luni, 8 decembrie 2008

Sarbatori ...nesarbatoresti

În momentele astea festive (Sărbătorile de iarnă), în loc să se instalaze în sufletele şi gîndurile noastre pacea, armonia, plăcuta tihnă, realitatea ne somează la crispare & mîhnire. Nu e vorba numai despre recesiunea mondială ; nici despre alegerile naţionale – al căror rezultat e mai incert ca oricînd, şi-n care, am citit cu stupoare, 700.000 de buletine au fost anulate ! ¤ Trist e că nu au apucat noul an o serie de personalităţi ale culturii, politicii şi bisericii, precum Anca Parghel, Ticu Dumitrescu, Patriarhul Moscovei – Alexei al II-lea, criticul Artur Silvestri, preşedintele Uniunii Arhitecţilor, Ştefan Lungu, scriitorul Valentin Taşcu, fostul lider comunist Paul Niculescu-Mizil...¤ Să moară, la o zi-două diferenţă, o victimă a comunismului (Ticu) şi un privileagiat al lui (Mizil), mi se pare o ironie a soartei...¤ Dar cea mai impresionantă dispariţie rămîne, în opinia mea, cea a marii cîntăreţe, care, nu numai că avea o vîrstă nepotrivită (51 de ani),dar afişa, în ultimele săptămîni de viaţă, pe la diferite posturi tv, un optimism şi un zîmbet înduioşătoare...¤ Printre ultimele ei cuvinte s-au numărat „Nu mă opreşte nimic! Simt că sunt tot mai tînără!”...Păcat! ¤ O palidă consolare : presa internaţională a dedicat evenimentului rînduri emoţionante. Mda...¤ Dar partea proastă e, dragi cititori (observaţi, fiind mîhnit, am scris corect – dragi -, nu ca atunci cînd sunt ludic – draci!) că dacă vreau să trec la alt subiect, nu găsesc ceva mai senin, în ştirile săptămînii ce trecu, care parcă repetă emisiunea horror Ştirile de la ora 17! De cînd vă atrag atenţia că viaţa imită arta – implicit tv-ul?!...¤ S-a vorbit destul despre deputatul Virgil Pop, adus sub escortă să-şi ridice mandatul, deoarece se afla în arest cînd a căştigat alegerile. El speră să fie liber, pînă la depunerea jurămîntului. ¤ Cei de la DNA, au altă opinie, însă. Astfel, se vor face multe drumuri arest/Parlament, în lunile următoare...¤ Omeneşte ar fi ca domnul deputat să fie mutat în arestul bucureştean, ca să coste mai puţin combustibilul...¤ Lume bună, ce mai!...¤ Ce să mai zici de faptul că şi liderul PC – Dan Voiculescu – proaspăt reales parlamentar, e trimis în judecată pentru privatizare frauduloasă. Hm!...¤ Scapă el, probabil, că are bani, relaţii, poziţie de lider, dar ca look, nu dă bine, mamaie!...¤ Aproape amuzant e faptul că-n acelaşi dosar mai sunt fo’ trei, printre care unul cu nume imposibil de reţinut, Mencinicopski, vechea cunoştinţă a celor ce sunt interesaţi de nutriţie : acest Mec...Mek...Mens...mă rog, am scris mai sus, copiind dintr-un ziar, cum îl cheamă, ne dă sfaturi de fo’ zece cotolani, ce să mîncăm şi ce nu. După teoria lui, nu tre’ să halim nica de pe piaţă, toate produsele fiind dăunătoare. ¤ Io însă n-am ajuns la gradul supremului rafinament, în care ţii post negru...¤ Alt caz neplăcut, este cel al lui Vasile Paraschiv, care nu numai că a refuzat un ordin de la preşedintele statului, dar cere şi o despăgubire enormă (un milion de euro!). Toată compasiunea pentru suferinţa victimei comunismului, dar sunt trei aspecte care anulează martirajul lui Paraschiv :1) cu o ocazie anterioară, omul a acceptat o medalie, din partea aceluiaşi Băsescu; 2) în seara acordării distincţiilor, după ce a refuzat-o pe-a sa, a rămas la cockteil ; 3) nu se fac bani din martiraj, domnule Paraschiv! Seniorul Coposu, spre exemplu, n-am auzit să fi cerut euroi, fiindcă a zăcut în temniţă...¤ Apropos de bani : şi salariaţii, plus locuitorii din jurul Centralei Nucleare de la Cernavodă, vor compensaţii materiale, fiindcă trăiesc în zonă de risc. Aşa o fi, dar dau un exemplu prost, deoarece mîine or să vrea compensaţii de risc toţi românii ,deoarece locuiesc într-o ţară de risc...¤ În aşteptarea unor zile mai vesele, rămîn al dvs. secretar al timpului nostru, B.U.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu