Poţi rîde de figurile sinistre?

La întrebarea aceasta, draci lectori & luciferice cititoare, răspunsul meu e hotărît : NU ! Imediat după revoluţia din decembrie 89, o groază de artişti români şi străini, îl imitau pe Ceaşcă ( ori pe sinistra lui soţie) : eu nu mă amuzam. Bau-bau! nu poate fi deconectant, decît dacă e ficţiune ; un odios concret, de recent/simţită teroare, nu poate avea haz(chiar dacă Florin Călinescu se joacă pe scena Teatrului Mic, de-a Ceauşescu).
Ca şi în Soacra cu trei nurori : cum să rîzi de cel (cea) de care ţi-e frică? Şi cum să te hlizeşti, cînd tinerele o dau cu capul de pereţi şi-i înfig ace-n limbă?!Amuzamentul implică detaşare ; dictatorii însă…numai veseli nu pot părea ( chiar dacă îi stimulează pe creatorii de bancuri). Rîdem de unul care cade-n groapă (dacă nu ne e apropiat) ; cînd cădem noi însă, ne cam piere cheful…
Aceste truisme mi-au fost sugerate de nişte fotografii văzute recent în ziare, ori în bi roul unui director de teatru. Spre exemplu, la Tîrgul internaţional de jucării şi cadouri din Hong Kong, au apărut măşti cu Osama Bin Laden. Cică-s destinate Halloweenului!
Or fi : io unul, nu numai că nu agreez genul acesta de spectacol, dar mă şi feresc de kitsch. O mască, dacă nu e creată de un mare artist, e un kitsch. A ţi-o pune pe figură şi a te duce cu ea pe la uşi, pe la fereş’ti, înseamnă un al doilea pas, decisiv, pe calea prostului-gust. În fine, a te masca în bin Laden, e şi un exemplu de cinism oligoid – scuzabil, poate, la retardaţi ; nu şi la amatorii de amuzamente- fie ei treji, ori ebrietaţi.
Am mai văzut, la un Revelion, cu ani în urmă, în Poiana Braşov, două muieri machite care se duceau pe la mese cu un borcan de muştar din care sărea o mătărîngă de plastic, pusă pe arc. Ele leşinau de rîs, dar cei ce deschideau borcanul zîmbeau cam mînzeşte. Cei cultivaţi, întorceau capul. Era şi ministrul nostru de externe acolo care, văzînd o glumă atît de idioată, s-a sculat de la masă şi-a părăsit restaurantul, urmat de familia întristată de faptul că tocmai un revelion poate debuta atît de penibil.
Vorbeam de biroul unui director de teatru : ei bine, recent, mi-a arătat ce-a găsit în calculator, prin internet : un trucaj cu doi oameni care fac amor ; numai că cel activ are figura teroristului afgan, iar celălalt…exact, a preşedintelui SUA. Cînd o lume întreagă stă-n tensiune (scăpăm, ori nu, de sfîrşitul lumii?), cînd ţi-e frică să-ţi deschizi corespondenţa de teama antraxului, cînd te gîndeşti la rudele din America nu fără o umbră de îngrijorare, nu-ţi vine să rîzi, chiar dacă nu te numeri printre primii vizaţi de teroriştii lumii…Fotografia mi s-a părut la fel de stupidă precum glumele cu făina pusă-n plicuri, pe post de antrax, pentru speriatul cunoscuţilor, ori a autorităţilor…
Pentru cei care fac glume cu panică imediată însă, s-a dat o lege (care-i pedepseşte ); pentru cei care fac glume tîmpiţele însă, nu. Ridicolul doar nu ucide! Nici prostul-gust! Cei care au ghinionul să aibă discernămînt, rafinament, bun-simţ, sunt condamnaţi la cotidiene umilinţe din partea celorlalţi ; care, fiind mai mulţi, se simt puternici. Şi-ţi bagă capul pe uşă mascaţi în bin Laden, te intoxică prin microbuze cu manele, te obligă, cînd eşti în vizită la ei, să guşti umorul lui Garcea, strigă după tine, pe străzi ”intelectualu’!intelectualu’!” şi-ţi trimit, prin internet, trucaje de doi bani…
Spiritul gregar ucide spiritul. Sau îl izolează. Păcat că doar 15% din concetăţeni înţeleg asta!…