Şedinţe tragice & întîmplări comice

Urmăresc, ca tot omul, viaţa politică a ţării. Asist, prin procură (televiziune, ziare) la disputele din sînul unui acelaşi partid, la cherelele sterile şi la naşterea unor noi formaţiuni politice – de parcă ne-ar lipsi cantitatea, nu calitatea programelor!
Geaba, nu e viaţa d’anţărţ, cu frica de PCR şi CSS, dar şi cu dizidenţe involuntare, cu năzbîtii incredibile – pentru unul care a apucat acele vremuri şi realizează, cu spaimă, ce consecinţe puteai suporta dintr-o prostioară! Cenzura , culmea!, stimulează libertatea de expresie , iar sobrietatea oficializată – predispune la bufonerii politice. Pentru cei mai tineri, care nu mă cred, voi rememora cîteva asemenea isprăvi, despărţindu-ne de trecut, nu-i aşa?, rîzînd…
Am avut, cîndva, un director care era foarte mândru că este delegat al judeţului la un congres al partidului - prezidat de însuşi Ceaşcă, zis Ody. Acum îmi dă mîna să fac băşcălie (de atîta sunt bun!), dar pentru mulţi contemporani, acele situaţii reprezentau amintiri „scumpe şi dragi”, amintiri de gradul zero. Îţi creştea prestigiul – dacă te trimitea partidul acolo, dar îţi creştea şi temperatura ! Cei de la nenorocitul serviciu „personal” îţi luau la puricat din nou dosarul (să vadă dacă n-a mai apărut prin el un legionar, disident sau caz penal); tovarăşii de la Secu te instruiau, înainte; cei de la partid, te învăţau ce să spui, dacă -ţi dă vreunul (prin absurd) cuvântul ; cei de la Sanepid te injectau şi „etuvizau”; colegii te urau şi îţi trimiteau anonime, în toate direcţiile ; vecinii îţi spărgeau cauciucurile la maşină ; soţia tremura toată, de frică să nu o faci de rîs, când votezi; singurul avantaj : în acea perioadă soacra te privea cu un aer blajin şi ironic, cu totul nespecific vicleniei ei senile .
Îmi povestea cineva, că la celebrul Congres în care s-a ridicat Pîrvulescu şi l-a atacat pe Ceauşescu, şi-n care , de frică, jumătate din sală a transpirat , iar cealaltă s-a scăpat în panta loni ( la propriu!!!), securiştii au profitat de punerea la punct susţinută de Tălpoiul Suprem ca să scoată pe sub scaune o parte din dezinterici şi să-i înlocuiască cu tovarăşii constipaţi ( la propriu & figurat !!!). Evident, s - au spreyat şi scaunele - spre disperarea lui Bobu (care avea alergie la parfum!) .
Astea le ştiu din auzite, fireşte, căci dacă secretarul de partid al teatrelor prin care am trecut ar fi aflat că vreau să intru în PCR, ar fi râs atât de zguduitor, încît ar fi căzut plombele de pe toate maxilarele superioare din România.
Dar cunosc mai de-aproape o bazaconie asemănătoare, petrecută la o simplă „judeţeană de partid”a micului, dar năştruşnicului oraş Vaslui. Amicul meu Gigi H., inspector la Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă, locuia în Bîrlad (deci făcea naveta!) .E convocat la această importantă întrunire judeţeană, în care trebuia să ţină o scurtă alocuţiune aferentă situaţiei culturale prezente. Coborând din tren, dimineaţa, se întâlneşte cu Fănică S., şi el important activist al Vasluiului. Gîndindu-se că nenorocita aia de şedinţă se va lungi şi că la bufetul de acolo, ca de obicei, nu se vor servi băuturi alcoolice, ce şi-au zis : nu strică o bere , să se „dreagă ” de-aseară. Şi cum drumul dinspre gară, spre centru , era populat cu destule cîrciumi, cei doi muşchetari, cuprinşi de o sete avalanşantă, le-au onorat pe toate, cu prezenţa.
Aşa se face că au ajuns la sobra şi periculoasa reuniune, ebrietaţi de-a dreptul – lucru lesne de sesizat de ochiul & timpanul vigilent al celor însărcinaţi cu folosirea res pectivelor organe. Au fost asezaţi deci, cît mai în spatele sălii, spre a nu sufla aburi chiar în nasul onoratului prezidiu (în care luase loc şi nelipsitul instructor de la C.C. al P.C.R.). Cum şedinţa era lungă , iar atmosfera din sală - înăbuşitoare, oamenii mei încep s-o „soilească” , răsuflînd greoi şi împrăştiind un miros de doagă.
Până aici, lucrurile încă nu intră în scandalos ; dar nu trecu mai mult de un sfert de oră şi Gigel al meu începu să sforăie! Atît de tare, încât îl trezi din somnul (ceva) mai discret, pe Fănică. Acesta, după ce văzu că nimerise la Casa de Cultură, unde un tip sobru îsi facea autocritica, văzu apoi cum partenerul său de pahar grohăia cu bărbia în piept, nu avu de lucru şi-l clătină cu mâna, „atenţionîndu-l”: „Băi, scoală-te , că sforăi!”…
Nemulţumit că era trezit din activitatea de regenare a neuronilor, inspectorul protestă energic - deşi cu jumătate de gură : „Dă-o-n aia mă-sii! ” …
Şi acest regretabil fapt însă, a fost muşamalizat de oamenii de ordine : au profitat când sala întreagă s-a sculat în picioare scandând : „Cea-u-şes-cu!” şi i-au scos, lăsaţi pe vine, pe cei doi pleoştiţi …turbulenţi , din sală.
Să recunoaştem : aveau şi sedinţele astea politice, hazul lor!…