Gînduri de sfîrşit de martie

Summitul NATO începe să devină ceva terifiant : nu e zi lăsată de la Dumnezeu să nu aflăm cît de tare se pregătesc autorităţile române pentru eveniment. Se închid străzi importante, se opreşte accesul în parcuri, se sudează capacele canalelor, se pregătesc terifiantele echipe de intervenţie mascată şi nu numai, se postează avioane performante pe cer, se anunţă alte aparate de zbor, americane, pregătite pentru eventuale intervenţii, în ţările vecine ...Au apărut şi protestatarii, care scriu lozinci antiglobalizare pe zidurile caselor, hotelurile de lux se primenesc , adulmecînd euroii, se sădesc flori, se vopsesc trotuarele cu var...
Pe de-o parte, e bun cîte un summit d’ăsta, iese România din amorţeală. Pe de alta, zău dacă aş vrea să stau în Bucureşti, în zilele alea...

Răsfoiesc agenda pe 2008 : deja este plină de dispăruţi!
Ne-au părăsit, în acest trimestru, Shu Uemura – important make-up-ist al lumii (79); Edmund Hillary, primul care a escaladat Everestul (88); Suharto, ex-dictatorul Indoneziei (86); prolificul scriitor Vintilă Corbul (91); criticul de artă Barbu Brezianu ( 98); marele cîntăreţ de operă Giuseppe di Stefano ; arhiepiscopul Greciei Christodoulos (69); actriţa gălăţeană Stela Popescu Temelie (72); regizoarea Kovacs Ildiko ; gazetarul şi editorul Max Bănuş (81); actorul băcăuan Gigi Doroftei ; Eugenia Ţundrea, o veche slujitoare a Teatrului Radiofonic; scriitorul şi redactorul Marius Tupan (63); regizorul de film Anthony Minghella (54); marele actor Ovidiu Iuliu Moldovan (66); interpretul lui Casanova, Heath Ledger, la numai 28 de ani; Anna Loghinova, cea mai cunoscută femeie-bodyguard din Rusia, la doar 29 de ani; celebrul autor de SF-uri Arthur C. Clarke (90); şi, ieri, George Pruteanu, un om deştept, care realiza, într-o vreme, la Pro Tv, o emisiune utilă şi agreabilă (Doar o vorbă să-ţi spun).
Ar putea fi unii, tentaţi să zică , despre octogenari şi nonagenari, „au trăit destul”. Inexact! Oamenii importanţi nu trăiesc, niciodată, îndeajuns...

Cînd te dezamăgeşte profesia, te refugiezi în hobby ; sau, în familie. Întotdeauna am avut grijă să am o variantă de refugiu, o ieşire de incendiu. M-am descurcat, deci. Nu uşor, dar important e că n-am clacat – deşi ocazii, mi se ofereau la tot pasul...(am la activ vreo zece amintiri cu persoane care îmi doreau să ajung repede, da’ repede, la cimitir : ori, măcar la pîrnaie!).
Ce fac cei care nu-şi pregătesc varianta de avarie? Îi compătimesc.

Scandaluri, ciomăgeli , suspiciuni

Evident, subiectul number one al săptămînii trecute fu nenorocita aia de brichetă care pică în tărtăcuţa arbitrului. Ce-a urmat...¤ Acu’, zău dacă ţin cu Steaua, dar nu văd de ce o echipă ca ea ar avea nevoie, întotdeauna, de complicitatea arbitrilor – cum acuză rapidiştii. Nu era scorul 6:0, ci doar 1:0, şi mai erau de jucat 17 minute, plus prelungiri, deci nu cred că arbitrul a simulat durerea şi a oprit partida, ca să cîştige echipa lui Becali. ¤ Cît despre suporteri, este ştiut că ei n-au minte & logică, aşa că n-are rost să-i comentăm ca pe oamenii normali. Ideea că obiectul ultim aterizat pe teren ar fi fost trimis din galeria Stelei, nu e absurdă, dar nici demonstrabilă.¤ Oricum, trebuie făcut ceva în fotbalul naţional cu publicul : ori îl dăm pe brazdă, ori jucăm fără el pe teren, că altfel, oride cîte ori o echipă va pierde va arunca o brichetă-n arbitru şi jocul se va întrerupe . Sau, la un internaţional, va pierde echipa naţională din motive de suporteri oligoizi. Şi unde ajungem? ¤ Nu-i mai simplu ca iubitorii sportului să privească partida în faţa televizorului, cu o ladă de bere în faţă şi, la necaz, să arunce cu bricheta-n capul soacrei, ori a vecinului? Iar fotbaliştii şi arbitrii să alerge pe teren relaxaţi, nefurînd cu coada ochiului spre tribune, de unde f’un zurbagiu poa’ să arunce o maşină de cusut Singer, pe gazon? ¤ Alte subiecte ţăcănite : un deputat PLD a cerut să se interzică, în televiziuni...machiajul copiilor. Ptiu! ¤ Asta rămăsese singura chestiune nerezolvată a României! Pentru asemenea idei plătim cu un sac de euroi parlamentarii...¤ Alta : s-a deschis un magazin cu obiecte masonice. Nu-i rău, că se mai face cultură populaţiei...¤ Numai că nu văd eu un neofit dispus să dea 4 milioane pe un şorţ ritualic, cînd cu 300.000 îşi cumpără unul cu gutui şi prune, indispensabil în bucătărie...¤ Curios este şi destinul lui Vanghelie : omul ăsta are un noroc godăcesc, bre! Iar candidează la primăria Capitalei, desemnat de conducerea PSD! ¤ PSDul ăsta a ajuns un fel de Răzvan şi Vidra, drama lui Haşdeu, în care tuciuriii sunt puşi pe tron şi ăi mai albi le suflă ce să facă. ¤ E clar că Marean e Răzvan; la titlul de Vidră însă, candidează (în travesti) mai mulţi, teteo...¤ Am mai văzut într-o seară o anchetă pe tema ajutorului pentru haine, primit de cadrele didactice preuniversitare. E bine că li se dau aceşti bani ( cadrele universitare n-au norocul ăsta, cum n-au nici norocul de-a primi cei 100 de euro pentru cărţi); dar nu-nţeleg de ce unii se arată jigniţi că primesc numai 150 de euro? „Muiaţii-s posmagii?”¤ Cu banii ăştia eu îmi cumpăr un costum bun. ¤ Propun ca ăia care zic că-i prea puţin, să-i redirecţioneze către Mandea – pentru mine-s suficienţi...¤ Încă un ziarist a fost asasinat, la Moscova. Hm...¤ Morala? Nu faceţi jurnalism la Moscova. ¤ Să vină la noi, aici, în cel mai rău caz, iei un pumn în meclă de la jandarmi sau gardieni...¤ Şi cică iar se certară Preşedintele, cu premierul, la Craiova, în faţa reprezentanţilor Ford. Ei şi? Ce, ăia înţeleg româneşte? ¤ Iar Traian şi Călin sunt deja veterani ai stuchelii high-life, o fac de parcă s-ar iubi temeinic!...¤ Mai rău e de dl. Cioroianu, care nu a fost acreditat ca prof. univ. Cică nu avea dosarul complet.¤ N-o fi fost; da’ io nu-nţeleg ce-i trebuie unui ministru să mai aibă şi gradul universitar maxim? ¤ Ce, ministru e puţin? ¤ Uite, fac eu schimb cu el, cînd vrea! Că şi eu sunt năcăjit că n-ajunsei în Guvern...¤ Hai să-nchei mai nostim : cică unii ex-mineri, prin Parîng & Retezat, ca să poată scoate de-un trăscău, se-apucară să vîneze broaşte. Picioarele le vînd cu un dolar perechea. ¤ Foarte bine! ¤ Nu, zice legea, nu-i bine, că n-ai voie vînat brotaci decît maximum 30. Ai depăşit? Eşti braconier! ¤ Păi dacă am o familie numeroasă, pun 30 ori 7 (că atîţia membri sunt în familie) şi mă fac cu 210 dolari pe lună, cu care mă descurc. Mai bine un braconier(mascat) în viaţă, decît un cetăţean cinstit, mort de foame...¤ Eu, fiindcă n-am broaşte în bloc şi la servici, scriu aceste articole, din acelaşi motiv : îmi iese de-o chiflă şi-o ţuică. ¤ Poftă bună, români!...

Minutul 73

Multe am văzut în viaţa-mi de cvasi/microbist. Ştiam că Rapid-Steaua va fi un meci cu scandal. Mă aşteptam ca suporterii să facă urît, în stilul lor, iar fotbaliştii să aibă ieşiri nesportive, căci miza era mare. Mi-era clar că şi arbitrii aveau o sarcină dificilă. Eram sigur că antrenorii vor da-n bîlbîială.I-am văzut pe antrenori nervoşi şi pe patroni, agitaţi.
Am observat publicul în priză, flancat de jerbe de artificii, rar vizibile pe stadioanele noastre. Am depistat cîteva accidentări. Am simţit o anume emoţie în inflexiunile vocale ale comentatorilor tv. Şi totuşi, repet, nimeni nu putea prevedea finalul meciului. Era un derby şi trebuia respectat, ca pe un derby...
Cu toate astea, după ce Rapidul a marcat şi portarul Coman n-a mai apărut, după pauză, s-a întîmplat neîntîmplabilul : arbitrul a fost lovit, dur – dacă apreciem grimasele lui – şi comentatorul stadionului a avertizat huliganii giuleşteni că, la primul obiect aruncat pe teren, s-ar putea întrerupe partida. Şi ar fi fost păcat, fiindcă Rapidul conducea.
Ei bine, oligofrenia spectatorilor n-are margini, nici frică de ceva, de vreo instanţă, de vreo lege, de vreo morală – măcar de vreo logică : după avertizarea nesimţiţilor din tribune, s-a mai aruncat cu un obiect, filmat de camerele tv, şi arbitrul, corect, a anunţat încheierea partidei, în minutul 73. Victoriosul Rapid a devenit înfrîntul Rapid, fără contribuţia steliştilor. Cine-i de vină? Evident, suporterii rapidişti. Dar numai ei? Cine i-a controlat, la intrare? Cine i-a educat, în ani? Cine i-a acceptat, pe teren – căci era în avantajul gazdelor ca derbyul să se fi jucat fără public?! Nu fac parte din stafful Rapidului, deci nu pot lua decizii.
Ce s-a întîmplat, e regretabil. Imaginea filmată în seara de joi, pe Giuleşti, va face ocolul lumii, ca toate imaginile care denigrează poporul român.
Cei care răspund de normalitatea fotbalului românesc însă, vor trebui să ia o decizie inteligentă. Nu dură, nu punitivă, nu populistă, ci inteligentă.
Ca să transforme regretabilul accident, în fine, într-unul irepetabil.

Şi eu cheltuiesc mai mult decît am !

Citeam recent, într-un ziar cu tiraj mare, serios, central , cu interes netrucat, cam cît cheltuieşte – sau, ar trebui să cheltuiască – un om care are un venit de 1.000 de lei, lunar. Topul bănuiesc că a fost întocmit de specialişti; deci, nu-l privesc cu mefienţă, dimpotrivă.
Mă regăsesc oarecum, la unele capitole: carne de porc (22,8 lei ) ; salamuri, cîrnaţi (23,1) ; ulei (11,5 – cum le ies statisticienilor zecimalele astea, zău, nu pricep!) ; detergenţi (14,2); curent electric (52,7); medicamente (38,4).
Cele mai multe estimări însă, mă lasă ...bujbei! Ori tabelul este pentru indivizi ideali, ponderaţi, economicoşi la maximum, absurzi, ori eu trebuie să fug în pădurile virgine, să găsesc altă monedă, mai elastică, mai omenoasă – mărgele, banane, scalpuri, lăbuţe de hipopotam etc.
Fiindcă, draci lectori, dacă la pîine mi se alocă, în exces, 58,2 lei ( eu cumpărînd fix 5 pîini pe lună, ceea ce ar însemna maximum 10 lei!), ori la lapte, am voie să cheltuiesc 23,8 lei (eu cumpăr doar 4 litri pe lună, deci n-ajung la sumă!), la celelalte produse suma mi-e jenant de insuficientă. ..
Topul îmi alocă pentru băuturi alcoolice 13,6 lei : ha! Păi ce, am ciroză? Sau ţin regim? Aici aş înmulţi suma cu 30, deoarece un whisky bun nu găseşti sub 100 de lei, iar un vin bun sare şi el de 10 lei sticla, aşadar...De asemenea, la capitolul tutun se estimează că fumez de 42,3 lei pe lună. Recunosc cu mîndrie, nu fumez mult, dar ţigările de foi cele mai ieftine costă 2 lei bucata; ori două pe zi, ori treizeci de zile, depăşesc de trei ori suma prescrisă...
În schimb, mi se alocă 34,3 lei pentru benzină; ce să fac cu ea? Idem, gazul lichefiat – am 11,9 lei pentru el. Ura!...(numai că nu ştiu la ce se întrebuinţează). Alt capitol de-a dreptul misterios din tabel, sună aşa : ”Autoturisme – 12,5”. Pentru ce? Ce faci cu 12 lei la o maşină? O speli? Nu pricep ; eu credeam că un autoturism este cronofag, tată! Dacă scapi cu 12,5 pe lună, mîine-mi iau şi eu unul, în leasing!
La transport urban am voie să cheltuiesc 8,9 : deci, cumpăr trei bilete de tramvai. Restul de 25 de zile, merg la servici pe jos. E şi mai sănătos, nu?!...Partea proastă e că nu am voie, deloc, taxi; sau maxi-taxi. Păcat, că sunt şi cazuri în care întîrzii la întîlniri importante...Da’ ce, să-mi chivernisesc venitul, nu-i o treabă importantă?
Nu am mai mult noroc nici la transport interurban : mi s-au alocat...7,3 lei. Deci, voi merge la mare o dată pe deceniu! Şi ce-mi place marea! Da’ cu 7 lei nu ajung nici pîn’ la Vaslui ! (o s-o iau pe jos, ca Badea Cîrţan ; că şi el, dacă ar fi avut bani de tren, nu ajungea celebru!). Şi ca să mă liniştesc, aflu că am şi pentru renovarea locuinţei 4,8 lei. Asta, da! Cu purcoiul ăsta de gogule, îmi dau un var pe jumate din peretele de la boxă. Cealaltă jumătate o dau luna viitoare, căci topul este generos : dă puţin, da’ des.
Bănuind că mă voi arăta nemulţumit, autorii topului pun, în josul lui, şi idei de econo misire la sînge, plăcute arghirofililor, cu care, în cinci ani poţi ajunge nu la Vaslui, ci chiar pîn’ la Tecuci! Ascultaţi, şi nu vă mai minunaţi : compot de fructe – 0,16 lei; slănină crudă, untură – 0,22; produse din vin – 0,42; griş, arpacaş – 0,48 etc. Deci, cu numai 1,5 lei pe lună, mănînci mulţumitor. Mai dai vreo 200 pe servicii & taxe. Hai să punem încă 100 de lei pe lună pentru neprevăzute. Îţi rămîn aproape 700 de lei pentru depus la Bancă, lunar. Într-un an, ai peste 8.000 de lei noi , economii.
Fiindcă v-am vîndut pontu’, nu cer decît ...produse din vin (da’ nu oţet de 0,42 lei, ci coniac Metaxa 7 stele, 100 de lei). Prosit!

Mîncatul (cu sughiţuri!) la români (sau gastronomia noastra vazuta de Bourdain)

Îmi cer scuze că revin asupra subiectului , dar nu pot dormi de trei săptămîni, gîndindu-mă la stupiditatea episodului Anthony Bourdain.
Nu, nu vreau să-l acuz pe teleast ; nu, nu sunt naţionalist (am mai spus-o!) ; nu cred că totul e-n regulă în restaurantele României. Nu mă-nfoi să zic că avem a mai tare gastronomie din parcare ( ba chiar sunt primul care a demonstrat că NU EXISTĂ bucătărie naţională!). Dar să se afirme că nu intrăm nici între primele 40 de ţări ale lumii (lumea vizitată de reporter, compusă din 50 de state!) mi se pare jignitor.
De ce? Fiindcă celebrul gastronom şi-a făcut un program al lui, aproape independent de cel stabilit de ministeriabilii români. Şi-a luat un ghid dubios (care nu ştia româna şi nici obiceiurile noastre culinare) şi aluat-o pe un traseu ciudat, nerelevant pentru ceea ce înseamnă A MÎNCA ÎN ROMÂNIA.
S-o luăm pe rînd : ce au găsit cîrcotaşii americani (jumate din ei, culmea politicii, ruşi!) interesant, în ţara lui Vlad Ţepeş şi a Nadiei Comăneci, a lui Ceauşescu şi Hagi?
Lipscanii – unde au hăpăit mici ; nu erau ei siguri că în compoziţie intra carne proaspătă, dar i-au înfulecat cu plăcere. În treacăt fie spus, dacă domnul Bourdain ar fi apelat la un cunoscător, ar fi aflat că suspecţii mici nici nu sunt un fel de mîncare specific românesc...
Casa Poporului, unde s-au minunat de alte chestii decît cele culinare; printre altele, Anthony, milostiv ca toţi americanii, l-a compătimit discret pe Ceaşcă, deoarece a fost executat în direct. Dacă reporterul ar fi trăit un sfert de veac sub dictator, fireşte, ar fi avut o altă opinie. Şi-apoi, pruncul Canionului, tiranul nu a fost executat în direct la tv, sîc!...
Gara de Nord : li s-a părut odioasă. Just! Dar de ce nu a observat americanul că acolo e un Mc Donald’s care are dever şi, deci, ar fi putut echivala cu o bilă albă? Plus că-n gara Capitalei mai există cel puţin trei localuri decente, pe care exigentul arbitru le-a dat la dos, preferînd imaginea ...cîinilor cu trei picioare care traversează, periculos, şinele...Din acest punct de vedere, mai bine o lua ca ghid pe Brigitte Bardot, decît pe Zamir! (că ambii ştiau la fel de puţin despre România, dar actriţa caninofilă măcar putea face alte lucruri, plăcute, franţuzeşti, pe drum!...).
Mai ales că din gară, observatorul a ajuns la Castelul lui Dracula, din inima Transilvaniei. Nici acolo nu i-a plăcut : cică era plictiseală şi oleacă de kitsch. Dacă şi americanii văd kitschul...! Pesemne, în Disneyland totul e rafinat şi de bun gust – de la pop-corn glazurat şi balerine de zahăr, pînă la oameni care se exhibă în costumele eroilor filmelor de animaţie...
În fine, pretenţioşii musafiri ajung la Săpînţa : acolo devin oleacă mai concilianţi – adică, ghidul rus se face mangă, iar cronicarul bagă-n el , cu viteză de mitocan mioritic, profitînd că era pomana porcilor, ouă umplute, sarmale, friptură, mămăligă, pălincă.
În concluzie : la banii pe care i-a luat de la Guvernul României, nu puţini, domnul de pe Travel Channel ar fi trebuit să aibă nu delicateţe, nu îngăduinţă, nu sentimentalism, ci DOCUMENTARE. Sigur că la noi există , la ora actuală, peste 5.000 de localuri infecte; dar sunt, credeţi-mă, şi fo’ 200 excelente. Anthony Bourdain nu era rău să fii intrat, măcar şi în unul dintr-astea.
Cei 20.000 de dolari primiţi de la Guvernul României, pentru această emisiune, parcă ar fi meritat curiozitatea...

Taţi năcăjiţi, pitici delirînd & gastronomi nesimţiţi ...

Vă e clar că mă gîndesc la trei persoane care, de ceva vreme, ne sufocă cu prestaţiile lor mediatizate. Prima este Popeye, Preş al României. ¤ Repet, mie mi-e simpatic, chiar dacă s-a luat de gazetari şi teleaşti. Poate unde nu sunt nici unul, nici altul. ¤ A, că fac gazetărie de o viaţă, asta-i altceva.¤ Dar nu sunt analist-tonomat, cum zicea Traian : DIN PĂCATE nu bagă nimeni euroi în mine, ca să-l înjur pe Băse. ¤ De ce? Fiindcă la aspirat euroi coada-i lungă şi io nu ajung să mă înscriu. Dar, o sticlă de whisky bun pe lună, tot scot eu din mîzgălit hîrtii & bloguri!...¤ Deci, vă e clar, sunt imparţial : deci, sunt de acord cu Popeye că nu-i mumos, tătăiţă, să te iei de un copil timid, chiar dacă-i al Preşului ţării! ¤ Da’ dacă acest copil spune prostioare, poţi să te abţii? Nu poţi! ¤ Şi cine-o pune pe o jună inocentă să intre-n politică, teteo? Ea nu ştie că politica-i curvă? Ca şi mass-media? ¤ Tatăl copilei nu a pus-o-n gardă? El însuşi, nu e înjurat, zilnic, peste tot – deşi nu mai e jun şi nici inocent?! ¤ Şi-atunci, de ce se revoltă? ¤ Intri-n cuşca cu lei, aşteaptă-te să fii atacat – mai ales cînd eşti odrasla dresorului...¤ Cît despre reprezentanţii Clubului de Presă, autosesizaţi...ce să zic! Ei se iau de toţi, da’ un Preş de stat să nu le zică ni’ca. Hm! ¤ Nu e corect. Orice individ, în democraţie, are dreptul la critică. De ce tocmai Traian, ex-golan de port, să fie ca Maica Tereza? Ce, Cristoiu mamii lui s-a purtat vreodată precum Moş Ion Roată? ¤Să trecem la subiectul secund : Dan Diaconescu şi- găsit, în fine, o prietenă. Staţi, nu vă miraţi, unu’ ca el nu putea să sucească decît minţile unei...fantome! ¤ Din păcate, nu e glumă : căruntul pitic a şi transmis, ce se putea transmite în mod decent, fireşte, din casa Cătălinei (aşa o cheamă pe hologramă). Emisiunea a avut un suspans teribil! ¤ Fantoma nu era deloc deranjată de echipa tv, de unde deduc că Diaconescu a filmat la greu, în locaţie ; şi, sincer să fiu, l-am invidiat : cîţi n-ar vrea să se-nsoare cu o fantomă? ¤ Chestiunea e ca Dănuţ să fie fidel în dragoste - ştiut fiind că arătaniile astea fără consistenţă sunt teribil de geloase ( mai ales pe paţachinele care au corporalitate) ; că-n televiziune, credinţa lui faţă de OTV, Taraf, Etno, RdM , TV Sport, Trinitas, Duna, Alfa Ploieşti etc., oricum nu contează...¤ Al treilea inculpat este, cum aţi ghicitără din titlul articolului, căcănarul ăla de Bourdain, care s-a luat de noi cum că n-am fi ospitalieri şi n-am şti ce e gastronomia. ¤ În primul rînd, nu tot ce se spunea pe You Tube era inexact : eu, ca (,) client de crîşmă profesionist, ştiu mai bine decît Travel Channelistul cum e cu mămăliga, pălinca şi brînza mioritică – el a stat doar cîteva zile prin bodegile patriei, pe cînd Mandea..o-ho-ho! ¤ Cîrcotaşul străinez, teoretic, avea dreptul să ne-njure ca la uşa cortului. De acord, deci. Nu fac pe naţionalistul, ca alţii, şi nici nu mă-nfoi în penele-mi de patriot (deşi, patriot sunt). Dar două chestii nu-mi dau pace, de două săptămîni, de cînd i-am văzut spurcata-i emisiune :1) ce fel de călător profesionist e unu’ care-şi ia, în România, un ghid prost ( un fel de rus beţiv), care nu ne ştia ţara, Bucătăria & limba? 2) de ce a băgat Ministerul domnului Silaghi 20.000 de dolari, în această emisiune? ¤ Repet, e dreptul oricărui călător străin să ne-njure : da’ nu pe banii publici! ¤ Păi ce, mie mi-ar da americanii, ori englezii, 20.000 de parai că să-i insult? ¤ Guvernanţii noştri de ce-s masochişti? Ptiu! ¤ Da’ să trecem la chestii care-s oleacă (nu vă bucuraţi, am zis oleacă!) mai suportabile, bre : după ce a fost ales, la deja celebra Universitate „Petre Andrei”, ca rector, N.Niculescu, a mai fost ales, după cîteva zile, tot ca Rector, Doru Tompea. Ideea e minunată, fiindcă, dacă se îmbolnăveşte unul, ori pleacă-n Tibet...¤ Şi Smirnov („rector” tot al unei republici autoproclamate) face băşcălie de Voronin. Asta m-a uns la inimă cu miere transnistreană!...¤ Apoi : de Ziua Maghiarilor, cică un tînăr ungur a luat cafteală. A scăpat ieftin! ¤ Să vină el să vadă chestii naşpa’ de Ziua Românilor, la ei acasă...¤ Şi-n Tibet s-au înregistrat morţi : noroc că pe-acolo aglomeraţia-i mare şi nu se simte dispariţia a 30-40 de manifestanţi...¤ Da’ ce ziceţi de Costel Busuioc? Bravo lui! La mai mare! (de altfel, va fi făcut şi cetăţean de onoare al... Tomeştiului!) ¤ Amuzantă e altă chestie : la-nceput i se spunea Pavarotti din Banat ; apoi, ...din Carpaţi; recent, ...din Moldova; ceva mă face să cred că peste doi-trei ani, va ajunge, fără efort, Pavarotti din Madrid...¤ Şi-atunci, să te ţii prosperitate-n Banat & Tomeşti (că Madridul n-are nevoie)!¤ În concluzie : fideli cititori & bloggeri , fuga la Operă, - poate (şi pe voi) vă descoperă!... ¤ Hai, pa!...(staţi, nu e bine, să mă adecvez la final : „Haaaaaiiiiiii , paaaaaa !!!!!”)...

Codul manelelor elegante: Ne descaltam in hol?...

...Iată o problemă cu-adevărat spinoasă, draci manelişti eleganţi! De cîte ori nu v-aţi gîndit, în timp ce un animal de musafir vă intra-n casă plin de cernoziom, pe tenişi, „iote, măgaru’, parcă dă el cu aspiratoru’, mîine” ; şi de cîte ori, cînd vă luaţi revanşa, nu observaţi în ochii gazdei priviri pervers/asasine, demne de marii torţionari ai istoriei?!
Din păcate, regula cere să nu pui oaspeţii să se descalţe, cînd îţi intră-n casă. O poţi face tu însă, sperînd că vor lua şi ei exemplu. Dacă nu se simt, apasă mai tare „pedala”, aruncînd fine aluzii de genul „ aveam un necioplit de socru care nu se descălţa niciodată, cînd venea la noi ; dar asta nu i-a servit la nimic : l-a călcat un tanc sovietic peste gumari, ca pedeapsă Divină! Bărbosu’ nu doarme, pravoslavnici dvs. !”...
Altă soluţie pentru rezolvarea curăţeniei domestice ar fi scoaterea covoarelor şi pitirea lor pe balcon. Plus lustruirea excesivă a parchetului. Astfel, nesimţiţii care nu vor să se descalţe, vor aluneca, la sigur, şi-şi vor sparge capul. În timp ce musafirul agonizează sub un calorifer, cu ţeasta şiroind de sînge, şi privire basedowiană, n-aveţi decît să vă apropiaţi de el şi să-i spuneţi, cu tremolo şfichiuit/punitiv :” Dacă te-ai fi descălţat, boule ce eşti, acum ai fi avut capul întreg!”. Retrăgeţi-vă rîzînd fals, ca la Operă şi mîncaţi un cîrnăcior, privind enigmatic spre Deşertul Gobi.
Evident, de Moş Niculaie, situaţia e ceva mai clară – se pun toţi bocancii pe casa scării, pentru ca Moşu’ să-i umple cu cadouri. Uneori, îi mai şi găseşti dimineaţa...De asemenea, la moschee, eşti obligat să te descalţi la intrare. Ciudat e că după slujbă, credincioşii nu-şi încurcă papucii!...
Să trecem la alt aspect : strănutul (& sughiţul) în public. Nu e ruşinos să strănuţi – mai ales dacă eşti răcit. DAR : tre’ să pui mîna la gură, spre-a nu arunca cu microbi în populaţie. E bine să-ţi ceri scuze elegant, la modul „dacă ştiam că strănut, n-aş mai fi ieşit din casă!” ; şi-n plus, trebuie să mulţumeşti urărilor cuviincioase de tipul „Noroc! Sănătate!” şi să te abţii să le auzi pe cele ireverenţioase & golăneşti, de genul „chef, tataie!”, „răcişi,’tu-ţi gura mătii!” sau chiar „nasu-n cur, găozare!”. Ce vină ai tu că eşti răcit? (mă rog, de-aia scrijelim şi noi pe acest colţ de hîrtie reguli de bune maniere, să le-nveţe mîrlanii...).
Nu e plăcut nici să sughiţi, în public. Mai ales dacă ai prin preajmă fo’ treizeci de retardaţi care vor să te vindece, speriindu-te. Metoda nu e bună, fiindcă în jumătate din cazuri se lasă cu infarct, epilepsie, delirium tremens, demenţă senilă, rigor mortis, impotenţă, urticarie, agorafobie şi alte chestii neplăcute. Un bunic de-al meu se vindeca, la sughiţ, bînd 140 de înghiţituri foarte mici, de apă. Se pare că număratul nu-i făcea bine şi, cînd îi trecea sughiţul, îl apuca demenţa – spărgea toate paharele care-i ieşeau în cale cu Alpenstockul! (de unde avea pahare nu se-ntreba nimeni: dar unde găsea Alpenstockuri, rămînea un mister!).
Nu este de bun-simţ nici remarca unei acrituri de nevastă care, asistînd la convulsiile soţului, care sughiţă deja de două ore, îi spune, vitriolant, ”să mai bei zaibăr cu găleata, beţivane!”. Omul nu va replica pe moment, din motive obiective (încă sughiţă); dar dacă are sînge-n el, cînd îi va trece blestemata de zdruncinătură, o va căpăci pe harpie cu sete veche & justificată, vorbindu-i, scrîşnit, despre binefacerile abstinenţei...
Nu ştiu dacă lecţiile-mi modeste, au eficienţă. Ceva-ceva însă, tot se lipeşte de voi, geniali cursanţi ai mecenatului neacreditat susţinut de Mandea. Şi-n fond, decît zece ani la şcoală, mai bine doi la şcoala bunelor maniere, nu?! Ergo, va urma...

Am stat în preajma lor...(II)

Pe MARIN SORESCU l-am cunoscut în 1975. Ţin bine minte anul, fiindcă atunci am debutat editorial, cu un volumaş de amintiri din armată. Soţia lui Marin lucra la tipografia care-mi scosese cartea şi a ţinut să-mi aducă primul, vestea. Cam atunci am devenit, o scurtă perioadă, chiar amici!
Recent, la un festival moldav, înconjurat de doi critici literari en vogue, am auzit opinii băşcălioase la adresa scriitorului. M-au surprins, deoarece Sorescu chiar a fost un scriitor important! A dat cîteva volume de versuri remarcabile, plus piese de teatru, un roman, şi eseuri de mare inteligenţă. A fost publicat în incredibil de multe ţări! Oricum, nu e un scriitor minor. A fost un efemer ministru, neimportant. Dar care dintre miniştrii Culturii au mulţumit pe toată lumea? Era însă, un om emotiv! Se exprima destul de greu, parcă n-avea încredere să rostească! Scena pe care declama magistral, rămînea hîrtia...
Lui Marin îi plăceau femeile frumoase; dar se intimida în faţa lor şi nu ştiu cîte victorii erotice putea avea, numai din cauza acelei incredibile timidităţi...
Am mai povestit, tot în scris, despre N. CARANDINO. Fruntaş ţărănist, om de cultură, gazetar de excepţie, teatrolog, traducător. Vorbea sclipitor! Şi, mai presus de toate, era şi coureur! L-am cunoscut la restaurantul scriitorilor, în anii 70-80 ; şi la Galaţi, unde venea des în vizită la o actriţă care stătea în apartament cu o scenografă la care veneam eu des în vizită...
Evident, a făcut puşcărie politic, pe vremea comuniştilor. Cu domiciliu forţat în Bărăgan.Apoi, reabilitat, secretar literar la teatrul de păpuşi din Brăila. În fine, redevenit cronicar teatral la Gazeta literară...Păcat că după ’90, cînd ţărăniştii se reactivaseră politic, el nu mai era lucid : ultima sa imagine, într-un serial al Lucicăi Hossu, era deprimantă...
Inubliabilă a rămas, nu numai pentru mine, personalitatea lui LEVON MIRAHORIAN. E adevărat, eram elev cînd l-am cunoscut, în casa părintească, unde venea adesea, în vizită. Tata fusese aghiotantul lui în cîteva jamboree internaţionale. Aveam şi fotografii cu ei doi, în costume de cercetaşi.
Mirahorian era un mare specialist în hipnoză şi alte ştiinţe oculte, neagreate de regimul comunist. Drept care era urmărit permanent de către Securitate. Cu toate astea, se pare că a reuşit o performanţă cvasi/comică : a plecat la un congres în Turcia, fără să aibă viză pe paşaport, hipnotizînd vameşii! (cel puţin asta susţinea, în şoaptă, într-una din vizite). Era masiv, avea o privire ucigătoare, care te străpungea de sub nişte sprîncene stufoase. Am asistat, odată, în casa lui din Cotroceni, la un tratament însoţit de...levitaţie! Păcat că tot ce pot povesti despre marele doctor, stă sub semnul incredibilului!...
Azi voi încheia seria de miniportrete (sau miniamintiri) cu HORIA LOVINESCU. Unul dintre rarii boieri care deţineau funcţia de director de teatru, în epoca „de aur”. Era rasat, vorbea cu un uşor accent franţuzesc (fără să vrea să pară snob!), aprecia un coniac fin şi o discuţie spirituală. Conducea teatrul Nottara fără pasiune sau risipă de energie : o făcea cu o vagă indiferenţă şi, culmea!, nimeni nu avea curajul să-i reproşeze asta – poate şi unde ţinuta lui no bilă impunea respect.
Era şi un foarte bun dramaturg – a lăsat cel puţin cinci texte de referinţă pe care, sper, noii regizori le vor redescoperi ; fiindcă e normal să nu mai jucăm piesele proaste scrise între anii 1950-1990 , dar nu-i moral să aruncăm şi copilul, o dată cu apa din copaie...(va urma)

Ce mîncăm la Carnaval?

Viaţa e plină de neprevăzut : acum mai bine de două decenii, am colaborat, la Teatrul din Bacău, cu un tînăr înalt şi civilizat, care era regizor tehnic şi, uneori, actor. Apare şi-ntr-o fotografie , din multele-mi plicuri cu poze din spectacole personale.
Acum mai bine de zece ani, am cunoscut, tot în oraşul lui Bacovia, o jună jurnalistă, care mai întîi mi-a luat un interviu, apoi a scris nişte cronici şi, chiar, la un festival, ne-am împrietenit.
Cusurgii cum vă ştiu, veţi întreba ce-au acest zgribulite amintiri, cu titlul articolului. PĂI AU! Fiindcă cei doi scot, de peste 175 de săptămîni, în cadrul Jurnalului naţional, un supliment excelent – Jurnalul de bucătărie. Ei se numesc Simona Lazăr şi Tudor Cireş. Cum hobby-ul meu notoriu rămîne gastronomia, înţelegeţi de ce mă opresc, azi, asupra numărului dedicat de cei doi gastronomi, bucatelor din teatrul lui Goldoni.
Am studiat şi eu într-o carte (Spectacol gastronomic, ed. Casa cărţii de ştiinţă, Cluj, 2000) confluenţa celor două arte ; deci, ideea mi se pare minunată. Autorii însă au avantajul că au încercat bucatele veneţiene la faţa locului , acum le compară cu cele din teatrul marelui comediograf şi-n plus, oferă reţetele - care apar, în piese, doar pomenite.
Sunt cercetate 12 comedii (din cele peste 120, cîte ne-a lăsat Goldoni). În Campiello (Piaţeta – text care a rămas în memoria-mi de spectator, datorită montării lui Purcărete) se comandă „orez cu carne de berbec, claponi, friptură de viţel, salamuri, vin dulce şi bun, gogoşi (frittole), supă de legume tradiţională (minestra), ficat de viţel, limbă sărată, creier” etc. Pe aceeaşi pagină, autorii suplimentului ne oferă şi reţeta Figa de vedelo (ficat de viţel).
Îndrăgostiţii propun „pastiţio cu macaroane, supă cu ierburi, perişoare, ficăţei prăjiţi”. Ni se oferă, alături, şi reţeta unuia dintre felurile de mîncare citate. Femeia cumsecade ne readuce-n memoria olfactivă polenta (mămăliga). Numai că eroina comediei face din prepararea ei un adevărat poem! Ce aduce-n plus reţeta? Faptul că se presară deasupra butirro (brînză de vacă) şi se bea apoi un vin „preţios şi dulce”. Mai cunoscuta comedie Hangiţa (jucată în exces, am spune, în teatrele noastre!) aduce şi ea, sub luminile rampei, „porumbel fript, tocăniţă cu fructe de mare, şi vinul de Bourgogne”. Alăturat, ni se oferă o reţetă interesantă – tocăniţa de scoici. Să nu uit : majoritatea meselor goldoniene se sfîrşeau cu o ciocolată caldă...
Mai sunt analizate în jurnalul de bucătărie, din perspectivă culinară, comediile Slujnica isteaţă, Guvernanta, Slugă la doi stăpîni, După faptă şi răsplată, Cafeneaua, Una din ultimele seri de carnaval, Femeia din casa lui. În paranteză fie spus, multe din textele incluse în mica antologie culinar/goldoniană au născut, în Italia, dar şi-n România, spectacole celebre. MI-ar fi plăcut să se facă şi referiri la ele (măcar la cele ale lui Giorgio Strehler, Vlad Mugur, Iulian Vişa, Silviu Purcărete ).
Două obiecţii am, ca dublu împătimit de subiect : 1) nu întîlnim, în comediile cercetate, un rafinament al meniurilor şi al poftelor; 2) de unde preferinţa pentru vinul dulce – cînd se ştie, vinul cunoscătorilor este cel sec? Dar goldonierii, ca şi gondolierii, nu-s nişte rafinaţi...
Aştept de la tandemul Lazăr/Cireş o nouă provocare, de genul ce mîncau eroii lui Will? Ori ai lui nenea Iancu sau ai lui Gogol ş.a.m.d. Ideea numărului recent, ne-a nărăvit la livreşti & teatrale apetituri. Şi cine aţîţă şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă abstinenţa şi dieta ştiu ei cui...

Vezi şi tot nu crezi!

Ce? Totul! ¤ Cel mai tembel caz al săptămînii ce trecu fu ăla cu gălăţeanul care a primit diagnosticul apt de muncă ,după ce i s-au amputat un picior şi două degete de la celălalt. ¤ Ca absurdul să fie perfect, trebuie specificat că înainte de amputări, omul era considerat...inapt! Ptiu! ¤ Alt caz înduioşător : o femeie paralizată şi-a salvat de la moarte tatăl, care tocmai făcuse un atac cerebral, trimiţînd e.mailuri la 80 de cunoştinţe. Bravo ei! ¤ Cînd atîţia valizi ...Mă rog... ¤ Altă ciudăţenie : Kosovo. Şi-a declarat independenţa, dar asta nu rezolvă, ci complică teribil situaţia! ¤ Şi, după ecourile naţionale & internaţionale, nu se va stinge prea repede conflictul...¤ Primul război mondial v-amintiţi de la ce a început? Exact, tot de la un sîrb...¤ Pînă să ne gîndim la Transnistria, mai bine ne îngrijorăm de ceva palpabil, cum e, din păcate, Kosovo...¤ Domne’, mai făcui prostia să şi citesc gazete, zilele acestea : şi ce aflai? Că o trime din populaţia României nu beneficiază de servicii de apă & canalizare! Cum se poate asta? ¤ În mileniul trei? Într-o ţară membră UE? Huo! ¤ Altă declaraţie care m-a mîhnit la culme : prinţul Nicolae, al treilea descendent al Regelui Mihai, declara, într-un interviu, că e gata să vină să conducă România, dacă i se va cere.¤ Din păcate, poporul nostru nu e pregătit pentru monarhie. Deci, nu i se va cere...¤ Mare tămbălău ieşi şi cu nunta rromilor ilfoveni, ăia care aveau 14 şi 12 ani! ¤ Şi-ncepu şi o gîlceavă pe bază de cocoşei – un galben valorînd fix 900 lei noi. ¤ cum mirii au sta împreună fo două săptămîni, apoi au redevenit caşti, se evaluează chestiuni de onoare în stabor, onoarea fiind egalată, la tuciurii, doar de galbeni. ¤ Parcă era o lege în ţara asta, cu vîrsta minimă pentru cununie, nu? ¤ Da’ pentru doi-trei cocoşei, orice lege se lasă încălcată, teteo!...¤ Io nu-nţeleg nici tevatura cu religia, în şcoli : nimeni nu te poate obliga să fii religios. ¤ Da’ nici să fii ateu. Aşadar, soluţia e numai una : să rămînă facultativă.¤ Comică mi se pare şi declaraţia Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor – averile ilicite ale demnitarilor vor fi confiscate. ¤ Păi ce demnitar mai e ăla care deţine aşa ceva? Şi cum demonstrezi că e ilicită? ¤ Da’ ce, mătuşa Tamara fu una singură? O să vedeţi cîte clone are ea, azi! ¤ Măcar e bine că scăzu TVAul la alimente; cum multe se scumpiră, înseamnă că preţul va rămîne acelaşi...¤ Ca şi cu pensiile(salariile) majorate, cu care se vor cumpăra tot atîtea...¤ Orice avansare, la noi,= stagnare.¤ Şi ne consolăm cu gîndul că nu e un pas înapoi. ¤ Dacă nu am fi avut virtutea consolării, dacă nu am fi descoperit nenorocita expresie putea fi mai rău!, ar fi putut fi mai bine...¤ Rău cum îi e lui Geoană, Văcăroiu, ori lui Michi Şpagă, care iar trebuie să se mute! ¤ Domne’, hotărîţi-vă o dată, că e an electoral şi liderii PSD au şi alte treburi decît să facă şi desfacă bagale...¤ Cică nu se mai dau nici credite în euro, dacă n-ai salariul în euro :ptiu! ¤ Păi cîţi au ? ¤ Da hai să-ncheiem optimist : văzurăţi meciul Steaua / CFR Cluj? V-a plăcut? Frumoase goluri! ¤ Şi, o nouă victorie a cinematografiei naţionale – un Urs de Aur pentru Bogdan Mustaţă. Ştiu că venim tare, din urmă! ¤ Ceea ce vă doresc şi vouă, afectuoşi lectori!...