Manele & belele

Sigur, nici muzica nu contează – aceleaşi melosuri oriental/gitane se potrivesc la aceleaşi versuri tîmpite ; dar, sincer vorbind, nici guriştii n-au importanţă – Carmen Şerban putînd cînta lălăielile lui Florin Salam, cu aceeaşi lipsă de profesionalism, teteo!
Dar dacă textul nu, muzica – ioc, vocile – canci, atunci ce mămiţica lui Nichipercea are valoare, bre?! PUBLICUL, draci ascultători! Devoratorul de kitschuri îngînate pe trei note, suferindul care aruncă cu euroi în solizde, trist nevoie mare, că viaţa nu i-a oferit tot ce spera el, în ratarea-i impunitivă...Şi-apoi, conjunctura : dacă naşu’ Gorică bagă mangoţi în sutienul magraoancei, ce, el e mai prost? Vîră şi el, elegant, 150 de parai în cupa năduşită a ţîţarului, să nu fie mai prejos! Că nunţile & botezurile sunt vitale, la neamurile-proaste (Adi de Vito a spus, într-o seară, pe tv, că la nunta sa n-a căzut nici o stea, dar nici lumea nu mai avea un’ să stea, drept care o serie de mîncăi se scula, ca altă promoţie de chiolbani să poată îngurgita – căci darul, nu mic era!).
Poate sunt io invidios, da’ de ce nu mă credeţi, titlurile melodiilor acestor nobili tuciurii sunt de tot respectul! Uitîndu-mă pe o reclamă care mă-mbia la cumpărături maneleşti, am reţinut denumirea acestor muzichii cuvioase : am observat că toate aveau o calitate – erau scurte.
E bine! Laconismul uşurează drumul spre corasonul urechii clăpăuge, care ascultă plîngînd , îngînă tăcînd şi mestecă pahare, vomînd...
Splendidele capodopere au titluri precise, seci, tuşante, emoţionante, acroşante la maxim : Iartă-mă! ( cu Adi de laVâlcea) ; Tu, numai tu (cu Adi Minune) ; Stau singur în gară ( Guţă & Sorin); Baila Loca ( Costi Ioniţă) ; Viaţa mea (tot Guţă) ; Cine, cine (tot piticu’ Minune); Necazuri şi supărări (Alina & Costi) ; Supărat (Adi de la Vâlcea); Fac orice, iubire sau Lacrimi de iubire ( prolificul monoman Guţă) ş.a.m.d.
Nu mi-ar fi dat prin cap asemenea titluri! Evident, am mai auzit de textieri care erau concişi, şi spuneau pieselor, tot scurt, Hamlet, Năpasta, Medeea, Antigona, Mama, Tîlharul, Pescăruşul, Lulu etc.; dar upercutul maneliştilor este devastator, ca orice lovitură de geniu...
Pentru ca iluştrii cantautori să nu se repete, fireşte, vin şi eu cu modeste propuneri : piesele viitoare să experimenteze alte sintagme laconice, poate chiar replici binevenite, cum ar fi Nu te iert, nimfomano! , Eu, numai eu, sîc!, Stăm mai mulţi în autogară, fă!, Deziluzii, neplăceri şi amărăciuni, of!, Năcăjit la culme mis!, Nu fac ce vrei, stricato!, Lacrimi pluvioase de ură ancestrală etc.
Şi dacă aţi simţit un fior de invidie în rîndurile mele, nu mă acuzaţi : poate că mi-ar fi priit şi mie un pic de glorie măruntă, nu?!...Că de anonimat major, m-am săturat!