duminică, 2 august 2009

Ştirile, vara, "ca caşcavalul topit"...

...Ştiu, o să ziceţi că practic o cacofonie, în titlu, numai că nu-mi aparţine mie, ci unui erou din teatrul lui Caragiale. Sîc! ¤ Apoi, ce ziceţi de ştirea cu alea două bone care terorizau copii? Aduci pe dracu’n casă, crezînd că-i înger, şi te trezeşti cu pruncii autişti şi speriaţi de bombe! Ptiu! ¤ După ce-am privit cu indignare imaginile, propun ca de-acum încolo, bona să fie renumită...mala! (după modelul celebru Bonaparte-Malaparte).¤ Am văzut sărbătorirea retragerii armatei noastre din Iraq. S-a vorbit de „misiune îndeplinită”, dar şi de doi morţi.¤ Mulţi inşi care nu gîndesc, boscorodesc că ne trimitem pruncii să moară pe tărîmuri străine. Inexact! ¤ În primul rînd, lumea se bate să ajungă acolo : că e solda tentantă.¤ Şi-apoi, ce, contabilii nu mor? Ori frizerii? ¤ În fine, trebuie să-nţelegem că militarul are ca misiune, lupta. Şi-n luptă, obligatoriu, mai cade cîte unu’, nu?!...Că există şi lupte periculoase, nu ca alea cu bateriile...de vin de la restaurantul militar...¤ Altă dispută penibilă, televizată cu febrilitate : nudiştii, vs textiliştii, pe plajă. Indignaţi, mai ales ultimii.¤ De ce, bre? Eu m-aş holba la tanti de-alea despuiate, ziua-ntreagă...¤ A, desigur, aş fi şi io indignat să treacă numai de-alea XXXL, pe lîngă mine.¤ Da alea nu se dezbracă pe plajă.¤ Alta, naşpa’ : cică Băse îi cere lui Boc să treacă-n şomaj 300.000 de bugetari. La sugestia FMI. ¤ Nu e plăcută, ştirea asta : dar e prima oară cînd regret că n-avem 300.000 de parlamentari! S-ar fi rezolvat simplu şi nedureros...¤ Cică s-a dat drumul la rate, masiv : nu doar la construit & cumpărat case, ci şi la dentist (îţi pui dinţii-n rate!), la market (cumperi produse-n rate), la Universităţi – plăteşti taxa-n rate...¤ Ar fi cazul să se practice şi la librării, că vor creşte vînzările, sigur! ¤ Cu alegerile din Moldova, rămîne ca-n tren : ieşiră comuniştii, dar ca număr de mandate are cîteva în plus, Opoziţia. Să vedem cine vine Preşedinte, însă.¤ Oricum, am fost acolo chiar cu două zile înainte de alegeri (deşi românii n-aveau voie pe teritoriul Moldovei, pînă pe 5 august ; dar m-am deghizat în rus şi am trecut!) şi m-a indignat cel mai tare că cu 20 de euro – schimbaţi în lei moldoveneşti – am băut doar 666 ml. de coniac Divin Kvint Surpriznîi. ¤ Mai scump decît Metaxa, frate! ¤ Ce-i drept, avea 10 ani, aşa că am închis ochii...¤ Fiindcă la 10 ani un coniac este în clasa a treia, să trecem la doamna Abramburescu : dînsa, pe bună dreptate, vrea să comaseze clasele cu 15 elevi, ca să reducă din numărul suplinitorilor. Fals! ¤ Fiindcă de suplinitori mereu va fi nevoie, deoarece titularii nu se vor prezenta la posturile din sate.¤ Despre Mutu...ce pot să zic? E unul dintre cei mai ghinionişti norocoşi! ¤ Îl urmăresc cu amenda aia de cinci ani! Huo! ¤ Da’să-nchei optimist, măcar acum, cînd am motive : ce ziceţi de Steaua? A făcut un meci frumos! Bravo ei! ¤ Nici Vasluiul n-a jucat rău. Ba chiar şi Timişoara a obţinut un scor bunicel! ¤ Să sperăm că e un nou început pentru fotbalul mioritic, aflat în derivă în ultimul an...¤ Vă pup, dragilor!...(cum le zice Florin Piersic tuturor necunoscuţilor).

3 comentarii:

  1. te amgesti, daca ar fi 30000000000 de parlamentari, tot nu ar intra vreunul in somaj. acum, pe bune: cine sa vegheze la legile tarii?

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi v-au scăpat iar de partea asta a apei Fratelo moldoveano? S-a tocitără vigilenţa şi la ei domne!...

    RăspundețiȘtergere