Dacă directori nu e, nimic nu e !

Directorul general al teatrului din micul orăşel moldav, ajunse cu nervii la pămînt : de cînd devenise lider, ce-i drept, nu uşor, şi nu fără eforturi materiale considerabile (noroc că-i muriseră socrii recent şi putu vinde o vilă la Slănic Moldova, cu care acoperi multele şi prelungile protocoale!), nu mai avea linişte. Nu era zi lăsată de la Dumnezeu ( ori, după conţinutul anonimelor, parcă n-ar fi fost chiar...de la Dumnezeu, ci de la concurenţa Sa!) să nu afle coordonatorii de credit că el, managerul general, este – într-un cumul greu egalabil de către alţi muritori - hoţ, alcoolic, necrofil, ţigan, homosexual, spion, ofiţer SRI sub acoperire, membru în 10 AGA necunoscute, evreu, voyerist, nicotinoman, mitangiu, mitoman, adulterin, crescător de porumbei (cam ...prea) călători, plantator de canabis, prieten cu Omar Haysam, fără studii superioare, atalent actoriceşte, vămuitor de colaboratori, hărţuitor sexual al femeii de servici...ş.a.m.d.
După multe ore de disperare, şi după multe lădiţe cu whisky deşertate, Dumnezeu ( ori poate, tot concurenţa Acestuia !) îl lumină ( sau îl...întunerici?) : o să-i facă pe toţi subordonaţii săi ...DIRECTORI!
Rîse sardonic, dement, isteric, misterios, ocult, bău la două pahare, îşi dădu foc la pijama, mîncă cu nesaţ o garoafă de plastic , apoi puse mîna pe stilou şi rescrise ştatul de funcţiuni ; pe lîngă el( directorul general), pe lîngă directorul artistic şi directorul secţiei de revistă, alăturat directorului secţiei folclor şi cel al secţiei pentru copii, neuitînd de directorii de scenă & directorul economic ( fosta contabilă şefă), se adăugau, pe altruista organigramă, următorii : directorul cu organizarea spectacolelor ( fostul impresar), directorul de personal ( fosta doamnă de la planificarea muncii), directorul de imagine (ex-secretarul literar), directorul cu probleme de transporturi & optimizare a deplasărilor (şoferul), cel cu responsabilitatea obiectelor preţioase de pe scenă ( recuziterul), a scaunelor & meselor de prin birouri şi cabine ( administratorul), directorul de fashion (croitorii), cel cu probleme de ozonificare a pădurilor din spaţii închise ( tîmplarul), directorii care răspundeau de montarea impecabilă a decorului ( foştii maşinişti) şi, în fine, directoarele de ambient ( fostele femei de servici) sau directorul cu misiunea supravegherii intrărilor în instituţie ( portarul).
Susţinut de gazetarii locali şi de unii binevoitori de la primărie, omul nostru impuse noua schemă a teatrului, demonstrînd – la o cină vînătorească udată, din belşug, cu băuturi mai puţin ... cinegetice – că fondul de salarii DOAR se dublează, deci...
A doua zi, fu entuziasm general în instituţie : actorii – adică, pardon, directorii cu problemele interpretării rolurilor – făcură temenele generalului, îl trimiseră, cu gratitudinea, emoţia netrucată, tămîierile, lacrimile, afecţiunea tipică sincerilor histrioni, în nori ; şi-l uitară acolo cîteva zile bune.
Liniştea, concordia, tandreţea, frăţietatea tip falanster, blîndeţea tip Părintele Galeriu, bunătatea creştinească a la Maica Tereza şi armonia gen Banca Religiilor se instaurară în teatrul de provincie, cu o voluptate... irenică (dacă ne e permis oximoronul!).
Pînă-ntr-o zi, cînd directorul general realiză că diferenţa dintre el şi subalterni este acum îngrijorător de mică. Atunci, n-avu-ncotro şi ceru să primească , DOAR EL, gradul de ministru secretar de stat. Diavolul – ori poate concurenţa lui – deciseră că cererea trebuie pusă, de data aceasta, în discuţia personalităţilor de la ...spitalul de boli nervoase din localitate.
După cîteva zile, teatrul cu pricina s-a desfiinţat ; iar spitalul de care vorbeam, a primit ( nu se ştie de ce !) un salon în plus...