Nu inseamnă însă, că ar fi mortal pentru doamne! Dar, ce vreţi, limba noastră-i atît de plină de echivocuri şi atît de bogată-n consecuţii imprevizibile, încît omul prudent ar trebui să facă, precum Gandi, pauză de vorbit, ca să nu se pună rău cu nimeni...
De aceea, salutul e salvator : el nu are cuvinte ( decît, două-trei, şi alea facultative!) şi este univoc. Unul e pentru şefi (te-nclini la 60 de grade şi vîri bazaconii gen „toată stima!”, „am onoarea!”, „consideraţia noastră infinită!” etc. ; o să observaţi cum termeni precum cei de sus îi foloseşti taman în cazul celor pentru care n-ai nici un pic de stimă, onoare & consideraţie, singurul tău impuls sincer fiind acela de-ai trage un şut în dos, ori de-ai storcoşi mecla cu o scrumieră grea, de oţel). Ar mai fi salutul erotic : de tip vechi (scoţi pălăria, te-nclini uşor, pupi mîna apăsat, oferi o floare de la butonieră, arunci ocheade languroase, şi chiar faci doi-trei paşi de tango ), ori de tip nou ( o pălmuţă peste funduleţ, o ţucare pe gură, un mic preludiu cu şnurul de la decolteu şi-o invitaţie în boschet). Îmi vine să rîd cînd mi-amintesc de vechiul dicton „ femeia nu trebuie atinsă nici c-o floare” ; n-am văzut mascul care să pocnească muierea cu flori, obiceiul ieşind mai ieftin şi eficient prin folosirea altor obiecte : pantof, bîtă de oină, kalaşnikov, ucalele, drujbă etc.).
Mai greu e cu copiii, ei ne-nţelegînd componenta de convenţie a salutului ; sinceritatea lor dezarmantă, de tip „io nu pup mîna la zbîrcitura aia de babă!”, poate creea momente penibile în societate, mai ales dacă baba este, întîmplător, mătuşa de la care aştepţi o citare-n testament. Dar cine te pune să ieşi cu copiii în lume?! De multe ori, nu-i bine să ieşi nici cu nevasta...
Se zice că orice om, oricît de mediocru ar fi, merită un salut din partea noastră ; asta, dacă avem cei 7 ani de-acasă, fireşte.Portarului de le fabrică îi poţi adresa un familiar „sal’tare, nea Grigore, mai dormi în post?!” ; femeii de serviciu îi poţi şopti, jovial, „mamaie, văd că dai cu mopu’, da’ l-ai uitat la etajul inferior!” ; secretarei directorului adresează-i un galant „cu-o asemenea secretară nici nu mai e nevoie de director!” ; soacrei, cînd vine-n vizită, şopteşte-i ţinîndu-te de cap şi exersînd grimase horror „ce păcat că ai nimerit la noi tocmai cînd am migrenă, diaree, HIV, vărsat de vînt, pojar, tuse convulsivă, lepră şi malarie!”.
Aţi văzut, la ţară, oamenii simpli şi curaţi la suflet, încă au obiceiul să salute pe toată lumea, indiferent dacă ştiu cine-s respectivii. E o dovadă de respect, poate chiar de mulţumire că te afli, cîteva minute, sub acelaşi cer cu el. La oraş, obiceiurile-s pervertite, draci lectori : azi cine mai ţine cont de întîietate, repartiţii pe vîrstă, sex, rang?! Lumea-i ticăloşită şi ritualurile s-au degradat. Fel de fel de ipochimeni nu răspund la salut ; fel de fel de mitocani ebrietaţi, bat pe umăr o lady (cum ar fi Regina Angliei, ori Christine Valmy) şi-i adresează, jucăuş/grobian, formule deşucheate, tip „ mai trăieşti, coană mare?”, ori „te mai dai în bărci, paceauro?!”. Aceştia trebuie sancţionaţi, stimaţi concetăţeni, prin izolare vicleană, în regiuni vag-populate, precum : stîna din deal, vîrful Omu, muzeul „N. Gane”, pădurile virgine, biblioteca universitară, Siberia ş.a.m.d.
Cît te costă să saluţi civilizat? O nimica toată! Şi-atunci? Vedeţi, a dispărut normalitatea, domnia, boieria, buna-creştere...naşterica & sîngeoaica mamii ei de viaţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu