Directori de teatre defecti

Obişnuit cu idealul Alecsandri, Kogălniceanu, Negruzzi, sau Sadoveanu, Zaharia Stancu, Ilie Grămadă, Liviu Ciulei, Beligan,Giurchescu, mai încoa’ – Boroghină, Cornişteanu, Chiriac, ei bine, acu’ stau şi mă crucesc de ce (cîţi) directori de teatru defecţi, am putut cunoaşte, în lunguţa-mi carieră de practician & angajat în teatre! Şi nu unu-doi, de prăsilă, ci peste zece damblagii, care nimeriseră, nimeni nu ştie cum, în fotoliul managerial artistic. La Brăila, am cunoscut o directoare neplăcută privitului, care zicea că După melci e de Marin Sorescu. Tot ea, ştia că la Consiliul Culturii, tre’ să duci peşte şi vin, ca să te ţină-n post. Au ţinut-o, de unde se deduce că a dus... Am cunoscut, în Banat, un director care nu putea citi o piesă pînă la capăt – deşi era, chipurile, şi regizor! Ei bine, asta nu l-a-mpiedicat să semneze regia la circa...200 de montări! Cum? Simplu : chema artişti prestigioşi la scenografie, coregrafie, şi chiar actorie, pe care-i plătea bine, şi aceştia rezolvau şi partea de mizanscenă. Acest V. din Banat scotea perle notorii, cum ar fi „fii mai lirică, adică mai terre a terre!” ; sau „vreau o culoare rece, cum ar fi purpura albastră!”; ori „luai o chifla, ca s-o mănînc!” etc. Acest V. ,fiindcă nu citea piesele, la o repetiţie vru să dea şi el, în fine, o indicaţie regizorală :luă textul de la sufleuză, şi citi prima replică :” Patrule...patrule!” Apoi, începu să explice, actorilor :” Deci, ce zice autorul? Că trec patrule, în timpul războiului...ticăloşii de hitlerişti terorizează paşnicele noastre cătune...ţăranii români ies cu furci şi topoare să-şi apere glia strămoşească...femeile otrăvesc fîntînile...bărbaţii dau foc la recolte...avioanele fasciste trag cu mitrarierele lor spurcate, în nevinovaţii patrioţi...copiii stau ascunşi în fîn, de teama patrulelor germane...vedeţi, asta înseamnă regie, să traduci în multe fraze, un singur cuvînt!”...Dar cînd V. era mîndru de cît de deştept e, sufleuza, care se uita scîrbită la el, îi curmă fericirea, cu o singură replică :” Bă, boule, acolo nu e vorba de nici o patrulă! În text, prima replică ne arată că Maria îşi cheamă soţul: Pătrule, Pătrule!”...Descumpănit, V. iese din situaţie, după trei secunde :” Da?! Atunci te voi sancţiona, tovarăşa, fiindcă nu pui căciuliţe pe a!”. Tot în Banat, am mai auzit de un caz scîrbos : cică un ex-director a chemat un ziarist să-i dea un interviu, şi cum ziaristul l-a criticat pe director, cînd acesta a plecat din birou pînă la toaletă, acel manager odios i-a umplut servieta cu...căcat! Ptiu!... Am mai cunoscut un director care...nu cred că ştia să citească! Un exemplu ar fi faptul că orice articol apărut în presă era citit de angajaţi („n-am ochelarii la mine! – pretexta liderul). Expresiile lui favorite, inteligentissime, erau : „ E lată! E groasă!”...Am mai cunoscut o directoare care, cînd se enerva, arunca cu poşeta în salariaţi! Şi mărea salariile în funcţii de simpatii şi antipatii – nu conta la ea vechimea, studiile, performanţele : cine îi era simpatic – 7.000 lei; care îi era antipatic – 5.000 lei. A rezistat puţin...Dar ce-mi povesteşte, recent, un regizor & director de teatru, din Tîrgovişte? Că a fost la un festival...culmea, tot în Banat ( văd că şi azi, în articol, e tot fruncea!), şi directorul de-acolo i-a primit...în pijama şi le-a zis, de bun venit :”Ce puşca mea căutaţi aci, mă găozarilor?” Aflînd uimit că el însuşi îi invitase, a zis, conciliant : „Bine, luaţi nişte cîrnaţi şi un bax de bere, şi dormiţi la mine, că nu mai am bani de cazare!”...Mai am nişte cazuri ieşene, dar mă abţin să mă pronunţ.Deocamdată...