S-au supărat cuvintele pe mine...

...fiindcă am început să le-nşel

cu tăcerile tale,

abur al Volgăi!

N-au cum să-nţeleagă

natura specială

a conversaţiilor noastre-n

limba nerostirii!

Chiar, ce bine vorbim noi,

tăcînd!

Am discutat în atîtea limbi,

ştimă a Gangelui,

încît am ajuns...

poligloţii tăcerii!

Cea mai frumoasă discuţie,

ţin minte,

am avut-o-n mongolă,

la un pahar de kumîs.

Şi cel mai plicticos dialog,

Walkirie a Bistriţei,

în idiomul matern...

Cum să fiu supărat pe tine,

Zînă a Nilului,

cînd mă împingi,

pîş-pîş,

spre Guiness Book?!...