duminică, 16 martie 2008

Taţi năcăjiţi, pitici delirînd & gastronomi nesimţiţi ...


Vă e clar că mă gîndesc la trei persoane care, de ceva vreme, ne sufocă cu prestaţiile lor mediatizate. Prima este Popeye, Preş al României. ¤ Repet, mie mi-e simpatic, chiar dacă s-a luat de gazetari şi teleaşti. Poate unde nu sunt nici unul, nici altul. ¤ A, că fac gazetărie de o viaţă, asta-i altceva.¤ Dar nu sunt analist-tonomat, cum zicea Traian : DIN PĂCATE nu bagă nimeni euroi în mine, ca să-l înjur pe Băse. ¤ De ce? Fiindcă la aspirat euroi coada-i lungă şi io nu ajung să mă înscriu. Dar, o sticlă de whisky bun pe lună, tot scot eu din mîzgălit hîrtii & bloguri!...¤ Deci, vă e clar, sunt imparţial : deci, sunt de acord cu Popeye că nu-i mumos, tătăiţă, să te iei de un copil timid, chiar dacă-i al Preşului ţării! ¤ Da’ dacă acest copil spune prostioare, poţi să te abţii? Nu poţi! ¤ Şi cine-o pune pe o jună inocentă să intre-n politică, teteo? Ea nu ştie că politica-i curvă? Ca şi mass-media? ¤ Tatăl copilei nu a pus-o-n gardă? El însuşi, nu e înjurat, zilnic, peste tot – deşi nu mai e jun şi nici inocent?! ¤ Şi-atunci, de ce se revoltă? ¤ Intri-n cuşca cu lei, aşteaptă-te să fii atacat – mai ales cînd eşti odrasla dresorului...¤ Cît despre reprezentanţii Clubului de Presă, autosesizaţi...ce să zic! Ei se iau de toţi, da’ un Preş de stat să nu le zică ni’ca. Hm! ¤ Nu e corect. Orice individ, în democraţie, are dreptul la critică. De ce tocmai Traian, ex-golan de port, să fie ca Maica Tereza? Ce, Cristoiu mamii lui s-a purtat vreodată precum Moş Ion Roată? ¤Să trecem la subiectul secund : Dan Diaconescu şi- găsit, în fine, o prietenă. Staţi, nu vă miraţi, unu’ ca el nu putea să sucească decît minţile unei...fantome! ¤ Din păcate, nu e glumă : căruntul pitic a şi transmis, ce se putea transmite în mod decent, fireşte, din casa Cătălinei (aşa o cheamă pe hologramă). Emisiunea a avut un suspans teribil! ¤ Fantoma nu era deloc deranjată de echipa tv, de unde deduc că Diaconescu a filmat la greu, în locaţie ; şi, sincer să fiu, l-am invidiat : cîţi n-ar vrea să se-nsoare cu o fantomă? ¤ Chestiunea e ca Dănuţ să fie fidel în dragoste - ştiut fiind că arătaniile astea fără consistenţă sunt teribil de geloase ( mai ales pe paţachinele care au corporalitate) ; că-n televiziune, credinţa lui faţă de OTV, Taraf, Etno, RdM , TV Sport, Trinitas, Duna, Alfa Ploieşti etc., oricum nu contează...¤ Al treilea inculpat este, cum aţi ghicitără din titlul articolului, căcănarul ăla de Bourdain, care s-a luat de noi cum că n-am fi ospitalieri şi n-am şti ce e gastronomia. ¤ În primul rînd, nu tot ce se spunea pe You Tube era inexact : eu, ca (,) client de crîşmă profesionist, ştiu mai bine decît Travel Channelistul cum e cu mămăliga, pălinca şi brînza mioritică – el a stat doar cîteva zile prin bodegile patriei, pe cînd Mandea..o-ho-ho! ¤ Cîrcotaşul străinez, teoretic, avea dreptul să ne-njure ca la uşa cortului. De acord, deci. Nu fac pe naţionalistul, ca alţii, şi nici nu mă-nfoi în penele-mi de patriot (deşi, patriot sunt). Dar două chestii nu-mi dau pace, de două săptămîni, de cînd i-am văzut spurcata-i emisiune :1) ce fel de călător profesionist e unu’ care-şi ia, în România, un ghid prost ( un fel de rus beţiv), care nu ne ştia ţara, Bucătăria & limba? 2) de ce a băgat Ministerul domnului Silaghi 20.000 de dolari, în această emisiune? ¤ Repet, e dreptul oricărui călător străin să ne-njure : da’ nu pe banii publici! ¤ Păi ce, mie mi-ar da americanii, ori englezii, 20.000 de parai că să-i insult? ¤ Guvernanţii noştri de ce-s masochişti? Ptiu! ¤ Da’ să trecem la chestii care-s oleacă (nu vă bucuraţi, am zis oleacă!) mai suportabile, bre : după ce a fost ales, la deja celebra Universitate „Petre Andrei”, ca rector, N.Niculescu, a mai fost ales, după cîteva zile, tot ca Rector, Doru Tompea. Ideea e minunată, fiindcă, dacă se îmbolnăveşte unul, ori pleacă-n Tibet...¤ Şi Smirnov („rector” tot al unei republici autoproclamate) face băşcălie de Voronin. Asta m-a uns la inimă cu miere transnistreană!...¤ Apoi : de Ziua Maghiarilor, cică un tînăr ungur a luat cafteală. A scăpat ieftin! ¤ Să vină el să vadă chestii naşpa’ de Ziua Românilor, la ei acasă...¤ Şi-n Tibet s-au înregistrat morţi : noroc că pe-acolo aglomeraţia-i mare şi nu se simte dispariţia a 30-40 de manifestanţi...¤ Da’ ce ziceţi de Costel Busuioc? Bravo lui! La mai mare! (de altfel, va fi făcut şi cetăţean de onoare al... Tomeştiului!) ¤ Amuzantă e altă chestie : la-nceput i se spunea Pavarotti din Banat ; apoi, ...din Carpaţi; recent, ...din Moldova; ceva mă face să cred că peste doi-trei ani, va ajunge, fără efort, Pavarotti din Madrid...¤ Şi-atunci, să te ţii prosperitate-n Banat & Tomeşti (că Madridul n-are nevoie)!¤ În concluzie : fideli cititori & bloggeri , fuga la Operă, - poate (şi pe voi) vă descoperă!... ¤ Hai, pa!...(staţi, nu e bine, să mă adecvez la final : „Haaaaaiiiiiii , paaaaaa !!!!!”)...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu