Actori-politruci, rromi şi gineri misterioşi

La Vila Scriitorilor de la Neptun, puţină lume cunoscută – 7-8 persoane, din 90. Dar e cea mai comodă soluţie de a sta, vara, la soare ; şi-n plus, nu mai sunt Case de Creaţie şi Odihnă ale Uniunii – exceptînd Valea Vinului, unde n-am fost. Duc nostalgia Vilei de la Sinaia...Mda...
¤
O actriţă de 81 de ani se plînge într-un ziar central că nu e băgată în seamă de conducerea teatrului pe care l-a slujit cu succes, timp de 63 de ani. E dreptul ei.
Dreptul meu e acela de a-i căina pe actorii, la fel de mari, care n-au apucat vîrsta asta ; şi de-a o da ca exemplu pe marea Aura Buzescu care, după pensionare, s-a automarginalizat, refuzînd să mai urce pe scenă.
¤
Rromii mei preferaţi : Romy Schneider...
¤
Un scriitor cunoscut spune, în 2008, că a fost considerat ani în şir, pe vremea comunismului, ba ginerele lui Dăscălescu, ba al lui Miu Dobrescu, cînd de fapt socrul său era un anonim.
Just : are dreptate. Dar, ca să fim sinceri pînă la capăt, a şi profitat de aceste presupuneri, în perioada cu pricina, tăcînd...
¤
Citesc o listă a actorilor cu funcţii politice între anii 1948 şi 1989.Sunt omisiuni flagrante, desigur. Cu toate acestea, interesant e că unii dintre cei care au avut activitate politică înainte de ’89, au şi azi ; iar dacă nu mureau, probabil că toţi s-ar fi bucurat de privilegiile funcţiei...(o să rîdeţi, dar Caragiu şi Cotescu ar fi fost sigur, printre ei! ).
Cîteva exemple de oameni care visează funcţii, dintotdeauna? Arşinel, Albulescu, Mihai Dinvale, Ileana-Stana, Mihăiţă, Ogăşanu, Silviu Stănculescu, Ilinca Tomoroveanu, Dorel Vişan, Lucian Iancu...
¤
Fiindcă tot vorbim de directori : Gică Popovici, un mare actor al Naţionalului ieşean, îi spunea cîndva, nepotului său, importantul actor Sergiu Tudose :” Dacă vrei să ai relaţii bune cu colegii, să nu doreşti să fii şef. Este mult prea frumoasă meseria de actor, ca s-o murdăreşti!”. Corect!
Cu toate astea, după cum s-a văzut, mulţi cred contrariul...
¤
Un titlu spiritual, dintr-un ziar :” Europa este un biet continent, România este o lume!”. Sunt un pic invidios că nu mi-a venit mie, ideea; dar dacă aş fi scris-o eu, aş fi scos biet...
¤
Criticilor de teatru tineri le-aş propune ca motto al scrisului lor, un citat din mai vîrstnicul Tudor Caranfil :” Am conceput întotdeauna exerciţiul critic ca pe un spectacol”.
În fond, şi regizorul face, în montarea lui, exegeză : de ce n-ar încerca exegetul, regie? ( fiecare, pe scena lui, evident).