Mişmaş de septembrie

Băsescu gîndeşte cu voce tare ; ceea ce-l recomandă ca om sincer. Şi-l descalifică pe post de preşedinte de stat. ¤ Dar ce-i mai bine? Să fii sincer, ori diplomat? ¤ Desigur, una şi alta. ¤ Nu e cazul.¤ Că Vosganian s-a autosesizat cînd Băse a zis că în fine, vede un armean bun, e dreptul lui. Că „păsărica” aia rromă de la tv a făcut tărăboi, e dreptul ei.¤ Că evreii fac şucăr pe motiv de holocaust, poate e normal. Că şi ungurii vor autonomie, se zice că n-ar fi deplasat.¤ Dar pun şi io o întrebare, teteo : noi, românii, majoritarii, statutarii, om avea vreun drept la demnitate naţională? Putem zice orică măgărie despre orice român ( începînd cu Băsescu şi terminînd cu Vanghele) ; da’ să nu băgăm în ironii & glume minorităţi, că am bulit-o, fraţi căuzaşi, jalnic de graşi! ¤ Să nu zicem nimic nici despre minorităţi sexuale, că e naşpa’! Da’ de ce doar cînd e ponegrit poporul tău, nu se iau măsuri şi nu se dau sentinţe? Hm...¤ Aceeaşi nedumerire o am faţă de pericolul numit URS (nu URSS, ăla-i alt pericol!) ; dacă animalul care a omorît, acum cîteva luni, o americancă, a fost lăsat liber, mă-ntreb : acum, cînd a mai atacat doi turişti, în cort, ce-o să se-ntîmple? La cîte victime e voie de ucis urşi ucigaşi? ¤ Nu-nţeleg : un ţigănuş care te taie discret cu şuriul, ia cinci ani pîrnaie ; un urs însă, chiar dacă sfîşie trei turişti, trebuie protejat. De ce? ¤ Sau : de ce a fost atîta tevatură cu alegerea Patriarhului, bre?! Ce fu cu dosarele nu ştiu care? ¤ Eu mă bucur că ieşi Daniel al nostru, fiindcă e un om deştept, cult şi nu prea bătrîn. Am avut cîndva cinstea să stau la o masă de post cu ÎPS : a fost cea mai gustoasă masă din viaţa mea! ¤ E drept, actualul Patriarh nu va avea o viaţă uşoară : da cine-o are? ¤ Şi fiindcă El a fost desconspirat şi ca om al masoneriei : ştiaţi că la Hobiţa, în satul lui Brâncuşi, s-a constituit...prima lojă masonică sătească?! ¤ Mda...¤ La atîta transparenţă, în curînd vom avea nu numai doctori de familie şi preoţi de familie, ci şi...masoni de familie! Ce bine! ¤ Că dintre cele trei mafii puternice care stăpînesc România ( evreii , homosexualii , masonii), doar în ultima aş avea loc. ¤ Mă şi mir cum de încă n-am fost contactat ! ( că oricum îs mai bun ca Săraru sau Vanghele). ¤ În rest, ideea că se scumpesc alimentele, nu-i nouă : ideea de scumpire la români, rămîne una dintre puţine constanţe. ¤ Ca şi coada. Ca şi nostalgia comunistă. ¤ Ca şi pomanageala. ¤ Dar concetăţenii noştri-s descurcăreţi, dă-i în sărăcie! Ce dacă pîine are 30 de bani în plus? Mîncăm cu 30 de bani mai puţin ! Sîc! ¤ Dar să trecem la chestii amuzante : Politehnica Iaşi a pierdut cu numai 2:5 în faţa lui Dinamo. E bine. ¤ Putea fi 2 :9...¤ Şi echipa naţională luă bătaie cu numai 1 :3. Putea fi 1 :30! ¤ e bine şi că Geoană fu făcut iar prost, de Emil Constantinescu. După Iliescu şi Băsescu, liderul PSD a obţinut calificativul pentru a treia oară, ceea ce-nseamnă că ori Mircică e chiar prostănac, ori că Băse şi Miluş copiază după Nelu...¤ Că la Craiova se-mpuşcă în stradă, zilnic, e deja normal : cîntecul M-a făcut mama oltean atrage, de mult, atenţia asupra criminalităţii latente a conregionalilor lui Ceauşescu. ¤ Dar cea mai ciudată veste a săptămînii fu aia cu avocata care a negociat Autostrada Transilvania pentru numai...4, 48 milioane de euro. Ptiu! ¤ Jenant, tată! ¤ Hai să ne întoarcem la ale noastre, că la ale lor, n-avem cum. Pa!

Adio ! La revedere ! Pa, tu ! Pe curînd...

Se moare pe capete. Dar cel mai trist e cînd mor capete luminate şi greu înlocuibile...¤ Spre exemplu, Pavarotti. Il Grande Luciano nu era o persoană fizică, ci un simbol : era o epocă a Operei şi o epocă a accesibilizării genului. ¤ Era un Personaj şi un mit. ¤ Nu mai e – fizic. Rămîne pe CD-uri şi filmări elocvente. Rămîne, cum au rămas atîţia fericiţi întru Artă, în memoria noastră afectivă. ¤ Păcat că s-a dus. ¤ Bine că s-a dus doar fizic...¤ Păstrînd proporţia, revenim la plecarea Teoctistului : sigur că n-a fost fără pete ( ce om cu funcţii, pe vremea împuşcatului, putea fi independent şi apolitic?!) ; sigur că nici cei care acum aspiră la postul de Patriarh, n-au cum să fie curaţi – deoarece au plecat în Occident într-o vreme cînd nu puteai pleca fără un discret contract cu Securitatea. ¤ Dar, ca românul, imparţial, întreb şi io, nu dau cu para : Dinescu ar fi putut intra în platoul tv, în decembrie ’89, strigînd „Tiranul a fugit!”, fără ca securiştii să închidă ochii? ¤ În balconul CC, tot atunci, puteai ajunge, fără ca să fi fost trecut pe o ocultă listă de convocare? ¤ N-o să terminăm niciodată cu subiectul ăsta? Atunci, n-o să fie nimic simplu în numiri & destituiri, în verificări şi dezvăluiri, în exonerări şi desconspirări, în naiva noastră Românie! ¤ Domnul Voiculescu, spre exemplu, a demisionat din Senat : nu fiindcă ar fi recunoscut apartenenţa la foste structuri dubioase, ci fiindcă propunerile lui nu eveau succes la votul colegilor parlamentari.¤ Eu nu-l plîng, fiindcă n-o să moară de foame. Nici de durere. Dar demisia lui, dacă e chiar reală, îl ridică uşor în ochii-mi cîrcotaşi...¤ Altă situaţie de care deja mi-e greaţă : stihiile, pagubele, zonele inundate! Gospodării şi animale luate de ape, oameni plîngînd că nu mai au nimic, nica’, nica’! Despăgubiri de sute de milioane, pentru coteţe de mii de lei... Tembelism, calicie, pomanageală...Cheltuieli idioate în numele unei milostivenii populiste...Ptiu! ¤ Iar ministrul mediului zicea la tv, grav, că „ fenomenul nu poate fi prognozat decît cu o oră-două , înainte de producere!”.¤ Păi cum? De ani de zile prognozăm viituri – deoarece le vedem şi le suportăm – dar nu ştim că vin iar... peste o oră?! Huoooo!!!! ¤ Păi cum vin an de an, nu trebuie să mai aşteptăm prognoza ; ori se mută la deal previzibilii inundaţi, ori nu se mai văicăresc şi cer milioane, despăgubiri.¤ Dar e mai comod să te inunde stihiile, apoi să te autovictimizezi şi să iei despăgubiri babane, plus publicitate tv, nu?! ¤ Oameni care nu au fost în stare să ridice o bucătărie de vară din chirpici, într-o viaţă, au parte, anual de despăgubiri babane, calculate pentru vile de lux ; a devenit şi asta o ocupaţie, pesemne : pomanageala cu pretext de calamităţi naturale. Hm...¤ Cît priveşte moartea sergentului-major român din Afganistan...Dumnezeu să-l odihnească! ¤ Riscurile meseriei : ce, n-aţi văzut că-n Rusia ziariştii mor pe capete? D’apăi militarii! ¤ Şi ei se duc acolo de bună voie, pentru bani mulţi. Asta e. ¤ Mor şi unii care iau doar 400 de lei pe lună, nu?! Cam de zece ori mai puţin decît un militar din Afganistan...¤ Preşedintele iar s-a operat ; dar în numai două zile, revine la lucru. ¤ De-aia nu am avut noi conducători femei : că alea, la naştere, ar fi lipsit minimum un an. Ceauşeasca, în perioada în care conducea mai dihai ca Nicu, din păcate, fiind foarte urîtă, nu inspira la copulaţii ; că altfel, mai respira ţara un an, măcar... ¤ Trecînd la sport : Rednic şi-a dat demisia. Păcat! Era un bun antrenor. ¤ Jocul Iaşiului cu Şahtar Donetsk, nu fu rău, da’ nici cum s-a scris prin ziare (l-am văzut pe stadion). ¤ Cît priveşte meciul Naţionalei, aţi văzut şi voi : victorie clara. Sa speram ca vom continua tot asa ¤ Pe curînd, plouaţii mei lectori : viaţa mai are şi sclipiri solare! Gustaţi-le!

O melodramă treimiistă

Nikita Mihalkov , al cărui film excepţional, Bărbierul din Siberia, tembeliziunea na ţională ne-a făcut surpriza să ni-l ofere nu de mult, spunea că toate peliculele sale sunt me lodrame : dar…cu mesaj!
Nu ştiu cum vine asta; melodrama-i melodramă şi are, prin definiţie, un mesaj; numai că mesajul ei, de multe ori, este …cam de joasă extracţie intelectuală.
Sunt însă şi piese de gen tulburătoare : Piciul lui Chaplin, Cănuţă om sucit de Caragiale, ori Niculăiţă Minciună de Brătescu Voineşti. Există reprezentante ale genului la care oameni de cultură, serioşi, exigenţi, plîng ca nişte pici ai lui Chaplin; sau ai lui Dickens. Una din ele m-a pălit în …luciditate nu de mult; şi ca să nu mă mai obsedeze, o aştern acum pe hîrtie, cititorule, fratele meu, dublul meu, amator în secret, ca şi mine, de prilejuri de înduioşare…
Am un ex-prieten care a fost, ani de zile, aproape două decenii, directorul unui teatru de copii. Teatrul, de cînd am montat eu prima oară în el, acum 25 de ani, avea o clădire mize rabilă: ce mai, numai a teatru nu arăta! De 25 de ani aud că va fi dărîmat. Fiindcă un teatru trebuie să arate bine. Dacă nu elegant – ca Luceafărul, ori evocator - ca Naţionalul, măcar îngrijit şi curat. Teatrul nostru însă era din ce în ce mai paraginit. Pînă într-o zi, cînd s-a luat decizia să nu mai se joace deloc în el, fiindcă viaţa micuţilor spectatori e pusă în pericol.
Apoi, după un an, s-a decis nici să nu se mai repete deloc acolo, fiindcă e în pericol şi viaţa actorilor. Clădirea, pustie, urma să fie demolată.
A apărut de curînd însă , un proprietar, din senin, care cere bani, ca să permită demo larea ei; şi bani nu-s. Deci, clădirea a rămas oarecum în picioare, pînă cînd se ia o altă decizie.” Unde-i melodrama?” – veţi întreba, intrigaţi. Păi nu vă grăbiţi, bre!...
Fiindcă clădirea nu e chiar pustie; ea are un fel de paznic ( un ins uşor handicapat, care doarme jos, la centrală) şi un apărător – un cîine maidanez pe nume Jeniţa. Ambii, în subzistenţa , neoficială, a directorului teatrului. Acesta, de două ori pe zi, le ducea de mîncare : ambii îl aşteptau cu înfrigurare şi-şi demonstrau bucuria revederii. Paznicul mai bea şi o bere, cîinele dădea din coadă şi-şi înfuleca raţia de mîncare pentru cîini, cumpărată de director. Am asistat de zeci de ori la întîlnirile celor trei, realmente emoţionante. Chiar răscolitoare!...
Din păcate, un teatru fără activitate nu are nevoie de personal: ultimul a fost pensionat directorul lui.
Catastrofă! Cine o să-i mai ducă paznicului, de două ori pe zi, pateuri şi bere? Cine o s-o mai alinte pe căţeaua Jeniţa, paznicul de nădejde al unei clădiri inutile? Cine o să-i dea de mîncare de-acum? Bietul fost conducător, cu lacrimi în ochi, se gîndea nu numai la mica lui dramă – pensionarea forţată, ci şi la marea dramă a celor doi …cîini aciuaţi pe lîngă teatrul închis. Ştiţi vreo soluţie? Eu nu o văd.
Iar melodrama relatată, acum constat, nici n-are mesaj, deci lui Mihalkov nu i-ar place. Dar ce, o melodramă trebuie să placă? Rolul ei e să te emoţioneze. Dacă eşti apt de emoţie, nu?!...

Despre boemii de ieri

Am mai vorbit cîndva despre boemii pe care i-am cunoscut la restaurantul Casei Scriitorilor din Bucureşti. Printre ei, la loc de cinste, distins / căruntul Pîcă, prietenul lui Pucă.
Nu, nu-s personaje din cărţile de copii, nici din desene animate : dimpotrivă! Viaţa lor era tot ce poate fi mai ne-educativ pe lume. Deşi Pîcă avea o prestanţă nativă, un păr alb, lins, cu rat, demonstra o sobrietate derutantă, care te trimitea la efigiile sacerdoţilor din Sadoveanu şi nu la beţivanii monahi ai prozelor lui Damian Stănoiu! ; ei bine, în esenţă, castul Pîcă era un machitor de primă clasă, care de la un număr de sticle încolo( nu folosea paharul, fiind jenant de neîncăpă tor!) devenea imprevizibil. Lîngă el, marele grafician Pucă, cu părul lung, negru şi mereu nespălat, cu barba neţesălată, cocoşat, în pardesiul lui uzat de sezon iarnă/vară, părea un Rasputin timid, făcînd un contrast agreabil. Pucă vorbea rar şi încet, Pîcă urla şi era pus pe scandaluri. Pucă avea realmente, talent, Pîcă se contura mai mult ca personaj, decît creator.
Trebuie să mai amintesc un lucru : pe vremea lui Ceaşcă, era efectiv un privilegiu să ai acces la restaurantul păstorit de doamna Candrea : acolo găseai de toate, mai ales prăjituri exce lente , la preţuri foarte mici. Acolo, dacă te nimereai, invitat de cineva influent, îi vedeai, de la cîţi va metri, pe Jebeleanu, Breban, D. R. Popescu, Blandiana, George Macovescu, Ivasiuc, Preda, Bă ieşu, Fănuş Neagu, Păunescu ş. a.
Să ajung însă unde mi-am propus : într-o seară, o familie distinsă şi tare iubitoare de poeţi, ajunge, printr-o ”fericită” întîmplare, la restaurantul de pe Calea Victoriei. După ore de pri vit & consumat, neinspiraţii laici îl invită pe Pîcă să recite, la ei acasă, aproape, la un whisky bun. Boemul, auzind că e vorba de whisky şi simţind că oricum, în curînd, va fi rugat să părăsească ( ca-n fiecare seară!), mai devreme localul acceptă. Colocviul părea că se continuă blajin, deşi trecuse uşor de miezul nopţii.
Ghinionul tuturor părţilor însă avea să capete, curînd, concreteţea unui căţeluş alb, flo cos, deloc terifiant, un fel de bidinea cinetică, surdinizat lătrătoare, care, ca orice cîine cu intuiţie, nu-l suferea pe musafir, hămăindu-l. Venerabilul poet, a băut liniştit o sticlă, a cerut să fie destu pată încă una, apoi, pe la orele 2 – 3 din noapte, s-a săturat să fie lătrat de micuţul animal şi a ca tadicsit să-i vorbească :
- -Auzi, javră, habar n-ai să latri! Învaţă de la nenea Theodor ! – şi invitatul s-a pus pe …onomatopee ; imita un fel de lătrat zgomotos, înfricoşător, care panica gazdele şi consterna, pe bună dreptate, cîinele.
Animalul, observînd că ceva nu e-n regulă, în seara aceea, în arealul pe care-l păzea, o ficial, n-avu de ales : înfipse colţii lui micuţi în glezna ( încercată a) beţivanului.
- A, nu ştii nici să muşti?!…Să te-nvăţ tot io, mă băiete!…
Şi, pînă să se dumirească gazdele, poetul îl ridică pe urmaşul lui Bubico la înălţimea buzelor lui unsuroase şi, vai!, îl muşcă cu sete. Căţelul , înnebunit de durere, începu să se-nvîrtă pe covor, schelălăind cumplit. Femeia, leşină ; bărbatul se înroşi de furie, iar Pîcă, simţind că se apro pie, IAAARRR???!!!, ora închiderii, mai bău un whisky şi plecă demn, precizînd :
-Paharul acesta, ultim, a fost pe post de antitetanos! La bună vedere !

Ce n-aş da să mai existe azi, în localul de la parterul Uniunii Scriitorilor, perdanţi cu un asemenea simţ histrionic!...

Rezistaţi micilor & mijlociilor tentaţii ?

Viaţa colcăie de tentaţii, draci ...vieţaşi. Cum facem să nu cădem în capcana lor, păstrîndu-ne vigilă morala şi intactă componenta familială? Cum putem rămîne şi buni cetăţeni şi exemplari slujbaşi, şi minunaţi asceţi şi impecabili soţi, şi patrioţi şi europeni, şi intransigenţi şi diplomaţi, şi vegetarieni şi gourmets , şi oameni de lume şi solitari?
Veţi afla, fără îndoială, răspunzînd benignelor interogaţii din titlul acestui relaxant test. Ca să v-ajut, boieri dvs., vă ofer trei variante de răspuns, urmînd ca s-o bifaţi pe cea ce vă convine. Baftă, bre!...

Sunteţi o persoană hulpavă?
1) da 2) nu 3) da , da, da ... & nu
a) Fumaţi ...mai ceva ca turcii?
1) nu ştiu cum fumează turcii 2) ce-ai cu mine, bre?! 3) ce te priveşte?
c) Vă simţiţi bine cînd faceţi ce nu... vă place?
1) nu 2) nein 3) no
d) Duceţi o viaţă ascetică, ori numai austeră?
1) potrivită 2) hedonistă de-a dreptul 3) ...ascet eşti tu, cu fiul lu’ măta!
e) Privaţiunile vă decimează moralul?
1) care privaţiuni? 2) care moral? 3) ce înseamnă decimează?...
f) Rezistaţi la mici tentaţii? Da’ la cele mari?
1) la mici, da! 2) mari...nu am avut 3) de ce te interesează, mamă-soacră?!
g) Aţi auzit de noţiunea de plăcere? Ce-nseamnă aceasta – pentru dvs. ?
1) totul!!!! 2) loto 6/49 3) grădinărit & lucru de mînă
h) Apropiaţii vă consideră un om de nădejde?
1) n-am aşa ceva ! 2) dă-i dracului de găozari! 3) de nădejde, azi, îs doar căcănarii!
i) Ne putem lipsi de micile plăceri ?
1) de alea mici, da! 2) păi dacă tot o dăm pe plăceri, să le-alegem p’alea ... babane! 3) silă mi-e de voi , octogenarii !
j) Vă plac femeile?
1) da 2) da 3) da 4) da 5) da 6) da 7) da-da-daaaaaaa...
k) Vă place băutura?
1) care din ele? 2) cui nu-i place?! 3) păi la vîrsta mea, tataie, ce altceva mi-a mai rămas?!

Orice aţi răspunde, e clar că sunteţi un detracat, un vicios şi o epavă socială. Un limax & o hibă genetică. O scursură ontologică şi o dejecţie morală. Singura voastră scăpare e-n voluptăţi mizerabile. Păcat de întrebări!...Ptiu!

Scrisoare către bunul meu prieten Ananie Gagu

Hedonistul meu spanac,

Îmi scrii – disperat! – că nu ţi-a sosit pensia (fie vorba între noi, nemeritată!) şi, în consecinţă, ai cunoscut dezagreabila senzaţie a unei dimineţi frustrate etilic. Încerc să te-nţeleg, deşi, eu ca ex-cavalerist, nu eram în relaţii amiabile cu băutura, din motive de cal : ăsta al meu, dacă miroseai a trăscău, nu pornea nici mort. A trebuit să treacă în lumea de dincolo, ca să mai pot bea şi eu un şpriţ, o dată pe lună, cînd particip la agapele detaşamentului nostru de cavalerie, din ce în ce mai pauperizat...
Deh, parkinsonistul meu timid, omul propune, dar Dumnezeu dispune! Pe lume există drame mai cumplite decît abstinenţa matinală, crede-mă! Dar, faptul că-n loc de votcă, ai caligrafiat, pe tastatură, bprxî, mă face să cred că, într-adevăr, problema e gravă.
Apoi, mă-ngrijorează faptul că îmi vorbeşti cam în goană, şi vag ruşinat, de o nouă carte care ţi-a apărut – Cei trei muşchi de vită tari – pe care însă nu mi-o trimiţi. Să fie de teama unei noi acuzaţii de plagiat, din partea-mi? Posibil. Ca să te consolez, află, inocent pachiderm, că nume ilustre ale literaturii naţionale au purtat stigmatul furtului literar ( C.Conachi, Eugen Barbu, I.L.Caragiale , ex-ministrul Beuran) deci, n-ai fi într-o companie dezonorantă. Şi-n fond, plagiind, preţios fin, nu faci decît să contribui la circuitul unor capodopere în lumea a doua, nu?! Oameni care nu s-ar gîndi nici o secundă să-i citească pe Nietzsche, ori Witkiewicz ( fie şi numai din motive de ortografiere tîmpită a numelor), au acces la ei prin ricoşeu, lecturînd operele (mai exact, operetele dumitale). Ergo, fii bun, expediează-mi volumul mirosind încă a trăscău (pardon, tuş) tipografic : mă voi apleca asupra lui cu interes, devorîndu-l rapid.
Apropos de devorat : cum stai cu viaţa (pardon de expresie) sentimentală? Vreau să înţeleg cine e martira actuală care împarte cu dumneata dormitorul răpănos? Înţeleg că Mimoza, Biliana şi Marya ţin de domeniul trecutului. Mi-ai vorbit ceva de o raţă : bănuiesc că ai adus-o în bucătărie, nu-n budoar! Nu mă face de rîs, Ananie! Eşti încă în putere! La 50 de ani, un cioban din Măgura, cînd dădea cu mătărînga-n brazi, cădeau veveriţe, atît de viril era! Ia exemplu!
Şi nu te formaliza, dacă observi că nefericita curtată de tine, în loc să dea fuga-n pat, rîde homeric şi pleacă la cumpărături, ori pune zacuscă, pe balcon, fredonînd farandole : tu continuă-ţi flotările conştiincios, fiindcă, de bună seamă, rătăcita va reveni la un moment dat în arealul lubric şi-şi va da seama ce-a pierdut!
Ca să nu-ţi pierzi tu forma însă, bea dimineaţa, pe stomacul gol, înainte de-a deschide frigiderul pierzaniei, un ceai de pufuliţă cu flori mici. Are gustul idiot, dar efectul – Dumnezeiesc! Cel puţin raţa – dacă n-ai hăpăit-o, între timp – va aprecia forma ta sexuală : şi se ştie cît de exigente sunt raţele, în acest delicat domeniu...
La bună vedere, pleziristă geamandură ; mă duc acum la o vedere cu o jună sexagenară, posesoarea unor dinţi de aur ( pe care-i va inaugura în ziua cununiei noastre) şi a unui cărucior pentru hemiplegici cu trei viteze. Dacă pun mîna pe el, rezolv problema transportului intravilan, pe viaţă!
Fii cumpătat în toate, şi-mi vei mulţumi. Eu, datorită cumpătării, am apucat bîlbîita vîrstă de 66 de ani şi preconizez s-o apuc şi pe cea de ...666 de ani! Ha-ha!
Vînt din pupa, matroz al Dobrogei treimiiste, mai misterioasă ca femeia nisipurilor!

Una caldă, una rece – şi-n meteo, şi-n fotbal

Scăparăm de caniculă , ţaţo ; urmează inundaţiile, cu peronul pe ambele părţi...¤ Că la noi, nu-i scăpare-n normalitate – ori e secetă, ori puhoi. Cu morţi & pagube, ambele. ¤ Mda...¤ Bine măcar că Steaua se califică în Ligă. Bravo ei! ¤ Avurăm ceva emoţii, dar gata, de-acum ... vom avea emoţii şi mai mari ; dar măcar, stînd la masa bogaţilor, nu la economatul pentru calici...¤ Dinamo pierdu, dar rămase-n cărţi pentru UEFA. Ca şi Rapid. ¤ Avem trei echipe-n luptele mari de pe glob? Avem! ¤ Puteam avea cinci, dacă Galaţiul & Clujul nu ar fi greşit sportul. ¤ Nu-nţelegeţi? Păi ei jucau rugby, tată, şi meciul era ...de fotbal. Asta-i tot.¤ Mie-mi place de Becali că a declarat, ca bun creştin ce e ( şi nici nu pierde ocazia să se afle asta!) că Zaharia şi Neaga au marcat pentru că le-a uns el fruntea cu mir, înainte de meci. ¤ Inspirat şi divin gest! ¤ Păi, pe chestia asta, ar fi trebuit trimişi la Jiji şi atacanţii echipelor perdante, mai ştii?!...¤ În curînd, la mica publicitate, lîngă urmaşele Mamei Omida, ar putea apărea şi Becali, cu text gen „ specialist în magie albă, samaritean cu sclipiri divine, ung cu mir frunţi de atacanţi – succes garantat!”.¤ Mai face omul un ban, că-i păcat să beneficieze de harul ocult numai steliştii, zău! ¤ Cît priveşte grupele, putea fi şi mai rău : Arsenal e tare, dar Sevilla şi Slavia pot fi înfrînte. ¤ Mai sigur ar fi fost însă cu AEK Atena! ¤ Mă rog, om muri şi om vedea...¤ Apropos de decese : se pare că şi fotbalul a devenit un sport periculos! Antonio Puerta de la F C Sevilla a murit de infarct (după trei pre-infarcturi!), la numai 22 de ani. În septembrie urma să devină tată. Asta-i viaţa...¤ Alt caz stupid : pilotul Ioan Vancea, om cu 8.000 de ore de zbor la activ, s-a prăbuşit cu avionul, inexplicabil, cu doar trei zile înaintea pensionării. Hm...¤ Altă veste proastă : două emisiuni de cultură vor fi înlocuite cu talk-showuri politice. Dana Deac, director TVR 1, zice că politicienii prind mai tare la public, decît oamenii de cultură.¤ Eu o credeam pe doamna Deac mai (elegant spus) realistă : fiindcă, culmea, noi avem oameni de cultură, nu politicieni! ¤ Am avut şi politicieni, în perioada interbelică. Din păcate, azi ei sunt (teoretic)mulţi şi (practic) de slabă calitate...¤ Noroc că intră de curînd în politică şi fiica preşedintelui : era nevoie de sînge proaspăt, tată! Şi ce naşte din pisică (de mare)...¤ Da’ şi tatăl Elenei făcu un gest galant : invită la o cină dansantă cam 200 de pediste. Nu a apucat să le danseze pe toate, dar intervievate, doamnele se declaratără taaareee mulţumiiiteeee!!! ¤ Domne’, Popeye e tare şi pe apă şi pe uscat – deşi n-are brevet pentru uscat...¤ Dar are ...ce are cu Voronin. Eu ţin cu Băse, fireşte, chiar dacă Voronin a zis că ...Diavolul s-a băgat în relaţiile dintre „fraţi”. ¤ Îl ştim noi pe Diavol, stă la Kremlin. ¤ Mă enervează la culme că IAR se scumpi trenul : cică era normal, că nu s-a scumpit din iunie. Huooo!!!... ¤ Să trecem şi la veşti mai bune : spre exemplu, aveţi din nou voie să mîncaţi Danone. S-a constatat, oficial, că-i bun.¤ Da’ firma pierdu ceva, estimp...¤ Alt chestie oarecum nostimă : Radu Cîmpeanu, în timp ce sta la masă la Marriott, a rămas fără portofelul cu 900 de lei. ¤ Noroc că o poliţistă era cu ochii pe şuţi şi i-a recuperat banii...¤ Eu de ce nu merg la Marriott? Acolo sunt hoţi peste tot! ¤ Eu merg la Taverna haiducilor, că-i lîngă mine, nu-i scump şi nici nu mă fură, deoarece n-am portofel. ¤ Dar sunt şi români cu bani picaţi din cer : ăla din Călăraşi care s-a făcut cu 8,5 milioane de euroi, de la Loto-Porno. Acu’ să te ţii dezvoltare economică în Călăraşi! ¤ Sau ăla din America, românaş şi el, şoferul doamnei Helmsley, care a primit 100.000 de dolari de la decedata lui stăpînă. ¤ E adevărat, cîinele venerabilei a primit de 120 de ori mai mult – de unde se vede că uneori, mai bine să fii cîine, decît şofer...¤ Şi mai bine-n America, decît aici. ¤ Da o vreme ( pînă se termină ăia 8 milioane de euro) şi-n Călăraşi se va trăi decent...¤ Vă ţuc, scumpeilor & nebunelelor ce era să fiţi!...Sănătate la (unele) neamuri şi apă (oxigenată) la găini!