Am fost în cîrciuma bravului soldat Švejk!

...Da, et in Arcadia ego! De la 17 ani, de cînd am citit prima oară capodopera lui Hašek, apoi anual – adică, în timpul recitirilor , fiindcă datoria iubitorului de Švejk este aceea de-a-l re citi an de an, cu sfinţenie şi de-a hohoti spasmodic, ca şi cum ar da prima oară peste mucali tlîcurile sale! – deci de aproape patru decenii VISEZ să intru în localul frecventat de imensul soldat, de genialul umorist, de inegalabilul ironist zămislit de marele scriitor ceh.
„În cîrciuma U Kalicha nu era decît un muşteriu: agentul secret Bretschneider, de la Si guranţă. Cîrciumarul Palivec spăla farfurioare, în timp ce Bretschneider încerca zadarnic să-l tra gă de limbă.[...] Faţa lui posomorîtă se mai învioră abia la sosirea lui Švejk care, intrînd în cîr ciumă comandă o bere neagră, făcînd următoarea observaţie : - Şi la Viena e astăzi zi de doliu! . ” Nu se petrec prea multe în cele cîteva pagini de început al romanului, cert e că de la U Ka licha a pornit destinul livresc/glorios al personajului, arestat la finele capitolului, împreună cu spurcatul la gură Palivec.
Ei bine, cum am ajuns în Praga, n-am dorit altceva decît să ajung Acolo; nu era simplu. Nimeni din grup nu ştia cine a fost soldatul glorios ( excepţie făcînd prietenul meu, prozatorul Vasile Popa Homiceanu). Ghizii nu erau nici ei ahtiaţi după berăria cu pricina. În plus, nu era prea ieftin localul. Şi nici nu era sigur că va fi liber tocmai de Crăciun, cînd eram noi în Praga!
Cu toate astea, miracolul s-a produs! În seara de Crăciun ( nu o seară oarecare!), la ora 20, am intrat în berăria cu pricina. La intrare, multe suveniruri marca bravului soldat : chibrite cu silueta sa, halbe de bere cu chipul lui, păpuşi, tricouri, bonete militare, vederi, felicitări etc. Mai mult, în holul restaurantului era ...însuşi Švejk ( păpuşă la dimensiunea 1:1), la o masă, cu o halbă-n faţă.! Cum să rezişti tentaţiei de-a te fotografia cu el!
Mai avea ceva interesant localul : doi muzicanţi, cu caschete din primul război mondial ( un acordeonist şi un suflător în tubă) care treceau printre mese stîrnind nostalgii muzicale ; şi pe reţii – desenaţi de un modern iubitor de grafitti, dar cu texte din carte. Localul nu era arhiplin – cum ne-am fi aşteptat, poate unde în seara cu pricina lumea-şi face planuri familiale; lîngă noi mai erau niscai orientali şi nişte nemţi. Probabil, fo doi-trei ruşi ( că iar gemea Praga de ei!).
Din păcate, meniul era decepţionant : un aperitiv cvasi/greţos ( băutura aceea galbenă ca re la noi se numea, pe vremuri, ...picături de Davila!), o gustare modestă , cam de bufet de gară (salam, caşcaval, măsline), o friptură de raţă cu găluşte de mălai şi cartofi, plus varză albă & var ză roşie călită (cam dulci, bre!) şi o prăjitură oarecare. Şi o bere de căciulă. În plus, muzicanţii făceau semne cam impertinente – adicătelea, de ce nu vîră nimeni euroi în tubă?! Noroc că n-a veam timp să ne facem complexe, deoarece pragmaticii ospătari ne zoreau să plecăm repede, du pă nici două ore de staţionat. Hm...Pentru 25 de euro de persoană, cam puţin, dragi concetăţeni ai marelui soldat!
L-am întrebat pe şeful de local care era masa la care bea Švejk : ne-a răspuns „poate chiar asta!”, ceea ce denotă o totală incultură şi o totală lipsă de respect faţă de Patronul localului. Oricum, eu sunt bucuros că am fost, măcar două ore, lîngă eroul lui Hašek : dacă cei din Praga habar n-au care e dimensiunea lui gigantică, în lumea literaturii, e treaba lor, e lipsa lor. Eu, îm preună cu cei foarte mulţi care-l divinizăm, ne socotim privilegiaţi că am fost, de Crăciun, la U Kalicha. Şi cînd îl vom reciti pe Hašek, o vom face cu alţi ochi : cu ochii iniţiatului întru berării Švejkiene...