Raid prin localurile Iasului (III)

Cînd am pornit, pentru voi, draci cititori, această vizită...de lucru prin restaurantele Iaşiului, mi-am propus să mă ocup şi de fo două-trei locaţii mediocre. Apoi, m-am gîndit că viaţa şi-aşa e scurtă, pentru ce să pierdem timpul în crîşme imunde? Ce, criticii literari se bat să scrie despre cărţi proaste? Profesorii recomandă studenţilor manuale idioate? Noi de ce am face excepţie?
De crîşme rele suntem sătui ! Pe-alea bune e cazul să le descoperim, gurmanzi & gourmets dvs., împreună!...Donc : şo pă ele!
Alesei unul, nu departe de locul în care locuiesc : Dragon (ex-Club 20), situat la Moara de Foc, vis-a-vis de Plus. Am mers devreme, să găsesc locuri ( fiindcă, să ştiţi, localurile bune sunt supraasaltate, spre meritul conlocuitorilor mei). Bine am făcut – în juma’ de oră, nu mai erau! Am intrat prima oară aici : impresie de ţinută, durabilă. Local cu specific chinezesc, aproape de... nota maximă! Surpriză plăcută!
Cum am venit, am aşteptat ospătarul ; a-ntîrziat el 5 minute, dar (probabil) a meritat : a deschis o cutie de lemn, cu...meniuri frumos legate, ageabile, compartimentate. Însăşi lectura devenea un act apetisant! Eterna mea însoţitoare, părea încîntată şi începu să fredoneze arii din Madama Buterfly!
Meniul – plin cu de toate ! Ce să alegi? Greu exerciţiu! Şi parcă poţi mînca precum Flămînzilă al lui Creangă?! Am început cu o votcă Finlandia, cu gheaţă & lămîie, iar companioana mea a cerut un suc de fructe. Decorul e plin de stampe chinezeşti, pe monitoare se transmit emisiuni de divertisment chinezeşti, ambientul e minunat, dar...cusurgiu oi fi şi eu, am comandat o tărie chinezească şi mi s-a răspuns că nu e. Păcat! Cînd am intrat prima oară într-un asemenea local, la Bucureşti, în 1975, la celebrul Nan-Jing, am băut cu nesaţ Mao Tai, din recipient de porţelan alb, inscripţionat cu roşu, ţinut la congelator...
Ca antreu, colţunaşi prăjiţi şi pachete de primăvară, cu trei sosuri (lucru important!) : sos iute, sos negru şi sos dulce-acrişor. Pachetele erau cu varză, iar colţunaşii - cu carne; se completau de minune! Felul ăsta de antreu, rar să-mi fi produs decepţii, în ani...
Chelnerii-s doar băieţi - cum observă, încîntată, însoţitoarea mea, actriţa. Vine, cam greu , felul de bază. Am luat un Cabernet de Murfatlar, ca să nu ne plictisim. E la temperatura camerei ; e desfăcut din vreme, ca să respire; bem cu poftă, primul pahar...
Pui cu ciuperci în oală de lut, orez combinat-excelent (Yang Zhou!), somn cu legume. Ospătarul zice că unele feluri durează mai mult fiindcă-s...personalizate! Aşa, da! Cică nici un fel de mîncare nu are acelaşi gust cu anteriorul – chiar dacă poartă acelaşi nume : bucătarul, ludic & imprevizibil, schimbă proporţia mîncării, de la un minut, la altul! SPER să fie aşa. Bravo lui!
Vinul e foarte bun, sec de Murfatlar din 2005; muzică chinezească în surdină, atmosferă plăcută aici, dar, desigur, vegetarienii ar mai putea strîmba din nas, spre exemplu la somnul meu ăl grăsuţ...
Si desertul vine inadmisibil de greu : fructe caramelizate (zahăr ars & susan: bune, dar trebuiau tăiate mai subţiri, să se prăjească mai bine)! Celălalt desert = îngheţată fierbinte; nu e rea , dar e sub cea mîncată recent, la Cluj, în Casa Ardeleană!
¤
Fiindcă mi-a mai rămas loc în pagină, zic : ia hai să vedem şi un alt local cu specific, cel unguresc, din Alexandru, pe care de mult tot vreau să-l vizitez.
Dar n-am ţinut cont că azi e şi marţi, şi 13! Deci, după ce am dat 8,50 pe taxi, am constatat că localul...nu mai e! Ciudat! Pe site părea viu şi dădea dintr-un fel de coadă! Enervat, iau alt taxi şi fug la Moara de foc (local acceptabil, nu foarte departe). Ghinionul e-n forţă : acolo se deschidea după două ore! Ptiu!
Trec în revistă localuri glorioase ale Cetăţii de pe cele 7 coline : unul singur îmi dă încredere – Casa Bilius( str. G.Topîrceanu)! Cu alt taxi, în fine, ajung la o mult rîvnită... masă.
Pînă-mi trag sufletul, vine din partea casei cunoscuta gustare (pastă de pateu şi pastă de brînză, cu pîine prăjită). Cer platou de brînzeturi, cu pîine prăjită şi unt.Are camembert, roquefort, struguri şi felii de mere. Vine şi o rîşniţă electrică, pentru piper proaspăt.
Îmi plac sobele şi obiectele vechi, cu care sunt decorate saloanele.
Vine apoi duet de şniţel (porc & pui), salată bulgărească, potcoavă de somon cu sos şi lămîie.
Şniţelul pare cam uscat, iar somonul trebuia să fie mai sărat, dacă e să fim cinstiţi...Lămîia însă, e prezentată profesionist, într-o plasă cu ochiuri foarte mici, spre-a nu cădea sîmburii în sos...
Cer vin la carafă, sec. E bun, dar pare olecuţă aplecat spre...demisec! Chiar să nu pot găsi în tot Iaşiul ăsta un vin cu-adevărat, SEC!? Of!...
La desert, mousse de ciocolată şi parfait de lămîie. Arată bine, bine de tot! (iertaţi-mă, fraţi masochişti, că n-am mai cerut iar ubicuuele clătite şi agasanţii papanaşi, dar dacă aici au şi feluri sofisticate, ar fi fost păcat!).
Şi la Bilius toaleta e mică , dar curată : se pare că e criză în Iaşi, de spaţii pentru wc-uri!
Pe curînd!

* articol publicat initial in saptamanalul IESEANUL, nr.297