Ramoliţi de ieri şi de azi

Prin anii 70, la teatrul din Constanţa, exista un secretar literar ca nume ciudat, Profit. El participa la festivalurile teatrale sporadic, dar inubliabil.
La una dintre ediţiile importantului Colocviu al regizorilor (care, culmea!, se ţinea la Bîrlad), numitul se ridică şi ia cuvîntul. Şi-ncepe, şi vorbeşte, şi vorbeşte...Ξn spatele lui, un actor local văd că-ncepe să se agite; la un moment dat histrionul îl întrerupe pe vorbitor cu o dezvăluire de teribil umor : „Domnilor, nu-l ascultaţi! Dξnsul, nu ştiu cine e, a stat la spectacolul despre care perorează, lîngă mine. L-am urmărit : a dormit tot timpul!...”
Hohote de rîs în sală, ξn avalanşă; bietul secretar literar a şi-ntins-o, ruşinat.
Credeam că s-a terminat cu ramoliţii care strică manifestările culturale : m-am ξnşelat! Acum doi ani, am fost invitat să vorbesc la o lansare de carte a unei colege, actriţă. La o lansare, după cum se ştie, oamenii cu bun-simţ ξşi prezintă opiniile ξn maximum 10-15 minute. Ei bine, un venerabil critic literar, a discutat cu el însuşi timp de 40 de minute! Partea strigătoare la cer e că-n 40 de minute n-a reuşit să spună mai mult de-o frază despre autoarea cărţii! Restul, a bătut apa-n piuă...
Cu ani în urmă, am fost la un banchet literar, organizat de o doamnă cu suflet bun şi cald, dar care are scăpări ξn invitarea mesenilor. La un moment dat, se vorbea despre Nichita Stănescu: doi literaţi se aprinseseră ξntr-o polemică interesantă. Din păcate, la masă se afla şi un octogenar complet surd, care ξi ξntrerupea, periodic, cu mărturisiri aberante, gen „L-am cunoscut pe Ilarie Chendi!”, ori „L-am uitat cu toţii pe Aurel Vlaicu!”...
Recent, la alt festival, îl rog pe organizator să-mi dea cuvξntul primul, ξn dimineaţa aceea, deoarece momentul pregătit de mine era scurt, iar studenţii cu care-l lucrasem trebuiau să fie la facultate, ξn juma’ de oră. Moderatorul mă ascultă şi mă anunţă. Mă pregătesc să prezint momentul, cξnd...alt invitat deschide gura, mulţumeşte că i s-a dat cuvξntul, şi-ncepe să ţină un speech de 50 de minute. Ba chiar, cînd i-a sunat mobilul, a vorbit cu un oarecare de la celălalt capăt al firului, tot ξn microfon, ca şi cum detaliile despre plecarea lui din Iaşi, cu avionul, şi aterizarea sa la Bucureşti, ar fi fost de interes cultural! Ptiu!...
Cînd vom scăpa de ramoliţi? Cξnd vom vrea, cu-adevărat. Fiindcă nu ne obligă nimeni să-i invităm.
Tot respectul pentru trecutul lor. Dar şi milă pentru prezentul nostru...