La restaurant

...În primul rînd, nu vă indignaţi, precum chivuţele care nu sunt lăsate să vîndă seminţe în cornet, la colţ de stradă : există şi oameni care frecventează restaurantele, în România!
A, o să ziceţi că sunt snobi şi s-au luat după americani, că numa-n filmele detracaţilor ălora vezi, una-două, întrebarea „ieşi cu mine, într-o seară?”. La noi s-ar pune altfel întrebarea : „dacă voi cîştiga la loto, vei ieşi cu mine, la un bufet de gară?”. Că românul preţuieşte banul, tată! Nu-l aruncă anapoda, prin crîşme! Cu un milion vechi, cît te costă o cină-n doi, la un local mediu, mănînci, tu şi familia, o săptămînă!
Dar cine-i de vină că azi nu mai poţi ieşi la o friptură, cu familia (mai ales, dacă-i numeroasă!)? De-aia, inviţi numai o prietenă, ori un partener de afaceri. Că vedeţi dvs., soţia nu-nţelege niciodată că un prînz cu un om de afaceri, care te costă cinci milioane de lei vechi, îţi poate aduce un beneficiu de cincizeci de milioane! Biata de ea, crede că doar ai găsit un pretext de a te-mbăta...Sancta simplicitas!
Cînd mergeţi la restaurant, în primul rînd, nu intraţi pe uşă obsedat de ideea că serviciul e prost, mîncare - infectă şi preţurile, imense. Dimpotrivă, mimaţi prosperitatea şi toleranţa, la modul :”O, caviar la numai un milion de lei, 20 de grame? Atît de ieftin?” ; sau :”Şampania asta de 7 milioane butelia, e franţuzească? fiindcă preţu-i de spumant de-al nostru!”
Apoi, atenţie la protocol ; dacă nu ştiţi cum se mănîncă melcii, nu comandaţi : un unchi din Strehaia a fugărit o seară întreagă cochiliile, pe podeaua cîrciumii, iar în final, i-a scos un ochi şefului de sală, cu o carapace rezistentă la presiunea cleştişorului de argint...Tot aşa, la paste făinoase nu cereţi două coşuri de pîine, în coniac nu pretindeţi să vi se pună multă gheaţă, iar peştele - nu-l tăiaţi cu cuţitul, ca pe friptură şi mai ales, renunţaţi să croncăniţi capul bronhiotului, oripilînd fonic asistenţa...
Dacă cunoaşteţi, din infinita bucătărie internaţională, doar produsul rafinat mititei, nu cereţi „30 de bucăţi, da’ să fie bine arşi”! Nu, draci peizani, tocătura cade greu la stomac, mai ales cînd e destul de veche şi, deci, pute a usturoi şi cimbru, de ies turiştii străini din local...În lume, încercaţi ceva mai uşor, cum ar fi o felie de pîine prăjită, cu o foaie de lăptucă şi un pahar de apă plată...Sau o feliuţă de caşcaval şi una de salam de Sibiu, la care merge o bere fără alcool sau un măr necojit (că-n coajă stau vitaminele, distinşi bulimici). Sigur, după un asemenea meniu opulent, n-o să vă sculaţi sătui de la masă, dar veţi face impresie celorlalţi consumatori...Iar chelnerului, care tocmai vă priveşte cu ură animalică, ca să nu înceapă să dea, oferiţi-i un bacşiş substanţial (o sumă care reprezintă de 60 de ori valoarea consumaţiei).
Dacă sunteţi însoţit de o persoană importantă – amantă, şef, procuror, preşedintele statului, fotbalistul Goian – aveţi grijă la tonul cu care comandaţi, la felurile pe care le solicitaţi ( nu optaţi pentru cele mai ieftine!) şi la delicateţea cu care mîncaţi : peneţi şervetul la gît (gîtul personal), ori pe genunchi (genunchii partenerei); nu duceţi cana cu supă la gură, plescăind, nu tăiaţi puiul cu cuţitul, nu vă umpleţi obrajii de unsoare, iar după ce aţi tras un şpriţ, nu rîgîiţi sonor – doar pentru că aţi auzit că asta le place chinejilor (ei papă şi cuţulache, ceea ce noi, mioriticii, refuzăm cu demnitate să consumăm...). Iar la desert...fireşte, o cafea la ibric, însoţită de o havană originară, mi se pare alegerea cea mai puţin riscantă. Dacă vreţi îngheţată cu frişcă însă, feriţi-vă să faceţi comentarii de tipul „iote-te!apăru frişca galbenă şi cleioasă, teteo!”. Refuzaţi porţia cu discreţie, şi părăsiţi localul mergînd drept, după ce aţi onorat financiar serviciile – la fel de discrete – ale personalului unităţii( patron, şef de sală, chelner, picolo, bucătar, femeia de la toaletă).
Să vă fie de bine!...