...Cu demnitate!
Căci porcul, dracii mei, este o ...efemeridă, ca fluturele, ca fericirea, ca premierul Johannis : viaţa lui nu prinde niciodată „un bobocel, în buchetul vieţii”. Spre ghinionul rîmătorului; şi norocul familiei gospodarului...
Deci, ghiţulică trebuie privit cu oarecare consideraţie, fiindcă ne înmiresmează Ignatul şi frigiderul : deşi, nu-i tăiat, peste tot, în aceeaşi dată. Supliciul lui se-ntinde cam timp de o lună – din început de decembrie, pînă-n început de ianuar’. Hăpăitul lui durează ceva mai mult – la familiile în care nu există bulimici şi nici hoţi.
Cînd sunteţi invitaţi la un sacrificiu godăcesc, duceţi-vă îmbrăcaţi elegant, luaţi un aer de demnitate îndurerată (este sacrificat un suflet neprihănit, totuşi!) şi rugaţi-vă, murmurat, pentru o viaţă a sa ulterioară, olecuţă mai lungă (în gînd, imaginaţi-o pe Ioana D’Arc, spre exemplu!). Ignoraţi ultimele lui guiţuri – sfăţietoare! – şi nu vă apucaţi să faceţi pe apărătorul cauzelor pierdute – spre exemplu, urlînd cu ochi injectaţi „acest nobil animal va fi ucis peste cadavrul meu!”: dacă gîdele e machit, vă va tăia, odată cu porcul-neimpostor, observînd că nu-s prea multe diferenţe între animale...
Este ştiut, de o vreme, s-a mai civilizat procesul sângeros al expiatului porcin: se pune muzică liniştitoare, pe DVD-player, se asomează agonicul cu tandreţe netrucată, operaţia fatală se efectuează în linişte şi eleganţă, cu o duioşie inexplicabilă; dumneavoastră, comportaţi-vă cam ca la o înmormîntare familială, numai că nu trebuie să duceţi coroana de flori şi nici să strîngeţi la piept, solidar, casapul, sughiţînd texte idioate gen „De ce? De ce tocmai el?!”. Evitaţi şi să meditaţi în limbaj de lemn, texte inadecvate – „ vorba poetului, cu-o moarte toţi suntem datori!”, „s-a dus nedrept de devreme, sărăcuţul!”, „Dumnezeu îi ia la el mereu pe ăi mai buni dintre noi!” etc. Este o măsură în pioşenie, că-n fond a murit scroafa lui nea Pandele, nu o societară a Teatrului Naţional!
Apoi, abţineţi-vă să vă-mbătaţi ca...răposatul, pînă e gata pomana rîmătorului : şi, de asemenea, oricît exces ludic aţi avea, încetaţi să faceţi glume deplasate la masă, gen „coană mare, vrei fudulii?” sau gesturi măscăricioase, cum ar fi trasul de coadă al decedatului, prin curte. Şi pentru Dumnezeu, renunţaţi la obiceiul mitocănesc de-a jupui şoric de pe animal, cînd nu-i atentă gazda!
Gustaţi decent, nu v-aruncaţi la jumări – cad greu!, evitaţi sîngeretele – sigur vi se va face greaţă şi veţi trece pe ceai de muşeţel: ori, să ai şansa să participi la un tăiat de porc şi să consumi...muşeţel, mi se pare o anomalie frapantă!
Dacă vreţi o amintire, fotografiaţi-vă cu godăcelul mimînd compasiunea ; renunţaţi să puneţi un picior pe animal, victorios, de parcă aţi fi scăpat ţara de fiorosul Yeti, nu de blîndul Ghiţă! Dacă gazda vrea să vă dea acasă ceva porcării, nu refuzaţi, da’ nici nu vă lăcomiţi – „mai dă-mi şi puţină costiţă că prea arată ochios...pune şi caltaboşul cela, rogu-te...da’ carna n-a avut, numai slănină ?!” ş.a.m.d. Omul v-a invitat să gustaţi parţial, nu să hăpăiţi total! Din sacrificatul respectiv el tre’ să trăiască nouă luni! Că el i-a dat lături şi hiertură, nu voi!
Şi-apoi, cum zicea un antic, cu cuvintele mele, în ocaziile derizorii se evidenţiază sufletele mîndre! Hai, treceţi la treabă! Un tăiat de porc nu se iveşte în fiecare zi...Băftoşilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu