sâmbătă, 30 ianuarie 2010

O lume greşită...


...Nu fac pentru prima oară constatarea asta! ¤ Păi, ziceţi şi voi, astea-s veşti? Acum înţeleg de ce în Paradis nu existau televizoare, presă, internet! ¤ S-o iau metodic : din zece ştiri citite, văzute, ori ascultate, nouă sunt proaste şi una neutră ; tîmpit procent! ¤ Dar săptămîna ce trecu, parcă se întrecu pe sine, cu prezentarea, în tonuri sumbre, a realităţii! Ce optimism? Ce dragoste de viaţă? Ce speranţe? După asemenea informare, n-ai altă şansă decît să găseşti o funie rezistentă, un săpun ieftin şi o creangă de copac omenoasă...¤ Ergo : number one, cazul Mutu. Iar Mutu? Locvace subiect! ¤ Ce poţi să zici?! Chiar o fi vrut Briliantul să slăbească? O fi o înscenare? Vreo răzbunare? Actul unui dependent de droguri? Naiba ştie!...¤ Naşpa’ rămîne scandalul şi viitorul lui sportiv. Başca imaginea României, care, biata de ea, n-apucă să se mai cosmetizeze, cu atîtea pete negre pe încercatu-i obraz...¤ Alte belele : oameni cu funcţii, de la care pretinzi cinste şi responsabilitate, devin clienţii DNA-ului, Poliţiei şi tribunalelor : doare zilele trecute fură acuzaţi de potlogării şeful SRI Prahova, Primarul şi Viceprimarul din Vîlcea, ex-Ministrul Tineretului Sorina Plăcintă...¤ Nici Ţiriac nu a avut o săptămînă prea liniştită...Nici Dan Voiculescu...¤ A murit regizorul Horea Popescu...Gabriela Vrânceanu Firea a rămas văduvă...Nu e clară nici culpa lui Băhăian ( care susţine că este doar ţapul ispăşitor într-un caz ocult!), nici dexteritatea lui Ursuţ...¤ A propos de omul din Maramu’: mie nu mi-e deloc clară reuşita lui Papillonescă întru exituri pîrnăiarde. Că aici nu e vorba doar de România, bre, ci şi de ţări mai bine organizate, cum ar fi Suedia şi Italia : cum să-l laşi să evadeze pe unul care te şi anunţă că va evada? Hm...¤ Acu’, nasol e că ăi de-l păzesc pe tîlhar or să aibă nişte nopţi o ţîră agitate, because dacă strănuţi o dată şi-nchizi ochii, Ursuţ iarăşi fuge şi tu faci bulău în locul lui, pînă îl vor aresta din nou, prin Tanganika...¤ Altă veste care mă lăsă perplex fu aia cu românii care cer adeverinţă de ...rrom de la Bulibaşă, ca să poată intra la facultate, pe locurile rezervate magraonilor. Dacă or mai fi şi blonzi, cu ochi albaştri, candidaţii, să te ţii distracţie la admitere, teteo!...¤ Dar cea mai tare bombă jurnalistică fu aia cu urmaşii lui Preda Buzescu care vor înapoi...pădurile Buzăului! Ptiu! ¤ Se creează un precedent păgubos : fiindcă mîine vor veni şi strănepoţii lui Menumorut să ceară livezile Caransebeşului şi urmaşii lui Doja, să pună mîna pe cramele Jidveiului...¤ În aceste clipe regret sincer că nu mă trag din niciun domnitor, mai ştii...mă căpătuiam şi io olecuţă, că-n nădejdea Bingo-ului...¤ Închei cu o veste neutră : s-a băgat automat de bilete în Gara de Nord; vor urma alte şase mari oraşe. Dacă vom avea şi călători, am putea spune că totul e-n regulă. ¤ Pa!


miercuri, 27 ianuarie 2010

Blonda sau bruna ?

Tuturor ne plac femeile. Fiecare din noi însă, am moştenit, naiba ştie de unde, păcăto sul tic « e genul meu ! », ori « asta , planturoasă, nu-i numărul meu ! ». Chiar aşa ?
Testul pe care vi-l propunem – sub titlul de mai sus, că-i mai decent, fiind împrumutat dintr-o melodie interbelică - tocmai asta îşi propune să afle : depindem erotic de un anumit prototip?( 190-160-90 , spre exemplu!). Ori, cînd e să fie…
Sinceritate în răspunsuri, boieri dvs. !…

a) Mie-mi plac brunetele, fiindcă naţia noastră este renumită prin femei cu părul ca pana corbului ( alea din Muscel, mai ales!), smeade, focoase, gospodine, care au grijă să fii spălat, călcat, copiii curaţi , ciorba fierbinte şi noaptea – idem ;
b) Io iubesc blondele, deoarece îs parcă, mai sexy, aduc cu vedetele porno din filme daneze şi se asortează cu berea blondă Ciuc( încă una, nu mă duc!) ;
c) Astăzi, de un’ să ştii cum au fost la origini?! Ori se vopsesc, ori îşi pun perucă, ori sunt roşcate ( pe roşcate unde le încadrăm, bre?!) ;
d) Mie-mi plăceau blondele, da’ de cînd citesc atîtea bancuri cu blonde, din care re zultă că au un q.i. redus, m-am reorientat : apreciez părul cărunt! Că acela în seamnă înţelepciune, mă tată, mă! ;
e) Băi fraţilor, io cînd văd o blondă, parcă văd o brunetă, şi numai o roşcată m-ar scoate din non-sens! ;
f) Recunosc cu mîndrie că am cunoscut blonde… mai brunete decît brunetele! ( nu in sistaţi, că nu vă dau adresele!) ;
g) Mie-mi plac cele cu chelie, na! ( n-aţi auzit de piesa lui Ionesco?) ; poa’ să fie şi bărbat, însă! ;
h) Taică, la 88 de ani, numai la culoarea perucii nu-mi mai stă gîndul ; ţiitoarea mea are 79 de coţi şi zic mersi că mai înnoptează la mine, cel puţin o zi pe lună ! E ge rontofilă, pesemne, stricăciunea ! ;

Comentarea răspunsurilor :

a) felicitări pentru rezonanţa patriotică a răspunsului !
b) huo, stricatule!
c) Ne-aţi pus în încurcătură, zău aşa!…
d) Te-am recunoscut, Oedip!
e) Sunteţi un plezirist, ce mai!…
f) Norocul dvs. e ceva de speriat!
g) No comment…
h) Deci, la 88, mai merge jucărica?! Ce bine!…

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

De la Moscova, în Haiti...

    ...E-o cale-atît de scurtă, că o străbaţi în două clipe, cît te scarpini pe burtă! (hai, nu fiţi cusurgii, că rubrica mea e-n proză, de fapt!).¤ Subiectul săptămînii trecute, care m-a uns la inimă, teteo, fu ăla cu paranormalul. Ăsta da, subiect baban, de presă flămîndă! ¤ Io nu credeam să-nvăţ a mă mai mira, vreodată, dar basedowul nu are limite, fraţi chinezi! ¤ Cum bre, atît de parşiv e Traian, că s-a apucat să-l atace pe Mircică cu hipnoză violetă?! Tare s-a mai ticăloşit politica asta, tată! ¤ Acu, ce să zic, l-am văzut şi io în filmări, încercuit cu roşu, pe Aliodor ăsta : părea un om cumsecade, şters, în banca lui, care privea bonom lumea din jur...nu avea nimic diabolic, malefic, supranatural...¤ Am văzut şi clanul lui Băse costumat în mov, dar nu-mi închipuiam că o anume culoare distruge discursul pesedist...Hm!¤ Păi, pe viitor, propun nici să nu se mai întîlnească, în direct, candidaţii : ci, ca-n Sânziana & Pepelea, să-şi trimită pe cîmpul de luptă electorală paranormalii şi să se-ntreacă ei în pase malefice, şi care cîştigă, îl instalează-n funcţie pe angajatorul său...¤ Se face economie serioasă, nu se bagă bani în urne, buletine şi comisii de vot, bătrînii nu mai bat drumul pînă la secţie, şi specialiştii respectivi se întrec pe platoul tv, într-o luptă mult mai spectaculoasă şi sinceră...¤ Cît despre ex-inofensiva culoare violet...apăi,de-acu’ încolo nu va avea o soartă bună! Să vezi ce chiorîş se va uita lumea la cei/cele îmbrăcaţi în mov...¤ O să creadă babele că ăştia vin cu gînduri necurate, maică!...¤ Nasol e şi că gerul nu se îmblînzeşte : asta-nseamnă costuri suplimentare la căldură, sănătate şubrezită şi pietre & boschetari care crapă. ¤ Nu e bine.¤ Oricum, nici în Haiti nu e mai uşor...văd că cutremurele se ţin scai de bieţii tuciurii!...¤ Şi mor de foame, de sete, nu mai au case...Of! ¤ Eu l-aş trimite pe Aliodor Manolea pe-acolo, poate se uită fix, juma’ de oră, spre cer şi spre pămînt, şi le rezolvă situaţia...¤ Da’ ce, cu Taiwanul stăm mai bine? Ăia au ceva cu Mircea Băsescu şi-l sîcîie cu nişte ameninţări legate de traficul cu arme...¤ Cu riscul că o să par lipsit de imaginaţie, evident, vă daţi seama că acest Manolea ar trebui trimis urgent şi-n Taiwan, ca să-i potolească pe damblagiii ăia care nu-l lasă pe Băse să se bucure de preşedenţia lui violetă, precum bluza ministrei Udrea...¤ Altă chestie surprinzătoare : cică se pune iar pe soclu, în faţa Casei Presei Libere, o statuie a lui Lenin! Ciudat! ¤ Păi am dat una jos, de ce punem alta? ¤ Pe criteriul ăsta, şi la Scorniceşti, curînd, se va repune pe soclu statuia lui Ceaşcă! ¤ Să punem şi statui cu Ana Pauker, Nicolski, Pleşiţă...¤ Huo! ¤ Da’ să trec şi la veşti bune : cică-n Bucureşti au scăzut preţurile la tezele de licenţă . Iei una, azi, şi cu doar 100 de lei noi! Ptiu! ¤ Păi bine, bre, merită să rişti pentru doar 100 de lei?! Şi poliţia nu se autosesizează? ¤ Adică, îi vedem filmaţi, la tv, pe vînzători şi cumpărători, şi-i lăsăm nepedepsiţi? Nu-i cuşer! ¤ Na, zisei că vă dau o veste bună, şi pîn’ la urmă ieşi una cu arestări virtuale...¤ Da’ am şi una bună de tot : s-a inaugurat, în Capitală, Rasputin House.Aici ai bucătărie de-aia, ca la Putin acasă, cu votcă şi blinele, pe alese.¤ Deci, pe cai, beţi şi mîncaţi, că în lumea asta cu Haiti, Băhăiani, Aliodori, licenţe plagiate, ger de crapă boschetarii şi pericole mov, legea unică de salarizare promisă săptămînal, incendii la facultatea de litere, vieţi şi pensii incerte, altă bucurie nu mai aveţi, draci plezirişti, decît hăpăitul & tiutiuncăneala...Prosit!   

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Din jurnalul unui gastronom de ocazie : Despre licori – ambrozie & poşircă

Se dedică memoriei prietenului Geo Iancu-Călinescu

Dintre marii scriitori, nu putem pierde ocazia să ne-amintim, pe sărite măcar, că Poe consuma absint, Faulkner nu-ncepea un nou roman fără a avea o ladă de whisky la picior, Burgess a creat Portocala mecanică fiind beat, Malcolm Lowry şi O’Neill scriau numai cu băutura-n faţă, Petru Dumitriu începea lucrul după cîteva beri, Nichita Stănescu… să nu mai vorbim!
Morala : dacă n-ar fi existat băutura, lumea cărţilor ar fi fost infinit mai săracă…
¤
Fiindcă tot am vorbit de alcooluri : cel mai scump whisky din lume este The Macallan Fine & Rare Collection,40 Years Old. Costă 10.125 de dolari sticla.
Faulkner şi-ar fi putut permite s-o bea…
¤
Un rus de 39 de ani deţine recordul la băut votcă : anul trecut a dat peste cap peste opt sticle şi…a supravieţuit!
Medicii spun că doza letală e de patru sticle. Şi tot ei precizează : l-a salvat antrenamentul.
Deci, nu vă ieşiţi din mînă, dragi pilangii!...
¤
Un doctor din Australia a creat vinul care curăţă arterele şi prelungeşte viaţa.Această băutură, se pare, conţine de o sută de ori mai multă substanţă antioxidantă (resveratrol), decît vinurile obişnuite.
Ar mai fi problema preţului – cam de douăzeci de ori mai scump decît un vin mediu, dar ce nu face omul cînd e vorba de sănătate?!...
¤
Se ştie că francezii sunt tare mîndri de bucătăria lor : personal, o ador!(dar după cea chinezească).
Ei bine, cunoscutul Julian Barnes, scriitor în vogă şi azi, într-unul din tre romane...face praf bucătăria care atît de tare i-a încîntat pe confraţi : consideră că untul frînc e nesărat, carnea e sîngerîndă, legumele – nerecognoscibile, pateul are zgîrciuri, sosurile-s dubioase, iar vinul – oh, renumitul vin franţuzesc! – are gust...de oţet!
Nu cred în verdictul lui Barnes : îl pun pe seama teribilismului...
¤
Într-un ziar central, citesc un interviu cu un centenar din satul Topoliţa. Felicitări, bădie!
Ce zice longevivul că l-a ţinut în viaţă? Simplu : vinul şi rachiul. La 100 de ani, nu a stat o zi în spital, deşi a făcut prizonierat în Siberia şi Canal, aici.
Ce-i drept, moşul se laudă că nu l-a văzut nimeni beat. Nici nu trebuie.
Dar, de ce să nu fim sinceri, şi băuturile-s naturale, făcute cu mîna lui...

miercuri, 13 ianuarie 2010

Bovarismul. Jocurile ficţiunii bovarice în literatură şi teatru...

...Îşi intitulează teza de doctorat, actriţa clujeană Miriam Cuibus. Pentru un comedian care nu a demonstrat, în timp, apetenţe literare, trebuie să mărturisim, cu sinceră încîntare, că teza de faţă este surprinzător de bine scrisă. Este o lucrare care-şi propune o temă dificilă, documentată, cu o bibliografie inteligent selectată, şi cu sclipiri eseistice remarcabile ; ca să nu părem entuziaşti ...fără acoperire, vom începe prin a cita fraze care dovedesc virtuozităţi de eseist exersat :”...De unele imagini ne despărţim rapid, aşa cum aruncăm la coş flyer-ele publicitare, altele sunt persistente, se cuibăresc în minte, se lipesc de suflet, găsesc un loc prielnic, călduţ şi întunecos, unde să dospească şi să se înmulţească. De-acolo, prin tot felul de combinaţii şi alchimii misterioase, vor întreţine imaginaţia şi imaginarul.Un fenomen de magnetizare nimbează imaginea, aşa încît, cu uşurinţă, cădem pradă acestei puteri de atracţie, ajungînd captivii ei adulatori”(p.5); sau :”...Ca o desfrînată vrăjitoare, imaginaţia aprinde în noi bezmetice ruguri pe care se mistuie dezirabilul şi visul”(p.300). Acroşaje stilistice găsim în teză în foarte multe alte capitole şi subcapitole, autoarea , omul de teatru, exegetul, fiind atent dublate de... poet, de un om care scrie cu dragoste, dăruindu-se subiectului, şi nu conturează teza din agasantă obligaţie didactică.
De altfel, şi subiectul îi permite actriţei-doctorande să gliseze cu afecţiune în jurul temei : ce (mai) e, în fond, la-nceput de mileniu trei, bovarismul? Răspunsurile vin avalanşant, precizările sunt peremptorii, zona definiţiilor devine interdisciplinară „ Raportul identitate-alteritate, cu toate derivatele deformării – dubla identitate, ambiguitatea persoanei, identităţile multiple – sunt des invocate în ştiinţele psihologice, filosofice, sociologice şi constituie teme recurente ale literaturii şi teatrului” (p.45); se porneşte, deci, de la romanul lui Flaubert, dar se fac trimiteri şi la marii pictori, apoi la Freud, Nietzsche, Sartre, Jouvet, Barba, Grotowski, Brook, Roland Barthes, George Banu, Monique Borie şi mulţi alţii; se comentează, în paralel, figura bovaricului şi cea a comedianului; se caută similitudini („cine, dacă nu actorul, se concepe mereu altfel decît este?”- p.9) , dar şi diferenţieri („ dacă punctul maxim de apropiere dintre bovaric şi comediant este puterea imaginaţiei, punctul maxim de diferenţiere şi îndepărtare este conştiinţa ludică”-p.314). Emma Bovary, eroina emblematică a tezei, este şi ea o infatigabilă interpretă de roluri :”metresa, călugăriţa, sfînta, îndrăgostita, femeia în fereastră, parizianca, cititoarea, voluptoasa, persecutata, înger-în-afara-casei” –p.88. Numai că nu le joacă pe scenă, ci în viaţă. Şi, uneori, cînd n-are acces la podiumul consacrat, se mulţumeşte să joace...în cadrul ferestrei (şi George Banu remarca: Emma e „cel mai faimos personaj întors cu spatele, pentru a privi pe fereastră”-p.178), al oglinzii („Înainte de-a muri, Emma ceru oglinda”!), al trăsurii, al lojei („...ea, spectatoare încadrată de lojă, este ea însăşi un spectacol pentru ceilalţi”-p.179)...
Aşadar, nu putea fi eludată, în lucrare, metafora lumii ca teatru : Miriam Cuibus , după ce ne reaminteşte că „este o supremă nebunie să faci realitatea să joace în ficţiunea ta”, continuă exerciţiul comparatistic, aducîndu-i la rampă pe companionii pre şi post bovarici ai eroinei lui Flaubert – „adormiţii treji” Jacques Melancolicul, Hamlet, Viola (A douăsprezecea noapte), Dromio şi Antipholus (Comedia erorilor), Don Quijote (ca şi el, crede Miriam Cuibus, Emma circulă prin lume „ca printr-o carte uriaşă”), Segismundo (La vida es sueno), Jedermann, Lucia de Lammermoor, Cotrone (Uriaşii munţilor), Irina ( Trei surori), Peer Gynt, Gaev din Livada...; despre acesta din urmă, chiar nu ne putem înfrînge dorinţa de-a cita părerea autoarei, redactată, din nou, într-un stil cuceritor: „Într-o postură de saltimbanc al decadenţei, cu autoironie dulce-amară, Gaev face elogiul dulapului de cărţi şi prin aceasta, implicit, a bolii cu transmitere textuală - bovarismul. De sub masca unui dandy cabotin şi teatral, elogiul lui Gaev ţinteşte, însă, altceva. Salutul lui este un elogiu [adus-n.n.] frumuseţii gratuite a lumii şi un avertisment împotriva ameninţătoarelor devastări şi parcelări a livezilor de vişini, a bibliotecilor, a iluziilor, a paradisurilor, fie ele chiar şi artificiale” - p.111 (aici parcă simţim influenţa lui George Banu din Livada de vişini, teatrul nostru ); şi mai e interesant de meditat, aşa cum ni se şi propune în lucrare, dacă bietul Charles, soţul Emmei, nu a fost abandonat de ea şi pentru că era un...prost actor . Actor de viaţă, nu de scenă (de altfel, teza admite că toţi bărbaţii din viaţa eroinei erau ”actori” slabi...de-aici şi dorinţa ei de-a se-mbrăca bărbăteşte, preluînd ea controlul jocului erotic).
Dar Flaubert, nu era şi el un bovaric? Ba da, demonstrează teza, fără a ne uimi, căci în lumea aceasta care adună actori şi actori din viaţă, creatori de fantasme şi năluci delirante, personaje celebre din artă şi anonimi din realitatea înconjurătoare, personaje de hîrtie şi evadaţi din spitale, începi să crezi că nimeni nu poate scăpa de aplicarea peceţii dublului : histrion ratat, născător de histrioni celebri, dramaturg neglijat (deşi a creat treizeci de piese!), dar personaj impresionant, rubicondul Gustave îşi înţelege, empatic, bovaricii, ajutîndu-i să trăiască şi după ce el, Demiurgul de ocazie, dispare; deşi modelul său declarat era Moliere, prozatorul nu a avut şansa unui destin dramaturgic asemănător : debutînd în teatru abia la cincizecişitrei de ani, are parte de un eşec răsunător şi, după cum precizează Miriam Cuibus, atunci „actorii au părăsit scena cu ochii în lacrimi” (p.201). Ca şi compatriotul nostru Caragiale, ghinionist în seara premierelor pieselor sale, Flaubert va face teatru în viaţă. Dacă însă Ion Luca a avut parte, ulterior, de succese scenice autentice, autorul Doamnei Bovary se va resemna să exerseze scriitura cu voce tare a lui Roland Barthes sau teatrul crud al scriiturii” - p.205).
În final, după ce elucidează chestiunea bovarică în literatură, cum ne şi aşteptam, actriţa propune aplicaţii ale conceptului în viaţa teatrală, exemplificînd cu teorii şi concepţii regizorale ale unor mari practicieni precum Jouvet, Artaud, Barba, Grotowski, Brook ş.a. Şi o definiţie-sinteză ar fi aceea propusă de Sir Michael Redgrave şi antologată aici:” Actorul se simte cu adevărat acasă la el numai cînd nu este el însuşi” ( p.275).
Ar mai fi foarte multe de spus despre această teză de doctorat curajoasă, elaborată, documentată, scrisă cu talent eseistic. Dar o adăstare îndelungă asupra subiectului ne-ar readuce în situaţia curioasă a lui Al.Odobescu, cel care vrînd să scrie o simplă prefaţă, s-a trezit, furat de subiect, cu ditamai cartea. Deşi lectura tezei a fost captivantă, încercăm să nu devenim, la rîndu-ne ...bovarici, şi să rămînem simpli referenţi ai unei lucrări excepţionale.

luni, 11 ianuarie 2010

Una caldă, două reci...

La an nou, necazuri vechi...¤ Deci : cod galben, portocaliu, roşu. Disponibilizări. Scumpiri. Criză, în continuare. Gripa porcină. Salarii îngheţate. Lefuri micşorate. Politica, nehotărîtă. Stînga se aliază cu dreapta. Finanţele – la pămînt. Celelalte ministere – idem. Sinucideri din dragoste – elev, pentru profesoară; elevă, pentru profesor. Elev pentru elevă.Profesor, pentru profesoară. Etc...etc...¤ Dat fiind că tabloul este sumbru, azi n-o să mai continui cu veştile negre, ci o să vă prezint săptămîna ce trecu în reflexe ...vesele. Vă prind bine, nu?! ¤ Iote, de pildă, un student din Bucureşti a cîştigat un proces cu...Poliţia! Pe motiv că i s-a ridicat maşina degeaba. ¤ E un precedent, teteo! ¤ Deşi, nu-l văd bine de-acu’ pe studentul ăla : gaborii vor fi cu ochii bazedovian, pe el; la prima greşeală, vai de Mama lui!...¤ Altă veste incredibilă : cică parlamentarii au lucrat şi noaptea, ca să împartă bugetul pe 2010. Iote-teeeee!!!!...Ei, care erau mereu filmaţi că moţăie ziua! Hm! ¤ Pe de altă parte, mă-ntreb ce-o fi duarat atîta, din moment ce se plîng că bugetul e mic...¤ Dar ce, nu ştiţi că-i mai greu dă-mparţi patru mere la trei bulimici, decît nouă mere la trei anorexici? ¤ În fine, stînd strîmb şi judecînd şi mai strîmb, la banii lor tre’ să dea şi cîte-o dovadă de sacrificiu, măcar o dată pe an, să nu-i ia şomerii la ochi...¤ Altă veste îmbucurătoare : după ce, luni întregi, nimeni nu vroia vaccin anti-porcină, acu’ stau la cozi, ore-n şir, sperioşii & ăi de vin de prin ţările mai calde şi au impresia că li s-au dilatat nările...¤ Nu-i rău, că de ce cumpărarăm sute de mii de seruri, să vaccinăm iubitorii de Ignat, nu?!...¤ Ba io zic că şi de Ignat, merita să vaccinăm godacii muribunzi, să fim siguri...¤ E momentul să discut, din nou, despre Bingo : mie-mi place emisiunea, dintr-un singur motiv – mai îmbogăţeşte cîteva mii de oameni, lunar...Plus că duminică seara, teteo, apărură şi două stricăciuni cu sîni enormi şi dezveliţi, de nici nu mai conta ce scria pe ecran ! ¤ Am însă o propunere : nu s-ar putea ca, în loc să ia un singur băftos, 140.000 lei, să fie-părţiţi banii-n patru, şi să ia cîte 35.000 de patru ori mai mulţi jucători? Că am văzut cu bucurie că pînă acum Ţociu şi Palade au făcut fericiţi 100.000 de români; aş fi preferat să fie 400.000...¤ Şi-n cîţiva ani, juma’ de ţară şi-ar mai fi cîrpit din buget...¤ Da’ poate-s eu prea modest şi generos...¤ Şi tot duminică seara, un fotbalist filosof, a decretat, pe micul ecran :” Orice om ascultă manele”. Cu ocazia asta am aflat, în fine, că nu-s om! ¤ Dar ştiaţi că pînă şi la Cimitirul Vesel din Săpînţa, au apărut, pe cruci, epitafuri care conţin cuvîntul criză? Ptiu! ¤ Io zic să-i schimbăm numele, în Cimitirul Trist! ¤ Chiriile scad cu 10%.Ce bine! ¤ Şi Dacia se vinde foarte bine-n Germania :o, ce veste minunată!...¤ Iar într-o după-amiază, pe programul Prima Iaşi, văzui un dialog cu pictorul Dan Cumpătă, român domiciliat în America. Discuţia a fost moderată de Petru Frăsilă şi l-a mai avut ca invitat pe criticul de artă Valentin Ciucă. ¤ Mi-au plăcut ideea, gazdele, şi plasticianul, care a vorbit cu sinceritate, modestie şi căldură.¤ Să-nchei cu vestea cea mai bună : s-a născut Roxxy, femeia programată să facă sex. Cică nu te refuză niciodată, nu are prejudecăţi, nu-ţi face scene şi nici nu cere bani, haină de blană, fidelitate, excursii la Cannes etc.¤ Nu e ieftină, dar ce, parcă o nevastă e? ¤ Hai, pa!

duminică, 10 ianuarie 2010

Lev Dodin şi lunga sa călătorie...(I)

Pe Lev Dodin cred că l-a caracterizat, impecabil, prietenul său celebru, Peter Brook : „...Există regizori care abuzează de puterea lor, regizori care fac numai teatru de text sau numai vizual, acrobatic sau psihologic. Lev Dodin încorporează totul”. Şi fiindcă există mereu, în cazul regiei ruse, obsesia descendenţei, aderăm la convingerea aceluiaşi mare englez, că „s-a format la şcoala dură a sistemului sovietic, în faţa căruia nu a cedat o clipă.[...] A preluat ce era mai bun, fără să devină prizonierul unei metode sau doctrine”. Nu e uşor; nu e nici greu. În fond, de ce trebuie să depistăm, mereu, din cine se trage artistul? Poate, în unele cazuri, se trage...din el însuşi!
Despre Stanislavski, regizorul contemporan, în mod firesc, spune lucruri logice :” ...A fost un geniu. El a văzut teatrul ca un spaţiu artistic specific care trebuie creat şi condus după regulile sale proprii.[...] Se poate să nu fii de acord cu principiile lui Stanislavski : dar ele sunt ca legile lui Newton – absolut obiective”. Corect! Ca să te lepezi de Stanislavski, trebuie ca mai întîi să lucrezi după sistemul lui. Ca şi-n cazul Picasso : ca să pictezi ...nonfigurativ, trebuie întîi să demonstrezi că poţi lucra clasic.
Dar cîte lucruri nu-nveţi din cartea lui Dodin! Spre exemplu, că nu trebuie să stai mereu în fotoliul destinat regizorului, fiindcă nu vezi montarea din toate unghiurile; că nu întotdeauna satisfacţiile ţi le aduc aplauzele spectatorilor, ci repetiţiile dificile; în continuarea ideii, Dodin se-ntreabă : „Succes? Nu înţeleg acest cuvînt, care nici nu-mi place!”.Ce tărie trebuie săî ai ca să te declari frigid la succes, deşi îl ai!...Şi cît de tare trebuie să iubeşti teatrul, pentru a declara „dacă am reuşit să supravieţuim Auschwitzului şi Gulagului, trebuie să-i mulţumim artei”. Cred că da : şi artei...Fiindcă „teatrele nu omoară oameni! [...] În plus, schimbă în bine, viaţa cuiva, cel puţin pentru o clipă”...
Să ne amintim povestea unui mare spectacol al lui Lev, Demonii : dura...zece ore! „Erau anii [1991] cînd oamenii nu aveau ce să mănînce, însă continuau să vină la spectacolele noastre, cîteodată cu cartofi fierţi la pachet, pentru că atît îşi puteau permite. Am descoperit că nici chiar foamea nu este un obstacol, pentru a petrece zece ore cu Dostoievski”. Mda...Nu ştiu dacă-n România ar rezista vreun spectator la o reprezentaţie atît de lungă, dar cred că ar merita încercat. Oricum, sunt de acord că „cea mai mare problemă astăzi este pierderea dreptului la emoţii”. Nu-nţeleg nici eu, ce fel de artă e aia care omite feelingul!?
Alteori, marele pedagog şi director de scenă pune, în cartea sa Călătorie fără sfîrşit ( editată de fundaţia Camil Petrescu), probleme care ţin de viaţa extrascenică a artiştilor :”Este uimitor cît de mult se cheltuieşte pe festivaluri şi clădiri de teatru, şi cît de puţin se alocă pentru un trai decent al actorilor, pentru ca repetiţiile să se desfăşoare în condiţii rezonabile”. Observaţia mă frisonează şi pe mine, deoarece ştiu, în România, actori profesionişti care ridică numai 700-800 de lei pe lună...Nu e normal. Ca să te poţi concentra pe scenă, trebuie să nu ai probleme financiare, cînd intri-n teatru.
Şi-nchei, deocamdată, (re)amintind crezul lui Dodin, vis a vis de succes :”...Există ceva care ni se pare mai important decît succesul, aplauzele, faima etc. Faptul de-a căuta şi învăţa împreună, acestea sunt momentele care ne aduc plăcerea absolută. Bucuria rezultă nu din găsirea unei soluţii, ci din căutarea temeinică.[...] Pentru noi, teatrul e parte din viaţă şi poate ceva mai mare decît viaţa!”...
Cartea lui Lev Dodin este şi un manual de învăţare a... iubirii teatrului : ori, de asemenea lucrări, vom avea nevoie întotdeauna...(va urma).

joi, 7 ianuarie 2010

Revelion cam închis la culoare...

În primul rînd, La mulţi ani! Nu vă doriţi? ¤ Ştiu, dar aşa e vorba...¤ Păi cum să-ţi doreşti viaţă lungă, după ce ai văzut programul de Revelion de pe Pro Tv?! Nici hulitul Revelion gîndit de Everac, acu’ fo 15 ani, nu era atît de idiot! ¤ Domne’, nu suntem sătui de magraoni, tot anu’, nici de Sărbători nu scăpăm de ei? Şi hai să zic, o oră, mai merge, dar o noapte întreagă? Şi-a doua zi, în reluare? Ptiu!¤ A fost o experienţă cumplită! ¤ Şi nu era pe Taraf, ci pe programul lui Sârbu, teteo! ¤ Eu nu-s masochist, dar m-am mai uitat la tembelizor, între două şpriţuri, fiindcă unde am făcut Revelionul nu se prindea decît Pro tv-ul....Of! ¤ Şi măcar de-ar fi ăsta singurul motiv de harakiri tv : dar nu! ¤ Am mai văzut iar, ca-n fiecare An Nou, lucruri vechi, şi deprimante : toxinfecţii alimentare, come alcoolice, pocnitori care retează degete, 90 de morţi la un ...meci de volei în Pakistan, mulţi sinucigaşi, marinari români căzuţi în mîinile somalezilor...¤ Apropos : piraţii ăştia chiar nu pot fi opriţi de nimeni? Păi îţi mai vine să pleci cu vaporul prin zonele alea, cînd tremuri de frica somalezilor? Dar vasele n-au tunuri şi mitraliere, să se apere? Hm...¤ Şi-alta : diplomatul român din Singapore are necazuri. Păi ce fel de ambasador e ăla care face ţara de ruşine? A mai fost circ anul trecut cu unul din Chişinău, filmat în timp ce trăgea la vîsle! ¤ În plus, zăpezi, apoi inundaţii, ploi...prognoza terifiantă cu 900.000 de români fără slujbe, în 2010...Of! ¤ Asta-i viaţă, ori film horror, bre?! ¤ Şi o geană de speranţă : promisiunea lui Traian, din noaptea de Revelion, că-n 2010 scăpăm de criză. Nu-l crede nimeni, însă. Eu zic merci să scăpăm de ea măcar în 2011! Dar parcă nu-mi vine a crede nici asta...¤ Neîncrezători am mai devenit, fraţi căuzaşi! Păcat! ¤ Alt motiv de spaime : a intrat în vigoare legea unică a salarizării. Domnul Cioc-Boc a zis că nici un salariu nu se micşorează.¤ Nici asta nu cred! ¤ Şi nu zic că nu mai taie din venituri ălora care ridică peste 25.000 lei noi, pe lună : dar să nu-i afecteze şi pe amărîţii care au 700-800 de lei! ¤ Că nimeni nu-nţelege nimic, deocamdată...¤ Om muri şi om vedea...¤ Despre Honorius Prigoană...ce să zic? Nu mă scandalizează că intră-n Parlament, măcar e tînăr. Şi oricum puţini oameni de valoare ajung acolo, aşa că unde merge mia, merge şi suta...¤ Junele a zis că e bogat, şi deci, e incoruptibil. Măcar calitatea asta s-o aibă.¤ Şi să-nchei subiectele triste amintind că TV Iaşi a difuzat, după Crăciun, un film (acum) emoţionant, dedicat celei care a fost artistul şi pedagogul Ruxandra Bucescu-Bălăiţă. Primul Revelion fără ea. Păcat! ¤ Dar gata, să intrăm în An Nou, ceva mai relaxaţi :iote, la Galaţi, în noaptea dintre ani, apăru un...OZN! Cică a vrut să vadă cum se distrează portuarii...¤ Io cred însă că era o pocnitoare care a luat-o razna. Dar nu bag mîna-n foc...¤ Şi mi-e necaz că de cîte ori apare un OZN într-un oraş, eu sunt în alt oraş! ¤ Că e păcat să scapi asemenea ocazii,zău! ¤ Noroc c-or să mai apară ele p-acilea, fiindcă ni s-a dus buhul că suntem ospitalieri...¤ Cică un gălăţean a vrut să-i servească pe omuleţii verzi din navă cu caltaboşi moare şi tobă, dar ăia au refuzat...nu ştiu ce-i bun...¤ Şi cel mai stupid accident : în timpul spectacolului tradiţional de Revelion de la Opera din Timişoara, ţăcănitul cu acte Faur Isaia a bătut-o pe plasatoare şi a oprit spectacolul. ¤ Ptiu! ¤ Dar ăsta-i pirat somalez, teteo, de nu poate fi arestat?! ¤ Deşi a fost o dată, dar l-a eliberat nea Nelu, ca mulţumire că l-a stropit pe Emil cu cerneală...¤ În ce lume strîmbă trăim! Hai să punem umărul şi s-o îndreptăm! ¤ Şi mai terminaţi cu mîncatul ,chiuitul & băutul, că vremurile-s grele. Pa!