Lucia Preda ne propune o temă rar - dacă nu deloc! - întîlnită în experienţa noastră universitară . Subiectul nu ar fi de mirare, căci activitatea autoarei în domeniu are vechi ştate de serviciu; personal, în perioada-mi timişoreană, am beneficiat de aportul plasticienei nu o dată, şi am apreciat întotdeauna competenţa, pasiunea, fantezia cu care rezolva problema machiajului şi pe cea a coafurii interpreţilor. În plus, Lucia Preda face în teza sa de doctorat o pledoarie argu mentată, justificată, pentru ridicarea artei căreia i s-a dedicat, la nivelul celorlalte.
În fond, cum se vede şi din lucrare, machiajul cere şi el talent, documentare, cultură vastă, spirit de observaţie, imaginaţie, inspiraţie; am colaborat, în ceitreizecişicinci de ani de teatru, cu zeci de machiori : puţini din ei erau creatori, artişti, profesionişti. Citîndu-l pe pictorul Mihai Cernescu, autoarea îşi exprimă şi ea regretul că „ machiajul mai face şi azi parte din echipa tehnică a scenei” ; sau, citînd-o pe secretara literară a Teatrului Maghiar din Timişoara, suferă şi ea pentru faptul că „pe afiş scrie cine este sufleor, dar cine face machiajul, nu!”. Corecte reproşuri! Ergo : teza reuşeşte să reabiliteze importanţa artei plasticianului din cabina de machiaj, alăturînd-o celorlalţi creatori importanţi ai reprezentaţiei.
De altfel, teza , într-o surprinzătoare demonstraţie de acribie (zicem „surprinzătoare” deoarece autoarea nu a dovedit, în timp, predilecţie şi răgaz pentru scris), nu se limitează la subiect, încadrîndu-l, cu erudiţie aplaudabilă, în istoria artei : ca să ajungă la pictura & parura feţei actorului, se pleacă de la chipul deiform, fizionomia raselor, se trece prin mască, tatuaj şi body-painting, se glosează pe tema carnavalului, sunt trecute-n revistă perioade ale istoriei teatrului , sunt evocaţi maeştii ai genului, se discută chestiuni de ordin practic (compoziţia fardurilor, spre exemplu), se diferenţiază machiajul pentru scenă, de cel cerut de circ, concert rock, film sau televiziune, este comentată pictura corporală; în fine, în anexe, ni se oferă o foarte utilă traducere personală : Moda în machiaj , din antichitate, pînă în timpurile noastre de Richard Corson. Teza propune o iconografie bogată şi o bibliografie impresionantă. După ştiinţa noastră, repet, avem de-a face cu prima lucrare de specialitate autohtonă, concepută de o practiciană care , iată, devine şi teoreticiană...
Ar fi multe de spus despre această lucrare amplă – peste 400 de pagini, în format A4 extins - , interdisciplinară: este binevenită invocarea şi analizarea rădăcinilor acestei arte (magie, şamanism, obiceiuri religioase etc.); se face în mod inspirat trimitere la chirurgia plastică; este comentată evoluţia măştii şi a perucii de la teatrul antic grec, la teatrul folcloric şi Halloween; cu o ironie amară, s-ar putea constata o continuitate în „persecutarea” celor care preschimbă feţe – dacă Elisabeta I a Angliei cerea biciuirea lor în public, pînă la sînge, cutuma ultimelor decenii face ca-n postul atît de important din schema teatrului să apară, deseori, ...coafeze care, cum se zice-n lucrare , oricum se pot ocupa şi de machiaj, fiindcă „ orice femeie ştie să se machieze”. Ce distanţă de la această mentalitate simplistă, pînă la decernarea premiului Oscar pentru machiaj!
Sau, tot la acest capitol, să nu uităm că într-o vreme membrii formaţiilor Progresiv Tm, ori Phoenix aveau neplăceri cu cenzorii datorită modului „şocant” în care se îmbrăcau, machiau sau purtau pletele...
Dincolo de anecdotică însă, ni se mai precizează în capitolul dedicat practicii, clasificarea obiectivelor machiajului corector : al vîrstelor, de compo ziţie, de portret, de caracter, fantastic, zoomorf, efecte speciale; cerinţele multiple ale realizării picturii pe om : forma feţei actorului (tip luna, tip marţian, mercurian ş.a.m.d.), identitatea eroului, epoca piesei, stilul spectacolului, pretenţia publicului, bugetul instituţiei etc. De aceea trebuie să aibă şi acest creator cultură şi studii de specialitate, să poată privi competent şi responsabil propria-i îndeletnicire. Căci, se ştie, într-un fel îl portretizezi pe Hamlet în tragedia lui Will, şi-altfel, într-o parodie americană a secolului XX.
Şi fiindcă am pomenit de Shakespeare, un exemplu de virtuozitate a machiajului găsim în lucrare şi la pag.285 : marele Laurence Olivier, apare în şase ipostaze, complet diferite - două dintre ele, în piesele clasicului; machiajul e atît de perfect, încît nu-l recunoşti pe interpret, deşi rolurile fac parte din istoria aceloraşi ani şi din aceeaşi subspecie dramatică! Şi o altă dovadă de performanţă, amintită-n teză: truda zilnică a echipei de machiori de la Cirque du Soleil (zeci de artişti!), care asigură cosmetizarea celor peste ...2.500 de angajaţi!
Şi, cum mai e normal, sunt trecute-n galeria portretelor memorabile nume celebre – Helena Rubinstein, Max Factor, Elisabeth Arden, Shu Uemura, dar şi colegii de breaslă importanţi ai doctorandei, din România : Pepi Machauer, Ioana Angelescu, Nicolae Vass, Ioan Toma, Mircea Vodă, Rodica Unipan, Lucia Moise, Diana Harja ş.c.
Ţinînd cont de dificultatea subiectului, de bibliografia încă precară, existentă în bibliotecile noastre, avînd în vedere faptul că Lucia Preda a ambiţionat o analiză amplă, nu doar a termenului din titlul tezei, ci a întregului fenomen spectacular, considerăm că autoarea lucrării Machiajul de compoziţie – istorie şi actualitate merită preţuirea oamenilor de teatru de la noi şi de aiurea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu