Zicea şi-un erou al lui Caragiale : „Nu-mi mai pupa mîna, că se-nchide urna!” Dar n-are treabă aci politica, zău! Mai ales că politicienii sărută o parte nereproductibilă a corpului nostru...
Ce să zicem? E un subiect delicat, dracele (sic!) moşului şi ale moaşei!
În primul rînd, nu se pupă mîna în aer liber. Doi : nu se sărută mîna oricui, oricînd, oricum, oriunde. Trei : nu se ridică mîna doamnei, la înălţimea buzelor mitocanului. Patru : nu ţuci epiderma dînsei cu pălăria (bascul, cagula, casca de scafandru, masca de sudor, şapca de comunist, casca de petrolist, masca de Arlechino, masca de Hrebenciuc ) pe tărtăcuţă. Cinci : dacă vezi că paceaura-şi trage lăboanţa, speriată, salvează-te – prefăcîndu-te că de fapt căutai ceva pe jos...Şase : dacă codobatura, excitată, îţi zice după, Merci!, nu e nevoie să-i spui, languros, N-ai pentru ce ! În fine, n-ar fi ciudat să pupi mîna unei libelule, taman cînd eşti pe plajă, la nudişti?...Aşteaptă să se-mbrace ; sau pupă direct ceea ce vezi mai întîi cu ochii tăi indecenţi, deveniţi basedovieni...
N-o să procedăm nici ca Garabet Ibrăileanu, dezinfectînd meticulos mînuşiţele damicelei cu spirt ( chiar dacă precauţia nu-i deplasată). În fond, nimeni nu ne obligă să atingem epiderma, cu buzele ; ne putem preface ( ce, ar fi prima prefăcătorie din ipocrita noastră existenţă?).
După aia : nu vă mai pupaţi pe stradă cu necunoscuţii, că nu sunteţi Florin Piersic , ori Ion Iliescu ! Pupătura nesancţionabilă în public, e permisă doar în şase situaţii : 1) la gara (aeroport, port, autogară, poarta unităţii militare, bacalaureat, admitere la şcoala de pompieri) ; 2) la cimitir (criptă, cavou, morgă, Institutul Medico-legal, emisiunea PRO TV de la ora 17) ; 3) la Gala UNITER ; 4) la Starea Civilă ( cununie, botez, naştere aberantă, divorţ cu dar) ; 5) în parc, pe-nserat, cînd paza contractuală nu mai vede bine (sau vede exagerat de bine); 6) cînd Steaua sau Dinamo cîştigă campionate, calificări UEFA, calificări intergalactice, calificări...incalificabile etc.
O carte din 1942, o carte serioasă, evident ( fiindcă în 1942 orice volum tipărit era demn de stimă, nu ca azi!) face o binevenită clasificare : ţucatul poate fi de 4 feluri ( cu sunet, fără sunet, pe cale umedă şi pe cale uscată). Personal, am trăit experienţa acestor patru jocuri erotice, dar nu pot mărturisi acum, care din ele a fost inubliabil.
Se pare că nici primul cuplu din istorie ( Adam & Eva) nu erau decişi în privinţa superiorităţii. Important e să săruţi SINCER. Sinceritatea salvează întotdeauna contextul...
Din păcate, ultimele decenii au deplasat gentilul & romanticul obicei, spre lubrice năzdrăvănii : pupatul piciorului, pupatul sînului, pupatul şoldului...Evident, nimeni nu poate contesta extrapolarea, dar o naţie viguroasă nu se întreţine cu şolticării sexuale, bre! Unde-s frumoasele vremuri cînd umectai mîna scofîlcită a maicii Tereza? Unde-s edenicele timpuri în care părinţii te somau să atingi cu buzele epiderma pergamentoasă a străbunicii agonice? (ne gîndindu-se că vei voma imediat).
Eheu, fugaces!...Mi-e dor de pupături sincere şi lipsite de obligaţii.
Mi-e poftă de ţucaturi intelectuale & livreşti.
Mi-e dor de consubstanţialismul erosului european, în care să nu mi se ceară paşaport erotic, indiferent dacă ochii-mi vigili urmăresc o gleznă franţuzească, ori un şold britanic. Pupatul e başca!...
cool !
RăspundețiȘtergere