Pe stadionul de fotbal

...Cum aşa – veţi întreba anapoda – şi pe stadion există reguli de bună purtare? Păi noi credeam că ho-ho-ho! etc.

Credeaţi greşit. Domnu-i domn şi-n şanţ (cum ziceau părinţii noştri), iar mîrletele e porc şi la Palatul Elisabeta (cum zic eu).

Pe stadion lumea se duce să se descătuşeze, asta e ştiut: zeci de mii de anonimi, care acasă stau sub papucul macioalfei, în tribune devin fiare. Milogi care-n bucătărie iau făcăleţe-n cap, fiindcă beau banii, la salariu, pe stadion ameninţă arbitrii, înjură mingicarii, pocnesc inşi din galeria adversă şi fac spirite de glumă la modul „bă, ţărane, aici se joacă fotbal masculin, nu oină feminină! Hă-hă!’”.

Personal, nu am organ (cum zicea regretatul Piru) pentru meciuri, live : le prefer pe micul ecran, cu un şpriţ mare-n faţă. E şi mai ferit de riscuri : ultima oară, la un meci amical, am luat un pumn în freză de la un etilopat care susţinea că ţin cu coreienii. Deoarece nu am de ce să ţin cu naniştii ăia cu ochişori mijiţi degeaba, şi mai ales ţinînd cont de faptul că nu jucau coreeni, în meciul respectiv, i-am ars un scaun în scăfîrlie de l-au dus cu targa (scaunul era de plastic, ce-i drept, dar rana părea făcută de un jilţ domnesc din secolul XVI!). Mai norocos, eu am plecat cu duba.

Călătoria a fost instructivă, deoarece la poliţie, m-au învăţat reguli utile, de comportare boierească pe stadion (metoda pedagogică mi s-a părut mai puţin boierească). Mi-au spus că orice ce provocare aş primi, pe viitor, să nu răspund – vine el organul şi rezolvă cherela. Dacă sunt lovit mortal, e şi mai bine – huliganul va face pîrnaie, sîc! Şi i se vor imputa şi cheltuielile de înmormîntare...

Apoi, am aflat că şi la meci poţi striga împotriva oricui, dar e bine să-i eviţi – în imprecaţii - pe Becali, Zmărăndescu, Primarul oraşului, Şeful poliţiei, Elena Udrea, Bulibaşa, Titi Boeru, Sexi Brăileanca, Fane Căpăţînă, Clanul Cămătaru, Sponsorul gazdelor, „Moartea din Carpaţi” şi alţi fini intelectuali.

Dacă echipa gazdă pierde, să urlaţi animalic „cer rejucarea meciului, corupţilor!”; sau măcar „arestaţi secătura aia de arbitrul!”. Ca să vă faceţi curaj, intraţi cu nişte trăscău pe stadion, că altfel partida-i plicticoasă rău, tată! Luaţi cu voi şi o juma’ de kil de seminţe, ca să nu fiţi complexaţi de ceilalţi microbişti. Cînd scuipaţi cojile, nu are sens să menajaţi cheliile din faţă, deoarece şi capul vostru arată precum un cuib de rîndunică diletantă, iar convenţia este acceptată de grobienii casei. Dacă aveţi un loc prost, din care nu se distinge nimic – nici măcar culorile bocancilor, ori aşezarea porţilor, apelaţi la o lunetă tip observator astronomic. Sau, mai bine, dacă tot nu pricepeţi nimic din întrecerea asta soporifică, citiţi ceva uşor, vorbiţi pe mobil cu rudele îndepărtate, dezlegaţi integrame...

La goluri însă, fiţi pe fază şi urlaţi de bucurie, ori necaz, alături de vecinii de peluză: nu invers decît ei, deoarece din dubă scăpaţi în cîteva ore, dar din mîna suporterilor, niciodată!

O fi greu cu protocolul pe la Academia Română, fraţi microbişti, dar zău dacă pe stadion e mai simplu! Păi ia orice martalog care zace-n scaun, la căldură, opt ore pe zi, spor de xerox şi indemnizaţie de plictiseală, iar vitejii fotbalologi de la peluză, îşi expun vieţile în condiţii vitrege, pe frig, pe caniculă, pe ploaie, pe ploaie de bastoane jandarmereşti...moca? Ptiu!