Ce-as pune intr-o capsula a timpului (iesean)?

Pînă azi nu ştiam că există mai multe timpuri – unul ieşean, altul vrîncean şi-altul ungurean, vorba Mioriţei. Cred că ceea ce pui într-o capsulă (pardon de expresie!) a timpului, e un document testimonial, revelator, valabil, dacă nu pentru un continent, măcar pentru o ţară! Dar o să-ncerc... regionalizarea opţiunilor, dacă aşa vrea Cerasela – şefa paginii pe care atîta o iubim (fiindcă sunt un om cuviincios, n-am pus virgulă după „paginii”!...).
Aşa că aş include în recipient, probabil, o fotografie mai veche a Teatrului Naţional : fiindcă această importantă instituţie este în renovare de cînd o ştiu ( prin 1976, ţin minte, Teo Vîlcu-mi spunea, trist, că prima scenă a Moldovei musai să intre în reparaţii; în 2006, a intrat iar în reparaţii; citesc în ziar, chiar zilele trecute, că-n 2009, Teatrul Naţional va intra în renovare şi amenajări...Ciudat, instituţia a devenit una de interes mai mult gospodăresc, decît de importanţă culturală!). Şi nu se ştie dacă, bătrîna Doamnă, va rezista atîtor cosmetizări...Deci, e bine ca urmaşii să ştie cum arăta, în vremurile ei bune, prima scenă a Moldovei...
Aş mai include în capsulă şi o fotografie a librăriei Junimea : cu poze ale rafturilor, ale vitrinei, ale directoarei librăriei (că-i fotogenică!), cu fotografii ale cititorilor care consultă cărţi, luate din rafturi, cu cititori care termină o carte aici, în cîteva zile, fiindcă n-au bani s-o cumpere. Deoarece peste ani, probabil, nu vor mai exista librării, cărţile fiind citite pe net, în faţa calculatorului. Deci, este instructiv ca nepoţii – dacă nu chiar copiii mai mici! – să afle cam cum se culturaliza lumea, la sfîrşit şi-nceput de mileniu...
Aş mai introduce în „urna” cu pricina o sticlă de Rameros. Este un brandy de mere, care se fabrică numai la Bucium. Într-o vreme, era băutura mea preferată. Nu mai e, deoarece gustul i s-a deformat, în sens negativ. Din moment ce ar trebui să fie marcă înregistrată, vi se pare normal să aibe alt gust, la interval de un an sau doi? Deci, ar trebui puse două sticluţe : una pentru VIPuri, şi alta pentru prostime (calitatea fiind total diferită).
Aş adăuga şi un meniu de la Taverna Haiducilor (fostă Salcia), care a devenit, oficial, locul meu de întîlnire cu amicii, ca să se afle cam ce mîncau în 2008-2009 cei care vroiau să se simtă bine, cîteva ceasuri. Aici, la tavernă, gurmanzii pot avea o surpriză plăcută : există un fem de mîncare – pachet haiducesc – care-ţi oferă şansa să mănînci... toată ziua ( de la ora 12, cînd se deschide, pînă la ora 0, cînd se închide), plătind un preţ modic. Aviz amatorilor!...
Sigur, se pot introduce mult mai multe lucruri interesante, în capsulă, pentru ca viitorimea să-şi poată face o imagine exactă despre Iaşiul primilor opt ani ai mileniului trei. Dar, probabil că viitorimea va avea şi alte curiozităţi, atunci; iar pentru cercetătorii încăpăţînaţi, o lectură a întregii pagini prezente, fireşte că va fi elocventă.