Protocolul culinar, intre rigoare academica si improvizatie jenanta

Deci : toţi ne simţim bine în vizită, dar oleacă de emoţie tot avem, cînd ajungem pentru prima oară într-o casă, iar gazda nu-i una oarecare. Musai să ştim o groază de chestii simple, care ne vor ridica în ochii gospodinei. Cum ar fi : nu bagi degetele în solniţă şi nu strănuţi, într-una, cînd torni piperul; nu spargi solniţa cu ciocanul, pe motiv că sarea e udă şi nu curge altfel; nu sufli-n boia, ca s-o faci să se strîmbe pe fata gazdei; nu-ţi torni tot sosul din sosieră şi nici nu pui în farfurie tot muştarul din muştărieră etc. Smîntîna şi ardeiul iute nu se mănîncă înaintea de-a fi adusă ciorba, şi nici nu se fac observaţii, cu voce tare, la modul „ptiu, dar scîrbos mai arată burta! Cum oţi putea-o mînca, fraţilor?!”; sau: „ce pute-aşa, mielul, ori canalizarea?”, deoarece nu-s observaţii care să ajute pofta de mîncare...Nu sorbiţi din farfurie direct, nu vorbiţi cu gura plină, nu murdăriţi buza paharului cu unsoare, nu înmuiaţi dumicaţi de pîine în sos, nu vă ştergeţi cu faţa de masă, confundînd-o cu şervetul, nu aruncaţi sosul peste friptură şi piure şi nici nu amestecaţi castraveciorii muraţi , cu brînza, măslinele, mucurile de ţigară, dopul de la sticlă, elasticul de la zacuscă, serveţelele şi cu ceapa . Noi mîncîm şi cu privirea, dragi comeseni, nu doar cu mîinile & urechile, deci trebuie să ne şi placă ceea ce vedem – cam tot atîta, precum verişoara aia din colţul mesei, care aruncă priviri asasine în populaţia masculină...La fel, nu comparaţi cîrnăciorii (sau castraveciorii) cu...alte organe, şi nici nu spuneţi, după ce s-au servit fudulii, din ce parte a corpului provin, chiar dacă ar putea fi amuzantă cursa doamnelor care fug spre băi, să „debordeze”...Dacă gazda pune tacîmuri de argint, nu-ntrebaţi de ce-s aşa de negre; şi nici nu le luaţi acasă, ca amintire, socotind că dintr-un cuţit v-ar putea ieşi opt verighete. Dacă-s copii ruşinoşi, pe sub masă, nu-i pocniţi cu pantoful strigînd „cîţ, javră!”; vinul roşu - nu-l vărsaţi pe faţa de masă scrobită, imaculată, şi nu faceţi concursuri infantile gen „care stropeşte mai departe cu sifonul?”.De asemenea, după ce-au mîncat, nu-i frumos ca paceaurele să-şi refrişeze rujul în faţa domnilor – există baie, pentru asta.Nici gazdele nu e frumos să ne-ndoape, oferindu-ne mai mult decît putem mînca; ponciful „dacă nu mai luaţi o a opt-şpea sarma, mă simt jignită ca bucătăreasă!”, nu ţine, în lumea bună. De asemenea, nu insistaţi ca gazda să vă dicteze imediat („da imediat!”) reţeta ştiucii umplute, deoarece sunt meseni care par interesaţi exclusiv de băutură, şi li se rupe de cum se jupoaie nenorocita aia de ştiucă şi de cum se umple ea cu pîine uscată, aripioare crocante, ficat de peşte, urechi de şalău, plus oase de crap...Se zice că e frumos să mănînci tot, din farfurie, pentru a nu jigni bucătăreasa; dar dacă găteşte mizerabil? Nu-i nimic, cînd nu e atentă, mai arunci resturile în ghiveciul cu cactus, ori ieşi pe balcon şi trimiţi ce-ţi prisoseşte, peste bord...Pe de altă parte, nu e elegant să compensezi în băutură, ceea ce nu poţi duce ca mîncare. Refuzuri gen ”e drept că am lăsat cinci sarmale-n farfurie, dar am gătat cinci ţuici în plus!”, sunt aberante. Nici o gazdă nu vrea să-şi vadă oaspeţii, clampă!Curioşi cum vă ştiu, o să mă-ntrebaţi cum se procedează în cazul în care însăşi gazda se face mangă : da’ bine, bre, voi aţi ajuns să mergeţi în vizită la toţi beţivii?!...(va urma).