Pînă-n anul trecut, nu-i înţelegeam pe regizorii care renunţă să mai monteze – ori pun în scenă rar , rar de tot. Nu puteam pricepe cum să nu profiţi la maximum de şansa de-a semna spectacole, de-a cîştiga stimă, succes, bani (sau, măcar una din ele). Cunosc cazul lui B. care era ataşat cultural prin Elveţia ( şi n-a mai montat de peste 20 de ani!), cazul lui S. care a devenit funcţionar cultural şi a semnat doar o regie în ultimii cinci ani, al lui H.( mi-a fost şi coleg de an!) care văd că face (rar!) filme pe la tv – deşi avea un nume-n teatru...Îl ştiu pe T. care se mulţumeşte cu o emisiune tv aducătoare de bani...
Mai cunosc cel puţin zece tipi de care nu se mai aude nimic, de peste un deceniu...Şi-n plus, am citit o confesiune tristă a lui Radu Penciulescu (din 2004) :” Nu vreau să mai montez nimic – nici în România, nici în Franţa, nici în Suedia. Am grijă de copil, mă uit la televizor, îmi place să gătesc...”
Acum un an nu-nţelegeam ce spune Penciulescu. Acum un an eram înnebunit să-mi termin (între cursurile pe care le ţineam la Timişoara) spectacolele contractate.
Azi, pricep & percep altfel declaraţia marelui regizor şi profesor. Azi, spun şi eu cu cuvintele lui „am grijă de copil, îmi place să gătesc, mă uit la televizor”...Nu renunţ la regie; dar nu mai simt ahtierea aceea care mă făcea, în anumite stagiuni, să pun în scenă şase-şapte spectacole!
Poate am şi obosit; poate spectacolele pe care le fac cu studenţii îmi oferă satisfacţii mai mari; probabil că nici nu mai vreau să fiu diplomat cu actriţa X sau actorul Y şi să-i fac să meargă, după ore de argumentare, pe drumul meu.
Am dat un exemplu ilustru de creator obosit; dar mai am un exemplu celebru, care-mi este neclar : Lucian Pintilie. De la Revizorul, n-a mai montat nimic pe vreo scenă românească. De ce? Peste trei decenii de absenţă nu pot fi explicate prin nimic plauzibil. La fel, pun întrebarea : de ce a renunţat Petrică Ionescu să monteze Scrisoarea pierdută la Naţional, acum şapte ani, după ce venise-n ţară şi începuse lucrul? De ce nu-i mai ies lui Giurchescu spectacolele, după 1990? Ce s-a întîmplat cu Cernescu, de montează rar şi fără ecou? De ce, într-o carte, se scrie că Mihai Fusu (de la Chişinău) a renunţat la meserie fiindcă el şi trupa teatrului Luceafărul „nu mai aveau ce să-şi spună”? Cumplită constatare! (deşi, am trăit-o şi eu ! ).
Am avut însă – şi aici vreau să trec la o perioadă mai puţin amară a existenţei mele artistice – şi colegi care erau născuţi obosiţi. Directori de scenă de vîrste & talente diferite, care dormeau în timpul repetiţiilor, fugeau din repetiţie la birt (după ce stinseseră lumina-n sală, fireşte!), întrebaţi de interpreţi pe unde intră în scenă, ridicau din umeri, neputincioşi...stăteau cu sticla de votcă la picior şi, în trei ore, terminau votca, dar şi actorii...am cunoscut regizori care nu citeau deloc, nimic, cu anii...care hărţuiau ( şantajau) actriţele...Şi, incredibil, dar adevărat, l-am cunoscut bine pe V., cred că singurul regizor de pe pămînt care se plictisea înainte de-a termina actul întîi al piesei pe care tocmai urma să o monteze ( afla cum se termină textul în timpul repetiţiilor). Şi cum tot el era şi directorul teatrului în care era angajat, nu exista pericolul de-a fi dat afară pentru incompetenţă...
Fascinanta lume a teatrului cere nervi tari. Şi, probabil, la un moment dat, forţa de-a te re trage. Măcar o vreme. Să poţi reveni cu dragoste.
Ca-n dragoste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu