Mos Craciun ne-a adus si Guvern!...

Am băgat un şi în titlu, deoarece acu’ o săptămînă scriam că Moşu’ ne-a adus doi premieri. ¤ De premieri nu ştiu dacă aveam nevoie, cum nici de Guvern nu simte nimeni fo’ bucurie că se instală!...În fond, ce face un Guvern, la noi? Mai ni’ca! ¤ Părerea mea e că doar cei numiţi miniştri, familiile lor, şi cei care vor să ajungă miniştri, sunt interesaţi de cestiune.¤ Ce, dacă la transporturi vine X sau Y, trenurile vor fi mai curate şi mai ieftine? Şoselele care urmau să fie gata în 2008, vor fi terminate totuşi în 2010? Să fim serioşi! ¤ Sau să luăm cazul ministrului Culturii : dl. Paleologu e foarte tînăr. Ceea ce e bine. E cult şi echilibrat – minunat! Dar ce credeţi c-o să reuşească? Nu mare lucru – cum n-au reuşit nici mulţii lui ante mergători...¤ Fiindcă hai s-o spunem pe-a dreaptă, nu contează cine vine la conducerea Sănătăţii, poporul tot ăl mai bolnav din Europa, va rămîne...¤ Sau, ce poa’ să facă de data asta dna. Andronescu, zisă Abramburica? Ce-a făcut şi-n ministeriatul anterior – nica (Nica îl cheamă şi pe unul dintre miniştri, care a mai ocupat odată fotoliul, fără urmări pozitive!)! E a greabilă Elena Udrea, a gătit sarmale la televizor, a dat cu mopu’ în direct, dar competenţa? Canci! ¤ Geaba ai idei, energie şi onestitate (presupunînd că le ai!), fără bani şi fără aghiotanţi cu idei moderne, tot nu’puşcă fo’ soluţie! ¤ Nu-s bani destui, nu-s specialişti mai nicăieri (nu mirile sunt de natură politică, nu profesională!). Deci, Guvernul e numit degeaba. Punct.¤ Na, că măcar m-am răcorit!...¤ Noroc cu nea Nelu că ne-a mai amuzat...la cimitirul Eroilor Revoluţiei, cînd a fost huiduit şi lovit cu monede...¤ Mde, viaţa azi devine periculoasă , nu doar pentru boschetari şi W. Bush (care era să primească şi el doi pantofi în tărtăcuţă, de la un ziarist irakian)...¤ Dar eu ce să mai zic, cînd într-o rea dimineaţă, mă pune Dracu’ să iau în serios o isterică de la TV1, care anunţa că, dînd un simplu telefon, dacă ghiceşti un oraş, iei 2.000 de lei. Oraşul de ghicit era, pe ecran BĂI-EŞTI. Simplu, mi-am zis, Băileşti! Şo pă te lefon : sun, robotul - zice că am noroc, doar dacă mai sun o dată. Mai sun, robotul zice că acum sunt şi mai norocos, dar să mai sun o dată. A treia oară, tot n-apuc să intru-n direct cu prezentatoarea, deoarece robotul mi-a zis că-s mai aproape ca oricînd de bani, dar pentru orice eventualitate, să mai sun o dată...¤ Constatînd cu ciudă că s-a-ntîlnit hoţul, cu prostul, am abandonat ideea, murmurînd texte liturgice printre buziţe. Şi ce credeţi? A suna unu’ şi a zis ce vroiam să zic şi eu – Băileşti, să trăieşti! ¤ La care s-a petrecut o minune : testul de pe ecran s-a extins, şi în loc de BĂI-EŞTI, a apărut BĂILE –--EŞTI!! ¤ Cum de CNAul permite ase menea escrocherii tocmai pe postul central, la care mai plătesc şi abonament, nu ştiu...¤ Pesemne că ăla care a căştigat 2.000 de lei în ziua aia, era de la CNA...¤ Nu e uşor nici pentru porci, zilele astea, fiindcă toţi bulimicii care i-au hrănit 11 luni cu dragoste părintească, tăbară acu’ cu cuţitele pe ei, să-i facă tobă şi cîrnaţi...¤ La Arad chiar, nişte bestii fură amendate deoarece au pocnit blajinele grohăitoare cu ciocanul, în loc să procedeze civilizat, ca-n UE ( muzică de Rahmaninov, anestezii cu canabis, scărpinat pe burtică de către Elena Udrea, şi abia apoi eutanasiere delicată, sub privirea feciorelnică a îngerilor care ating hawaiene celeste...¤ Da-n trei ani ne-am angajat să ne civilizăm şi noi. Atunci să te ţii procesiuni eleusine, la căpătîi de porcine!...¤ Eu am tăiat anul ăsta porcul...de ceramică (adică, puşculiţa), în care am găsit doar 6 lei (mi-ar fi prins bine măruntul ăla cu care au aruncat în Iliescu!) şi mi-am cumpărat un şoric. Flămînd, dar cu cugetul curat, cum îi stă bine românului...¤ Crăciun liniştit-fericit-armonic, boieri!

Ce-as pune intr-o capsula a timpului (iesean)?

Pînă azi nu ştiam că există mai multe timpuri – unul ieşean, altul vrîncean şi-altul ungurean, vorba Mioriţei. Cred că ceea ce pui într-o capsulă (pardon de expresie!) a timpului, e un document testimonial, revelator, valabil, dacă nu pentru un continent, măcar pentru o ţară! Dar o să-ncerc... regionalizarea opţiunilor, dacă aşa vrea Cerasela – şefa paginii pe care atîta o iubim (fiindcă sunt un om cuviincios, n-am pus virgulă după „paginii”!...).
Aşa că aş include în recipient, probabil, o fotografie mai veche a Teatrului Naţional : fiindcă această importantă instituţie este în renovare de cînd o ştiu ( prin 1976, ţin minte, Teo Vîlcu-mi spunea, trist, că prima scenă a Moldovei musai să intre în reparaţii; în 2006, a intrat iar în reparaţii; citesc în ziar, chiar zilele trecute, că-n 2009, Teatrul Naţional va intra în renovare şi amenajări...Ciudat, instituţia a devenit una de interes mai mult gospodăresc, decît de importanţă culturală!). Şi nu se ştie dacă, bătrîna Doamnă, va rezista atîtor cosmetizări...Deci, e bine ca urmaşii să ştie cum arăta, în vremurile ei bune, prima scenă a Moldovei...
Aş mai include în capsulă şi o fotografie a librăriei Junimea : cu poze ale rafturilor, ale vitrinei, ale directoarei librăriei (că-i fotogenică!), cu fotografii ale cititorilor care consultă cărţi, luate din rafturi, cu cititori care termină o carte aici, în cîteva zile, fiindcă n-au bani s-o cumpere. Deoarece peste ani, probabil, nu vor mai exista librării, cărţile fiind citite pe net, în faţa calculatorului. Deci, este instructiv ca nepoţii – dacă nu chiar copiii mai mici! – să afle cam cum se culturaliza lumea, la sfîrşit şi-nceput de mileniu...
Aş mai introduce în „urna” cu pricina o sticlă de Rameros. Este un brandy de mere, care se fabrică numai la Bucium. Într-o vreme, era băutura mea preferată. Nu mai e, deoarece gustul i s-a deformat, în sens negativ. Din moment ce ar trebui să fie marcă înregistrată, vi se pare normal să aibe alt gust, la interval de un an sau doi? Deci, ar trebui puse două sticluţe : una pentru VIPuri, şi alta pentru prostime (calitatea fiind total diferită).
Aş adăuga şi un meniu de la Taverna Haiducilor (fostă Salcia), care a devenit, oficial, locul meu de întîlnire cu amicii, ca să se afle cam ce mîncau în 2008-2009 cei care vroiau să se simtă bine, cîteva ceasuri. Aici, la tavernă, gurmanzii pot avea o surpriză plăcută : există un fem de mîncare – pachet haiducesc – care-ţi oferă şansa să mănînci... toată ziua ( de la ora 12, cînd se deschide, pînă la ora 0, cînd se închide), plătind un preţ modic. Aviz amatorilor!...
Sigur, se pot introduce mult mai multe lucruri interesante, în capsulă, pentru ca viitorimea să-şi poată face o imagine exactă despre Iaşiul primilor opt ani ai mileniului trei. Dar, probabil că viitorimea va avea şi alte curiozităţi, atunci; iar pentru cercetătorii încăpăţînaţi, o lectură a întregii pagini prezente, fireşte că va fi elocventă.

Ultima scamatorie a lui Stefan Iordache...

Ludmila Patlanjoglu îmi oferă ediţia a doua a cărţii sale dedicate marelui actor (Regele Scamator Ştefan Iordache).Volumul vine într-un moment mîhnitor, la doar cîteva săptămîni după dispariţia artistului. Deci, lectura lungului dialog cu interpretul lui Raskolnikov, capătă azi o nuanţă gravă, inexistentă la ediţia anterioară.
Cartea Ludmilei este bine articulată şi lectura ei a constituit pentru mine o clipă de delectare şi reflecţie. Ea ştie să întrebe şi el, parcă răspunde, chiar şi cînd nu vrea!...
Îl văzusem, deseori, pe marele actor, în multe roluri din teatru, film şi televiziune. Avea o mare disponibilitate pentru genuri diverse de spectacol. Îl juca într-o seară pe Hamlet, a doua seară – dansa într-un musical, peste o zi cînta la Şarpele roşu cu Nelu Ploieşteanu, apoi filma cu Dan Piţa, ori Şerban Marinescu...Din volum, rezultă şi că era un om care, între două ...naşteri de personaje, iubea o anume solitudine, o viaţă tihnită, în casa de la ţară. A iubit viaţa, a iubit scena, şi-a iubit soţia. A plecat prea devreme, aşa cum pleacă toţi marii creatori, frustrîndu-ne de şansa de-a-l fi văzut în Regele Lear, rolul la care apucase doar să se gîndească...
Volumul este împărţit de autoare în mai multe secţiuni : Jocul cu viaţa (interviul consistent al criticului, cu interpretul), A iubi ( amintiri ale familiei, vecinilor din Gruiu, colegilor şi admiratorilor), Jocul cu arta (consideraţii profesionale ale celor cu care a colaborat, pe scenă) şi o listă a rolurilor jucate de Ştefan Iordache în teatru, ori pe ecran.
Din cele peste 300 de pagini ale cărţii, aş selecta o mică parte din gîndurile celor care au avut norocul să-i fie parteneri de repetiţii sau spectacole : „A avut un fel de voluptate a corpului” (Dinu Cernescu); „...aveam senzaţia că ne-am putea hipnotiza”(Ilie Gheorghe); „Mîinile lui au adus gros-planul pe scenă”( Leopoldina Bălănuţă); „Întîlnirea cu Ştefan Iordache este terapeutică”(Dana Dogaru); „Este exact ca un mecanism şi viu ca un copil care se naşte”( Cătălina Buzoianu); „Esta genul de actor care lasă o bucată din carnea lui în fiecare rol. La propriu” (Silviu Purcărete); „Un actor care arde pe scîndură” (Mihai Mădescu); „Ştia să intre în raza luminii”(Vadim Levinski); „Fără aura lui, Teatrul Mic nu ar fi existat”( Dinu Săraru); „E un ales”( Vlad Mugur); „Destinul său se numeşte însingurare.Pe Iordache, pe o scenă, nu l-am văzut decît singur”(George Banu)...Aceste definiţii, prin adevărul şi profunzimea lor, depăşesc cadrul portretistic, unele din ele tinzînd, după modesta-mi opinie, să se aşeze la baza unui concept estetic...
Pentru final însă, am ales cîteva dintre confesiunile marelui artist, dintre cele mai puţin cunoscute din presă sau emisiunile televizate: „...Nu ştiu cum de nu înnebunesc actorii, cum de n-am înnebunit şi eu trecînd prin atîtea stări! Ai nevoie de o eliberare şi alcoolul te ajută. Îţi este prieten. Dar îţi poate deveni şi duşman...”; „Femeia este cea mai mare minune pe care a lăsat-o Dumnezeu!”; „Teatrul nu e o oglindă a vieţii, e chiar viaţă!”; „E foarte important cine se află lîngă tine [ în cabină] în seara spectacolului. Ai nevoie de un suflet de femeie, care să te ocrotească. Ca şi în viaţă...”
Regele Scamator...are tot ce caută un om de teatru, într-o carte dedicată unui creator : biografie, anecdotică, estetică, istoriografie, confesiune, verdict critic. În plus, ea mai are meritul de-a-l ţine în viaţă pe Ştefan Iordache. Fiindcă marii creatori găsesc întotdeauna o dovadă a faptului că sunt nemuritori...

Sporturi diverse, pe timp cu averse...

Să-ncepem şi noi, o dată, cu ceva de bine : concitadinul nostru Cătălin Moroşanu, zis şi Moartea (fiind , pesemne, un om de-o blîndeţe exagerată!) a căştigat centura intercontinentală WKN (e greu de explicat acum, ce-nseamnă WKN!). Culmea e că publicul ploieştean, în loc să se bucure, s-a simţit frustrat, deoarece meciul a durat... prea puţin...Hm! ¤ Ce n-am da ca şi Poli Iaşi să cîştige în juma’ de oră, deoarece adversarii au deja patru cartonaşe roşii...Din păcate situaţia echipei de fotbal nu e grozavă, fiindcă Nichita şi Simirad cică ar fi tăiat subvenţia. Păi şi cu subvenţie, Poli nu o ducea grozav, d’apăi...A, o să ziceţi că nici o echipă din ţară nu e pe val ! Ce dacă? Poli trebuie să rămînă în prima divizie, nu?!...
Ar fi bine ca dificultăţile să vizeze numai fotbalul : din păcate, citeam un top al primelor de Sărbători, şi am observat că nici aici nu stăm grozav : dacă la Oradea, un funcţionar public ajunge să ridice prime de pînă la 6.800 de lei, dacă Timişoara şi Aradul oferă şi ele, bonusuri festive consistente, despre Iaşi nu am vreo veste. Sigur că e criză mondială, dar sub pretextul ăsta, nu o să mai oferim nici o bucurie semenilor, măcar de Crăciun şi Paşte!...Ce, la Oradea nu e recesiune? A mai rămas însă, de pe vremuri, o consolare tembelă a celor care împart banii : cînd îi întrebi de al 13-lea salariu, ei răspund „zii mersi că l-ai luat pe-al 12-lea!”...Mda...
Ca dovadă că e criză şi-n domeniul imobiliar – am auzit un notar văitîndu-se că i-au scăzut veniturile la un sfert, din cauza absenţei tranzacţiilor imobiliare – care, se pare, erau baza! În anumite oraşe, dacă-ţi cumperi o casă, primeşti gratis o maşină: nu e rău! Dar ce ziceţi de suceveanul care a primit autorizaţie de construcţie şi după ce a turnat temelia, s-a trezit că prin sufrageria lui va trece un drum naţional...Ptiu!
Revenind la notari : măcar ei ridică, pe timp de criză, cîteva mii de lei noi, bune; dar ce fac cei care vor fi disponibilizaţi? După ce fac praf salariile compensate, o parte vor pleca în Spania, la Căpşuniadă. Ce bine că spaniolii sunt comozi şi nu se tîrăsc pe burtă, să se-nţepe în frunze şi spini!...
Hai să vă zic una nostimă : cică Teatrul Naţional va intra din nou în renovare, consolidare şi amenajare din 2009. Nu-nţeleg : păi acum nu e-n renovare? Aici e ca la beţie : nu poţi intra într-una nouă, dacă nu scapi de a veche!...Şi ca hazul să fie complet, ce ziceţi de ieşeanul ăla care s-a urcat de cinci ori pe clădirea teatrului şi a fost coborît, greu, de brancardierii de la Socola?!
Tenacitatea unora este mai presus de orice urmă de logică : o femeie din Dagâta a mîncat ciuperci otrăvitoare şi a ajuns la spital. Pînă aici, nimic scandalos : dar ce-a făcut amărîta, după ce s-a-ntors acasă? A continuat să mănînce din aceeaşi mîncare de ciuperci! Ptiu!...
Că tot suntem la mîncăruri : cică puteţi cumpăra liniştiţi, carne de porc, din magazine, fiindcă pe-aia din Irlanda, cu dioxină, au retras-o...Acu’, faptul că-n timp ce porcii noştri sunt ignoraţi, pe tarabe şi-n galantare, în timp ce godacii străini sunt aduşi în ţară, e o altă dovadă de snobism tembel. Sau, mai ştii, o fi fost un calcul : ăia erau mult mai ieftini...Un porc cu dioxină însă, nici gratis nu trebuie luat! Mai ales în Ajun de Crăciun, cînd cutuma cere hăpăirea lor repetată...
Sărbători fericite! Şi ţineţi-o pe vin, că ăla sigur n-are dioxină!...

De toate, pentru toti

Într-o revistă, cunoscuta teleastă Iuliana Marciuc ne oferă reţeta succesului în viaţă. Nu ne-ntrebăm cum de a ajuns dînsa să dea reţete, ci ne intrigă sursa acestei nesperate fericiri : Florin Piersic. Cică fiind entuziast, malacul a dovedit că toate-i merg strună...
Toate, mai puţin viaţa teatrală – ca şi inexistentă (două montări, în două decenii! Aferim, succes!). Dar de la Iuliana Marciuc, ce pretenţii poţi avea, tată?!...
¤
Cunoscutul teatrolog Mariana Constantinescu, în Adevărul literar & artistic, face o destăinuire paralizantă :”...Mi-am pierdut speranţa.Am crezut că voi reuşi şi eu să schimb ceva în ţara asta. Degeaba. Visez să fiu rentieră. Nu mai am nici o şansă.Nu mai avem nimic de recuperat din toată averea familiei, nimic de moştenit.Visez nu la tinereţe fără bătrîneţe, ci la viaţă fără de moarte”...
Păi dacă un critic realizat spune asta, cum o să încurajăm noi studenţii de la teatrologie?!...
¤
În Adevărul, de data aceasta, se scrie despre recent dispăruta Dina Cocea :” A fost discipolul unor mari talente precum Sanda Manu, Valeriu Moisescu, Radu Penciulescu, Lucian Pintilie , Gh.Dinică şi Marin Moraru”...
Ceva-ceva, ştie semnatarul necrologului : numai că se face o confuzie între discipol şi profesor. În fond, cine se mai uită azi, la asemenea detalii? Că şi Tennessee Williams o fi fost mentorul lui Cehov...
¤
O colegă de facultate ridică, în timpul dezbaterii unui referat de doctorat, o chestiune aparent minoră, la care chiar nu mă gîndisem : cum de a ales M.Sebastian, pentru visătorul din Steaua fără nume, tocmai un nume de două ori, oltenesc (Marin Miroiu)? Chiar!...
¤
Şi tot în timpul discuţiilor doctorale, vorbind despre teatrul lui Dolfi Solomon, ridic o întrebare : marii eroi ai istoriei, deveniţi eroi de piese, au nevoie de interpreţi deosebiţi ( talentaţi şi culţi, plini de prestanţă şi farmec)?
Aşa credeam, pînă acum; dar, rememorînd unele spectacole cu texte de Solomon, am observat că actorii care dădeau viaţă unor coloşi ai istoriei, nu erau aleşi din rîndul...coloşilor scenei! Platon, spre exemplu, a fost jucat la Bîrlad ( singurul teatru care a optat pentru piesă!) de un azi necunoscut Mircea Ipate Mareş; Diogene era jucat la Ploieşti, acum 35 de ani, de către atunci modestul Costică Drăgănescu; Erasmus apărea la Timişoara (chiar în regia autorului acestor rînduri!) sub identitatea secundă a lui Josef Jochum ( un nume ignorat de critica anilor 80); în fine, Socrate era jucat excelent la Iaşi de un foarte bun actor, pe care premiile l-au ocolit în mod inxplicabil.
Dar cît din Eminescu (spre exemplu) au putut descoperi, pe scenă sau pe ecran, foarte cunoscuţii interpreţi Ion Caramitru, Adrian Pintea, Dan Puric?...Care ar fi o Veronica Micle perfectă? Cine-i actorul ideal pentru Hegel, ori Nietzsche?...Greu de spus!
Un an bun, dragi lectori!

Codul Bunelor Manele

Comanda "Codul Bunelor Manele" acum, la doar 19,90 de lei

Această ediţie este a patra şi ultima.
Din comoditate, nu le-am mai scris pe primele trei, considerînd că cea de faţă, este arhisuficientă. Vestea bună este că nu vor urma altele.
Trăim într-un secol nervos, în care Tolstoi ar muri de foame, iar Urmuz ar deveni miliardar. Eu mă situez undeva, între ei – nu scriu zeci de mii de pagini, dar nici doar cincizeci, şi alea apreciate postum.
Despre bani, nu poate fi vorba : sunt un autor de definitiv insucces antum...
Oricum, cînd eram mic ascultam la radio o emisiune educativă, al cărei nume era Să-nvăţăm limba rusă, cîntînd! După modelul ei, îţi propun, ghinionist cititor, să-nveţi bunele maniere...rîzînd; ori, măcar zîmbind...
Lectură profitabilă!

Acest volum se gaseste exclusiv pe bogdanulmu.eu. Pentru comenzi, trimiteti un mail care sa contina numele, adresa de livrare si un numar de contact la: flash_bogdan@yahoo.com

Editie limitata!

Azi, nimic despre politica! ...

...Păi nu v-aţi săturat, bre? Mai ales că gata, s-a hotărît cine-i premier, iar pîn’ la Crăciun, se anunţă şi Guvernul, iar noi oricum nu avem vreun cuvînt de spus, în cestiune ; iar de data asta, Iaşiul nu cred că va mai avea f’un ministru, oricîte sfori ar trage Relu Fenechiu...Mai ales că miniştrii d’acilea nu prea au zile, în Guvernul treimiist...
Da’ las’ că nici vechii lideri nu au o soartă mai bună! Ho, nu vă gîndiţi la d’alde Nelu Iliescu, ori Adiţă Năstase!...Eu vorbesc de domnitori adevăraţi, precum Mihai Viteazul, ori Petru Rareş....Ce credeţi că păţiră? Ceva ruşinos, tată : nişte vandali au mutilat nasurile statuilor din grupul Voievozilor, situat chiar în centrul Capitalei Moldovei...Ptiu! De-asta-i bine să n-ai statuie...
Dar vor fi şi monumente mai lipsite de riscuri, în Iaşi : spre exemplu, în Copul, la anu’, Nichita Danilov şi Felix Aftene vor să monteze un zid de 20 de metri cu...mîinile turnate în bronz ale unora dintre cei mai cunoscuţi oameni de cultură români. O idee excelentă, pe care o apreciez cu-atît mai mult cu cît oraşul de pe cele 7 coline nu excelează în iniţiative de originalitate culturală...
Un alt tip de iniţiativă, vag culturală, prioritar umanitară, aparţine unor ştiriste cunoscute, moldovence şi ele : Gabriela Vrânceanu-Firea şi Simona Gherghe. Femeile au scos un album de muzică populară (Trandafiri de la Moldova), urmînd ca din vînzarea lui să se strîngă fonduri ce vor încuraja efectuarea testelor Papa-Nicolau de către femeile fără posibilităţi materiale. Ce ciudat! În timp ce-n şcoli se oferă un vaccin gratuit, pentru prevenirea cancerului de col uterin ( vaccin refuzat de 90% dintre părinţii elevelor!), femeile mature vor să facă testul cu pricina, dar n-au bani. Hm!...
Deşi ne aflăm în debutul sărbătorilor de iarnă, înafara unor ghirlande luminoase, pe străzi, şi-nafara unor melodii de sezon, difuzate zilnic la radio-tv, nu observăm că-n sufletul semenilor noştri s-ar fi aşternut pacea, armonia, concilierea cu lumea înconjurătoare ; dimpotrivă! Ştirile locale ne spun, zilnic, că mulţi dintre noi nu găsesc – ori l-au pierdut – sensul vieţii. Vreţi dovezi? Nimic mai simplu : o studentă a fost împuşcată, în Dacia, fără vreun motiv anume; în staţia din Gară, două minore de numai 11-12 ani, furau pe rupte din poşetele doamnelor neatente; un conductor de tren, din Podu Iloaiei, a căzut în timp ce controla biletele, într-o... apă ! (si non e verro, e ben trovatto!); dintre cei 1.000 de ieşeni care deţin legal arme de foc, doar jumătate s-au prezentat la vizarea legitimaţiilor ; 200 de minori din Moldova au dispărut de la locuinţe, în aceste luni friguroase; cei care au nevoie de transfuzii de sînge, trebuie să vină cu...donatorul de-acasă !; nu sunt bani nici acum, pentru modernizarea aeroportului din Iaşi; nici pentru combustibilul necesar CETului ; o pensionară dintr-o comună de la graniţa cu judeţul Vaslui, a căzut în cap de pe o căpiţă de fîn de 4 metri ( ce căuta ea, în decembrie, pe căpiţă, rămîne un mister) ; în fine, geaba a vrut Costel Busuioc să cînte concitadinilor, de Crăciun : ieşenii nu s-au grăbit să cumpere bilete la concert, drept pentru care spectacolul a fost anulat...
Dar va mai urma o săptămînă, nu?!...

Sarbatori ...nesarbatoresti

În momentele astea festive (Sărbătorile de iarnă), în loc să se instalaze în sufletele şi gîndurile noastre pacea, armonia, plăcuta tihnă, realitatea ne somează la crispare & mîhnire. Nu e vorba numai despre recesiunea mondială ; nici despre alegerile naţionale – al căror rezultat e mai incert ca oricînd, şi-n care, am citit cu stupoare, 700.000 de buletine au fost anulate ! ¤ Trist e că nu au apucat noul an o serie de personalităţi ale culturii, politicii şi bisericii, precum Anca Parghel, Ticu Dumitrescu, Patriarhul Moscovei – Alexei al II-lea, criticul Artur Silvestri, preşedintele Uniunii Arhitecţilor, Ştefan Lungu, scriitorul Valentin Taşcu, fostul lider comunist Paul Niculescu-Mizil...¤ Să moară, la o zi-două diferenţă, o victimă a comunismului (Ticu) şi un privileagiat al lui (Mizil), mi se pare o ironie a soartei...¤ Dar cea mai impresionantă dispariţie rămîne, în opinia mea, cea a marii cîntăreţe, care, nu numai că avea o vîrstă nepotrivită (51 de ani),dar afişa, în ultimele săptămîni de viaţă, pe la diferite posturi tv, un optimism şi un zîmbet înduioşătoare...¤ Printre ultimele ei cuvinte s-au numărat „Nu mă opreşte nimic! Simt că sunt tot mai tînără!”...Păcat! ¤ O palidă consolare : presa internaţională a dedicat evenimentului rînduri emoţionante. Mda...¤ Dar partea proastă e, dragi cititori (observaţi, fiind mîhnit, am scris corect – dragi -, nu ca atunci cînd sunt ludic – draci!) că dacă vreau să trec la alt subiect, nu găsesc ceva mai senin, în ştirile săptămînii ce trecu, care parcă repetă emisiunea horror Ştirile de la ora 17! De cînd vă atrag atenţia că viaţa imită arta – implicit tv-ul?!...¤ S-a vorbit destul despre deputatul Virgil Pop, adus sub escortă să-şi ridice mandatul, deoarece se afla în arest cînd a căştigat alegerile. El speră să fie liber, pînă la depunerea jurămîntului. ¤ Cei de la DNA, au altă opinie, însă. Astfel, se vor face multe drumuri arest/Parlament, în lunile următoare...¤ Omeneşte ar fi ca domnul deputat să fie mutat în arestul bucureştean, ca să coste mai puţin combustibilul...¤ Lume bună, ce mai!...¤ Ce să mai zici de faptul că şi liderul PC – Dan Voiculescu – proaspăt reales parlamentar, e trimis în judecată pentru privatizare frauduloasă. Hm!...¤ Scapă el, probabil, că are bani, relaţii, poziţie de lider, dar ca look, nu dă bine, mamaie!...¤ Aproape amuzant e faptul că-n acelaşi dosar mai sunt fo’ trei, printre care unul cu nume imposibil de reţinut, Mencinicopski, vechea cunoştinţă a celor ce sunt interesaţi de nutriţie : acest Mec...Mek...Mens...mă rog, am scris mai sus, copiind dintr-un ziar, cum îl cheamă, ne dă sfaturi de fo’ zece cotolani, ce să mîncăm şi ce nu. După teoria lui, nu tre’ să halim nica de pe piaţă, toate produsele fiind dăunătoare. ¤ Io însă n-am ajuns la gradul supremului rafinament, în care ţii post negru...¤ Alt caz neplăcut, este cel al lui Vasile Paraschiv, care nu numai că a refuzat un ordin de la preşedintele statului, dar cere şi o despăgubire enormă (un milion de euro!). Toată compasiunea pentru suferinţa victimei comunismului, dar sunt trei aspecte care anulează martirajul lui Paraschiv :1) cu o ocazie anterioară, omul a acceptat o medalie, din partea aceluiaşi Băsescu; 2) în seara acordării distincţiilor, după ce a refuzat-o pe-a sa, a rămas la cockteil ; 3) nu se fac bani din martiraj, domnule Paraschiv! Seniorul Coposu, spre exemplu, n-am auzit să fi cerut euroi, fiindcă a zăcut în temniţă...¤ Apropos de bani : şi salariaţii, plus locuitorii din jurul Centralei Nucleare de la Cernavodă, vor compensaţii materiale, fiindcă trăiesc în zonă de risc. Aşa o fi, dar dau un exemplu prost, deoarece mîine or să vrea compensaţii de risc toţi românii ,deoarece locuiesc într-o ţară de risc...¤ În aşteptarea unor zile mai vesele, rămîn al dvs. secretar al timpului nostru, B.U.