Gînduri de sfîrşit de martie

Summitul NATO începe să devină ceva terifiant : nu e zi lăsată de la Dumnezeu să nu aflăm cît de tare se pregătesc autorităţile române pentru eveniment. Se închid străzi importante, se opreşte accesul în parcuri, se sudează capacele canalelor, se pregătesc terifiantele echipe de intervenţie mascată şi nu numai, se postează avioane performante pe cer, se anunţă alte aparate de zbor, americane, pregătite pentru eventuale intervenţii, în ţările vecine ...Au apărut şi protestatarii, care scriu lozinci antiglobalizare pe zidurile caselor, hotelurile de lux se primenesc , adulmecînd euroii, se sădesc flori, se vopsesc trotuarele cu var...
Pe de-o parte, e bun cîte un summit d’ăsta, iese România din amorţeală. Pe de alta, zău dacă aş vrea să stau în Bucureşti, în zilele alea...

Răsfoiesc agenda pe 2008 : deja este plină de dispăruţi!
Ne-au părăsit, în acest trimestru, Shu Uemura – important make-up-ist al lumii (79); Edmund Hillary, primul care a escaladat Everestul (88); Suharto, ex-dictatorul Indoneziei (86); prolificul scriitor Vintilă Corbul (91); criticul de artă Barbu Brezianu ( 98); marele cîntăreţ de operă Giuseppe di Stefano ; arhiepiscopul Greciei Christodoulos (69); actriţa gălăţeană Stela Popescu Temelie (72); regizoarea Kovacs Ildiko ; gazetarul şi editorul Max Bănuş (81); actorul băcăuan Gigi Doroftei ; Eugenia Ţundrea, o veche slujitoare a Teatrului Radiofonic; scriitorul şi redactorul Marius Tupan (63); regizorul de film Anthony Minghella (54); marele actor Ovidiu Iuliu Moldovan (66); interpretul lui Casanova, Heath Ledger, la numai 28 de ani; Anna Loghinova, cea mai cunoscută femeie-bodyguard din Rusia, la doar 29 de ani; celebrul autor de SF-uri Arthur C. Clarke (90); şi, ieri, George Pruteanu, un om deştept, care realiza, într-o vreme, la Pro Tv, o emisiune utilă şi agreabilă (Doar o vorbă să-ţi spun).
Ar putea fi unii, tentaţi să zică , despre octogenari şi nonagenari, „au trăit destul”. Inexact! Oamenii importanţi nu trăiesc, niciodată, îndeajuns...

Cînd te dezamăgeşte profesia, te refugiezi în hobby ; sau, în familie. Întotdeauna am avut grijă să am o variantă de refugiu, o ieşire de incendiu. M-am descurcat, deci. Nu uşor, dar important e că n-am clacat – deşi ocazii, mi se ofereau la tot pasul...(am la activ vreo zece amintiri cu persoane care îmi doreau să ajung repede, da’ repede, la cimitir : ori, măcar la pîrnaie!).
Ce fac cei care nu-şi pregătesc varianta de avarie? Îi compătimesc.