Opriti pamintul, vreau sa cobor!

Domne’, multe chestii neplăcute afli, fiind conectat la media anului 2009! Nici nu-ţi vine să te miri, nici nu mai ai energia de-a te indigna, ci rămîi cu un gust de cîlţi fierţi în gură, după ce mesteci ştirile...¤ Iote, una care mă enervă tare fu aia cu scoaterea din manual a unor mari scriitori, pe motiv că editura nu plăteşte drepturi de autor moştenitorilor. Ptiu! ¤ Şi ne fu prezentată Mitzura Arghezi care, surîzînd, spunea că nu va mai accepta ca tatăl ei să apară în manualele şcolare pînă cînd nu primeşte bani. ¤ E timpul să spunem că această mamaie care moţăia prin Parlament, nu de mult, şi care în viaţă a fost o actriţă mediocră, atît de nesemnificativă încît multă lume nici nu ştie că a fost actriţă, şi-ncă pe scena Naţionalului bucureştean, vrea să-l pedepsească pe marele Tudor Arghezi, scoţîndu-l din manuale. Nu-i ajunge că o viaţă întreagă a trăit în umbra tatălui şi a cîştigat foloase necuvenite. Vrea în continuare, cu arghirofilia specifică decrepitudinii, bani, de pe urma faptului că-n cărţile şcolare este reprodusă o poezie a lui Arghezi. Urît comportament! ¤ Io, dac-aş edita manuale, aş publica doar cîte o strofă din poeţii care au ghinionul să aibă moştenitori, ca să nu le scot părinţii din memoria învăţăceilor. Şi tot n-aş renunţa la a-l prezenta pe autorul lui Zdreanţă...¤ Sîc! ¤ Altă chestie bizară : un botoşenean a dat 900 de lei unui impostor din Republica Moldova, care se pretindea stomatolog. Ageamiul i-a secţionat limba pacientului.¤ Da’ şi naivul ăla din Botoşani, cum l-a găsit taman pe escroc, bre? ¤ La fel de agasantă rămîne, zilele astea, dilema : Valentine’s Day, ori Dragobete? Pentru mine, e tot una. Fiecare serbează ce vrea. ¤ Ce dacă prima nu-i de-a noastră? Parcă fotbalul e de-al nostru? Şi toţi românii se uită la fotbal, în timp ce despre oină, sport naţional, nu vorbeşte nimeni...¤ Iarăşi ne asaltează veştile neplăcute despre Bănci jefuite : la Gura Humorului cică hoţii s-ar fi ales chiar dintre funcţionari! ¤ Cum simplifică românii : e recesiune, şo’ pă Bănci, Schimburi valutare, ori sinucideri. Da’ soluţii de depăşire a crizei, mai rar...¤ Altă chestie jenantă : cînd se arată reportaje de la adunările parlamentarilor, nu există nici un pic de respect faţă de aceştia. Fiindcă ei înşişi nu se respectă! ¤ Păi cum vine asta, în cîteva minute aprobi sau respingi pe bandă rulantă, zeci de amendamente? Şi ca să nu te plictiseşti, faci glume tîmpite şi votezi numărul de telefon al preşedintelui de şedinţă? ¤ Poţi să te destinzi oligoid cînd iei 500 de lei pe lună, că n-ai ce pierde; dar la salariile „aleşilor”, mi se par deplasate glumele de doi bani...¤ Da’ am obosit să tot pretind bun-simţ de la politicieni...¤ De parcă poliţiştii ar avea o imagine mai bună! Zilele trecute te cruceai, ce tot vedeai pe micul ecran : poliţiştii de la rutieră, Iaşi, arestaţi; ăia de la Piteşti, idem, plus că se vor anula unele permise; şeful de la doi şi-un sfert prins băut la volan; un agent de penitenciar a intrat cu canabis în unitate etc. Huo! ¤ Să-nchei oleacă mai amuzant : prorectorul Universităţii din Bacău este, de patru ani, şi student al ei. Hm! ¤ Sau alta : după trei zile de staţionat în Vama Albiţa, în fine, 19 cămile au plecat spre viitoarea lor casă. Trebuie să fie stresant să vezi în vamă cămile, şi-ncă timp de trei zile!...¤ Şi-apoi, ce inimă au funcţionarii ăia care chinuie cămilele în vamă, fiindcă nişte documente nu erau bine traduse ( una din ele a şi murit, de aşteptare!).¤ Ştiţi fo’ planetă apropiată, ceva mai normală?...

Mănînc şi plîng. Mănînc!...

...Zicea poetul.¤ Eu, trăin în proză toată ziua, parafrazez : privesc şi plîng.Nătîng! ¤ Căci am a pune întrebări...la bec, ca-ntotdeauna...¤ Una : ce căuta handbalistul Marian Cozma într-un bar deocheat, noaptea? Băi frate, cînd eşti sportiv de performanţă, culcă-te devreme, în pătuc, şi totul va fi O.K.! Dacă te duci în baruri dubioase, sigur că-s şanse mari să te taie ţiganii...Şi dacă vezi că beţivii caută gîlceavă, retrage-te, nu-i sfida cu alura-ţi impunătoare, că vezi ce păţeşti! ¤ Sigur că e regretabil c-a murit un sportiv, în floarea vîrstei. Dar eu privesc şi din partea cealaltă păţania : ce atîta mediatizare, teteo? În aceeaşi perioadă au murit mulţi oameni de valoare – Corneliu Ştefanache, academicianul Constantin Ciopraga, pictorul Virgil Almăşanu, actorul Marius Pepino ş.a. Mediatizat – doar Cozma. Hm...¤ Zău dacă mai merită să dai cotu’! ¤ De-asta nu vreau io să mor, de frică (,) că nu or să mă dea la tembelizor nici măcar pe posturi locale...¤ Of! ¤ Altă chestie care-ncepe să mă calce pe nervi : jafurile cotidiene. Ba la Schimb valutar, ba la Bănci.¤ Cu Gorbunov, a rămas ca-n tren : după ce l-a hulit o ţară întreagă, pe motiv că-i criminal odios, acu’ el zice că are alibi şi deci...¤ Pe la noi, pe-acişilea, s-o mai şti ce-i aia justiţie, bre?! Nu se vede! ¤ sau, cum zicea şi ministrul de interne, Nica: tre’ să-şi puie toţi sisteme de siguranţă performante. Io gîndesc că trebuie s-arate cam ca (,) cursa de şoricei : intră rozătorul să ia brînza, pac!, cade gratia şi-l ţine acolo pînă vine potera. ¤ Da’ astea costă, tată! – se plîng patronii. Păi şi banii furaţi nu-s pagubă? Plus lucrătorul măciucit! ¤ Nu-nţeleg cum la cantitatea impresionantă de infractori mioritici – pe care recesiunea o va augmenta, desigur! – cei care sunt tentanţi dorm în bocanci, amăgindu-se cu gîndul „asta n-o să mi se-ntîmple tocmai mie!”. Nu vedeţi că avem delincvenţi şi pentru export? Păi?!... ¤ Altă belea : CAS-ul a crescut cu aproape 4 procente. Naşpa’! Că şi-aşa lăsam mult la impozite! ¤ Sigur, pe-ăia care nu iau banii legal, îi doare-n pix, dar fraierii – în frunte cu Mandea – bat mărunţel din buze. Am mai zis-o : orice lege dură se dă în România sunt afectaţi doar cei cinstiţi şi muncitori.¤ Că am mai auzit una neplăcută : cică vasluienii încep să-şi dea copiii la orfelinate, că ei nu mai au cu ce-i creşte. Sigur că n-au, că nu muncesc, tată! Ăilalţi, de prin Capitală, Ardeal şi Banat, cum au? ¤ Vasluienii au mai făcut acte de-astea de sărăcie, trimiţîndu-şi, acum f’un an, vitele pe cîmpuri, departe, că n-au cu ce le creşte. ¤ Au venit gospodarii, le-au recuperat şi le-au exploatat. S-a dus episodul 1907, tată! Capitalism înseamnă muncă plus inteligenţă plus (fie!) noroc. Ergo : jucaţi la 6/49, ca mine. Am presimţirea că-n cel mult 400 de ani,cîştig...¤ Da’ hai să nu cădem în pesimism, că şi-aşa balamucu’ e plin, ba chiar şi dă p’afară : ştiaţi că o capră a fost arestată în Nigeria fiindcă a furat un automobil? Hoaţa naibii! ¤ De cînd am aflat asta, stau cu ochii pe capre, ca pe butelie! (deşi n-am nici automobile, nici butelii). ¤ Alta, nostimă : un american a fost prins giugiulindu-se cu două femei...gonflabile! Ptiu! Măcar la noi, cum vedeţi zilnic la emisiunea de cultură Ştirile de la ora 17, tinerii violează babe! Suntem o naţie viguroasă, boieri dvs.! ¤ Drept pentru care vă felicit! ¤ Viaţa merge într-un singur sens. Deci, sănătate la (o bună parte din) neamuri şi apă (plată) la găini! ...

Cehov, personajul lui Troyat (III)

Cehov şi femeile

Rar scriitor atît de discret, în viaţa intimă! Şi să nu uităm că au rămas de pe urma sa mii de scrisori ; şi iar să ne-amintim că o sumedenie de oameni care l-au cunoscut au relatat sute de secvenţe din scurta, dar tumultoasa & laborioasa sa existenţă!...
Şi totuşi, înafară de dragostea lui pătimaşă, declarată şi atipică, pentru Olga Knipper ( care i-a devenit nevastă), nu se ştie mai nimic despre iubirile lui efemere, ori de durată. Deşi cehovologii au căutat cu obstinaţie modele reale ale eroinelor lui din proză şi teatru, greu transpare, de vreo trei-patru ori, „documentul” din spatele ficţiunii! „Se spunea, în anturajul lui, că avusese legături cu o balerină şi, de asemenea, cu o actriţă franţuzoaică de la Teatrul Lentovski. Chiar el mărturisea că îi plăcea să frecventeze Salonul de Varietăţi,un şantan renumit al Moscovei în care, pe lîngă ofiţeri desfrînaţi, întîlnea şi multe femei uşoare”( ne aminteşte Troyat). Prudent şi pudic, scriitorul trata mereu în glumă subiectul, nimeni neştiind cu-adevărat care era adevărul...
Şi totuşi, au existat în viaţa lui Cehov şi nume concrete – chiar dacă relaţiile nu s-au ...concretizat : Dunia Efros, prietenă de-a sorei lui, tînără evreică pe care APC chiar a cerut-o în căsătorie ( şi noroc că avînd religii diferite, femeia a început un şir de certuri ce se anunţa nesfîrşit, iar scriitorul şi-a găsit salvarea în fugă)!




Cehov, necruţătorul apolitic

Anton Pavlovici nu avea aptitudini pentru politică: era dedicat medicinii şi literaturii, nu mai încăpea loc pentru pasiuni politice. În timpul studiilor, s-a detaşat de poziţia colegilor lui de facultate, care se revoltau împotriva politicii ţariste. Aşa cum bine punctează Troyat, „agitaţia studenţilor i se părea zadarnică şi teatrală.Din instinct detesta gloata, familiarismele şi vocaţia de turmă ale unei mulţimi în care spiritul critic individual dispare în vacarmul colectiv. Prea individualist ca să se supună presiunii vreunei grupări, nu a aderat la nici una şi nu a semnat nici un manifest.[...] Duşman al violenţei, se întreba de ce un grup de iluminaţi socotise de cuviinţă să-l suprime pe acest suveran liberal [ Ţarul Alexandru al II-lea],care-i eliberase pe ţărani, instituise curţile cu juraţi pe lîngă tribunale, abolise pedepsele corporale şi promisese Rusiei o Constituţie” iar despre rus credea, pe bună dreptate, că „înainte de-a se plînge, trebuia să încerce să-şi depăşească prin muncă propria condiţie”

Cehov şi boala

Primul mesaj îngrijorător, din partea cumplitei maladii de care avea să moară, a apărut devreme, pe 7 decembrie 1884 – cînd dramaturgul avea numai 24 de ani : o tuse seacă, urmată de cheaguri de sînge. Se va repeta, din ce în ce mai des, timp de... douăzeci de ani!...Soartă ciudată, pentru un doctor. Chiar dacă aici e vorba despre unul imprudent...
Şi ca tacîmul să fie complet, doctorul-bolnav mai suferea, cam din aceeaşi perioadă, de alte maladii neelegante, precum diareea, bronşita, flebita şi hemoroizii.


Cehov şi teatrul

„Nu e deajuns să fii artist; un actor trebuie să aibă o vastă formaţie intelectuală; ca să joci Hamlet, trebuie să-ţi dai osteneala să te cultivi”( a scris în revista Moskva, după ce l-a văzut pe celebrul Ivanov-Kozelski în rolul prinţului danez).

Cehov şi gastronomia

După ce a mîncat stridii, într-un local select, a declarat sincer :”Nu sunt cine ştie ce! Iar fără vin alb şi lămîie ar fi de-a dreptul scîrboase!”(scrisoare din septembrie 1986).

Cehov, personajul lui Troyat (II)

E ciudat cum un atît de mare scriitor, nu avea orgolii literare. Nu dorea să semneze, la începuturi, cu numele lui real, nu dorea glorie şi succes în societate, fiind mulţumit că poate cîştiga nişte bani fără alt efort decît cel al condeiului. Ghiuleaua legată de picior – familia – nu-l lăsa să se bucure în tihnă de primele succese literare (publicarea schiţelor în diverse reviste). Deşi tînăr, nu era interesat de femei şi petreceri, de prestanţa medicală, ori literară, neurmărind decît să cîştige destul ca să-şi poată duce-n spinare bicisnica-i familie („dacă aş trăi singur, aş fi un om bogat”-mărturisea într-o scrisoare din 1883). Rar găsim, în istoria artei, la un creator, atîta devotament faţă de cei apropiaţi! Orgoliul auctorial este sacrificat, pînă aproape de moarte, pe ... altarul martirajului de fiu şi frate.
Am citit mult despre Cehov ; cartea lui Troyat, intitulată atît de simplu, Cehov, e singura care se ocupă meticulos, scrupulos, cu maladivă ...acribie, de viaţa şi opera clasicului, împletindu-le cu dragoste vizibilă faţă de personaj. Din carte, rezultă un portret convingător şi contrariant, nu o dată; cel puţin trei aspecte ( nemairevenind la familie), sunt paradoxale : deşi curtat de femei, s-a ţinut mereu la distanţă de ele, temîndu-se că o legătură amoroasă serioasă îi va fura din timpul şi energia destinate scrisului. Trist este cu-atît mai mult faptul că, atunci cînd, în fine, a găsit femeia ideală, femeia pe care o iubea cu asupra de măsură, actriţa Olga Knipper, n-a mai apucat să se bucure de fericirea promisă, din cauza bolii. Am putea spune că de fapt, Cehov s-a îndrăgostit cînd ...începuse deja să moară – aşa cum Hamlet a ucis abia cînd otrava-i intrase în sînge. Este mîhnitor să citeşti despre prima şi ultima lui iubire, fracturată de inconvenienţele bolii! Se dorea mereu lîngă Olga, dar doctorii îi interziceau să plece la ea, din motive de sănătate. Şi plămînii lui distruşi îl puneau şi-n situaţii penibile, cu mulţi ani înainte de exit (scuipa sînge, uneori foarte des, şi trebuia să se retragă din societate). Scriitorul suferea cumplit, dîndu-şi seama că legătura lor este de scurtă durată şi, vai!, APROAPE IMPALPABILĂ (ea repeta la Moscova, el stătea în sanatorii, la soare, aşteptînd clipa revederii).
De mirare este şi faptul că un om laborios, un creator care a scris foarte mult, în genuri diverse, care a tratat mii de bolnavi, în spaţii geografice diverse (de altfel, un anume neastîmpăr l-a făcut să nu stea mult într-un singur loc!), a reuşit să găsească totuşi, răgaz pentru creaţie , strecurîndu-se printre desele serate mondene, printre primirile serale ale musafirilor care uitau să mai plece, între reprizele de corespondenţă, mergînd în călătorii epuizante ( vezi Insula Sahalin, spre exemplu!), ori în făcînd vizite nelucrative la bolnavi („Bolnavii se înghesuie aici şi mă hărţuiesc: am văzut vreo cîteva sute în cursul verii şi n-am cîştigat decît o rublă!”- mărturisea în septembrie 1885). Dacă te apuci să calculezi cîte ore îi rămîneau pentru scris şi citit, deduci că maximum două , pe zi...
Altă bizarerie : deşi a rămas unul dintre marii dramaturgi ai lumii, Anton Pavlovici a cunoscut, la majoritatea premierelor textelor sale, eşecul. Era disperat, suferea teribil din cauza lipsei de receptivitate a spectatorilor, ori a superficialităţii practicienilor care-l jucau. După fiecare premieră jura să nu mai scrie teatru, dar după o perioadă, încurajat de faptul că spectacolele cu piesele lui începeau să aibă ecou, revenea la scrisul destinat scenei. Chinului fizic la care-l supunea incurabila maladie, supliciului provocat de bolnavii pe care trebuia să-i îngrijească aproape fără bani, chinului de-a trebui să cîştige banii necesari întregii familii, chinului de-a nu putea iubi aşa şi atît cum îşi dorea, li se adăuga, în ultimii ani de viaţă, chinul de-a nu fi înţeles ca dramaturg.
E dificil de alcătuit un top al intensităţii suferinţei, la Cehov! Oricum, este uimitor faptul că a reuşit să trăiască totuşi, patruzecişipatru de ani, într-o continuă & diversă hărţuială.
Ar fi multe fraze interesante, de citat, în cele peste 350 de pagini ale cărţii. Aleg finalul vieţii lui Cehov, care este teribil – ca eveniment şi ca frumuseţe a descrierii :”...’De mult n-am mai băut şampanie!’ Şi-a golit paharul şi s-a întors pe partea stîngă. După cîteva clipe, nu mai respira. Trecuse din viaţă în moarte cu simplitatea-i obişnuită. Era 2 iulie 1904. Pendula arăta ora trei. Un fluture mare de noapte, cu aripile negre, intrase pe fereastra deschisă şi se izbea cu disperare de lampa aprinsă. Această zbatere înăbuşită în jurul mortului, devenea cu timpul obsedantă. Medicul s-a retras după ce a rostit cîteva cuvinte de consolare. Deodată, o pocnitură veselă: sărise dopul sticlei începute de şampanie, iar spuma dădea pe dinafară. Fluturele a regăsit fereastra deschisă şi a dispărut în noaptea caldă. Liniştea şi nemişcarea s-au instalat din nou”...
Ca să fim sinceri, am găsit şi un punct slab în carte : comentarea pieselor marelui dra maturg ( despre Ivanov, ruso/francezul, spre exemplu, scrie :” Ivanov simboliza deznădejdea intelectualilor în faţa politicii represive a guvernului şi a degradării situaţiei sociale în Rusia” etc.).
Dar teatrologi care să scrie excelent despre teatrul său, mai sunt. Biografi de talia lui Troyat, nu!...

Cehov, personajul lui Troyat (I)

„Cînd îl citesc pe Cehov, am impresia că un prieten foarte drag îmi vorbeşte în şoaptă” : este confesiunea lui Henri Troyat pe care am formulat-o şi noi, aproape identic, cu peste douăzeci de ani în urmă, tot într-o carte. De aceea am vrut atîta să citesc volumul membrului Academiei Franceze, dedicat clasicului rus. Am ajuns destul de greu şi tîrziu, la el (prin amabilitatea Sorinei Bălănescu) : dar aşteptarea a făcut lectura recentă mult mai pasionantă.
Fiindcă Troyat (nume real – Lev Tarasov) este, pe de-o parte, pasionat de figurile ilustre ale artei & istoriei ruse ( a scris despre Petru cel Mare, Ivan cel Groaznic, Dostoievski, Puşkin, Tolstoi, Gogol, Turgheniev, Ceaikovski); pe de alta, este inegalabil în abordarea unui gen dificil – romanul monografic.
Ce documentare colosală cere această subspecie a beletristicii (ori a criticii?) ! Ce artă a conexiunii şi a fluenţei! Ce talent de eseist! Cărţile ruso-francezului rămîn unice prin aliajul de delectabil şi informaţie, de afecţiune faţă de erou şi obiectivitate.
Nici un aspect al vieţii şi operei marelui scriitor rus, nu-i scapă biografului : de la copilărie, pînă la moartea lui Cehov; de la mizantropia sa, pînă la dragostea faţă de apropiaţi – ori năpăstuiţi ai soartei ; de la duioşia-i discretă, pînă la sarcasmu-i notoriu; de la eşecurile literar-teatrale, pînă la glorie. Paradoxalul Anton Pavlovici este perfect prins în tuşele portretistului Troyat. Iar cartea te acroşează prin atîtea fire documentare şi nu numai, încît simţi nevoia s-o ...rescrii, măcar rezumînd-o...
Familia. Pentru autorul de mai tîrziu al Stepei, familia a însemnat o ghiulea agăţată de picior, din copilărie, pînă-n ultimele clipe. Poate că una dintre cauzele morţii sale timpurii există şi în această grijă permanentă pentru rezolvarea situaţiei financiare a părinţilor, fraţilor şi nepoţilor săi. Rareori, pînă la împlinirea vîrstei de 30 de ani, Cehov şi-a permis să fie relaxat ; se gîndea, zilnic, la greutăţile avalanşante care apărea în jurul celor dragi. El rămînea, tot timpul vieţii, salvatorul lor. Ceea ce-i cerea, pe de-o parte, eforturi sporite şi, vai!, vlăguitoare; pe de alta, îl obligau la amorţirea autoexigenţei, scriind uneori, nu doar pentru plăcere şi prestanţă literară, ci şi pentru bani. E, de altfel, cunoscut interesul clasicului pentru suma cu care îi era plătit fiecare rînd, de către reviste (şi din carte reiese , treptat, satisfacţia pragmaticului foiletonist, care se bucură de creşterea rîndului publicat, de la numai patru copeici, pînă la o rublă!).
Şi în treacăt fie spus, numai două dintre persoanele pentru care trudea suplimentar, meritau efortul – mama şi sora sa. Cu multă sugestivitate descrie Troyat băcănia în care era obligat să servească micul Antoşa , prăvălie imundă în care copilul era „spectatorul privilegiat al mizeriei, al urîţeniei, al lenei şi prostiei”. Şi cît de ...dickensian este portretul tatălui :”În mod curios, în cazul lui Pavel Egorîci, credinţa foarte mare îi accentua înclinaţia spre tirania domestică.[...] În sufletul lui Anton, coşmarul băcăniei era însoţit de coşmarul bisericii. Îi obliga pe fiii lui să participe, alături de el, la principalele slujbe de peste zi”.
Ca să arate cît de credincios era bătrînul strîns la pungă, autorul reaminteşte episodul – savuros! - cu butoiul din prăvălie :”Într-o bună zi, un şobolan s-a înecat într-un butoi cu ulei, iar pe proprietar nu l-a lăsat inima să arunce produsul infestat. Cum să împace totuşi cinstea, de care trebuia să dea dovadă orice bun creştin, cu grija de-a evita o pagubă considerabilă? Luminat de Cel de Sus, Pavel Egorîci a adus un preot, pe care l-a pus să citească rugăciuni purificatoare deasupra butoiului profanat”...
Dar în 1875, Anton va trăi experienţa care-i va marca destinul : descoperirea teatrului! Viaţa umilitoare şi cenuşie din familie, coroborată cu viaţa dezamăgitoare a tîrgului Taganrog (în care parcă nici nu existau cărţi şi reviste!), trec în umbra descoperiri teatrului municipal, unde adolescentul de treisprezece-patrusprezece ani are şansa să vadă Frumoasa Elena, Hamlet, Revizorul, Prea multă minte strică ş.a. De-aici, dorinţa imediată a junelui de-a juca :”E imposibil de închipuit rîsul homeric al asistenţei, ori de cîte ori Anton intra în scenă; îşi juca magistral rolul!”- spune un prieten al său, din copilărie.
Dar de la aceste prime experienţe, diletante, pînă la afirmarea marelui dramaturg, va trece o jumătate de carte. Fiindcă, Cehov de Troyat mai are un merit : descrie viaţa nedrept de scurtă a scriitorului, ca pe existenţa unui Matusalem al artei, întrebîndu-te, nu o dată, pe parcursul lecturii, cum de-au încăput atîtea varii evenimente, experienţe literare, eşecuri profesionale şi sentimentale, în numai patruzecişipatru de ani...

Criza masurilor anti-criza...

Domne', mie-mi place că atunci cînd ne punem pe economii, ieşim tot în pierdere! ¤ Cică ne costă nu ştiu cîte miliarde programul anti-criză: deci, cum s-ar zice, cheltuim 2 miliarde euro, ca să economisim ...2 miliarde euro. Ptiu! ¤ Apoi : punem funcţionarii să circule cu autobuyul, ca să facă economie la benzina maşinii de serviciu, dar mărim fondurile pentru deplasările în ţară şi străinătate ale parlamentarilor...Mda! ¤ sau : au fost scoşi la pensie, forţat, 6.500 de funcţionari publici, dar pensiile sunt plătite tot din banii Statului! ¤ Ce mai, economia nu-i pentru mioritici! Că românul, cînd vrea să reducă cheltuielile într-un buget, le depăşeşte într-altul! Oricum o dai...¤ Şi naşpa’ e că nici cu ăi de lucrau peste graniţă, şi mai trimiteau bani acasă, situaţia nu-i roză : nu vedeţi că orice blestemăţie se-ntîmplă-n Italia, e pusă în cîrca (r)românilor? Io nu zic că n-avem uscăturile noastre, dar nici nu cred că Italia a rămas în infractorii carpato-danubieni! Că fusei şi io în Cetatea Eternă, şi pe la gara Termini văzui nişte negri şi asiatici atît de terifianţi, încît mă convinsei că Roma are delincvenţi de calităţi & provenienţe diferite...(să nu mai vorbesc despre calitate micului dejun inclus, într-un hotel de 3 stele, din centru! cel mai sărac breakfast din viaţa mea!).¤ Acu’ şi Elveţia face pe nebuna, că nu e bine să primească români şi bulgari; da’ ce-aveţi cu ei, bă, urmaşi ai lui Willy Tell?( apropos, avurăm şi noi un Cristian Tell, ceva mai paşnic). ¤ Fiindcă tot vorovirăm de recesiune :ce credeţi că se mai inventă? Nunta...în rate! Te distrezi azi, iei darul, achiţi un aconto, şi lichidarea o dai după ce te-ntorci din honey moon, ca să-ţi tihnească datu-n bărcile conjugale...¤ Nu e rea ideea! ¤ Din cauza crizei, şi psihiatrii se plîng că e buluc de lume la uşs lor, şi soţiile se plîng că bărbaţii nu mai au chef de ...pisică pe orez, ba pînă şi ăia de la casele de licitaţie fac afaceri proaste...Păi celebrul Car cu boi al lui Grigorescu s-a dat recent sub preţul de evaluare! În timp ce Pallady a rămas nevîndut! Huo! ¤ Acum, mă-ntreb cine a vîndut Carul cu boi, că io nu ştiam că e de vînzare, ci de colectare, la Muzeul de Artă. Că aşa, în curînd te pomini că se va vinde şi Castelul Bran, şi litoralul, şi vîrful Omu, şi Rodica Popescu-Bitănescu şi Insula Şerpilor...¤ Adică, cu Insula Şerpilor cică nu e nici o procopseală...Se zice că nu prea are gaze sau petrol, şi-n plus, chiar dacă ar avea, costă mult instalaţiile de exploatare a lor.¤ În fine, cică oricum erau concesionate de Tăriceanu unor firme străine...Huideo! ¤ Asta mi-a plăcut, teto : după ce fu mare bucurie în ţară, fiindcă-i învinserăm pe ucrainieni, nu trecu nici o zi şi începură veştile alarmante...tipic românesc! ¤ De ce oare nu mai ştim să ne bucurăm de nimic? De ce lăsăm nihiliştii din/de noi să-i domine pe optimişti? Mîhnitoare constatare! ¤ La fel de tristă e şi situaţia spitalelor naţionale, precum şi relaţiile, degradate rău, dintre pacienţi şi doctori. O vină însemnată o au tembeliziunile mioritice, care nu scapă o zi prilejul de-a prezenta un caz de (aşa-zis) mal praxis. ¤ Nu zic că nu or fi existînd şi medici neglijenţi, ori incompetenţi, dar să generalizezi fenomenul, înseamnă să lipseşti bolnavul de un aliat preţios : încrederea în medicină şi-n slujitorii ei. ¤ Şi fiindcă tot veni vorba, vreau să reamintesc că stăm foarte prost la capitolul personal calificat, în domeniu :dacă Belgia are 4,5 medici la mia de locuitori, noi avem doar 1,9! Doar Bosnia şi Albania sunt după noi...¤ Să-nchei mai vesel : CNA a interzis emisiunile cu vraji, interactive. Bine a facut – deşi, sincer să fiu io nu mă uit la prezicători de doi bani, de tipul Ionică de la OTV, care se vede clar că habar n-are de nimic, în viaţă (la ăsta m-am uitat o dată, fiindcă m-au făcut curios Cîrcotaşii). ¤ Mi-a venit să rîd şi cînd am aflat că ex-Expresa Carmen Mureşan le are cu previziunile...Ho-ho! Păi a mai vrut Măruţă s-o lanseze pe post de Casandra & Pitia, şi a dat-o-n bară...(atunci, doamna Hara a făcut trei pronosticuri greşite, în numai 5 minute!).¤ Dar dacă CNA chiar vrea să facă puţină curăţenie prin grile, întreb : emisiunile pentru mahalale tip Fidel în dragoste, Constant în ură, Noră pentru mama, Ginere pentru tata, Unchi pentru mătuşa etc., de ce nu se interzic? Ratingul? Ratingul e o scuză pentru inculţi şi libidinoşi.¤ Am văzut duminică şi un episod din şueta cu Bahmu, care m-a îngreţoşat : ori despre ce venea vorba, apăreau conotaţii sexuale demne de înrăiţii pîrnăiaşi ai Porţii Albe...La fel, showul păcătos al lui Capatos capătă accente de trivialitate univocă.¤ Trebuie să ai o eleganţă deosebită ca să poţi face trimiteri pasabile la sexualitate : teleaştii noştri nu au. Şi-atunci, te trezeşti ca la Bahmu, că o mulatră ia un cîrnăcior din farfurie şi te face să crezi că-şi va înşela prietenul cu el, „mai ales că e negricios”! ¤ Ptiu, maică, stricatele!...¤ Voi să fiţi ingenue şi subtile, fidele lectoriţe, ne-am înţeles? ¤ Pa! Vă ţuc cast, pe frunte...

Scafandrii, ca scafandri, da’ chinezi, tata!...

Spuneam, nu de mult, că Iaşiul are nevoie de scafandri. Mă rog...¤ Acum aflu că stă prost şi la capitolul...chinezi! ¤ Pe şantierul Palas, cel mai mare din oraş, muncesc deja 200 de asiatici, dar mai sunt aşteptaţi încă tot atîţia, deoarece s-a constatat că-n cazul celor cu ochişori mijiţi adunarea se modifică astfel :”1plus 1 = 3!”.¤ Adică doi chinezi muncesc cît trei români.¤ În cazul ăsta ar trebui aduşi asiatici în toată România...Că şi-aşa, la cît sunt ei de mulţi, nu se simte că vin încoa’ cîteva sute: se mai descongestionează şi China aia...¤ Altă veste optimizantă : comuna Cepelniţa şi-a tras regie de transport locală. Brava! Să ia exemplu şi celelalte comune mai mari, că o regie de transport e cam ca agiazma popii : dacă nu face bine, nici rău n-are cum produce...¤ Altă veste îmbucurătoare ( mă şi miră ce de veşti bune vă dau azi, după ce luni de zile v-am obişnuit cu catastrofe!): la Biblioteca „Gh.Asachi” s-a băgat, la sală, internet gratis. Mişcare inspirată, deoarece mulţi studenţi nici nu ştiau ce înseamnă bibliotecă...¤ Acum vor şti. ¤ Şi încă una : în curînd se va introduce un tren rapid (tip Săgeata...), pe cea mai scurtă rută din România – Iaşi Nord-Complex Era. Idee bună, fiindcă ne săturaserăm aşteptînd în staţii, cîte juma’ de oră, autobuzul...Nu ştiu cît de rentabilă va fi cursa cu pricina, dar şi mulţi ieşeni care stau în Păcurari o vor lua, chiar dacă nu au treabă la Carrefour.Că e plăcut să te duci acasă cu trenul, ca boierul, nu cu pingeaua, ca oierul...¤ Da ştiaţi că cetatea de pe cele 7 coline are cele mai multe biserici din România? Să te mîndreşti, cu ele, nu?!...Ar mai trebui şi sfinţenia aferentă, dar...¤ Domne’, io mai cred că mulţi ghinionişti trăiesc pe aceste binecuvîntate meleaguri...Iote, un concitadin a ajuns la spital deoarece i-a explodat...cazanul cu ţuică! Ptiu! ¤ Păcat mai ales de ţuica irosită, fiindcă soţia şi copiii păgubosului, pesemne c-o aşteptau ca pe anafură ( cuvîntul ăsta l-am folosit aşa, de’oţ, ca să v-amintesc că avem multe lăcaşe de cult!).¤ Da’ ce, fomeile să rămînă mai prejos? Intrară-n UPU şi cîteva gospodine intoxicate cu clor şi detratant (eu urmăresc declaraţiile lui Ciuhodaru, medicul ales deputat; nu ştiu cum reuşeşte dînsul să fie ubicuu – adică şi deputat la Bucale, şi doctor la Iaşi, da’ pesemne are o cursă charter cu care se descurcă....¤ Revenind: faţă de nobilul perdant al ţuicii, gospodinele care au inhalat vapori de clor, apar ca nişte jalnice & prozaice paceaure...¤ O ştire călduţă : la rata şomajului pe Moldova, Iaşiul e undeva pe la mijloc, între Botoşani (3,3%) şi Vaslui (8,4%). Vasluiul nu miră, nici oraşul nostru, însă Botşeniul mă făcu praf, deoarece nu credeam că-s atîtea locuri de muncă pe-acolo...¤ Să-nchei cu rubrica aşa,da! : un tînăr de 30 de ani s-a apucat de şcoală. Culmea e că este acum coleg de clasă cu fata lui de 7 anişori: celelalte fete ale bobocului, au 8 şi 10 ani, şi-l ajută la lecţii, fiind în clase superioare. ¤ Domne’, cînd e să vrei să înveţi, nu contează vîrsta : aflaţi că la Academia de Arte sunt doi studenţi care au...60 de ani! Cinste lor! ¤ Iar voi, draci cetitori, învăţaţi din toate cîte ceva, chiar şi din articolul acesta ...

Dracu’ si-a tras pasaport…

Păi nu? Îmi plăcu tevatura iscată în jurul noilor paşapoarte, care au cică, cifra 666 undeva, pitită…¤ De ce trebuia să-şi dea cu părerea şi Biserica, nu-nţelesei…Ce, Serviciul Paşapoarte intervine cînd unul pleacă peste graniţă, într-o lume infinit mai bună?! ¤ Altă chestie stupidă : dintr-un depozit de armament de la Ciorogîrla, se furară nişte arme. Nu se ştie cîte, că-i secret militar. ¤ Deşi, ce mai poate fi secret, cînd s-a aflat de furt. Deocamdată nu s-au prins hoţii, dar se mai caută. Unii ar putea vedea în asta, un semn al ...luptei pentru pace: naivii.¤ Fiindcă gafa era prea mediatizată, s-au luat măsuri bunicele : patru generali, şase colonei, trei maiori, un plutonier major, un sergent şi doi căprari au fost destituiţi. ¤ Domne’, mie-mi place că militarii noştri, din timp de pace, după ce că n-au mare lucru de făcut, şi pe ăla îl fac prost! Ptiu! ¤ Bine că se mai făcură nişte economii la fondul de salarii – şi nu de-astea mici...¤ Economii aflai că se fac şi la Guvern : pe lîngă ăia 2.000 de salariaţi care vor fi disponibilizaţi, a-nceput să se scoată din becuri, pe holuri...¤ Nu-i rău : măcar se vede puţină bunăvoinţă...¤ M-a îngrozit jaful de la casa de schimb din Braşov! Şi nu fiindcă s-au furat nişte bani, ci mai ales pentru că a fost împuşcat un om curajos, care a vrut să prindă infractorul. Pe acest om destoinic, Băsescu l-a decorat post-mortem.¤ Ce-o fi fost în mintea hoţului? La furt, i se adaugă acum şi crimă! ¤ Dar cînd ai stofă de tîlhar, nu mai raţionezi. Şi mai laşi şi geanta cu bani, în drum. Păcat de moartea unui om nevinovat...¤ Cît priveşte portretul-robot al criminalului, să nu rîdeţi, mie mi se pare că seamănă puţin cu... George Vintilă, ăla care prezenta, într-o vreme, la tv...¤ Aud de pe la ştiri că unu’ Uzzy e la spital. Mai aflu că e component al formaţiei BUG Mafia. Ni se mai spune că a fost rănit într-o bătaie dintr-un club.¤ De cînd e atît de importantă activitatea (extra)muzicală a celor de la BUG Mafia, bre?! Şi Uzzy ăsta, o fi vreun mare muzician? ¤ Ori n-au cu ce umple protv-iştii rubrica de ştiri, parcă trase la indigou, de la o zi, la alta...¤ La Agigea s-a găsit peste o tonă de cocaină, într-un container sosit din Brazilia: asta da, ştire! ¤ Sau aia cu soţul ex-ministrului Puwak, condamnat la doi ani jumate cu suspendare, pentru deturnare de fonduri europene...Bună ca ştire, dar odioasă ca faptă, rămîne şi dispariţia poştaşului din Tg. Jiu cu pensiile a 200 de amărîţi, încă de la Crăciun! Ce suflet de oligoid tre’ să ai ca să laşi nişte bătrîni fără bani, tocmai de Crăciun? ¤ Şi ce fel de poliţie e aia care-l lasă în libertate? ¤ Încep să mă enerveze răzbunările italienilor xenofobi : iote, la doar 20 de km. De Roma, măcelăria unui român a fost aruncată-n aer, de către un localnic. E al nu ştiu cîtelea atentat din ultimul an! ¤ Nu-i de stat acolo, bre! Înapoi, acasă! C-aici mori cu inima împăcată, măcar...¤ Ultima veste proastă pe care v-o dau : de la 1 martie se scumpes, serios, ţigările. Nu mă afectează direct, că eu fumez doar 3 ţigări pe săptămînă, dar pe cei din jur, îi privesc deja cu milă...¤ Sau, mai ştii, poate renunţă la duhănit...¤ Ca să ne amuzăm, ultima bombă : recesiunea a scăzut, drastic, bacşişurile! Vai, vai, ce păcat, că bacşişu’ s-a micşorat! ¤ E dat ca exemplu un barman dintr-un club de lux, care nu mai ia pe seară 600 de lei, ci doar 400...¤ Ceva mă face să cred că vor supravieţui nobilii noştri barmani şi frizeri, spre binele nostru, al clienţilor fideli care primim 1.000 de lei pe lună.¤ Am spus cifra, fireşte, ca să ofer o consolare ospătarilor pauperizaţi de criza mondială...Pa!