File dintr-un jurnal teatral

Cînd eram regizor la un teatru din Moldova, aveam un coleg mai în vîrstă care spunea, neplăcut de des :” Teatrul trebuie făcut cu umilinţă!”. De ce?

Nu zic că tre’ să ai trufie, nu zic că oleacă de modestie strică, dar de ce umilinţă?

Uitasem de asta cînd, zilele trecute, citind Arta timpului nostru de M.Zahar, am reîntîlnit ideea, altfel formulată :”Dorinţa de-a cunoaşte = act de umilinţă!”.Poate eşti umilit de faptul că nu poţi cunoaşte nici 1% din cît ai vrea, dar nu văd de ce te-ar complexa actul creaţiei...Căci un creator ori o face cu încredere-n talentul lui, ori se apucă de alte meserii, lipsite de timorare.

¤

D.R.Popescu scrie eseu cu mult farmec. Citesc de multă vreme gîndurile lui, seducătoare, despre marele Will şi marile sale piese.

Şi totuşi, zilele trecute, am aflat cu uimire că el vrea să vadă, acum, în 2009, un Hamlet cu Rebengiuc în prinţ şi Mariana Mihuţ în Ofelia...

Acum 30 de ani, s-ar fi putut.

¤

Am obiceiul să citesc unele publicaţii la...cîţiva ani după apariţie : timpul, deh!

Într-un număr de acum patru ani din Tribuna, Petru Poantă spune că-n anul 1968 un intelectual abia ieşit din facultate avea între 1.300 şi 1.500 de lei. Nu cred că orice intelectual : în anul 1970, spre exemplu, ştiu din sursă sigură, un pictor scenograf debutant în teatru, primea doar 1.050 de lei.

Trecem de asta ; mai calculează, napocanul, ce puteai cumpăra atunci cu 500 de lei – deci, cu o chenzină :100 de volume din colecţia Biblioteca pentru toţi; 55 litri vin de masă; sau o călătorie cu trenul dus-întors, Cluj/Bucureşti, la vagon de dormit; 27 de pui de un kilogram; ori un pat la căminul de studenţi, pe 10 luni...

Acum, e greu să faci o proporţie ieri/azi, deoarece lefurile nu mai sunt fixe, ca atunci; azi, un actor tînăr poate lua între 600 de lei (majoritatea!) şi ...6.000 (ştiu un caz, la Sibiu)! Cert e că oricît de anti-comunist aş fi, recunosc că mă seacă la buzunar, în ultimii ani, cărţile. Căci din 350 de lei nu poţi cumpăra 100 de cărţi din colecţia Biblioteca pentru toţi! Dar 55 de litri de vin, da!...

¤

Citesc, în fine, o cronică scrisă cu umor , la o reprezentaţie bucureşteană, într-o publicaţie centrală, care nici nu mai ştiu cum se cheamă. Concluzia cronicarului :” Cea mai bună scenă a spectacolului – nu există; cea mai proastă scenă a spectacolului – tot spectacolul”.

Aferim!

¤

Regizorul răsfăţat al criticii, Radu Afrim, anunţă că e obosit şi-n 2011 îşi va lua o pauză de un an, să se cureţe de noxele lucrului cu actorul şi de scandalurile de presă. Ideea mi se pare bună.

Dar dacă e deja obosit în 2009, cum va rezista pînă-n 2011?

Eu , în locul lui, aş lua-o-n 2010. Că şi spectatorii sunt obosiţi, zău!...