Ticuri verbale...fatale!

Am primit din Grecia un aparat de scărpinat, din plastic, în formă de mînă. Cînd simţi că te mănîncă pe spate, îl introduci între spinare şi maieu şi te scarpini, oftînd fericit...Nu e mare lucru. Sau, cel puţin aşa credeam, pînă de curînd.
Fiindcă a descoperit avantajele lui, nu de mult, şi socrul meu, care, de cînd l-a folosit prima oară, nu e zi lăsată de la Dumnezeu să nu-l întrebuinţeze, cu voluptate tipică demenţei senile.
Nu ar fi deranjant faptul că un octogenar se scarpină, de 30 de ori pe zi, cu un băţ destinat chiar...scărpinatului. Enervant este faptul că moşnegăul însoţeşte operaţiunea cu comentarii oligoide, care te scot din sărite, mai ales dacă eşti implicat într-o operaţie de concentrare.
În ziua tragediei, eu citeam pentru un examen foarte greu, la medicină generală. În acelaşi timp, blestematul de socru vorbea singur, prin camera alăturată :
- Un’e îmi e scărpinicul?...Unde mi-o fi scărpinocul?...Cine mi-a luat scîrpinenciul?... da-ţi-mi, vă rog, scarpanincul!...O să-mi găsesc scarpenuncul, ho-ho!...
Apoi, senilul începu să improvizeze parafraze idioate, la modul „scărpina-ma-aş şi n-am cui/ scărpina-m-aş codrului!”...ori „Scarpinei mele i-a secat, al laptelui izvor!”...în fine, ”Ia să-mi dai tu mie seamă/ ia să-mi dai pe Scarpu, vamă!”...
La un moment dat, nu m-am mai putut abţine, şi i-am zis :
-Tată socrule, te implor, încetează cu infantilismele! Mîine am un examen greu, la profesorul Lefter, şi trebuie să mă pot concentra, ca să reţin ceea ce citesc!...
Bătrînul a rămas în stop-cadru un minut, după care a încuviinţat :
- Fie, tinere bavarez! Tac!...Voi fi mai mut ca Mutu!...
Naiv, l-am crezut. A tăcut fix ...trei minute. După care l-am auzit perorînd ceva de genul „ Profesorul Lefter nu e lefter!”...”Asistentul Elefterie e-n mizerie!”...”Lefteriu la oi m-aş duce/ căci mor după urda dulce!”...”Lefteria salvează România!”...”Lefteratul preferă anonimatul!”...
După cincizeci de propoziţii tîmpite, am scos pistolul şi am tras.
Instanţa a socotit că eram în legitimă apărare.

De-atunci e linişte în casă. E drept, am şi pistolul mereu cu mine, la vedere...