Cum am rămas fără fier de călcat vertical...

Acum doi ani, sună telefonul şi un tip mă-ntreabă dacă sunt Cutare. Zic, da. Atunci îmi spune să ies, că e-n faţa blocului meu şi are un colet pentru mine. Mă conformez. În faţa blocului, nimeni. Reintru-n casă, uşor mirat.
După cinci minute, tipul sună iar, impacientat : unde sunteţi, domne’? Îi spun că am ieşit degeaba. Zice, mai ieşiţi o dată, că-s aici, cu pachetul, am o maşină pe care scrie Nuştiuce. Ies, docil: nu era nici o maşină cu inscripţia aceea.
Peste trei minute, tipul mă sună nervos la culme : aţi ieşit, domne’? Da, domne, nu era nici o maşină cu marca Nuştiuce. Domne’, nu staţi pe strada Sandu Aldea? Nu domne’, stau pe Şoseaua Arcu. Unde vine asta? În Iaşi, Sandu Aldea e adresa mea din buletin, din Bucureşti, dar m-am mutat de zece ani!...Omu’ mă-njură şi închide. Nu ştiu nici acum ce era în pachetul acela...pesemne fo’ promoţie la ţigări, cafea, pompe funebre, ori Delikat...
Acum două luni, eram în delegaţie, la Craiova. Mă sună alt necunoscut, că e ...iar, în faţa blocului meu din Iaşi şi are tot un colet pentru mine, pe care trebuie să-l achit. Comandasem cu două săptămîni în urmă, într-adevăr, un fier de călcat vertical care scoate şi scamele şi face dungi la pantalon, coase nasturi şi apretează gulere.Dar nu puteam ieşi în faţa blocului, fiindcă iarăşi eram în alt oraş... Îi spun să mă caute peste două zile şi ne-ntîlnim, în Iaşi. Mormăie ceva neplăcut şi-nchide.
Peste două zile, la ora 8 dimineaţa, mă sună că e-n faţa blocului, cu coletul, să ies şi să-i dau banii. Cît? Trei milioane cincisute zece lei. Îi spun că n-am banii ăştia la ora 8 dimineaţa, dar că pot scoate de la bancomat. El mormăie că nu-i convine, dar n-are-ncotro, revine în douăzeci de minute, că trebuie să-mi dea coletul pe care l-am comandat.
Mă-mbrac, fug la Bancă, la 200 de metri de casa mea, scot banii fără greutate, şi mă grăbesc să ajung la timp, să nu-l las să aştepte pe comisionarul bosumflat, deja.
O maşină de curierat mă aştepta, într-adevăr, în faţa blocului meu din Iaşi. Aveam banii. Avea marfa. Îi dau banii, îmi dă coletul, semnez. Vin în casă fericit c-am mai scăpat de un subiect absurd.
Fiul meu, curios, desface pachetul, în timp ce eu pregăteam cafeaua. Vine şi mă-ntreabă, cu o ironie tipică generaţiei sale iresponsabile : de ce ai cumpărat un aspirator? Mai avem două!...
Morala : nu mai comandaţi nimic, niciunde, niciodată. După cum aţi constatat, ori nu primiţi pachetul, ori cumpăraţi ceva de care nu aveaţi nevoie.