Iubiţi banii ?

Cu toţii asistăm la scumpirea avalanşantă a vieţii. Banii nu ne-ajung nici pentru necesităţile strămoşeşti, d’apăi să ne mai permitem mici şi nevinovate plăceri treimiiste( o discotecă, o videoloterie, o intrare-n librărie, un descins în sala Operei, o masă la pizzerie…).
Da-n visele noastre…o-ho,ho!, toţi ne dorim să fim Sile Cămătaru, Mischie, Patriciu, Vanghele, Ţiriac, Sorin Ovidiu Vîntu, Adi de Vito şi alţi bărbaţi falnici ai neamului, care-au demonstrate cît de posibil e imposibilul. Aşa că am adresat întrebarea din titlul testului unui grup de 1. 001 subiecţi : ne-au înjurat copios 994 şi ne-au răspuns 7. Din lipsă de spaţiu, publicăm doar ultimele răspunsuri – care, de altfel, sunt şi ceva mai nuanţate…
a) sigur că-mi plac, mai ales că eu sunt arghirofil, deci n-am scăpare-n altă mişelie!;
b) nu, mie-mi plac fufele! Da’ tare mai îmi plac, oh! Păi cum fac rost de 10 lei, în loc să-I depun la CEC, fuga la Nela de pe centură, cea care după ce mă serveşte, mă anunţă cu un text mai vechi al lui Băsescu :” Acum aici sunt banii dumneavoastră!”- hă,hă, dar’ar dracu’n curu’ ei ăl de tablă ;
c) domle’, un tip învechit susţinea că iubirea trece prin stomac; aiurea! Iubirea trece pe la casierie! A, că după aia, faci ce vrei cu mangoţii, asta-i altă problemă ;
d) nu iubesc banii, dă-I în sărăcie, da’ societatea e atît de ticăloşită, tată, încît nu te ia în vizor, fără parai! Geaba valoare umană, inteligenţă sclipitoare, virilitate, cas titate, talent gospodăresc, vrednicie, hedonism, smerenie! Ni’ca! Lozu’, tată! Ai lo vele, ai stimă! Of!...;
e) eu nu sunt Hagi Tudose( pardon de expresie!), dar îmi place să am un sfanţ pus de o parte, pentru zile negre (deşi, de cînd mă ştiu, zile albe n-am apucat!). Aşa că mă nînc economic (pîine cu sare), beau ieftin (apă de la ţuţuroi), mă-mbrac rar şi nu mai de la cimitir & second-hand (5 lei paltonul), mă spăl cu săpun de casă sau leşie, cînd se-ntunecă, mă culc, să fac economie la curent, televizor urmăresc numai duminica, la un vecin hemiplegic, deci, din pensie (amărîtă , precum turtureaua lui Văcărescu!) reuşesc să pun la CEC, lunar, peste 150 lei. Asta o fi însemnînd că-mi plac banii?...;
f) dacă a fi falsificator de bancnote înseamnă a le iubi, atunci răspunsul e pozitiv;
g) banu-i ochiul dracului, maică, iar io mi-s fomeie cu frica lui Dumnezeu, drăguţu’! Şi apoi, ce să fac cu ei, că trăiesc într-un sat în care am rămas numai doi locuitori octogenari , deci nu-s tentaţii, n-ai pentru cine să te îmbraci sau dezbraci, şi din pen sie îmi iau de la oraş mizilicuri de supravieţuire : ceva oloi de măsline şi salam de Sibiu, niscai caviar şi Roquefort, somon fume, o sticluţă-două de Ballantine’s, nişte fistic, cîteva lădiţe de şampanie plus multă pită d’aia cu seminţe, o colonie franţuzească , pungi de gunoi, pungi de gheaţă, şi iote aşa, singură-cucă, îmi tîrîi zi lele, pînă cînd bunul Dumnezeu mă va chema la el , apreciindu-mi modestia…

N-ar fi fost rău să şi comentăm olecuţîcă răspundurile; dar cine-ţi dă bani ,azi, pentru asta?! Nu-i de-ajuns că le-am provocat, tot pe gratis? Ce, io ajunsei fraierul cu cioc al comunităţii? Mă duc să produc şi eu, ca să fiu respectat. Pa!...