisesc, nu am făcut parte din rîndul dizidenţilor, ori al persecutaţilor opresiunii comuniste : 90% dintre montările & cărţile mele, nu au avut probleme. De altfel, în prefaţă ni se spune că nici opul de faţă nu este vindicativ :”cuminte, el se mulţumeşte să consemneze nişte mărturii, revelatoare prin simpla lor prezenţă”.
Dar cartea napocană mai este utilă, fiindcă tinerii noştri colegi habar n-au cu ce se mănîncă ...vizionarea cu comisie ideologică, spre exemplu, a unui text scris de D.R.Popescu – membru-n stafful Puterii de-atunci. Ea adastă asupra piesei Mormântul călăreţului avar, spre alt exemplu, încercînd să descopere cauzele interzicerii piesei & spectacolului, într-o perioadă în care acribia politrucilor nu avea percutanţă. „Cenzorul luminat şi artistul culpabil – iată semnul brutal al unei normalităţi pe dos”(inspirat grăieşte domnul Maliţa, în prefaţă). Fiindcă, se vede şi din carte şi din amintirile noastre (ale celor care trăitam cu cenzura-n casă!), membrii comisiilor de vizionare nu erau întotdeauna oligoizi : cei culţi, fie se erijau în complici ai creatorului incomod, fie închideau ochii cu atîta zgomot, încît te obligau să rămîi dator Instituţiei, practicînd temenele bizantine.
Altă schimbare de forţe observată de cercetători: în clipa în care în loja teatrului, se afla un greu al interdicţiilor, adevărata scenă devenea loja, nu scîndura pe care evoluau histrionii (cît de bulgakovian îmi sună asta, acum)!
Urmează dosarele de spectacol : Mormîntul călăreţului... (Braşov & Bulandra), Tulburarea apelor (Cluj), Conu’ Leonida...(Piatra Neamţ), Dimineaţă pierdută (tot Bulandra), O scrisoare pierdută ( Craiova), Mizantropul (Bulandra). Am văzut o parte din ele ; am cunoscut sistemul.Şi vreau să reamintesc doar cîteva ciudăţenii apărute pe traseul piesei către public, traseu bine vegheat de oamenii de ordine ai cenzurii.
Dincolo de cenzorii obtuzi, ursuzi, fricoşi, mai catolici decît Papa,existau şi inspectori – centrali, ori locali – care dezvoltau cu „suspecţii” relaţii de prietenie : teatrul dădea o masă, omul centrului închidea ochii. Alteori, se putea vorbi chiar de complicitate! ( fiindcă şi culturnicii îl urau, în sinea lor, pe Ceauşescu!). Mai exista o solidaritate sală/scenă.
S-au văzut cenzori/diletanţi sau cenzori/prudenţi. Cenzori luminaţi şi creatori vinovaţi. Am constatat că multe dintre interdicţii porneau din interior – actorii jigniţi şi comediene frustrate cerînd urgent anchetă...Critici sîrguincioşi puneau, fără să-şi dea seama, paie pe foc ( exigenţa lor căzînd, nu o dată, în reproşuri ...cu reflexe politice). Mai există în carte un episod absurd, kafkian aş zice, în care o capodoperă (Tulburarea apelor de Lucian Blaga) are nevoie de cîteva decenii spre a-şi croi, în fine, drumul spre rampă. În fine, ciudată mai e şi dispariţia caietelor cu procese-verbale de la vizionări, în majoritatea instituţiilor de spectacol trecute în revistă.
Despre cenzura de după 1989, în numărul viitor.

Voi sunteţi urmaşii, rromii?

Domne’, io mă săturai de emisiuni cu italieni, români şi ţigani (ordinea-i întîmplătoare!), din care reieşea că noi (românii) nu mai suntem urmaşii Romei. ¤ Mă rog, personal, fui de Paşte în Roma şi văzui, la Termini (deci, în centru!), boschetari, gunoaie şi mirosuri imposibile, cu grămada. ¤ Fui recent şi la Praga şi, în timp ce mă uitam într-un magazin cu păpuşi, o vînzătoare musculoasă pocnea un macaronar, în cap, cu o marionetă, fiindcă-l prinsese că vroia s-o fure. ¤ Aşadar, hoţul strigă hoţul! ¤ Mi-e silă : mai ales că, pe cînd banda lui Capone împuşca americani, de dimineaţa, pînă seara, preşedintele de-atunci al Italiei nu s-a gîndit să ceară scuze.¤ Te pomini că Quod licet Jovis, non licet bovis!...¤ De ce, bre ?! Au uitat toţi că nu de mult, cînd asiaticul acela a ucis, cu mitraliera, o grămadă de studenţi dintr-un colegiu american, în calea gloanţelor s-a pus un român (Librescu)? ¤ Etc, etc.¤ Că Italia mai sare calul, nu e de mirare :ciudat rămîne faptul că românaşii noştri nu se potolesc, şi vor, în continuare, sub Lupoaică. Mde...¤ Hazos rămîne faptul că presupusul asasin, rromul Mailat, cere să facă pîrnaie în ţară.¤ Bizar! De stat să dea cu zula, a preferat Italia; cînd e de ales zuhausul, alege România. ¤ De unde şi proverbul fie pîrnaia cît de rea/tot mai bună-n ţara ta! ¤ Altă lovitură : UE nu mai ia carne de guiţ din România, fiindcă porcii cu pestă, la noi nu-s sacrificaţi, ci doar ...vaccinaţi. Scîrţ! ¤ Păi ce să facă amărăşteanu’? Decît să-l kilărească, îl dă cu ac de seringă, că poate-l haleşte, apres! Un porc ucis, e inutil ; un godac vaccinat, nu! ¤ Şi fiindcă azi îs pus pe parafraze, ascultaţi poezioara : Godac, godăcelul meu/ Ce mi te-a dat Dumnezeu/Erai mic, te făcui mare/Da-mi dă UE aprobare? ¤ Ca să terminăm cu subiectele jenante : cică Băse al meu pierdu procesul în celebrul caz „Ţiganca împuţită”, coroborat cu apelativul „păsărică”.¤ Cică nu e bine să-i spui gitanei că-i ţigancă şi nici purtătoarei de păsărică, păsărică! ¤ Propun ca domnul Popeye să-şi ia consilier pentru sinonime, şi pe viitor să zică budaideleanistă sau ornitoerotică.¤ În locul Preşedintelui ţării n-aş rosti nici alte cuvinte-dinamită, precum futurolog, Pullitzer, Cacaina (rîu care trece prin Bîrlad), sfîrlează cu fofează (roman de V.I.Popa), cioc, cuc, pupăză etc.¤ Deocamdată, Nea Traian l-a luat pr Sorin Mişcoci la Cotroceni, ca să devină cameraman oficial al Preşedenţiei. Nu e rău.¤ Numai să nu fie răpit iar, şi să rămînă Preşedenţia fără cameraman...Fiindcă tot am pomenit de Dl. Băsescu : cum aţi aflat, Iuşcenko i-a recomandat să viziteze Insula Şerpilor. ¤ Eu nu m-aş duce : că vizita nu-nseamnă retrocedarea ; iar şerpii îs veninoşi, ceara mămiţicii lor de scîrbe...¤ Dar Tezaurul...cînd îl vom vizita? Aud? ¤ Că cică Putin (karatistul), făcu în ultimul an cea mai mîşcată sciziune în sînul statelor Uniunii Europene, cu îmbîrligături & diversiuni tip Roma/rromi. ¤ Cît despre Steaua...gata, se pregăteşte de meciuri serioase, de-alea ...patriotice, fiindcă s-a săturat de mingicăreală cu liftele care urlă, isteric, români (romanes) go home! ¤ În încheiere : cu Elodia...rămîne ca-n tren. Cu specificarea – un tren plin de poeţi! ¤ Femeia dispărută beneficiază deja de un poem simţit, care te obligă să ştergi lacrimi, pe furiş, într-una ; am auzit la tembelizor poezia, şi nu mă pot abţine, draci cititoare, să vă reproduc măcar o strofă :” Elodia e moartă/ Şi totuşi...ea trăieşte! / Din pozele-i frivole/ Suav ea ne zîmbeşte!”...¤ Şansa Elodiei că a dispărut : altfel, neam de neamul ei nu primea dedicaţii rimate! ¤ Ceea ce vă doresc şi vouă, suave lectore! ( să vi se compună versuri, nu să dispăreţi).

(foto: http://londra.mae.ro

In Prague, Between Puppeteers, creating a Union

Last summer I had the honor to take part in an international jury at Prague. At the end of the festival, its director, Todor Ristic, came with a proposal to found a … theatre association. We, the artists of twelve countries were then summoned in the office of the future association.
I was obviously delighted by the idea, because I think that these unions always prove to have benefits. Similar associations already exist on the globe (UNIMA, ASSITEJ) but they lack the limit in building up noble friendships: the destabilizing & disjointing institutions seem to always show up as being in excess.
So, recently, we were all invited at the first WAP (World Association of Puppeteers) congress. We met, we have seen each other after some time, we drank champagne and we immediately plunged into business. We discussed about the association’s status, the reason from which it was born and why we made it our option. I looked for viable solutions in order to bring in front the importance of the puppeteering schools in our countries and around the world.
The editing of a trimestrial professional magazine was immediately established. There were many important ideas concerning collective performances, work-shops, festivals and courses with professors from different countries. Also discussions about puppet exhibitions and DVDs took place including a specialized international library, the spreading of the texts dedicated to the children (mentioning that nowadays there is nothing but an excess of world wide dramatizing and a crisis concerning the third millennium themes). We shared email and addresses in order to ease the communication.
In my opinion, the were too many discussions on the subject of diplomacy and overprotection, about UNIMA: not to repeat what UNIMA does, not to offend UNIMA by the forming of WAP, to bare in mind that most of us are also members of UNIMA… Well, I say that we all joined WAP just because UNIMA ended up as a multi/honorary organization with an enclosed circuit.
In those four days many projects were set in motion and inevitably during those lenghtened discussions there were small contradictions. As a matter of fact, theatre also means conflict and not only dialogue, right ?!... The second evening, I gladly took part in a puppet opera show - Don Giovanni - of the hosting theatre ; bare in mind that this performance reaches its 10th anniversary in March ( over 2.500 performances). And many more to go !

The second day, after running through a serious body search, we were received by the Chief of the Czech Cultural Parliamentary Commission; we each introduced ourselves and motivated our presence there, looking to highlight the initiative of Todor Ristic. After getting back to the headquarters, we each signed a petition in which we requested the support of our non-profit organization by the Government, The Parliament and The Czech Ministry of Culture. Who were the ones who signed ? Behold : Behrouz Gharibpour ( Iran ), Miryam Reategui (Peru), Iuri Tairov (Ukraine), Valid Dakroub (Liban), Sten Wallin ( Sweden), Valeri Bugaev (Russia), Valid Badr (Egypt), Gabriel Apostol (Romania), Sid Ahmed Meddah (Algeria), Ronny Aellbreht (Belgium), Robert Waltr (Slovenia), Jerry Bickel (USA) and last on the list, the author of these modest lines. The Czech representatives (Ristic and Petrovic) didn't sign, because their actions related to this project were very familiar to the local authorities.
I brought back in my country a few adhesion petitions and blank member id cards because until our future meeting in June I’m planning to set up a promising subsidiary.
I’m also attaching a photo that was taken (of most of the participants ) at the conference, in the hall of the Parliament; the most renowned tapestry can be seen behind us, very old indeed, a landscape of Prague.

( this text is a translation from the original text in Romanian which can be found HERE )

La Praga, printre păpuşari , înfiinţînd o Uniune

În vară, am avut cinstea să fac parte dintr-un juriu internaţional, la Praga. La finele festivalului, directorul său, minunatul om de teatru Todor Ristic, ne-a propus să înfiinţăm o ... Uniune teatrală. Am fost convocaţi atunci , în biroul viitoarei asociaţii de creaţie, artişti din douăsprezece ţări.
Am fost încîntat, evident, de idee, deoarece, cred eu, uniunile nu prisosesc ; mai există, pe glob, asociaţii similare (UNIMA, ASSITEJ), dar nu există şi o limită în alcătuirea tovărăşiilor nobile: instituţiile destabilizatoare & dezbinatoare , mi se par a fi, întotdeauna, în exces...
Recent, deci, am fost invitaţi la primul congres WAP (World Association of Puppeteers). Ne-am cunoscut, ne-am recunoscut, am băut o şampanie şi am trecut la treabă. Am discutat statutul asociaţiei, raţiunea din care s-a născut, motivul pentru care am optat pentru ea. Am căutat soluţii viabile pentru a face cunoscute, mai bine, şcolile de păpuşari din ţările noastre, pe glob. S-a propus editarea unui trimestrial profesional. S-au ivit idei de spectacole colective, work-shopuri, festivaluri, cursuri cu profesori din ţări diferite. S-a vorbit de expoziţii de marionete şi DVD-uri. S-a discutat despre o bibliotecă de specialitate, internaţională. Despre circulaţia textelor dedicate celor mici ( că e un exces de dramatizări, pe glob, şi o criză de teme noi, trimiiste). S-au schimbat adrese şi e-mailuri, pentru uşurarea comunicării.
După opinia mea, s-a discutat cu exces de ocrotire şi diplomaţie, despre UNIMA : să nu repetăm nimic din ce face UNIMA, să nu jignim UNIMA prin înfiinţarea WAP, să avem grijă că mulţi dintre noi sunt şi membri UNIMA...Păi, zic eu, am venit în WAP tocmai pentru că UNIMA a rămas o organizaţie cvasi/onorifică, cu circuit închis!
Am făcut proiecte multe, multe, în cele patru zile şi s-au iscat chiar, în timpul acestor prelungite discuţii, mici polemici. În fond, teatrul înseamnă şi conflict, nu doar dialog, nu?!...A doua seară, am asistat cu încîntare la un spectacol de operă cu păpuşi – Don Giovanni –al teatrului-gazdă ; de precizat că reprezentaţia împlineşte, în martie, zece ani ( peste 2.500 de reprezentaţii!). Mulţi înainte!
A doua zi, am fost primiţi, după o percheziţionare atentă la intrare (cam ca la aeroport!), de şeful Comisiei pentru Cultură al Parlamentului ceh ; ne-am prezentat fiecare şi am explicat de ce suntem acolo şi am căutat să punem în valoare iniţiativa lui Todor Ristic.Întorşi la sediu, am semnat o petiţie prin care ceream Guvernului, Parlamentului şi Ministerului Culturii din Cehia să sprijine organizaţia noastră non-profit. Cine-au fost semnatarii? Iată-i : Behrouz Gharibpour (Iran), Miryam Reategui (Peru), Iuri Tairov (Ucraina), Valid Dakroub (Liban), Sten Wallin ( Suedia), Valeri Bugaev (Rusia), Valid Badr (Egipt), Gabriel Apostol (România), Sid Ahmed Meddah (Algeria), Ronny Aellbreht (Belgia), Robert Waltr (Slovenia), Jerry Bickel (SUA) şi, ultimul pe listă, autorul acestor modeste rînduleţe. Reprezentanţii Cehiei ( Ristic şi Petrovic) nu au mai semnat, deoarece demersurile lor repetate, erau binecunoscute autorităţilor locale.
Am adus în ţară, cu mine, cîteva cereri de adeziune şi legitimaţii, în alb; pînă la viitoarea întrevedere, din iunie, vreau să organizez aici o filială promiţătoare.
Ataşez şi o fotografie făcută (de o bună parte a participanţilor) la Congres, în sala Parlamentului ; în spatele nostru se vede celebra tapiserie , foarte veche, cu panorama Pragăi.

Relaţia mea (incorectă?) cu muzica cvasi-populară

Ca un orăşean get-beget, o să recunosc cu ruşine, nu am feeling pentru muzica populară. Sau nu pentru orice muzică (aşa-zis) populară.
Am iubit (şi folosit în multe spectacole!) melodii de Maria Tănase, naiul lui Zamfir, fraţii Petreuş, Ioana Radu, ceva din Angela Buciu...Dar nu tresar cînd oarecare guristă lălăie, pe acute, „neică unde tu erai/ cînd asar’ io fluierai?”.
Sunt o victimă : fiindcă eu, iubind Mozart, Bach, Beatles, Ceaikovski, Rahmaninov, ABBA, Nana Mouskouri, Moustaki, Brahms, Adamo, Grigore Leşe, Brassens, Mitru Fărcaş, Vivaldi, Dida Drăgan, Paganini, Jean Moscopol, Cristian Vasile etc., sunt condamnat să ascult, ZILNIC, manele şi hăulite gorjeneşti, incantaţii arăbeşti & tînguiri mahalageşti de doi bani, improvizaţii şoldovene & diletantisme gitane.
Să ne înţelegem : arta ADEVĂRATĂ n-are graleniţe geografice, nici temporale. Dimitrie Cantemir sau Anton Pann, au dat lumii capodopere. Dona Siminică , Bordaiaş-bordei şi Lipan-Ţăndărică pot fi memorabili. Benone Sinulescu are şarm cînd interpretează cîntece de petrecere.
Dar de ce să ascult ori pe maxi-taxi, ori pe la diferite terase de mîna a doua, fel de fel de dejecţii lăutăreşti care, în plus, sunt şi date la maximum, în semn de atitudine (fals) estetică? Nu am stresat nici un vecin cu preferinţele mele muzicale ; nu am impus nimănui să-i iubească pe Grieg sau Ileana Sărăroiu. De ce eu însă sunt condamnat să aud într-una manele şi melodii para-folclorice stupide?!
E la fel ca în lectură : nu vreau Sandra Brown, dar nici nu te oblig să citeşti Bulgakov. Sau ca-n teatru : îţi place Radu Afrim? Fii sănătos! Eu îl prefer pe Pintilie!
Vrei filme porno? E treaba ta! Eu revăd a zecea oară Bărbierul din Siberia!
Numai că alegerea mea nu stresează lumea din jur. Aria lui Bach nu se ascultă la radioul, dat la maximum, al taxiului ; nici la zecile de maşini care opresc sub fereastra mea, ale celor ce şi-au făcut garaj lîngă mine şi se cred adevăraţii proprietari ai cartierului...
E ziua ta? La mulţi ani! – dar nu sta toată noaptea cu CD playerul dat la maximum, ca să ştie lumea că eşti sărbătorit!
Am vrut să anunţ poliţia, dar aş fi făcut figură de turnător; am vrut să mă duc la cei ce ascultă muzică proastă exagerat de tare şi să-i rog să dea mai încet măgăoaia, dar aş fi făcut figură de bătrînicios. Am dorit să explic cum e cu cultura, dar n-aveam cui.
Aşa, tac, înghit, suport, ca pedeapsă că am cultură muzicală. Şi măcar , pînă la urmă, pot spune oligoizii din jur, sunt un vecin ciudat, dar suportabil...
Minoritatea (din păcate!) se supune iar majorităţii, nu?

Fraze expediate din realitatea expediată

Unu : Iuşcenko a discutat cu Traian şi a rămas ca-n tren ; io nu ştiu de ce-or mai fi discutat!...¤ Că-i vorba de insula aia cu şerpi, de canalul Bîstroe, ori de terifiantul Krivoirog, geaba chichirez gîlceavă, bre! ¤ Nu ştiu de ce se prefac toţi că vor să ne avem ca fraţii, cînd intenţia ruşilor de fond este de-a ne nimici, cu cinism stalinian. ¤ Că-s de-ai lui Putin, de-ai lui Iuşcenko,ori de-ai lui Voronin, nu contează : prietenia rămîne, vai!, imposibilă.¤ Că tot vorovim de stranieri : altă belea! Cică din Insulele Solomon ( vezi Pacificul!) vine o gripă virală care ameninţă din urmă, inclusiv România.¤ Io nu cunosc persoane care se duseră acolo, bre, da’ se pare că, oricum, gripa VINE! ¤ Da şi tinerii de dincolo au probleme : un basarabean din universitatea gălăţeană dă statul român în judecată fiindcă nu-şi poate continua studiile aici.¤ Nu-i rău . dacă un student român din Chişinău ar vrea să facă asta, treaba ar fi mult mai simplă, fiindcă mioriticul ar fi repede împuşcat.¤ Da’ să nu ne luăm numai de ăi de dincolo (chiar dacă un director de teatru din Moldova noastră, s-a scuzat faţă de mine că nu pot monta în România, deoarece...nu sunt din Republica Moldova! Ptiu!) ; o să vă reamintesc că un ieşean de 62 de cotolani s-a ales cu dosar penal fiindcă... zgîria poarta maşinilor cu cheia. Hm...¤ O fi fost invidios că el n-are maşină...¤ Cît priveşte spaima de non-natalitate...ce să mai zic? În 2050 vom fi numai 16,5 milioane. Nu e cuşer! ¤ Dar cum nu voi mai fi atunci în viaţă, chiar că nu contează...¤ Nasol e şi la case mai mari : cică Luciano Pavarotti are datorii! Ptiu! ¤ Şi tu, Brutus? Păi io ce să mai zic?! ¤ O veste bună : reporterii tv care fac greşeli gramaticale şi care bîlbîie într-una, nu vor mai fi iertaţi, ci amendaţi. Mi se pare normal.¤ Ce, brutarii care scapă şobolani în pîini, nu-s sancţionaţi? ¤ Da’ ce ziceţi de italieni, care au un comic special, ocupat cu înjurarea periodică a politicienilor din Cismă.¤ Io nu mă mir, fiindcă la noi nu e nevoie de publicitate, pentrui cei care înjură cu patos, Guvernul & Preşedintele...¤ C-acum e voie. Nu te arestează nimeni.¤ Din păcate...¤ Da’ hai să judec o situaţia ciudată : cică patronul care stresează angajatul, poate plăti daune morale , dacă se ajunge în instanţă.¤ Io nu zic că nu-i normal : dar mă-ntreb, cum dovedeşti că netrebnicul ăla de patron a avut puseuri ne-etice, cînd treaba s-a consumat între patru pereţi şi două persoane?! ¤Şi hai să-nchei nu cu înfrîngerea echipei Poli Iaşi ( că doar n-a fost o catastrofă! Ci numai un 1:0, banal...)şi să reamintesc că s-au desemnatără ăi mai sexy VIP ot mioritica.¤ Nu cred că e normal topul, bre, fiindcă io nu văd ce o fi sexy în moaca lui C.T.Popescu, a lui Adrian Păunescu, sau la Ion Cristoiu mamii’ lui...¤ Hai, la nominalizatele Elena Udrea, Nicoleta Luciu, Oana Zăvoranu, Andreea Marin sau Lavinia Şandru, mai merge...¤ Da’ cu Stolojan sau Pleşu, ce avurăţi, bre?! ¤ Teo Trandafir îl plînge pe Sârbu ; e supărată că nu mai e în subordinea lui. Păcat! ¤ Mai ales că, se pare, regretul e nimicitor!...”Mi-e dor de el, mi-e dor de energia lui, mi-e dor de geniul lui, mi-e dor de prietenia lui, mi-e dor de prietenia lui...”- oftează trandafira.¤ Să-i plîngi de milă ; şi lui Sârbu...¤ Ca să-nchei vesel, aflaţi că-n curînd se vor oficia cununii între... oameni şi roboţi ; e bine. ¤ Pentru că de roboate, omul n-are de ce să divorţeze, veci-pururea! ¤ vă pup în fundul curţii, gospodari! Fiţi optimişti! Pa!

(foto by: http://crib.mae.ro)