Despre Afteni şi Spectactor

Am mai spus-o, sincer şi dezinteresat : cine n-are un Afteni, să-l cumpere! Fiindcă e rara avis! Care frumos nebun al marelui oraş (Iaşi) s-ar înhăma să facă, de unul singur, fără subvenţii garantate, un festival de teatru?
Cine ar face festivalul şi după ce unul dintre sponsorii oficiali anunţă, cu numai cinci zile înainte, că nu dă nici un ban, fiindcă e criză?
Cine ar aduce 70 de oameni, peste capacitatea sălii, ca să vadă Gaiţele lui Dabija?
Cum altfel ar fi vizionat ieşenii două spectacole de Afrim ( regizor contestat, dar urmărit, ceea ce e preferabil unui regizor apreciat, dar ignorat, nu?).
A, s-a zis că-n program nu era trecut numele selecţionerului festivalului : nu cred că e chiar o catastrofă, mai ales că selecţionerul n-avea decît să ceară să vadă programul, înainte.
A, s-a mai zis că din lăcomie, organizatorul, a dat bilete în plus, ca să se-mbogăţească : fals! Banii de pe bilete au intrat în buzunarul teatrului gazdă.
Şi-atunci? Mai bine să nu faci, ca să nu greşeşti!
Eu zic că de-aştia care nu fac, şi doar dau din gură, avem destui.
Ca Afteni, ne-ar mai trebui fo’ trei-patru sute de mii...

¤

La Craiova, într-un restaurant select (păi unde se pot întîlni elitiştii, bre?), poetul Nicolae Coande ( însoţit de Ioan Lascu) mi-a oferit revista Spectactor, nr.1/2009. Rău a făcut!
Fiindcă a aflat de asta prietenul Florin Faifer şi m-a tocat la cap să-i dau lui publicaţia, fiindcă se scria acolo şi despre el. Noroc că Ionesco nu mă cunoaşte, că n-aş fi scăpat, pesemne, nici de el...(şi pe Ionesco, chiar n-ai cum să-l refuzi!).
Am mai spus-o : publicaţia Naţionalului craiovean este ireproşabilă! Doar citînd titlurile, mă veţi crede : Conferinţele SpectActor.Scena Poeziei (N.Coande); Ion D. Sârbu – posteritatea scriitorului; Cine mai crede în absurd?(Ioan Lascu); Cînd comicul devine o culme a tragicului (Petrişor Militaru); Ionesco e un fel de purgatoriu artistic (Tamara Popescu, într-un interviu de Corina Bărbuică); Brook şi gîndirea tradiţională ( Basarab Nicolescu); Instrumentul principal al actorului este sufletul (interviu cu Adrian Andone, realizat de Lia-Elena Boangiu); Legatto Vişniec la Paris(Ana Delia Rogobete); Note dintr-un jurnal parizian( Mihai Ene), plus recenzii la cărţi de Florin Faifer, George Steiner, Valeriu Moisescu.
Din articolul lui Basarab Nicolescu, cităm, pentru artiştii care au urechi de auzit (şi nu numai pentru ei), ce zicea marele Brook : ”Este greu de înţeles adevărata funcşie a unui spectator, acolo şi nu acolo, ignorat dar totuşi, necesar. Munca unui actor nu este niciodată pentru public, însă, cu toate acestea, are mereu un public”; just! Frumos punctat!
Iar ca să-nchei moralizator, voi cita din Kincses Elemer (regizorul Scaunelor craiovene) : „Să încercăm cu toţii să fim oameni, într-o ţară în care cu zi ce trece, e mai greu să rămîi om”. Mda...