TĂCEREA (SUSPECTĂ A ) MIEILOR

adaptare de Bogdan ULMU, după Dan Mihai POPESCU

Cu doar două zile înainte de Paşte,mi-am luat sacoşa şi am pornit-o spre piaţă.Eram hotărît să-mi cumpăr măcar un sfert de miel.
Dar m-am întors abătut,fraţilor!Fiindcă mi-am permis luxul de-a-mi achiziţiona ulei, ouă, verdeaţă,caş,vopsele de ouă,haţmaţuchi,mini-cozonac,maxi-vin,nu-mi mai ajunseseră banii şi pentru o ciosvîrtă – cum se spune în asemenea ocazii – de behăitor…M-am rugat, respectuos, DOMNULUI : „Ce dacă sunt şomer, Doamne! Vreau şi eu de Paşti măcar o pulpă,ori un cap de miel! Să-l fac cu usturoi şi multă verdeaţă,şi-apoi să beau un pelin de Mai,ce-i place şi lui Văcăroiu Neculai!”…
Nu-mi terminasem bine rugămintea, cînd soneria „ţîr!”,”ţîr!”.Am deschis uşa cu teamă ( mi-era frică să nu fie de la impozitul pe venitul global!); dimpotrivă! Era un miel mare, obez,care behăia teribil…Dumnezeu, pesemne, mi-a auzit ruga şi s-a grăbit, drăguţul, să-mi îndeplinească domestica dorinţă…
Nu mai era loc de gîndire : am pus mîna pe cuţit şi…”harşt!”, am sacrificat mielul.Nu a fost uşor! Se zbătea teribil şi behăia îngrozitor!(pesemne, era un animal pascal care iubea incredibil de mult viaţa! Poate nici nu era adeptul metempsihozei…mă rog).L-am tranşat şi m-am grăbit să-l gătesc.Am lucrat, simultan, la trei vase : ciorbă,drob,friptură.Vroiam să-i fac o surpriză consoartei, cînd va veni obosită, de la serviciu.
Dar animalul era tare ; nu vroia să fiarbă, nici să se prăjească.Pesemne, era OAIE! Că mieii sunt fragezi…Pînă se prepara oaia, m-am apucat să tranşez şi restul de carne şi, văzînd că nu-mi încap toate în delicatul meu frigider,am umplut doi săculeţi de plastic şi i-am dus la vecina de palier,madam Batalu, să păstreze dînsa carnea la rece(că ea e singură şi are mereu loc în frigiderul Zil,cumpărat în rate în anul 1973).
Serviabila, vecină a acceptat să-mi pună carnea în congelator, după ce i-am promis o coastă suculentă şi unul din ochii blajini ai rumegătorului.
Între timp, a sosit şi nevastă-mea,Mioara.Cînd m-a întrebat ce-i pe foc,i-am răspuns,ghiduş,”ghici?!”.Curioasă, ca toate fomeile, a ridicat unul dintre capace.A privit îngrozită şi,după ce a spus ,calm,”Aaaaaaaa!!!”, a leşinat.
M-am dus înapoi la vecină, la madam Batalu, s-o rog să acorde Mioarei asistenţă medicală (că femeia lucrase cîndva, la Salvare).Aş! Şi ea era în pragul infarctului, căci cînd a vrut să mute pachetele mele de carne în pungi mai mici, s-a pomenit cu o mînă de om în mînă.A scos verigheta de pe unul din degete şi,zîmbindu-mi politicos, a sunat la poliţie.
Echipajul a sosit în cinci minute, bucuros că infractorul se anunţa docil(mai tîrziu am constatat că prin INFRACTOR, înţelegeau persoana mea!).După ce au resuscitat-o pe nevastă-mea, aceasta a început, printre sughiţuri, să povestească cum, atunci cînd a ridicat capacul oalei, a zărit sub pătrunjel,fierbînd la foc molcom,capul iubitei sale mame…
Eu am negat totul ; doar o cunosc pe soacră-mea! E aia femeie s-o fierbi şi apoi s-o mănînci?!Ptiu!Înţeleg,Sandra Bullock!Sau Kim Bassinger,Nicole Kidman,Angelina Jolie…Da’ soacră-mea?!Brrr!!!
Şi psihiatrul a încercat să mă ajute, explicînd că, pe fondul unei inaniţii accentuate s-a instalat în mintea mea o stare confuzională,astfel încît bătrîna mi-a apărut sub aspect de oaie.Cred că cel mai tare i-a convins pe procurori ideea psihiatrului după care, la fel de bine, de Crăciun ar fi urmat să-mi prăjesc socrul…
De un lucru îmi pare teribil de rău : nu mi-au dat drumul din arest să conduc şi eu pe ultimul drum, oalele cu soacră-mea tranşată…