Hartuire moderna, prin metode clasice

Ştiam, de multă vreme, că-s un incurabil naiv! Asta mi-au spus-o toţi prietenii (spre deosebire de duşmani, care m-au supralicitat, făcîndu-mă escroc). Dar mergeţi pe mîna mea, că mă cunosc mai bine : sunt un naiv de cursă lungă şi viaţa, dacă o mai fi rămas ceva din ea înainte, mi-o va re-dovedi !.
Ca să vă convingeţi, vă povestesc ce trăiesc eu din februarie încoace, de cînd m-a pus naiba să iau în serios o firmă de difuzare de carte (nu dau numele, ca să nu se creadă că fac publicitate mascată!). Sigur, nu e rău să citeşti, să primeşti cărţi la domiciliu, să ai pe masă, săptămînal, volume frumos tipărite, despre varii subiecte, vitale ( cascade & grote, înmulţirea la furnici, bucătărie exagerat de dietetică, împletit botoşei în timp record, cură de slăbire sigură – ca toate curele treimiiste! – etc.). Nu discut acum calitatea (cam de almanah : „Ce ai babo, în chiloţi?” –„Biblioteca pentru toţi!”) volumelor – repet, excelent tipărite! – ci faptul că respectivii te hărţuiesc cum nu mi s-a mai întîmplat, în peripeţioasa mea existenţă. S-o iau cu începutul.
Prin ianuarie, primesc un plic mare, elegant, din conţinutul căruia rezulta că voi fi ... miliardar, curînd. Un om lucid, ar fi rupt plicul şi şi-ar fi văzut de treabă. Dar eu, repet, sunt naiv : ce face naivul cînd află că va cîştiga 50.000 de euro? VISE! Proiecte donquijoteşti! Defulări financiare! Croaziere imaginare! Mediterana, Monte Carlo, Ritz, papaya, trufe, mango, whisky, crustacee, fete cu buricul gol din Polynesia etc. Ergo : eram pe felie. Am acceptat ideea că mă umplu de bani şi am comandat o carte. Gest fatal! De atunci, nu-i săptămînă lăsată de la Bărbos, să nu primesc aceste două tipuri de epistole : unele din care reiese că, în curînd, voi fi bogat, şi altele prin care mi se cere să comand – şi apoi să achit - cărţile comandate. Ce-i interesant în dialogul epistolar imperfect : promisiunile lor îs abstracte, sumele de achitat de către mine – concrete...
Într-o zi, însă, am dat în bîlbîială : am găsit în cutia poştală...7 scrisori de la firma cu pricina, ale cărei iniţiale sunt R.D. În viaţa mea n-am primit şapte epistole, de la acelaşi destinatar! Ptiu! Oi fi devenit eu, brusc, important? Nici vorbă! Da’ băieţii m-au simţit fraier : şi cînd simţi un fraier, şo’ pă el, teteo!...
Sigur că ei nu-s vinovaţi că eu am comandat cărţi şi m-am şi abonat la revista lor; sigur că e normal să plătesc ceea ce am comandat. Dar enervantă e această hărţuire săptămînală, cu scrisorile RD zilnice, cu somaţiile de plată afolante, cu drumurile obositoare pînă la oficiul poştal, cu taxele poştale & timbrele achitate suplimentar, cu plata depozitării coletelor etc. Ei te acroşează promiţindu-ţi 50.000 euro, dar după aia te mulg aproape zilnic, cerîndu-ţi banii pentru cu totul alte chestii.
Nu mai spun că e migălos la culme sistemul de a răspunde, firmei ( scoţi un autocolant de pe un document şi-l lipeşti pe alt document; scoţi un volan de maşină pe care s-ar putea s-o cîştigi, de pe un certificat, şi-l aplici pe alt certificat; optezi pentru modul în care vei primii bani – în rate, ori toţi, odată ş.a.m.d.). În plus, în vreo trei plicuri mi se cerea să propun 16 oameni care ar fi încîntaţi să primească ofertele firmei RD! Dacă aş cunoaşte adresa lor, oricum nu aş trimite-o, deoarece îmi ajunge supliciul îndurat de cînd am avut ghinionul să mă înhăitez cu morganatica asta de firmă...
Morala : cine-o face ca mine, ca mine s-o păţească! Altfel, sigur că orice om normal vrea 50.000 de euro...

Ghinionul vigil numit Eurovision

Băi domnilor şi bre doamnelor, aflaţi pe această cale că România nu ar mai trebui să participe la Eurovision din simplul motiv că nu e dorită acolo.¤ Io nu cred că ai noştri fură, sîmbătă, printre ageamii, dimpotrivă; nu cred nici că momentul României fu depunctat pe motiv de lipsă mizanscenă & coregrafie. ¤ Nici nu vîr totul în trena geo-politicii. ¤ Dar ceva-ceva din fiecare, sigur a fost! ¤ Cred însă că e, mai presus de orice, ghinionul bazat pe look nenorocit : nu ne iubeşte nimeni, pe pămînt! Suntem, vorba unei cărţi, Singuri pe lume!...”Toţi ne bate, toţi ne-njură / Nimeni nu-ţi dă prăjitură!”¤ Şi-atunci, de ce ne vîrîm cu forţa pe gîtul Străinătăţii, a spurcatelor lifte doritoare de vendetta? Unde-i demnitatea naţională? “Nu ne vindem ţara!” – mai ales că, nimeni n-o vrea… ¤ Ptiu! ¤ Bine măcar că luarăm consolatorul premiu pentru a mai babană compoziţie – Pe o margine de lume, muzica fiind compusă de Andrei Tudor.¤ Titlul însă nu fu de bun-augur pentru Nico & Vlad…¤ Şi că tot vorovirăm de ei :domne’, dar nu se puteau îmbrăca mai ca lumea? Ea era ca la nunta din Ferentari (chiar dacă avea presărate pe material cristale Swarovski!), el - ca la botezul din Dămăroaia (chiar dacă blugii erau de firmă). Mda…¤ Şi fiindcă tot vorovirăm de look : ce ziceţi de românaşii arestaţi de FBI, la Chicago? Păi ce, doar Capone? Noi om fi nişte fraieri? Şi mioriticii le au cu hold-upul, tată!...¤ Da’ să vă dau şi o veste bună : cînd zic bună, înţelegeţi că e ceva dinafara ţării…Carla Bruni scoate al treilea album din cariera de guristă. Nu e de mirare : eu am văzut filme în care Lica Gheorghiu juca, numai fiindcă era fiica lui Dej…¤ Şi fiindcă pomenii de fii & fiice de ex-ştabi : la Cultural se dădu un interviu cu Petru Popescu, despre care media a susţinut, zilele astea, cînd scriitorul e-n ţară, că fu iubirea vieţii Zoiei Ceauşescu. ¤ Zoia era destul de lipsită de exigenţă-n amor, deci nu ne dă pe spate “dezvăluirea”; apoi, puţini îşi amintesc că tatăl lui Petru – Radu Popescu – era şi el cunoscut gazetar de stînga, prieten cu Sahia, Zaharia Stancu şu G. Macovescu, deci n-a fost un dizident, cum vrea să afirme azi.¤ Vrem monedă euro! O obţinem – da-n 2014! ¤ Chestia e ce vom face atunci cu ea? (noi, puţinii supravieţuitori care vor hălădui, atunci, pe aceste meleaguri). ¤ Altă veste mîhnitoare : în Basarabia sunt hărţuiţi ziariştii! Huo! ¤ Altă chestie comică : deşi unii angajaţi au salarii de doar 700 lei, cîştigă, din bonusuri , sporuri, stimulente. Se pare că suntem ţara cu cele mai multe suplimente financiare! ¤ Nu e rău : da’ să beneficieze de ele toţi merituoşii – de la ăl cu ţîţa-n gură, pînâ la cel cu barba sură! ¤ Fu’ cod galben : vă descurcarăţi? Eu, da! Fiindcă fac parte din puţinii ghinionişti care nu apar lunar, pe tembelizor, văitîndu-se că “veni valul şi-mi luă calul!”. Mien u-mi ia nimic valul, da’ nici num ă trezesc cu ajutoare de sute de mii de lei, fiindcă pierdui o cociobă de 40 de lei şi o capră de 70 de lei…¤ Ghinion, cum zisei şu-n titlu.¤ Da’ să trecem la chestii olecuţă mai nostime : la parade gay, de sîmbătă, în fine, fu linişte. Da’ ştiţi de ce? Fiindcă fiecare homosexual era însoţit de patru jandarmi. Va veni vremea să fie doar unul de om? Fără îndoială! ¤ S-au schimbat şi mentalităţi mult mai grave…¤ Altă veste optimizantă : acu’ două zile s-a înfiinţat primul sindicat al…preoţilor! Sunt deja 35 de membri. E un început, nu?!...¤ Şi o altă veste co(s)mică :la Tg. Mureş se-nfiinţă şcoala de coşari! Mă rog, cine mai are coş, azi? ¤ Românul are grija coşului zilnic, nu a celui de pe casă…¤ Eu, idem. Pa!

Sondaje, tigani, decese, ursi gunoieri, rau-platnici…

…Deci, nici nu mai trebuie să scriu articolul! Am sintetizat în şapte cuvinte, şapte zile.¤ Partea proastă e că-n titlu nu-ncap şi termeni utopici, precum fericire, prosperitate, armonie, valoare, calm, frumuseţe morală. Deh, fiecare epocă foloseşte vocabularul pe care-l merită , cum zicea un gînditor! (nu vă chinuiţi să aflaţi cine-i gînditorul : eu sunt!). ¤ Să le luăm pe rînd, boieri dvs. : un top 10 audienţă tv, pe luna ce trecu, arată că pe primul loc e Pro Tv-ul, cu 250.000 spectatori pe minut, iar pe ultimul – National Tv, cu numai 51.000. ¤ Mie sondajul mi se pare fals şi de data aceasta, deoarece pe locul trei se situeză postul Acasă, iar pe patru – Realitatea Tv. ¤ Mă rog…¤ Nu mă aşteptam să văd în top Culturalul, ori TV2, dar măcar TV1, care-i prins şi la stînă, normal ar fi să se afle-n frunte…¤ Daâ ce mă bag io în sondaje, cînd dacă 10 din ele sunt comandate de 10 posturi tv diferite, vor arăta zece clasamente, diferite! ¤ Despre ţiganii români din Italia, avem, seral, aceeaşi veste : sunt arestaţi, incendiaţi, ori bătuţi. Apoi, trimişi în ţară. Nimic deosebit…¤ Partea uluitoare e că mai toţi care ajung, urcaţi cu forţa-n avion, în România, declară că-n trei zile se vor întoarce-n Italia. Ptiu! ¤ Io nu-nţeleg logica magraonilor, teteo! E ca-n versurile alea recitate de oligofreni, prin gurile de metrou : “toţi mă bate, toţi mă-njură, toţi îmi dau un pumn în gură!”…dar toţi se-ntorc, pe arătură ! . ¤ Chestia nu e însă de ce o fac, ci cum de mai pot reveni în Cismă, după ce primesc interdicţie de şedere în Italia?! Nu cercetez aceste legi, ca să nu ajung nebun, să le-nţeleg. ¤ Altă chestie nostimă : la Hunedoara, un candidat la primărie îşi face campanie pe…coperta caietelor destinate elevilor din clasele I-IV. ¤ Ideea nu-i rea, numai că politicianul a greşit clasele : ăştia mici nu votează, dom’ premare! Trebuia să-ncerci cu ăia din VIII-XII! ¤ Sau pe caietele studenţeşti! ¤ Dar ar mai exista şi alte debuşeuri : meniurile de restaurant, biletele de tramvai, mersul trenurilor, cîinii din parcuri, plicurile în care primim facturile, pubelele şi coşurile de gunoi, fustele trecătoarelor, cărucioarele copiilor, frapierele din localuri, zidurile spitalelor şi ale bisericilor, trotuarele, porţile unităţilor militare secrete…¤ Cum tot se-apropie 1 iunie, mi se pare nimerit că ăi mici să facă şi concursuri de desenat politicieni, pe asfalt! ¤ Şi ce mă mai enervează, la culme : zeci de state care au datorii la noi, refuză să ni le plătească, pe motiv că n-au bani. Scîrţ! ¤ Da’ ce, noi aveam – cînd Ceaşcă arunca cu dolari în lumea-ntreagă? ¤ Da’ cîte popoare ar fi stat docile, în frig, întuneric şi foame, ca să demonstreze că-s bune platnice?! Of! ¤ Comic, dacă nu tragic, e cinismul unor ţări datornice care au anunţat că ne returnează datoriile în…2028. Ptiu! ¤ De ce nu-n 2056? Că tot aia e…¤ Alt subiect care mă lasă perplex : Mungiu a primit un premiu băşcălios la Paris, care se dă celor mai proaste producţii şi realizatori. Păi cum vine asta? După Cannes, Gerard? Hm…¤ Da’ hai să-ncheiem în notă la fel de terifiantă, de data aceasta – fiindcă veşti bune, de final fericit, azi nu am : o femeie din Braşov s-a trezit cu o ursoaică-n curte. Mai mult, ursoaica a urcat şi la etaj! ¤ Au venit jandarmii cu tranchilizante şi au rezolvat problema : ambele au ajuns la spital, da-n saloane diferite…¤ Viaţa merge înainte! Rugaţi-o să vă ia cu ea – n-o să regretaţi!...

O societate fără prinţip’...

...Vorbesc despre a noastră, desigur! ¤ De unde am dedus asta? Da’ de unde nu se deduce! ¤ Nu e zi să nu deschizi televizorul, gazeta, ori ochii şi să nu te scîrbeşti! România arată, azi, precum o ţară locuită de consumatori de sare amară – toţi au expresii dezagreabile, strîmbături greu de suportat, gînduri gri, spre negru...¤ In primul rînd, sunt uimit de declaraţia unui domn care spune că ar fi purtătorul de cuvînt al Organizaţiei ...Bărbaţilor din România. Ptiu! ¤ Da’ ce, e organizaţie secretă? Eu de ce nu ştiu nimic? Că şi-aşa sunt dezorganizat, mi-ar prinde bine o organizaţie, mă mai disciplinează naibii!...Aştept să fiu contactat, bre! ¤ Pe de altă parte, lui Becali i se pregăteşte ceva : acum i s-a mai dezgropat şi un dosar vechi, de-acu’ doi ani, în care promisese o sacoşă cu bani şi Gloriei Bistriţa...Vezi, vrea omu’ să facă un bine, să contribuie la prosperitatea unor fotbalişti amărîţi, şi-ajunge pe mîna procurorilor! ¤Păi, nea Jiji, pe viitor dă sacoşele cu bani direct procurorilor, e la fel de ineficient : că rezultatul de pe tabela de marcaj tot nu se schimbă, banii oricum îi pierzi, dar măcar ai oleacă de linişte din partea organelor. ¤ Plus că aceste şpăgi repetate, cu o singură destinaţie, creează complexe sensibililor din alte domenii de activitate : învăţămînt, astronautică, ecarisaj etc. ¤ adică, ce, io-s mai prost ca nu ştiu care mingicar de la Cluj? Io de ce nu primesc şpagă? ¤ Cred că studenţii, doctoranzii, actorii şi bucătarii cu care am lucrat, de-a lungul anilor, ar trebui să se unească şi să facă, concret, ceva să-mi anestezieze complexul socio/ profesional...¤ Că dacă unii nu mai au vîrsta necesară jucării elegantului sport, nu-nseamnă că nu duc dorul mitei! Şpagă poţi primi la orice vîrstă, teteo! Reţineţi! ¤ Altă chestie care nu mi se pare normală : se dădură premiile Bulevard, ale Kanal D-ului. Monica Columbeanu luă distincţia pentru cea mai bine îmbrăcată vedetă. Da’ cine are chef s-o vadă îmbrăcată? ¤ La fel, Bahmu’ a primit premiul Mămica anului : probabil aici a fost decisivă proba de alăptat...¤ Mă enervează şi faptul că mareşalul Antonescu, reabilitat parţial, s-a trezit, din nou, acuzat că e criminal de război.Hm...¤ Avem o justiţie hotărîtă, tată! ¤ Bietul mareşal, a dus-o greu doar în două momente : înainte de-a muri şi după ce a murit. ¤ Am văzut şi o emisiune cu studenţi şi DJ prinşi cu droguri, pe la Costineşti. Asta chiar nu-i bine, dar ai cu cine te-nţelege?!...¤ Tot aşa cum m-a indignat ştirea cu oligoidul ăla care zgîria maşinile de lux cu un cui, fiindcă ...nu-i suferă pe bogaţi. ¤ Da’ şi proprietarii celor 15 automobile zgîriate ar trebui să-l pocnească, pe rînd, fiindcă nici răutatea e nesuferită...¤ Ca să mai spun şi ceva care mi-a plăcut, o să vorbesc de vizita Prinţului Charles, în Ardeal : mi-a umplut inima de mîndrie turul tîrgului de produse culinare, pe care prinţul l-a făcut cu încîntare :a gustat pîine de casă, cîrnaţi, slănină, brînză, dulceaţă de rubarbă, vin, ţuică, miere...Ce mai, a devenit de-al nostru. Şi e bine, că la capitolul nobili, stăm tare prost! ¤ Ca să-nchei vesel, cum mi-e felul : ştiţi că nu mai aveţi voie să fotografiaţi urşi? Nici să-i hrăniţi! Amenda e de 1.500 de lei! ¤ Te cred : de mult era nevoie de această măsură drastică a Primăriei Braşov : în primul rînd, ursoaicele nu-s fotogenice, imediat ce-au ieşit din hibernare ; pe de altă parte, sunt urşi care ţin regim, şi nu au voie toate lăturile cu care-i îndopau unii locatari inconştienţi...¤ În rest, pregătiţi-vă temeinic pentru vot. Pa!...

Schimbarea lui Gigi Becali si serialul Moculescu

De cîteva zile se tot dă pe postul tv (indiferent cum se numeşte el) un interviu cu domnul Becali. Dialogul este itinerat de la televiziune, la televiziune şi mediatizatul personaj explică acelaşi lucru : nici vorbă de intenţie de mituire a fotbaliştilor clujeni! Geanta cu bani era destinată unei tranzacţii, care, din cauză că a intervenit poliţia, a eşuat. Iar prezenţa lui Coman alături de purtătorii servietei, ţine de rudenie, nu de intermediere...Simplu, nu?
Un singur lucru e schimbat, în turneul de note explicative verbale al domnului Becali : atitudinea. Arogantul d’anţărţ este înlocuit, în identitatea becaliană, de un om cumpătat, care nu ridică tonul, nu mai pleacă din emisiune dacă se enervează, nu mai ameninţă în stînga şi-n dreapta...parcă-i sosia lui Gigi, zău aşa! Schimbarea de ton poate fi interpretată şi ca o recunoaştere tacită a culpei. De restul, se ocupă alte instanţe.
Pe de altă parte, întreb şi eu, nu dau cu paru’ : de ce trebuia să trimită patronul Stelei bani lichizi, într-o geantă concretă? Ca să ajute urmăritorii în constatarea flagrantului? Nu există conturi? Nu există carduri? Iei IBANul cardului tuturor soşiilor de fotbalişti clujeni (sau la celibatari, al mătuşilor Tamara!) şi alimentezi cardul printr-o firmă fantomă, care se desfiinţează imediat ce a trimis banii. Nu era mai simplu? Morala : nu ajunge să ai bani şi să fii şmecher – mai trebuie şi o minte sclipitoare, pentru organizarea acţiunilor periculoase...(aţi înţeles, desigur, că-i sugerez timid, domnului Becali, ca-n viitoarele malversaţiuni să conteze pe ideile mele virginale, nepoluate de politică, belşug şi succese/eşecuri fotbalistice).
¤
Alt „serial” care devine jenant este cel al ex-cuplului Moculescu. Muzicianul este foarte cunoscut, are melodii celebre, la activ, este prezent foarte des pe micul ecran, deci nu e un figurant din Noră pentru mama sau Aşa-s socrii! , Du-te-n colo, Coană Mare! ori alte telenovele live.
De asemenea, ex-doamna de la domnu’ arată bine, vorbeşte ca o intelectuală, pare un om echilibrat, de ce trebuie să-şi exhibe cherelele la televiziune? Nu pot discuta între patru ochi?
Dacă nu mai pot, să-şi rezolve litigiile prin avocaţi, dar să nu mai strice serile telemanilor cu ţigăneli care aruncă-n penibil postul tv, pe ei doi, copiii lor şi pe noi!
Fiindcă s-ar putea să existe pe lume şi oameni care, cînd trec pe lîngă o uşă, rezistă tentaţiei de-a privi, cu libidinoşenie , pe gaura cheii...

Gunoaie, gunoaie , biruri & birturi

Am citit cu stupoare că un britanic a fost amendat cu 250 de lire pentru că a uitat... să închidă unul dintre capacele pubelelor sale din curte. Omul a plătit fără crîcnire, scuzîndu-se ruşinat, faţă de conştiinţă; şi apoi, faţă de vecini.
Am recitit ştirea şi m-a apucat plînsul : fiindcă trec zilnic pe lîngă containerele de gunoi, pe care scrie mare, în limba română, „Rog închideţi capacul!” şi, zău dacă mint, niciodată nu am văzut vreun capac închis. Deci, la noi ar trebui date amenzi zilnic, într-una, de dimineaţa, pînă seara!...
Dar cui să i le dai? Pubelele la care-mi duc matinal, pungile cu gunoi, deservesc circa 5-6 blocuri : să împarţi amenda la o sută de apartamente? Nu-i corect, fiindcă sunt şi oameni civilizaţi, care chiar vor să închidă capacul. Dar pot? N-au cum! Fiindcă, cel puţin în zona în care locuiesc, s-au aciuat 5-6 boschetari care pălăvrăgesc, beau, dorm lîngă pubele pe saltele slinoase şi, cînd se simt în stare, scormonesc cu sîrg, cu beţe mari, ori chiar cu mîinile goale, în lăzile promiţătoare de comori...
Şi ca să fie mai tari, aceşti amărîţi s-au înfrăţit cu cotarlele maidanelor, strînse şi ele, ciopor, în jurul lăzilor cu pricina : din oasele care rămîn, după meticuloasa vămuire a cloşarzilor, potăile se înfruptă cu poftă pantagruelică, sub privirile mulţumite ale scor monitorilor...Frumos, idilic, treimiist tablou!
Partea proastă e, deci, că nu poţi închide niciodată containerele, deoarece ar însemna să-i jigneşti pe azilanţi – o dată am făcut prostia asta, şi unul din ei a-nceput să bată cu pumnii şi să vitupereze, din interior! Ca să mă ierte, m-am oferit să-i dau o ţigară. A luat-o cu superioritate şi, la un semn de-al lui imperceptibil, au venit şi ceilalţi oligoizi să ceară mahorcă. Le-am dat ; de-atunci, cînd pot, ocolesc locul cu pricina : trimit gunoiul cu taxiul, undeva, în centru. E mai scump, dar infinit mai liniştitor...
¤
Am mai citit, în altă gazetă, că românul plăteşte...300 de biruri! Vai!...
Nu le ştiu pe toate, dar sunt sigur că le pot afla, dacă-mi pun mintea. Da’ de ce să mi-o pun? Nu mă enervez şi-aşa, fără să le ştiu în amănunt?!
Oricum, dacă mă credeţi, am cîte-o lună nenorocită în care mi-e şi frică să mă uit în cutia poştală – ce nouă taxă mai găsesc în ea? Ce nouă somaţie? Vreo citaţie? O penalizare? Huooo!!!
Iată ce plătesc eu într-o lună oarecare, conform caietului de cheltuieli, pe care-l ţin degeaba ( mi-e frică să contabilizez sumele, ca să nu constat iar, că cheltui mai mult decît am; şi de unde pot veni banii ăştia pe care-i dau, fără să-i am? Din împrumuturi! La care dau, oricum, dobînzi uriaşe...) : impozit pe salariu; şomaj; CAS; contribuţie la pensie; tel mobil - 2 bucăţi; abonament la tren sau maxi-taxi ; întreţinere; tel fix; cartea prin poştă; rată la Bancă; curentul; impozit pe casă; acatiste biserică; loto (pardon de asociere !); cablu tv (Boom); cablu internet; impozit pe cealaltă casă; ING pensie suplimentară ; carte prin poştă; dobîndă la faptul c-am intrat în limita de credit; gunoi; cotizaţie la o Uniune de Creaţie; taxa băiatului la facultate; chetă că-i ziua cuiva; cotizaţie la altă Uniune de creaţie; chetă că a murit cineva; cartea prin poştă ş.a.m.d.
Citind acum cîrnatul ăsta de datorii, am luat o decizie : renunţ la cartea prin poştă, că-i agasantă, dă-o-n sărăcie!...Şi-ncerc să-nlocuiesc birul, cu birtul. Măcar birtul cere o altfel de enervare...

*foto: http://controversialx.deviantart.com/art/Trash-37493346

Fraze care ma calca pe nervi, de 20 de ani ...

Aceste poncife, iniţial, am vrut să le şi comentez, să explic de ce îmi creeau alergii. Apoi, după ce le-am recitit, mi-am dat seama că e inutil, cititorii mei fiind oleacă mai inteligenţi decît mine, şi infinit mai inteligenţi decît emiţătorii deranjantelor clişee verbale :

- V-am votat şi-acu-mi pare rău!
- Noi, actorii, suntem ca nişte copii, zău!...
- Bine era pe vremea lui Ceauşescu!
- Pe micii spectatori nu-i poţi minţi!
- Sunt prea sărac, să-mi cumpăr haine ieftine!
- Iubirea trece, obligatoriu, prin stomac!
- În Japonia a-ntîrziat un tren 5 minute şi şi-au cerut scuze!...
- Copiii ştiu mai multe prostii sexuale, decît noi!
- Nu-s locuri de muncă-n România, tre’ să plec în Spania!
- Domne’, s-o fi pus pe vremuri soia în mezel, da’ acum se... pune hîrtie igienică! Ptiu!
- Basarabia care ne doare...oi, mati!
- Fetele bune n-au noroc! Of!...
- Bine era, pe vremuri, de 1 Mai : mici, bere, iarbă verde...
- Iaşiul va fi Capitala culturală a Europei! Ura!
- Rromii sunt persecutaţi în România!
- Cum să răzbesc, dacă nu-s în nici o mafie?
- Ciolanul, ha-ha, ciolanul! Se luptă pentru ciolan, ai Dracu’!
- Toţi intelectualii-s vicioşi, dă-i naibii!
- Doamnele nu practică felaţia, obsedatule!
- Io’ dacă nu mănînc o ciorbă la prînz, cu multă pîine, nu mă satur!
- Am divorţat numai din vina lui!
- De ce în Anglia aş fi cîştigat 3.000 de euro, iar aici, numai 300?
- Dor de Nichita, poetul-nepereche !...
- Superficial, ca orice Mitică (bucureştean)!
- Tot Banatu-i fruncea!...
- Dacă nu era Ceauşescu, n-aţi fi avut metrou, amărîţilor!
- Distracţie, tată : mîncare, băutură, manele!
- Întîrzii 5 minute şi vin!
- Ooooo! Dai de băut, fericitule!
- Da’ ce, iubire fără certificat nu se poate?!...
- Las’ că merge şi-aşa!...
- Tu nici nu erai născut, cînd io citeam Borges!
- De ce-l dispreţuieşti pe Vali Vijelie? Ai vrea să ai banii lui!...
- Ştii tu ce-i munca? Ai prăşit, ai plivit, ai cules buruian’, ai dat de mîncare la porc?...
- Rău e să fii tînăr – nu te respectă nimeni!...
- Are, c-a furat! Io de ce n-am?!...

* foto preluata de pe: http://flax-.deviantart.com/art/two-old-men-43978975

A-nceput circul !

...Care circ? Cum care, campania electorală! ¤ Mie-mi place că, după aruncarea cu mici & bere în populaţia hămesită – la 1 Mai, de ziua... nimănui – se dădu o lege cum că nu mai e voie foloase necuvenite la alegători, decît cartoane tip ambalaj, pixuri din Taiwan, brelocuri apolitice, pioneze ergonomice , măsline la bucată, carneţele chinezeşti, steguleţe imparţiale & scobitori ecologice. Scîrţ! ¤ Că dacă duceai pensionarului acasă un litru de ulei şi o pungă de făină cu sigla unui partid, chiar îl influenţai!...¤ Io nu cred că avem alegători profesionişti, în România, în procent mai mare de 25% ; electoratul nostru, de după 1990, lua zahăr de la ţărănişti, ulei de la liberali, făină de la PSD, cîrnaţi de la Vadim, Tokai de la UDMR şi vota cu...cine credea el că e bine.¤ Aşa că îl momeşti cu friptane, ţuici, ori cu pixuri, el le ia, zice „mulţam’!” şi pune ştampila... în altă parte.¤ Personal, dacă prin absurd aş fi primit în rîndul candidaţilor la un loc politic mult-rîvnit, aş aplica metoda Spirache Necşulescu ot Titanic Vals : nu numai că nu le-aş oferi alegătorilor cîrnaţi, ori şireturi de pantofi, dar i-aş avertiza că nici nu pot promite măcar, bunăstarea; le-aş spune cu amărăciune sinceră că, indiferent dacă aş fi numit parlamentar, primar, preş CJ, sau consilier local, de unul singur nu pot schimba în bine, ţara. ¤ Numai escrocii şi schizoizii ne avertizează, din afişe electorale, „voi face şi voi drege pentru voi, pentru oraşul nostru!...”. Sanchi! ¤ Cine-i lasă – chiar dacă ei ar fi de bună-credinţă? Intri-n tăvălug, ţi se dictează, tre’ să recuperezi milioanele investite-n campanie, tre’ să asculţi priorităţile formaţiunii tale politice, tre’ să nu mişti în front, căci zbori.¤ Nu mai avem 14 ani, să credem că politicienii mai au timp să se gîndească la binele poporului : ei sunt în cursa contra-cronometru pentru prosperitatea partidului şi a lor, personală. ¤ Eu am zis-o fiindcă simţeam că explodez, altfel, simţindu-mă jignit de atacurile politice de campanie şi promisiunile mincinoase. Şi fiindcă n-am ce pierde, oricum...¤ Rămîn acelaşi diletant & insignifiant alegător, care oricum nu votează, niciodată, în oraşul său natal.¤ Pe de altă parte, e amuzant (ca să nu zic imbecil!) faptul că apar candidaţi cu nume identice, pe liste : numele Gh.Flutur apare de două ori, la Suceava ; I.Bolojan, tot de două ori, la Oradea; la Deva, Mircea Muntean se luptă cu...Mircia Muntean ş.a.m.d. ¤ Deci, alege - dacă nu eşti vigilent, la maximum! ¤ Şi artiştii sunt prinşi în campania electorală : ei nu au preferinţe – bani să iasă! ¤ 3rei Sud-Est, Holograf, Fane Bănică, Furdui Iancu, Cotabiţă, Loredana, Adi Minune, Voltaj, Anda Adam, Maria Cîrneci ş.a. fac şi ei un ban bun ( între 2 şi 10 mii de euro!) cu ocazia Sfintelor Sărbători... electorale. ¤ Păcat că nu-s anual, alegeri! Şi păcat că nu profită de ele şi ceilalţi artişti, din teatre, spre exemplu, care au salarii indecente de numai 8-900 de lei!... ¤ Apropos de salarii : vestea bună e că, alea medii, vor ajunge la 490 euro, brut. Vestea rea e că se va întîmpla abia în 2010...¤ Şi ca să-nchei cu campania electorală – de care m-am plictisit ca de reclama aia cu Giusto („o s-aveţi un nepoţel!”) : am văzut, în fine, un afiş atractiv . Cinci fete goale, vor un primar nou la sectorul 5, Bucureşti.¤ Păcat că goliciunea lor era acoperită cu postere. ¤ Oricum, e un început...¤ Şi ca să-nchei vesel, aflaţi că-l simpatizez pe Geoană, de cînd a anunţat că vrea o femeie-premier; eu aş vrea tot Guvernul, format din femei! ¤ Dezastrul nu poate fi mai mare; dar măcar îţi mai poţi clăti ochii ( în cazul în care ministrele vor arăta ca Elena Udrea, nu ca Rodica Stănoiu!). ¤ Şi fiindcă tot vorovim de paceaure îndemînoase : aflaţi că Bahmu a-nceput o emisiune la Kanal D în care stă de vorbă cu oamenii obişnuiţi, care n-au unde să-şi descarce sufletul. Nu e rău.¤ Cît i-o ajuta pieptoasa însă, nu se ştie, deoarece şi ea ar avea nevoie de un duhovnic...¤ Vă pup în fundul curţii, alegători dvs.!

Cum, cit, cum, de ce vorbim la telefon?

...Depinde. În primul rînd, de ce fel de telefon avem – de jucărie, de ebonită, de-acum 45 de ani, fix post-revoluţionar, ori mobil de ultimă generaţie – cu cameră de filmat, reportofon, frigider şi calculator? Şi de cîte ori îl lăsăm pe apelant să sune? Iarăşi, depinde. Şi dacă ne deranjează, ori nu, dintr-o treabă importantă. Şi dacă vocea e blondă, ori gutural-oligoidă. Şi dacă e un telefon de afaceri, ori unul de la soacră. Dacă e greşeală sau farsă tîmpită. Vedeţi, nu-i aşa simplă chestia cu trestia lui Bell!...(mă refer la Bell ăla cu Grahamul, nu la ăla cu whiskyul!).
Personal, sunt un stresat al telefonului. Cînd sună fixul, ştiu că e un arghirofil, ori o rudă înapoiată. Cînd sună RDSul, ştiu că-i nevastă-mea (că numai ea are numărul). Cînd sună mobilul însă...na, că n-am cum să ştiu cine e...Nici chiar cînd mă uit pe ecran, că doar nu-i am pe toţi zăpăciţii în memorie.
Dar cum rubrica mea este una de educaţie şi nu de accentuare a narcisismului, vom purcede la sfaturi (am folosit idiotul cuvînt purcede, deoarece scriu rubrica asta de Ignat, şi mi s-a părut mai în ton cu guiţatul din jur). În primul rînd, cum ştiţi (fiindcă cititorii mei sunt oameni naivi, dar informaţi) nu e mumos să suni şi să-ntrebi, brusc „acolo cine-i, bă?” ; sau :”Costele, nu-ţi preface vocea, că te-am recunoscut, beţivane!” ; nu! Întîi te recomanzi, apelînd la o rebelă inflexiune vocală plină de ex-prestanţă :” mă numesc Spiridon Atîrgoviţoaie, sunt doctorand şi vegetarian, am IBANul RO778996644C0002 şi aş dori să vorbesc cu distinsul instalator de wc-uri Dănilă Papadopoulos–Bărzăune, tatăl a patru fete caste”. Astfel, dovedeşti că eşti bine crescut, sincer, şi-n plus, îl obligi pe apelat să-ţi ia cu 10 lei mai puţin cînd îţi montează colacul, deoarece lui nimeni nu i-a zis vreodată că-i distins ; unde mai pui şi că fetele, de fapt, sunt nişte pramatii ce n-a văzut Ferentariul!...(evident, cînd e vorba de un caz de forţă majoră, puteţi renunţa la perifraze : n-ar avea sens să vă recomandaţi cu asupra de măsură, cînd apelaţi pompierii, Salvarea, Fiscul sau Poliţia ; am avut un unchi care după ce că era bîlbîit, era şi-un maniac al regulilor de politeţe; pînă să apuce să lege, la tel. 112, o frază despre explozia unei butelii, s-a trezit că-n jur erau numai păşuni verzi, Maica Tereza şi, pentru contrast, o mîţă carbonizată).
O altă chestiune agasantă : nu sunaţi cunoscuţii pentru a le cere numerele de telefon ale altor cunoscuţi : eu cînd aud , brusc, „ zii şi mie cît are Pandele pe Orange ?”, mor! Mă astup – cum zic bănăţenii. Nu! În cazuri de-astea iei omul mai pe dedeparte, la modul „cînd mai bem şi noi un şpriţ de ţuică?” sau „ce-ţi face băiatul cel mititel, tot campion la oină?”, ori „s-a făcut bine agreabila ta soacra?” etc. Apoi o aduci cu politichie la genul „l-ai cunoscut pe Tudose, n-a apucat 55, săracul! Prea le punea pe toate la inimă! Dă-mi şi mie telefonul lui, să prezint condoleanţe familiei – aşa dezorganizată cum e ea!”...Că după aia, prostu’ care v-a dat numărul se-tîlneşte cu „mortu’” pe stradă şi dă-n bîlbîială, nu mai e treaba voastră...Ce, parcă gospodinele care fac infarct citind preţul la sticla de ulei, cer apoi daune magazinului?
Un alt sfat preţios : evitaţi să vorbiţi tare, la mobil, în ocazii care cer o oarecare discreţie. Nu-l pot uita pe preotul acela televizat căruia-i suna telefonul în timp ce ţinea slujba, pe buza gropii. Nu se face! Ideea că mortul oricum nu aude conversaţia, nu-i o atenuantă...La fel, te trezeşti în lojă, la teatru, că sună mobilul, strident, taman cînd Hamlet încearcă, zadarnic, să plece într-o lume mai bună. Pentru ca asta să aibă, cît de cît, o logică, ar trebui două telefoane : unul cu sonerie-marş funebru (pentru tragedii) şi altul cu semnal-hohot de rîs – pentru comedii. La drame...dar cine vă pune să mergeţi la drame? Nu-s şi-aşa destule-n viaţă?...
Acu’ vă las, că sună telefonul...

*foto: http://loup05.deviantart.com/art/Telephone-53520398

1 mai tembel, in fata ... tembelizorului

Îmi torn un şpriţ slab, slaaab! şi deschid televizorul : cum nu mă invită nimeni la iarbă verde, nu tre’ să defilez, nu mă cheamă nimeni la servici, sunt ghiftuit – după Paşte şi mă menajez fiindcă vine Ziua Bărbatului (azi, după şpriţ, doar salate şi ceaiuri), ce să fac? Mă masochinizez (pardon de expresie) în faţa micului ecrănel. Şi ce văd, relatez obiectiv :
- PSD dă cu mici în populaţie, în multe judeţe : alte partide, oferă boi la proţap sau gulaş; bătăi serioase între nemîncaţi , care amintesc episodul Sechelariu, de acum cîţiva ani;
- Un moş nebun trage cu puşca în cîini şi chiar, ghiujul naibii, ucide unul ; şi asta se întîmplă chiar în centrul Bucureştiului! (exact, cam tot pe-acolo pe unde o tînără intră într-un bloc vechi şi cade în beciul casei, cu podeaua şubredă!) ;
- Într-un garaj , nişte ramoliţi ascultă Internaţionala şi vor să legifereze PCR; nu-i înţeleg, de 19 ani încoa’ (doar şi pe vremea lui Ceaşcă, tot ei plăteau micii, ca şi acum ; numai că azi se pot pune la coada pomenii candidaţilor PSD, şi mănîncă pe dai boj’); în replică, nişte hazeaice moscovite, fac şi ele grevă de ciudă că „ole, ole, comunismul nu mai e!”;
- O reclamă la ciocolata ROM, este şi ea stupidă : o paceaură se bronzează pe yaht şi vine un mîrlete cu casetofon cu manele, iar morala publicitară e „distracţie românească”. Ptiu!;
- Turişti ghinionişti – copii din Deva întorşi din Germania & Franţa, o româncă ucisă-n Egipt, un alt compatriot s-a sinucis în închisoare, în Italia; hm...;
- Emil Boc operat de pietre la rinichi, la Cluj, deci a lipsit de la campania mascată de 1 Mai; dar motivat! ;
- Fanfara lui Ţăndărică a avut accident spre litoral : cică nu e primul, din ultima săptămînă ( acu’ cîteva zile au făcut indigestie de la un peşte stricat ; jenant!);

E seară deja, ştirile tv m-au îndobitocit, n-am înţeles nimic din viaţa asta sărbătorească şi mă-ntreb, cu groază, cum o arăta atunci viaţa searbădă şi plicticoasă a zilelor trecute-n calendar fără culoare...

*foto preluata de pe http://paintingthesky.files.wordpress.com/

Sarbatori de primavara-vara

Cozi în hipermarketuri. Lume, lume, lume. Gospodine care vor liber mult timp înainte, să facă sfînta curăţenie pascală. Cozonaci – n-au ieşit, nu cresc ca pe vremea lui Ceauşescu! Ouă vopsite – dar culorile nu-s alea d’anţărţ! (ies prin coajă). Miel – ce scump e, şi apoi, dacă nu-i miel? ...Caş – cică de oaie. Dar e de vacă toată ziua! Şi vinul? Ce vin e? Cine garantează că nu-i botezat? În fine, isterizaţi de alergătură, sleiţi de puteri, cu o vagă lehamite, creştinii se duc la biserică.
Slujbă la biserică. Unde-s lumînările de anul trecut? Ce de lume! Of, m-a ars o babă cu flacăra. Preoţii cîntă. Dar parcă nu mai au glasul ăla cald şi sfînt, de pe vremuri! Şi unul, iartă-mă,Doamne, cam behăie...(zice „Înnnn-viiii-eeee-reeee”, în loc de „Înviere”!). Apoi, lumea-ncepe să plece, chiar de pe la ora 24 şi 5 minute ; toţi n-au decît o grijă – să nu se stingă lumina, că doar e din Lumină! Toţi căscaţii aleargă după unii norocoşi, la care încă nu s-a stins.
Ajung, în fine, după multe peripeţii, pe la case. Acolo, cuptorul aromeşte a miel rumenit. Se ciocnesc ouăle – dar unele pătează. „Am zis să nu mai cumpăraţi de la ţigani, că pătează şi-s şi toxice!” – zice şeful familiei, răstit, cu dizolvantul pe palme. „Hristos a înviat!” „Adevărat a-nviat!” Cioc, poc...copii plîng că li s-a turtit oul. Iau altul. Dau tare în oul bunicii – care-i hoaţă şi are un ou de lemn. „Mamă , nu-i mai necăji, eşti bătrînă şi proastă!” Bunica se scoală de la masă demn-indignată.
La friptura de miel nu mai poate nimeni să mănînce : bunica e-nchisă-n camera ei, tatăl sforăie, copiii-s deja la calculator, iar mama, dezolată, priveşte masa fără combatanţi şi se gîndeşte de ce s-o fi chinuit o zi întreagă să pregătească o pulpă de miel pe care n-o vrea nimeni...
A trecut şi Paştele ăsta. Pînă la următorul, avem destul timp să (re)devenim religioşi, nu?...