Fraze expediate din realitatea expediată

Unu : Iuşcenko a discutat cu Traian şi a rămas ca-n tren ; io nu ştiu de ce-or mai fi discutat!...¤ Că-i vorba de insula aia cu şerpi, de canalul Bîstroe, ori de terifiantul Krivoirog, geaba chichirez gîlceavă, bre! ¤ Nu ştiu de ce se prefac toţi că vor să ne avem ca fraţii, cînd intenţia ruşilor de fond este de-a ne nimici, cu cinism stalinian. ¤ Că-s de-ai lui Putin, de-ai lui Iuşcenko,ori de-ai lui Voronin, nu contează : prietenia rămîne, vai!, imposibilă.¤ Că tot vorovim de stranieri : altă belea! Cică din Insulele Solomon ( vezi Pacificul!) vine o gripă virală care ameninţă din urmă, inclusiv România.¤ Io nu cunosc persoane care se duseră acolo, bre, da’ se pare că, oricum, gripa VINE! ¤ Da şi tinerii de dincolo au probleme : un basarabean din universitatea gălăţeană dă statul român în judecată fiindcă nu-şi poate continua studiile aici.¤ Nu-i rău . dacă un student român din Chişinău ar vrea să facă asta, treaba ar fi mult mai simplă, fiindcă mioriticul ar fi repede împuşcat.¤ Da’ să nu ne luăm numai de ăi de dincolo (chiar dacă un director de teatru din Moldova noastră, s-a scuzat faţă de mine că nu pot monta în România, deoarece...nu sunt din Republica Moldova! Ptiu!) ; o să vă reamintesc că un ieşean de 62 de cotolani s-a ales cu dosar penal fiindcă... zgîria poarta maşinilor cu cheia. Hm...¤ O fi fost invidios că el n-are maşină...¤ Cît priveşte spaima de non-natalitate...ce să mai zic? În 2050 vom fi numai 16,5 milioane. Nu e cuşer! ¤ Dar cum nu voi mai fi atunci în viaţă, chiar că nu contează...¤ Nasol e şi la case mai mari : cică Luciano Pavarotti are datorii! Ptiu! ¤ Şi tu, Brutus? Păi io ce să mai zic?! ¤ O veste bună : reporterii tv care fac greşeli gramaticale şi care bîlbîie într-una, nu vor mai fi iertaţi, ci amendaţi. Mi se pare normal.¤ Ce, brutarii care scapă şobolani în pîini, nu-s sancţionaţi? ¤ Da’ ce ziceţi de italieni, care au un comic special, ocupat cu înjurarea periodică a politicienilor din Cismă.¤ Io nu mă mir, fiindcă la noi nu e nevoie de publicitate, pentrui cei care înjură cu patos, Guvernul & Preşedintele...¤ C-acum e voie. Nu te arestează nimeni.¤ Din păcate...¤ Da’ hai să judec o situaţia ciudată : cică patronul care stresează angajatul, poate plăti daune morale , dacă se ajunge în instanţă.¤ Io nu zic că nu-i normal : dar mă-ntreb, cum dovedeşti că netrebnicul ăla de patron a avut puseuri ne-etice, cînd treaba s-a consumat între patru pereţi şi două persoane?! ¤Şi hai să-nchei nu cu înfrîngerea echipei Poli Iaşi ( că doar n-a fost o catastrofă! Ci numai un 1:0, banal...)şi să reamintesc că s-au desemnatără ăi mai sexy VIP ot mioritica.¤ Nu cred că e normal topul, bre, fiindcă io nu văd ce o fi sexy în moaca lui C.T.Popescu, a lui Adrian Păunescu, sau la Ion Cristoiu mamii’ lui...¤ Hai, la nominalizatele Elena Udrea, Nicoleta Luciu, Oana Zăvoranu, Andreea Marin sau Lavinia Şandru, mai merge...¤ Da’ cu Stolojan sau Pleşu, ce avurăţi, bre?! ¤ Teo Trandafir îl plînge pe Sârbu ; e supărată că nu mai e în subordinea lui. Păcat! ¤ Mai ales că, se pare, regretul e nimicitor!...”Mi-e dor de el, mi-e dor de energia lui, mi-e dor de geniul lui, mi-e dor de prietenia lui, mi-e dor de prietenia lui...”- oftează trandafira.¤ Să-i plîngi de milă ; şi lui Sârbu...¤ Ca să-nchei vesel, aflaţi că-n curînd se vor oficia cununii între... oameni şi roboţi ; e bine. ¤ Pentru că de roboate, omul n-are de ce să divorţeze, veci-pururea! ¤ vă pup în fundul curţii, gospodari! Fiţi optimişti! Pa!

(foto by: http://crib.mae.ro)

Munca la români

Treceam pe lîngă (ex) Clubul Voinţa într-o zi şi ce-mi văzură ochii? Pe o bucată de iarbă şedeau şase muncitori şi se odihneau. O fi o contradicţie în termeni – muncit/odihnă? Nu. E ceva firesc. Proletariatul mioritic – sau, mă rog, ce-o mai fi rămas din el – înţelege că din cele opt ore pentru care e plătit, cel puţin jumătate trebuie să stea. Fiindcă aia nu-i plată, teteo!
Acum un an, lîngă blocul meu se asfalta :erau implicaţi în periculoasa operaţiune tot şase lucrători. I-am studiat : dintre laborioşi, ce-i drept, unul asfalta; altul bea, doi mîncau, unul dormea şi ultimul privea la tramvaie, mestecînd cu dexteritate o scobitoare.
Un cunoscut, preot, mi-a povestit că a angajat şi el patru proletari destoinici să-i facă o lucrare în curtea bisericii; a rămas perplex! Au venit flăcăii la treabă la ora şapte; s-au schimbat în haine de lucru pînă la opt; apoi, s-au pus pe iarbă, să guste ceva, ca să prindă puteri, nu? ; la ora nouă, au pus de o şedinţă sindicală, constatînd ei că-s plătiţi mizerabil ; la zece au cerut ceva udătură, ca să meargă lucrul mai cu spor; la unusprezece, într-adevăr, s-au scuturat şi au muncit. Doar o oră. La doisprezece, au început să strîngă totul, fiindcă la ora treisprezece trebuiau să fie în alt cartier, cam departe, la o altă lucrare...
Şi, culmea, văd la televizor chiar azi o magraoancă înverşunată, care anunţa că vrea să plece în Spania, deoarece aici Preşedintele Băsescu ( indolentul!) nu s-a gîndit s-o caute şi să-i dea ceva de muncă. În timpul ăsta, bursele de joburi înregistrează eşecuri notorii, din trei sute de posturi scoase pentru şomeri ocupîndu-se cel mult un sfert. Ziarele care publică tabele cu locuri vacante în diverse domenii, arată clar că nici gînd ca ăi fără slujbă să o şi caute.
Probabil, şi fiindcă există mirajul Spaniei : 40 de euro pe zi! Ăsta da, venit! Şi mai bagi şi-o căpşună-n gură, nu zaci lîngă aburii de bitum! Şi vezi şi lumea! Şi te ştie şi vecinul de bordei că eşti un om umblat! Şi aduci şi ţoale la puradei...Şi poate pune şi ochii pe tine un boşorog celibatar...Viaţă, tată!...
Sigur că nenorocita aia de Spanie strică obiceiurile & preţurile-n România; fiindcă po managiii îşi zic că nu are rost să cîştigi aici 150 de euroi pe lună, cînd acolo îţi ies 800. Evident că e mai plăcut să lipăi zeamă de căpşuni lîngă Madrid, decît să rîneşti la porci lîngă Coarnele Caprei. Sigur că analfabeţii care fac greşeli de exprimare în limba maternă, au măcar o justificare , atunci cînd le fac într-un idiom străin.
Dar visează, nefericiţii, mii de euro la teşcherea, oxigenarea plămînilor în briza catalană, exibări tip flamengo în Piaţa Spaniei şi plimbări de vis pe sub măslinii cocoşaţi de rod. Preţul e baban şi, cred aventurierii, merită umilinţa cozii la depunerea dosarelor, dormitul în parcurile din jurul firmei de exportat forţă de muncă, bătaia (la propriu & figurat) cu alţi dornici de ducă, şpaga dată portarilor şi funcţionarilor şi cheltuielile de drum.
Faptul că acolo iei bani, cu-adevărat, muncind din greu, încontinuu, douăsprezece ore zilnic, nu-i sperie. Fiindcă acolo ( cred patrioţii noştri) merită să tragi. Nu-i România.
Şi, de fapt, acolo nu ai încotro : în Spania muncitorii = cei care muncesc. Hm...banală naţie!

(foto by: www.varadinum.com)

Ace, rabini, brice ,scorpioni & carice...

...Ştiu, o să-mi reproşaţi iar, că-s ireverenţios, prin titlu. Dar ce vreţi, mă adecvez la realitate, bre! ¤ Par egzampl, Vagin Tudor a declarat că aude zgomote suspecte în telefon şi a cerut executarea lui Băsescu care, crede Tribunul, îi ascultă convorbirile. ¤ De ce oare ţăcănitul nu a cerut arestarea lui Ceauşescu, pe vremea cînd se ascultau la greu telefoanele? ¤ Fiindcă pe Ceaşcă , liderul PRM îl diviniza ; treaba lui.¤ Dar nici să nu descopere că abia sub conducerea marinarului începură otitele...!¤ Că şi Valentin Ceauşescu aşteaptă să-şi reprimească nişte tablouri de famelie. ¤ E normal, teoretic, să-ţi vină-napoi unele chestii care atîrnau pe pereţi, cînd te jucai cu ...ceva mingiuţe în ţărînă. Problema e alta : părinţii lui Valentin cumpăratără acele valoroase opere de artă, din munculiţa lor? Mă-ndoiesc! ¤ Le primitără ca mită, bre!Ori le luară cu japca! Că Ody & Siny n-aveau cultură, deci nu băgau ei bani în opere de artă. Şi-atunci, geaba chichirez gîlceavă! ¤ Curios e că şi-ntr-un spital din Brăila, s-a găsit un...scorpion! Ptiu! ¤ Cît despre Steaua...nu-s speranţe! Şi nu era greu să facă un egal! ¤ Mie-mi place că se anunţă o primă babană ca să motiveze victoria ;ei şi? ¤ E ca şi cum îi promit lui Adi de Vito 30.000 de euroi, să sară 2 metri în înălţime, la atletism! ¤ Să rămînem cu bucuria că Naţionala, deocamdată e-n cărţi.¤ Indiferent cît de mînjită e de către bulgăroii ăi cu ceafa grosuţă...¤ Da’ nici cu ungurii nu avem o relaţie mai normală : Marko Bela cică vrea înapoi ţara lui, pierdută la 1918 ; io nu-nţeleg : ţara lui e la locul ei! ¤ Bela sare calul şi e păcat.¤ Da’ nici cu Funar nu mi-e ruşine, care, în paranoia sa oferă 1.000 de euro oricărui bozgor care o-ntinde în Ungaria...¤ Ha! ¤ Păi ungurii dau fiecărui maghier 5.000 de euro, ca să NU plece! ¤ Şi-atunci? Funar se crede între ţiganii de la groapa de gunoi a Clujului?! ¤ În fine, ce-i mia de euro în ziua de azi, Gheo baci?! ¤ Păcat că s-a dus Dobrin, un mare fotbalist.¤ Şi Popeye a dat la pace cu rromii : a şi decorat trei tuciurii care au fost deportaţi, în timpul celui de-al doilea război mondial. ¤ În Jaful secolului s-a petrecut ceva ciudat : hoţul a fost eliberat, fără a se fi recuperat cei 250.000 de euro, furaţi în 2004. ¤ Da’ cine se mai miră, azi, cînd mirarea a devenit normalitate?!¤ O veste bună : cine are copii sub trei ani, primeşte bani de la Stat să-şi angajeze bonă. E bine.¤ Numai să fie-n România persoane dispuse să facă pe bona! Că nu e o sarcină uşoară! ¤ Altă veste ( oarecum ) bună : Iaşiul e pe locul I pe ţară la natalitate. Brava! ¤ Dar mă-ntreb, alte chestii cu care să se mîndrească, oraşul ăsta n-are? Pe lîngă celebrul festival Trandafir de la Moldova...¤ Ca să terminăm cu odioşeniile : ce ziceţi de faptul că un agent de pază la Penitenciar e criminal? Iar ptiu! ¤ Da’ ca să ne amuzăm puţin, vă redau o ştire de acum cîteva zile : „ Întîrzierea trenurilor va costa foarte scump!”. Şi o alta, de ieri :”Săgeata albastră a întîrziat patru ore”. ¤ Ce să mai crezi? Noroc că banii plătiţi pe bilet nu-s mai puţini, atunci cînd ajungi cu 4 ore întîrziere! ¤ Cît despre suspectul Cioacă... ce să mai zic? Sîmbătă fu la o nuntă. Deci, are conştiinţa curată. Sau e cinic. ¤ Naiba mai ştie! ¤ Totul se poate. Drept care, vă las cu lacrimile pe obraz, boieri! ¤ Avem cel mai tînăr rabin din Europa (28 de ani) ceea ce-nseamnă că putem fi înţelepţi, de la o vîrstă fragedă. Rămîne doar să ne-o dorim...

Statui & erotism politic

De unde-mi veni juxtapunerea? Simplu, de la două declaraţii mixate de Mandea, într-un acces de geniu jurnalistic.# Prima, a mingicarului Florentin Petre, care zis-a că Naţionala merită statuie fiindcă s-a calificat la Euro 2008.# Aş fi de acord, cu condiţia ca atunci cînd luau cafteală fotbaliştii mioritici să li se fi imputat statui, din primele lor substanţiale. #Asta-mi aduce aminte de o actriţă care a cerut mărire de salariu cînd a zis critica teatrală că a făcut un rol bun.”Da ce, cînd ai jucat prost ţi-am luat din salariu?” – i-a replicat directorul.#A doua declaraţie aparţine unui ex-aportiv, judokan la KGB. Putin, spiritual ca-ntotdeauna, a acuzat SUA de...ce credeţi? De EROTISM POLITIC !Ptiu! # Da erotismul e preferabil, dacă stăm să ne gîndim, FRIGIDITĂŢII politice...#Dar, deşi e celebră prin mafioţii & rackeţii ei, Rusia nu e-naintea noastră la corupţie. Şi după cazul caltaboşul, se uită europenii şi mai chiorîş, la noi! # Cam cum se uită CNA, la postul condus de Dan Diaconescu...#Sunt şi teleaşti buni de dat exemplu :mă refer la Adrian Sârbu, pe care americanii l-au pus şef peste cele 16 televiziuni ale lor, din Europa.Felicitări! #În schimb,nasol e că natalittea scade vertiginos, în România...Chiar dacă Iaşiul & Vasluiul trag tare să ridice procentul.# Ce folos, prosperii ăia din Banat sau Ardeal,fac copiii prin alte ţări, mămicuţa lor de ne-patrioţi!#Fiindcă tot vorovim de regiunile patriei :toţi se miră că Moldova are un număr cam mîşcat, de hipermarketuri:domne, fui şi io prin ele, să ştii că-s pline de cumpărători!Ciudat, nu?# Da ce, serialul CSI nu-i plin de bizarerii?...#Iote, o ciudăţenie longevivă pe aceste spectaculoase meleaguri e urcarea unor protestari, periodic, pe acoperişuri, macarale, Ghiţă Mureşan şi alte înălţimi consacrate.#Văzui recent un oligoid care, stînd comod pe o casă, se văita că el n-are casă.Ptiu!#Şi cerea să vină un funcţionar să discute cu el.#De parcă funcţionarii primăriei altă treabă n-au decît să escaladeze, zilnic, acoperişuri...#Şi ce-i obiceiul ăsta tîmpit de-a protesta zgomotos de cîte ori ai o nemulţumire?Blochezi drumuri, dezafectezi macarale, ocupi acoperişuri şi, imediat, ceri să vină Videanu, preşedintele ţării, premierul, Becali, Vadim Tudor sau şeful SRI...#Eu, dacă m-aş şuna pe acoperiş, aş cere să vină Sharon Stone sau Nicoleta Luciu. Da nu vă luaţi după mine: sunt erotoman!#Ceilalţi protestatari sunt oligofreni...Domne’, protestatari normali n-au mai rămas în ţara asta?!# Cît despre bulgari...ce să mai zicem?Cine ne învrăjbeşte, bre?#Tot Putin?#Oricum, relaţii aşa proaste cu vecinii, n-am avutără nicicînd!#Parafrazîndu-l pe Dorin Dron, zic :singura naţională vecină cu care am juca amabil ar rămîne cea a...Mării Negre!Că peştii & meduzele, n-or dribla mai bine ca Mutu, şi n-or înjura mai savuros ca Stoicikov!#Hai, s-auzim de bine, treimiişti dumneavoastră!Nu vă mai faceţi probleme : eu de ce-s pe lume?

Codul bunelor manele: Cum sa dialogam ?

Întrebare dificilă pentru surdo-muţi ; dar şi pentru opincă, sau pentru vlădică! (deşi, în treacăt fie spus, cine mai ştie azi ce e una şi ce e alta?) ; oricum, multor conducători de stat li s-a tras de la neputinţa de-a dialoga. Şi nu ne referim doar la directorii de teatru , ori liderii de sindicat...

Spre exemplu, în societate, nu e frumos să taci într-una, chiar dacă dai din cap derutant; dar nu e indicat nici să intri-n vorbă la fiecare 30 de secunde, începînd cu „ a, ştiu, că şi eu am fost acolo!” sau „am lucrat în ecarisaj 25 de ani, nu-mi explicaţi ce e aia!”, ori „am cinci neveste la activ : cunosc femeia mai bine ca dvs., stricăciunile Aghiuţei!”...
Nu fiţi nici categoric ; dacă un preot explică , spre exemplu, cum stă treaba cu Parascheva a Cuvioasă, nu trebuie să replicaţi „numai papagalii stau la coadă 16 ore să pupe poala... preotesei!” ; de asemenea, cînd un monarhist aduce aminte că-n România era mai bine în perioada interbelică, nu-l întrerupeţi cu texte gen „ noroc că nu te-am întîlnit pînă-n ’ 89, cînd cotonogeam duşmani ai poporului la Secu’!”. Nici nu întrebaţi gazda, candid, cînd vă pune farfuria-n faţă, „carnea-i de căţel? Că am auzit că dispar cotarlele în zonă, ceva de speriat!”...
Nu tăiaţi avîntul povestitorului, cu texte ritoase, gen „Mănînci rahat, tataie! Se vede că te-ai sclerozat, ghiujul dracului!”. Cînd nu sunteţi de acord cu ceea ce spune vorbitorul, mai bine încercaţi o genoflexiune figurat/bizantină de tipul „desigur că aveţi dreptate, distinse domn, dar am auzit la Sascut, în casa unor intelectuali notorii, un punct de vedere cu totul diferit . Desigur, aceia se înşelau cumplit!”.
Nici nu e indicat să conversăm cu oricine, doar pentru că vrem să treacă timpul : mai bine citim, croşetăm sau dezlegăm integrame, în aşteptarea trenului, a lefii , a erecţiei sau a căderii Guvernului. Ştiţi ce a păţit soldatul Svejk, fiindcă în bodega La cîrnatul a observat că s-au (pardon de expresie!) căcat muştele pe portretul împăratului! Şi mai ştiţi cum e intitulat primul capitol din altă carte a mea de căpătîi (Maestrul şi Margareta)? „Nu staţi de vorbă cu necunoscuţi!” Corect! Partea naşpa’ e că uneori nu e bine să stai de vorbă...nici cu prea-bine-cunoscuţii...
Apoi, nu mai folosiţi neo-limbajul de lemn : „compostaţi hîrtia!” în loc de „găuriţi biletul!”, sau „atenţionaţi” – în loc de „a atrage atenţia” ; „periplu prin crîşme” – periplu e doar pe mare; „mijloace mass-media” –fără mijloace, bre! ; „concluziona” , în loc de „a trage concluzia” etc. Dar nici să cădem în păcatul pudibonderiei inculte şi să ne ferim să rostim termeni & sintagme ca „premiul Pullitzer”, „futurolog”, „mingeac baban”, „futil”, „munca cîmpului”, „băşica udului”, „hexoral”, „futac” , „cucule, pasăre sură” , „Elena Udrea” , „Caltaboşul & palinca lui Remeş” etc.
Aş mai atrage atenţia, involuntarilor mei cursanţi, asupra unor capcane ale ...sincerităţii neţărmurite : este ştiut că majoritatea celor care ies în lume, sunt realmente valoroşi ; dar nu e cazul să ne umilim convivii cu destăinuiri creatoare de complexe, precum „o fi Patapievici deştept, dar nici cu mine nu mi-e ruşine, pasca mamii ei de viaţă!” ; sau :” Becali mănîncă seară de seară caviar, ca mine, găozarilor?!” ; „Ce Terente?! S-o vezi p’a mea!” ...
În fine, nici să nu cădem în puseuri de modestie culpabile, tip „n-oi avea eu multe calităţi, dar defecte posed cu duiumul! De n-ar fi decît arghirofilia, şi tot ar trebui să mă detestaţi!”; ori : „sunt incultă, copii, nu proastă!” ; în fine, „nu le am cu felaţia, dar fac nişte tocăniţe!”...
Bref : dialogul e lucrul naibii ; monologul te duce la balamuc...Cel mai bine, intraţi pe net. Acolo găsiţi de toate. Şi nimeni nu vă întreabă ce urmăriţi. Sau de ce scrieţi incorect gramatical. Vînt din pupa & pupila!...(va urma)

Sărbători pioase cu... caltaboşi & palincă!

Domne’, tembeliziunile se grăbiră să evoce Iaşul religios, cu coada de la Sfîntă şi cu enoriaşii intervievaţi şi monomani : toţi declarau că a meritat să stea 16 ore la rînd, să pupe poala cuvioasei.¤ Eu nu sunt ateu, dimpotrivă, dar mă scîrbesc mişmaşurile de tipul coadă la sfîntă şi mici plus pastramă, Al Bano şi hora din străbuni, must şi tămîie, blănuri & artizanat kitsch, hoţi de buzunare şi fiinţe realmente religioase.¤ Ca un corolar, politicienii – de la ăl cu ţîţa-n gură, pîn’ la ăl cu ba(r)ba sură...¤ Nu e mumos, mămăiţă, să aduni mere cu papaya, mai ales cînd îţi vîri mişeleşte malversaţiunile sub poala Prea Sfintei...Ştiu că Iaşiul a adunat , ca beneficii, cîteva milioane bune de lei noi, zilele ce trecură, dar pe viitor eu aş propune un departament al... departajărilor : chestiile majore – pe dreapta, găinăriile & traficul – pe stînga.¤ Iar dacă Băse & Călin cred că adună capital electoral amestecîndu-se în mulţimea pestriţă, pe lîngă corturi şi toalete ecologice, în parfum de sarmale şi hamsii, se înşeală : eu, dacă aş fii preş de stat sau premier de dernier, de-al naibii aş şta acasă, ca să vadă lumea că-s selectiv şi nu m-amestec cu toţi cioflingarii, oriunde se televizează ceva.¤ Mai ales în perioada jenantă în care (cel puţin) doi miniştrii stau cu pantalonii-n vine, aşteptînd să treacă Codul Penal şi să le-nroşească poponeţele...¤ Ptiu! ¤ Să te filmeze un escroc – pe care-l mai cheamă şi Ciorbă! – cum iei mită, ca ultimul găozar dintr-un post sătesc de poliţie, e prea de tot! Şi să fii tentat, pe lîngă euroi, de...caltaboşi & pălincă, sfidează orice minimă urmă de demnitate a ălui mai insignifiant om politic & guvernant! ¤ Păi ce pretenţii să ai de la pesedişti – copii sărmani ai lumii ex-proletare – dacă ţărăniştii & liberalii se dau în bărci, în faţa întregii ţări!? ¤ Se răsucesc Maniu şi Brătianu în mormînt, hibe genetice treimiiste!¤ În rest, ce-i cu Sassu & Culcer, rămîne-n plan secund : grav nu e cît să se dea şi la ce oră, din filmările imunde, care indispun orice om de bun simţ ; grav e că doi „înalţi” demnitari se pretează la o mită de cea mai abjectă extracţie : una-i să fii colonel francez şi să te ameţească frumuseţea & îndemînarea Matei Hari, şi alta – un politician român fomist, care-şi vinde onoarea pe caltaboşi şi palincă! ¤ Şi tot jegul moral vine montat, în paralel, cu plimbările prin faţa Catedralei Iaşiului, în care Băsescu este pătruns de religiozitate, iar Tăriceanu tace precum Buddha. Mda...¤ Alt subiect care m-a scos din sărite : de Zilele Chişinăului fură invitate acolo nişte delegaţii de români, din fo’ trei judeţe. Ce-mi plăcu : la vamă, românaşii noştri nu putură intra în Republica Moldova.¤ Ha! ¤ Cică Voronin a dat interdicţia (spuse primarul Chirtoacă). ¤ Eu am stat acolo doi ani şi ştiu cum e : de 13 ani n-am călcat în Chişinău şi nici n-am de gînd.¤ Cine visează însă frăţietate, poduri de flori, lacrima Basarabiei & alte gogoriţe, n-are decît să plece şi să dîrdîie pe la graniţi artificiale, primind în ochi mucuri de ţigări kaghebiste...¤ În fond, te pui cu masochiştii?! ¤ Nasol e că nici în Italia nu prea mai e de plecat : şi Italia n-are kaghebişti! ¤ Ce folos : are prejudecăţi vis a vis de români. Huo!!! ¤ Sigur că au fost aşa-zis „români” care-au făcut prădăciuni prin Cetatea Eternă, dar ce-ai cu naţia întreagă? Mie-mi place că italienii, „urmaşii Romei, nişte răi şi nişte fameni”, se iau de urmaşii ... rommi, alţi tîlhari care-şi zic oameni! ¤ Dar dacă găseşti o vînătă storcoşită într-un coş, nu-nseamnă că trebuie aruncate toate vinetele de pe glob, nu?! ¤ Da’ italienii n-au, din păcate, teteo, sentimentul nuanţei... Ca şi slujbaşii lui Voronin.¤ Să-nchei însă, ca-ntotdeauna, frumos : ce ziceţi de meciul cu Olanda? V-aţi aşteptat la 1:0 pentru noi? Eu, nu! ¤ Cred că ne-am şi calificat cu Naţionala, ceea ce e foarte important, cîtă vreme am pierdut orice şansă cu echipele de club. ¤ Hai România! Speranţa moare ultima, şi-n altă ţară...

Clovni & alţi ursuzi...

Nu mă miră că doi clovni au fost ucişi, nu de mult, în Columbia. O să rîdeţi, dar am ajuns la concluzia că printre impostorii cei mai detestabili ai lumii, se numără, la loc de frunte, clovnii. De ce sunt ei pe lume? Să înveselească. Pentru ce iau aceştia, bani? Pentru că ne fac, chipurile, să rîdem.
Şi-n realitate? Nimic! Zero umor! Zero haz! Zero spirit! Clovnii sunt jalnicele învelişuri ale unor imagini d’anţîrţ, din anii copilăriei , în care toţi mergeam la circ să ne-amuzăm, urmărind giumbuşlucurile bufonilor de manej.
Şi eu i-aş împuşca, fiindcă păcălesc naivii. În frunte cu mine...
¤
Citesc, cu aceeaşi bazedowiană privire de lup de ...teatru ( parafrază la lupul de mare!), că un cunoscut actor – pe deasupra, şi director de trupă bucureşteană – s-a dus în turneu în Edinburgh. Pînă aici, totul e o.k.!
Dar ce se-apucă să facă acolo, mioriticul? Îşi pocneşte soţia, cu sete, cu o lampă, în cap, pe motiv de gelozie. Ptiu! Iote de ce-i trimiţi ( să joace!) şi iote ce fac ei (măciuceli conjugale). Mai rău ca (,) clovnii, zău aşa!
Propun ca pe viitor actorii-directori să fie trimişi peste hotare fără soţii sau amante. Sau să nu mai fie trimişi. Că şi-aşa imaginea ţării în lume...
¤
Într-un ziar central citesc anunţul : „La tv, Hagi-Tudose, cu Draga Olteanu”. Nu uit un afiş mai vechi, ieşean, de la Baltagul, în care primul pe listă era...Teofil Vâlcu. Mda...
¤
La o facultate din Ardeal, o doamnă conferenţiar vorbeşte despre soţul ei, profesor universitar, astfel : „ Domnul Popescu nu e în localitate” ; sau „ O să-l anunţăm pe dl. Popescu, cînd vine!”. Mă rog...
Despre viaţă sexuală, în aceste condiţii, bănuiesc că nu mai poate fi vorba...
¤
La Sibiu, mă-ntîlnesc cu Aura Corbeanu. N-o recunosc! E cu 35 de kile mai slabă! Arată superb!
Vine Gala UNITER, peste o săptămînă : îl văd pe marele scenograf Radu Boruzescu . La fel! Nu-l recunosc! E cu 50% mai bătrîn şi i-a dispărut frumuseţea pe care o etala în filmele Felix şi Otilia sau Nunta de piatră...
¤
Într-un ziar, la moartea marelui actor Adrian Pintea, se selectează cîteva dintre opiniile lui artistice. Într-una din ele, regretatul actor şi regizor, spune „Nu cred că se merită să faci compromisuri în artă, acestea însemnînd cinism îngrozitor şi totală lipsă de respect pentru meserie”. Just!
Dar, oare, poţi asta? Faptul că Pintea a jucat în Iancu Jianu ( un film mediocru) nu aducea a vag/compromis? Faptul că Purcărete a montat vreo trei texte cu comunişti, ce-nsemna? Marele Cozorici recita versuri cu Ceauşescu...Ion Marinescu sau Albulescu băgau la greu, poezii cu partidul comunist...Popescu Gopo scria mereu în revista Cinema despre secretarii de partid ai Uniunilor de Creaţie...Tiberiu Olah şi-a intitulat o creaţie superbă Spre comunism, în zbor! Brrrr!!!!

Voluptatea memorialisticii (Memoriile unui actor)

Cu un an în urmă scriam despre primul volum al actorului/istoric (căci, nolens-volens, a devenit şi secretar al timpului său teatral!) Ion Focşa, încheind recenzia cu speranţa că va mai urma, măcar un volum. Şi a urmat : l-am primit cu bucurie, acum trei-patru săptămîni.
Azi, după ce l-am devorat cu pasiunea cu care părinţii noştri devorau colecţia .... Submarinului Dox de 15 lei, încep „darea de seamă” cu nădejdea că va mai urma cel puţin încă un volum...Fiindcă repet, citesc memorialistică pe rupte. Trăiesc epoci teatrale prin procură. Cunosc mari artişti – sau doar mici canalii , datorită unora care au avut ocazia să le strîngă mîna (ori, doar să-i observe direct ). Prin intermediul acestui gen de amintiri & portrete, eu însumi încep să cred, în unele momente de visare impunibilă, că am stat cu-adevărat în preajma doamnelor Bulandra, Alice Voinescu, Maria Giurgea, ori a domnilor Manolescu, Storin, Vraca, Ciprian, Radu Aldulescu ş.a. Cu toate acestea, multe personaje ale volumului secund din Ghinionul a fost norocul meu îmi sunt chiar vag-cunoscute ; prin forţa de memorialist a venerabilului actor însă, ele devin acum prezente, familiare & familiale, trăiesc, le văd cu ochii minţii şi le simt cu inima-mi histrionică. Stîrnesc în pasiunea-mi pentru trecutul artei noastre teatrale, plăcute empatii...
Ce să semnalez aici, într-o pagină, din cele 340 de pagini ale volumului ? Risc să alcătuiesc ...un nou volum! Cartea conţine gînduri ale autorului, ori ale celor evocaţi, pe care le-am selectat spre a le comenta , curînd, cu studenţii şi masteranzii : „În teatru sunt interzise Democraţia şi Modestia” ; „Solidaritatea se găsea la biserică şi în sălile de teatru” (I.F.) ; „Cînd vrei să fii modern în teatru, să rămîi niţel în urma modei” (Cocteau); „Cînd tăcea Storin, totul vorbea pe scenă, şi-n primul rînd, întreaga lui fiinţă”(N.Carandino); „Actorul să nu se agaţe de cuvinte ca şi cum s-ar îneca : să înoate!”(V.I.Popa); „Cred în ziua mea de mîine, chiar de va fi ultima!”(M-Ştefănescu); „Secretul unui cronicar? Să citeşti, să vezi, să faci legătura!”(G.Craig, preluat de Carandino); „Suntem sortiţi să sculptăm în zăpadă – iese soarele şi o topeşte, a doua zi!”(Radu Beligan); „Textul e veşnicia piesei – spectacolul, actualitatea sa”(I.D.Sârbu) ş.a.m.d.
Sunt şi informaţii importante în noianul amintirilor actorului, precum adevărata cauză a bolii lui Davila, directoratul final al Luciei Sturdza Bulandra şi verticalitatea ei de boieroaică („ce păcat că teatrul românesc a avut o singură doamnă Bulandra!”) – sau cel, uitat azi, al lui Zaharia Stancu ( care nu alerga, cu limba scoasă, după texte pornografice – precum managerii zilelor noastre – ci comanda traduceri din clasicii universali, marilor scriitori români care mureau de foame, din cauza persecuţiilor politice); nu ştiam, spre exemplu, că marele Ion Manolescu a fost 20 de ani...primar la Breaza! ; nu ştiam nici că Florin Tornea – care mi se părea o persoană onestă, în perioada în care colaboram la revista Teatrul – a fost unul dintre cei care au contribuit la întemniţarea marii doamne Alice Voinescu; amărăciune (ca să nu zic silă!) mi-a provocat şi episodul judecării marelui Calboreanu, fiindcă a refuzat să înveţe o nouă partitură a rolului său din Cetatea de foc a lui Davidoglu (cine mai pomeneşte azi de oportunistul Davidoglu şi de dispăruţii politruci ai „tribunalului” comunist!?); m-a mîhnit şi episodul (pe care-l cunoşteam) pensionării nedrepte, a marii comediene Maria Giurgea, la numai 48 de ani, în plină putere creatoare ; o atitudine – pe bună dreptate, dură – are Ion Focşa şi cînd vorbeşte despre grosolana metodă a preluării spectacolului de teatru, la televiziune, în regia tv a unora care nu cunosc nici textul, nici reprezentaţia ; îngrozitor apare şi sfîrşitul marelui Mihai Popescu (despre care iarăşi ştiam destule – nu şi faptul că, în ultimele lui zile, nu mai pleca din teatru deoarece ...uitase unde locuieşte! Brrr!!!) etc.
O judecată limpede asupra epocii trăite (precum şi a celei anterioare!). O bogăţie de informaţii şi situaţii – multe, emblematice pentru arta căreia ne-am dedicat existenţa. Şi mai presus de orice, o mistuitoare dragoste de scenă, deturnată acum pe scena ...de hîrtie, nemuritoare şi născătoare de alt gen de aplauze : în concluzie, artistul Ion Focşa. Punct.

Pe cînd volumul 3?...

Dispare lumea, ţaţo!

...Nu-i de rîs! ¤ Nu mă refer doar la scăderea natalităţii, nu aduc iar în discuţie căpşunarii & măslinarii, ci vorbesc despre VIPuri (reale, nu de-alde Măruţă sau Mitoşeru) care trec în nefiinţă, uneori, nedrept de devreme. ¤ Dar oare putem spune că un mare creator sau savant, pleacă vreodată...la timp? Nu! ¤ La timp dau cotu’ numai anonimii. Sau boschetarii. Unii, cinic vorbind, poate chiar prea tîrziu...¤ Dar David Ohanesian a fost un mare artist ; la fel, regizorul Operei bucureştene, Hero Lupescu. ¤ Mai mediatizat, în ultima vreme, Antonie Iorgovan, părintele Constituţiei. Asta e viaţa : complicată şi cu Moartea la poartă...¤ Omul propune şi...atît.¤ De un început de moarte ...profesională suferă şi regizorul Sergiu Nicolaescu care, să nu crezi!, nu a primit nici un sfanţ la ultimul concurs de proiecte CNC ; nu e însă chiar o pagubă, comisarul Moldovan fiind, în primele sale tinereţi, răsfăţatul producţiilor naţionale. După 7 vaci grase, vin şi alea slabe, nu?! ¤ Pensia are şi ea voluptăţile ei – rămîne numai să le descoperi...¤ Acum are timp. ¤ Dl. Băsescu însă, se pare, e incorigibil : iar a lansat o replică de prost-gust unei ziariste! ¤ Omul ăsta mie mi-a fost simpatic întotdeauna ; dar gafează mai ceva ca Goe & Svejk la un loc! ¤ Ori, un preşedinte de stat, n-are voie să gafeze. ¤ Hai, pe vas, nu-s mereu gazetarii lîngă tine, poţi arunca cu porcărele-n matrozi ; dar în faţa presei, cînd te ştii cu antecedente, iar scapi mucozităţi în fasole? Nu-i mumos, Popeye! ¤ Şi Becali se crede înlocuitorul lui Doamne-Doamne şi zice prostioare, de dimineaţa , pînă seara ; acu’ e amendat de Consiliul pentru Combaterea Discriminării cu...500 de lei. Scîrţ! ¤ Păi amenda asta Gigi o bea într-o juma’ de seară, tată, nu-l afectează. Şi, oricum, nu se corijează nici el : punem pariu?! ¤ În ciclul neoficial O reclamă pe săptămînă, azi vă propun una de nota 11 : unii stau la masă, o tînără anunţă că va avea un băieţel şi socrii beau, brusc, Giusto. Legătura cauză/efect se face la Simeria, pesemne...¤ Sau ce ziceţi de faptul că doi amici ai unui licean din Capitală l-au ucis pe june fiindcă...era prea bun la jocul pe calculator! Ptiu! ¤ Cît despre fotbal...pierdurăm şansele internaţionale. Nu-i bai, ne vom concentra pe meciuri interne ; să te ţii tensiune, cînd celebrul Mioveni va înfrînge eclatantul Urziceni! ¤ Da’ hai să trecem şi la lucruri mai relaxante : ex-primarul Bacăului, Sechelariu, s-a gîndit să-l susţină pe fratele său, Sergiu, la alegerile locale. În fond, lumea s-a obişnuit cu numele, şi nici actualul primar nu pare mai breaz, aşa că...de ce nu? ¤ Decît să te cheme Iliescu şi să ţi se zică „tovarăşe Ceauşescu”, mai bine să te strige confuzii chiar cu numele tău, nu?! ¤ Io zic însă că nu-i frumos nici să te numeşti Geoană şi să vrei să-l dai afară din partidoi pe părintele său! Că Ilici nu-i prostănac, Slavă Domnului! Şi PSDul cade vertiginos, cu de-alde Vanghele la una din cîrme şi cu Mircică la epurări negîndite, zău aşa! ¤ Una bună : cică iar se măreşte pensia! Domne’, de un an, lună de lună, aflăm că se măresc ba leafa bugetarilor, ba pensiile ex-bugetarilor...¤ Şi, de fapt, se dă un te-miri-ce acolo, de nu simte destinatarul ni’ca! ¤ Măriţi-le rar, fraţilor, dar consistent! Că iau bătaie fragilii poştaşi, de la viguroasele octogenare, pe motiv că fură din pensii...¤ Şi să-nchei vesel, aflaţi că premiul IgNobel pentru medicină a fost cîştigat, recent, de un savant care a demonstrat că săbiile nu-s dăunătoare, dacă-s înghiţite... una cîte una. Interesant! ¤ Mă duc şi eu acum să încerc cu bolduri : dacă săptămîna viitoare nu mai găsiţi rubrica mea aici, înseamnă că la bolduri e mai greu decît la săbii! ¤ Şi atenţie la portofel, că începură Zilele Iaşiului, şi e cam aglomerat pe strada principală...Mai bine, beţi repede toţi banii, să scăpaţi de grija asta...

Am fost în cîrciuma bravului soldat Švejk!

...Da, et in Arcadia ego! De la 17 ani, de cînd am citit prima oară capodopera lui Hašek, apoi anual – adică, în timpul recitirilor , fiindcă datoria iubitorului de Švejk este aceea de-a-l re citi an de an, cu sfinţenie şi de-a hohoti spasmodic, ca şi cum ar da prima oară peste mucali tlîcurile sale! – deci de aproape patru decenii VISEZ să intru în localul frecventat de imensul soldat, de genialul umorist, de inegalabilul ironist zămislit de marele scriitor ceh.
„În cîrciuma U Kalicha nu era decît un muşteriu: agentul secret Bretschneider, de la Si guranţă. Cîrciumarul Palivec spăla farfurioare, în timp ce Bretschneider încerca zadarnic să-l tra gă de limbă.[...] Faţa lui posomorîtă se mai învioră abia la sosirea lui Švejk care, intrînd în cîr ciumă comandă o bere neagră, făcînd următoarea observaţie : - Şi la Viena e astăzi zi de doliu! . ” Nu se petrec prea multe în cele cîteva pagini de început al romanului, cert e că de la U Ka licha a pornit destinul livresc/glorios al personajului, arestat la finele capitolului, împreună cu spurcatul la gură Palivec.
Ei bine, cum am ajuns în Praga, n-am dorit altceva decît să ajung Acolo; nu era simplu. Nimeni din grup nu ştia cine a fost soldatul glorios ( excepţie făcînd prietenul meu, prozatorul Vasile Popa Homiceanu). Ghizii nu erau nici ei ahtiaţi după berăria cu pricina. În plus, nu era prea ieftin localul. Şi nici nu era sigur că va fi liber tocmai de Crăciun, cînd eram noi în Praga!
Cu toate astea, miracolul s-a produs! În seara de Crăciun ( nu o seară oarecare!), la ora 20, am intrat în berăria cu pricina. La intrare, multe suveniruri marca bravului soldat : chibrite cu silueta sa, halbe de bere cu chipul lui, păpuşi, tricouri, bonete militare, vederi, felicitări etc. Mai mult, în holul restaurantului era ...însuşi Švejk ( păpuşă la dimensiunea 1:1), la o masă, cu o halbă-n faţă.! Cum să rezişti tentaţiei de-a te fotografia cu el!
Mai avea ceva interesant localul : doi muzicanţi, cu caschete din primul război mondial ( un acordeonist şi un suflător în tubă) care treceau printre mese stîrnind nostalgii muzicale ; şi pe reţii – desenaţi de un modern iubitor de grafitti, dar cu texte din carte. Localul nu era arhiplin – cum ne-am fi aşteptat, poate unde în seara cu pricina lumea-şi face planuri familiale; lîngă noi mai erau niscai orientali şi nişte nemţi. Probabil, fo doi-trei ruşi ( că iar gemea Praga de ei!).
Din păcate, meniul era decepţionant : un aperitiv cvasi/greţos ( băutura aceea galbenă ca re la noi se numea, pe vremuri, ...picături de Davila!), o gustare modestă , cam de bufet de gară (salam, caşcaval, măsline), o friptură de raţă cu găluşte de mălai şi cartofi, plus varză albă & var ză roşie călită (cam dulci, bre!) şi o prăjitură oarecare. Şi o bere de căciulă. În plus, muzicanţii făceau semne cam impertinente – adicătelea, de ce nu vîră nimeni euroi în tubă?! Noroc că n-a veam timp să ne facem complexe, deoarece pragmaticii ospătari ne zoreau să plecăm repede, du pă nici două ore de staţionat. Hm...Pentru 25 de euro de persoană, cam puţin, dragi concetăţeni ai marelui soldat!
L-am întrebat pe şeful de local care era masa la care bea Švejk : ne-a răspuns „poate chiar asta!”, ceea ce denotă o totală incultură şi o totală lipsă de respect faţă de Patronul localului. Oricum, eu sunt bucuros că am fost, măcar două ore, lîngă eroul lui Hašek : dacă cei din Praga habar n-au care e dimensiunea lui gigantică, în lumea literaturii, e treaba lor, e lipsa lor. Eu, îm preună cu cei foarte mulţi care-l divinizăm, ne socotim privilegiaţi că am fost, de Crăciun, la U Kalicha. Şi cînd îl vom reciti pe Hašek, o vom face cu alţi ochi : cu ochii iniţiatului întru berării Švejkiene...

Despre pericolul – ori binefacerea? – oboselii creatoare

Pînă-n anul trecut, nu-i înţelegeam pe regizorii care renunţă să mai monteze – ori pun în scenă rar , rar de tot. Nu puteam pricepe cum să nu profiţi la maximum de şansa de-a semna spectacole, de-a cîştiga stimă, succes, bani (sau, măcar una din ele). Cunosc cazul lui B. care era ataşat cultural prin Elveţia ( şi n-a mai montat de peste 20 de ani!), cazul lui S. care a devenit funcţionar cultural şi a semnat doar o regie în ultimii cinci ani, al lui H.( mi-a fost şi coleg de an!) care văd că face (rar!) filme pe la tv – deşi avea un nume-n teatru...Îl ştiu pe T. care se mulţumeşte cu o emisiune tv aducătoare de bani...
Mai cunosc cel puţin zece tipi de care nu se mai aude nimic, de peste un deceniu...Şi-n plus, am citit o confesiune tristă a lui Radu Penciulescu (din 2004) :” Nu vreau să mai montez nimic – nici în România, nici în Franţa, nici în Suedia. Am grijă de copil, mă uit la televizor, îmi place să gătesc...”
Acum un an nu-nţelegeam ce spune Penciulescu. Acum un an eram înnebunit să-mi termin (între cursurile pe care le ţineam la Timişoara) spectacolele contractate.
Azi, pricep & percep altfel declaraţia marelui regizor şi profesor. Azi, spun şi eu cu cuvintele lui „am grijă de copil, îmi place să gătesc, mă uit la televizor”...Nu renunţ la regie; dar nu mai simt ahtierea aceea care mă făcea, în anumite stagiuni, să pun în scenă şase-şapte spectacole!
Poate am şi obosit; poate spectacolele pe care le fac cu studenţii îmi oferă satisfacţii mai mari; probabil că nici nu mai vreau să fiu diplomat cu actriţa X sau actorul Y şi să-i fac să meargă, după ore de argumentare, pe drumul meu.
Am dat un exemplu ilustru de creator obosit; dar mai am un exemplu celebru, care-mi este neclar : Lucian Pintilie. De la Revizorul, n-a mai montat nimic pe vreo scenă românească. De ce? Peste trei decenii de absenţă nu pot fi explicate prin nimic plauzibil. La fel, pun întrebarea : de ce a renunţat Petrică Ionescu să monteze Scrisoarea pierdută la Naţional, acum şapte ani, după ce venise-n ţară şi începuse lucrul? De ce nu-i mai ies lui Giurchescu spectacolele, după 1990? Ce s-a întîmplat cu Cernescu, de montează rar şi fără ecou? De ce, într-o carte, se scrie că Mihai Fusu (de la Chişinău) a renunţat la meserie fiindcă el şi trupa teatrului Luceafărul „nu mai aveau ce să-şi spună”? Cumplită constatare! (deşi, am trăit-o şi eu ! ).
Am avut însă – şi aici vreau să trec la o perioadă mai puţin amară a existenţei mele artistice – şi colegi care erau născuţi obosiţi. Directori de scenă de vîrste & talente diferite, care dormeau în timpul repetiţiilor, fugeau din repetiţie la birt (după ce stinseseră lumina-n sală, fireşte!), întrebaţi de interpreţi pe unde intră în scenă, ridicau din umeri, neputincioşi...stăteau cu sticla de votcă la picior şi, în trei ore, terminau votca, dar şi actorii...am cunoscut regizori care nu citeau deloc, nimic, cu anii...care hărţuiau ( şantajau) actriţele...Şi, incredibil, dar adevărat, l-am cunoscut bine pe V., cred că singurul regizor de pe pămînt care se plictisea înainte de-a termina actul întîi al piesei pe care tocmai urma să o monteze ( afla cum se termină textul în timpul repetiţiilor). Şi cum tot el era şi directorul teatrului în care era angajat, nu exista pericolul de-a fi dat afară pentru incompetenţă...
Fascinanta lume a teatrului cere nervi tari. Şi, probabil, la un moment dat, forţa de-a te re trage. Măcar o vreme. Să poţi reveni cu dragoste.
Ca-n dragoste...