Munca la români

Treceam pe lîngă (ex) Clubul Voinţa într-o zi şi ce-mi văzură ochii? Pe o bucată de iarbă şedeau şase muncitori şi se odihneau. O fi o contradicţie în termeni – muncit/odihnă? Nu. E ceva firesc. Proletariatul mioritic – sau, mă rog, ce-o mai fi rămas din el – înţelege că din cele opt ore pentru care e plătit, cel puţin jumătate trebuie să stea. Fiindcă aia nu-i plată, teteo!
Acum un an, lîngă blocul meu se asfalta :erau implicaţi în periculoasa operaţiune tot şase lucrători. I-am studiat : dintre laborioşi, ce-i drept, unul asfalta; altul bea, doi mîncau, unul dormea şi ultimul privea la tramvaie, mestecînd cu dexteritate o scobitoare.
Un cunoscut, preot, mi-a povestit că a angajat şi el patru proletari destoinici să-i facă o lucrare în curtea bisericii; a rămas perplex! Au venit flăcăii la treabă la ora şapte; s-au schimbat în haine de lucru pînă la opt; apoi, s-au pus pe iarbă, să guste ceva, ca să prindă puteri, nu? ; la ora nouă, au pus de o şedinţă sindicală, constatînd ei că-s plătiţi mizerabil ; la zece au cerut ceva udătură, ca să meargă lucrul mai cu spor; la unusprezece, într-adevăr, s-au scuturat şi au muncit. Doar o oră. La doisprezece, au început să strîngă totul, fiindcă la ora treisprezece trebuiau să fie în alt cartier, cam departe, la o altă lucrare...
Şi, culmea, văd la televizor chiar azi o magraoancă înverşunată, care anunţa că vrea să plece în Spania, deoarece aici Preşedintele Băsescu ( indolentul!) nu s-a gîndit s-o caute şi să-i dea ceva de muncă. În timpul ăsta, bursele de joburi înregistrează eşecuri notorii, din trei sute de posturi scoase pentru şomeri ocupîndu-se cel mult un sfert. Ziarele care publică tabele cu locuri vacante în diverse domenii, arată clar că nici gînd ca ăi fără slujbă să o şi caute.
Probabil, şi fiindcă există mirajul Spaniei : 40 de euro pe zi! Ăsta da, venit! Şi mai bagi şi-o căpşună-n gură, nu zaci lîngă aburii de bitum! Şi vezi şi lumea! Şi te ştie şi vecinul de bordei că eşti un om umblat! Şi aduci şi ţoale la puradei...Şi poate pune şi ochii pe tine un boşorog celibatar...Viaţă, tată!...
Sigur că nenorocita aia de Spanie strică obiceiurile & preţurile-n România; fiindcă po managiii îşi zic că nu are rost să cîştigi aici 150 de euroi pe lună, cînd acolo îţi ies 800. Evident că e mai plăcut să lipăi zeamă de căpşuni lîngă Madrid, decît să rîneşti la porci lîngă Coarnele Caprei. Sigur că analfabeţii care fac greşeli de exprimare în limba maternă, au măcar o justificare , atunci cînd le fac într-un idiom străin.
Dar visează, nefericiţii, mii de euro la teşcherea, oxigenarea plămînilor în briza catalană, exibări tip flamengo în Piaţa Spaniei şi plimbări de vis pe sub măslinii cocoşaţi de rod. Preţul e baban şi, cred aventurierii, merită umilinţa cozii la depunerea dosarelor, dormitul în parcurile din jurul firmei de exportat forţă de muncă, bătaia (la propriu & figurat) cu alţi dornici de ducă, şpaga dată portarilor şi funcţionarilor şi cheltuielile de drum.
Faptul că acolo iei bani, cu-adevărat, muncind din greu, încontinuu, douăsprezece ore zilnic, nu-i sperie. Fiindcă acolo ( cred patrioţii noştri) merită să tragi. Nu-i România.
Şi, de fapt, acolo nu ai încotro : în Spania muncitorii = cei care muncesc. Hm...banală naţie!

(foto by: www.varadinum.com)