Am stat în preajma lor...

Aflîndu-mă, recent, într-o vizită, împreună cu prietenul meu Florin Faifer, acesta n-a avut de lucru şi i-a comunicat, gazdei : „Dl. Ulmu a cunoscut, încă din tinereţe, mulţi oameni importanţi! Ori, măcar interesanţi”...Şi, nolens-volens, am început să rememorez, selectiv, cu voce tare.
Pe la 8-9 ani, pe cînd „jucam” la radio, în emisiunile pentru copii, am avut ocazia s-o cunosc pe Silvia Chicoş. Era cea mai bună interpretă de teatru radiofonic dedicat celor mici. Făcea compoziţii de voce şi, deşi pe-atunci cred c-avea peste 45 de ani, interpreta magistral ...băieţei. Era cocoşată şi, din acest motiv, nu mai avea loc pe scenă ; şansa teatrului radiofonic, care o solicita, zilnic. Apoi, în liceu, i-am cunoscut şi pe Emil Botta (la o şedinţă de cenaclu a liceului : m-a cutremurat , realmente, felul său unic de-a vorbi şi recita! Era fascinant!imposibil de imitat!), Saşa Pană (idem : m-a şocat că invitatul nostru nu avea nimic de avangardist, în el!), Doinaş şi Irinel Liciu (la o tabără de creaţie a elevilor ; atunci, marele poet ne-a dedicat şi un catren, pe care-l mai am, pe undeva), iar la o premieră brăileană, – prin 1969 - unde nimerisem trimis de Coman Şova de la Amfiteatru , să scriu o cronică, am avut şansa să stau la masă cu mulţi oameni importanţi ai vremii – M.R.Paraschivescu, Virgil Teodorescu, Lucian Pintilie, Ivasiuc, Breban, P.M.Băcanu, Stefan Roll, Fănuş Neagu, Ţepeneag, P.C.Chitic, Dorin Tudoran ş.a.
La numai 20 de ani l-am cunoscut şi pe marele artist G.Calboreanu, inegalabilul Ştefan cel Mare al scenei naţionale ; m-a primit în vizită, în locuinţa-i modest mobilată de pe Calea Victoriei, de cîteva ori. Era impresionant prin voce şi profunzime a privirii. Mergea încet şi-l muştruluia, des, pe fiul său, Gicu, dus dintre noi... înaintea tatălui său. A fost primul de la care am învăţat că băutul e o artă şi cere răbdare & rezistenţă. Sper că am prins ceva...Mai ales că, pe la 22 de ani, am continuat şuetele bahice în casa unui foarte bun actor de teatru şi film, Lazăr Vrabie. Prin Vrabie am „cunoscut-o” pe marea doamnă a scenei, Lucia Sturdza Bulandra, căreia a avut şansa să-i fie adjunct, la Teatrul Municipal. Mulţi l-au acuzat pe Vrabie de cinism : eu l-am cunoscut ca pe un om cald, corect şi pasionat de discuţii în contradictoriu. Iar în film, juca modern şi convingător (revedeţi Puterea şi adevărul sau Valurile Dunării, spre exemplu). Păcat că a murit la numai 49 de ani...
Dacă Vrabie mi-a fost ca un tată, Polixenia Karambi (traducătoare şi secretară literară a Teatrului de Comedie) mi-a fost ca o mamă : prin ea am cunoscut-o pe Lidia Sava (văduva marelui artist Ion Sava, o mare doamnă!) ; tot ea m-a dus la Lucian Giurchescu şi l-a convins să mă angajeze la Teatrul de Comedie, în locul ei (avea cancer la sîn şi trebuia să se pensioneze); m-am simţit excelent acolo, pe strada Măndineşti, dar nu am rezistat mult, deoarece eram între ciocan şi nicovală (Silvestru, cu care începusem colaborarea la România literară şi Giurchescu). Păcat!...
Apoi, împrietenindu-mă cu Ovidiu Moldovan, care locuia atunci chiar în teatrul Naţional, într-o cabină, am avut ocazia să fiu, foarte des, în preajma tuturor interpreţilor primei scene a ţării ; o simpatie aparte aveam pentru Emanoil Petruţ şi soţia sa, Catinca Ralea. Îmi plăcea teribil şi Ilinca Tomoroveanu. Dar un nume care mi-a marcat existenţa din perioada 1971-1980, a fost, fără doar şi poate, Valentin Silvestru. Aş putea spune că pe perioada lunguţei mele studenţii, i-am fost discipol, poate chiar aghiotant. Am învăţat numai lucruri bune de la el – deşi, ca orice om, avea şi defecte. Din păcate, fiind foarte tînăr şi mereu imprudent, nediplomat, i-am atras ca un magnet pe duşmanii lui : aşa se face că nu mi-a fost uşor, în perioada studenţiei, chiar dacă eram cunoscut în mediul teatral şi cîştigam destul de bine, din publicistică. Cariera de regizor mi-a fost des stopată, la începuturi. Silvestru rămîne cel mai serios critic de teatru al jumătăţii secunde a secolului trecut ; şi cel mai activ umorist al epocii. Un om de-o mare probitate & exigenţă. Un om ciudat, cînd sentimental, cînd brutal, care la furie nu-şi ierta nici familia, nici colaboratorii, fiind violent la culme. Păcat că n-are continuatori, toţi discipolii săi risipindu-se spre alte zări profesionale...
O să-nchei cu cel mai interesant om din deceniul trei al vieţii mele : azi cvasi/anonimul Mircea Ipate Mareş. Un om controversat, acuzat pe nedrept, cred eu, de vicii nedovedite, dar un om de mare cultură, profunzime şi aptitudini astrologice (era nepotul lui Armand Constantinescu, cel care ne-a lăsat Cer şi destin). Povestea cu incredibilă blîndeţe, judeca indulgent (deşi trăise degeaba în puşcărie, o vreme), cunoştea Cabala, era un actor bun şi un scriitor talentat. Prieten cu mari oameni ai vremurilor. Martor indirect al morţii lui Camil Petrescu.

Despre Marin Sorescu, N.Carandino, Ştefănescu-Goangă, Levon Mirahorian, Petru Vintilă, Vasile Băran, Helmuth Sturmer, Ion Băieşu, Mirodan, Horia Lovinescu, Ileana Berlogea, I.D. Şerban, Alecu Popovici, Victor Parhon, Dinu Kivu, Tudor Gheorghe, Radu Popescu, Rodica Tott ş.a. , cu altă ocazie.