Hartuire moderna, prin metode clasice

Ştiam, de multă vreme, că-s un incurabil naiv! Asta mi-au spus-o toţi prietenii (spre deosebire de duşmani, care m-au supralicitat, făcîndu-mă escroc). Dar mergeţi pe mîna mea, că mă cunosc mai bine : sunt un naiv de cursă lungă şi viaţa, dacă o mai fi rămas ceva din ea înainte, mi-o va re-dovedi !.
Ca să vă convingeţi, vă povestesc ce trăiesc eu din februarie încoace, de cînd m-a pus naiba să iau în serios o firmă de difuzare de carte (nu dau numele, ca să nu se creadă că fac publicitate mascată!). Sigur, nu e rău să citeşti, să primeşti cărţi la domiciliu, să ai pe masă, săptămînal, volume frumos tipărite, despre varii subiecte, vitale ( cascade & grote, înmulţirea la furnici, bucătărie exagerat de dietetică, împletit botoşei în timp record, cură de slăbire sigură – ca toate curele treimiiste! – etc.). Nu discut acum calitatea (cam de almanah : „Ce ai babo, în chiloţi?” –„Biblioteca pentru toţi!”) volumelor – repet, excelent tipărite! – ci faptul că respectivii te hărţuiesc cum nu mi s-a mai întîmplat, în peripeţioasa mea existenţă. S-o iau cu începutul.
Prin ianuarie, primesc un plic mare, elegant, din conţinutul căruia rezulta că voi fi ... miliardar, curînd. Un om lucid, ar fi rupt plicul şi şi-ar fi văzut de treabă. Dar eu, repet, sunt naiv : ce face naivul cînd află că va cîştiga 50.000 de euro? VISE! Proiecte donquijoteşti! Defulări financiare! Croaziere imaginare! Mediterana, Monte Carlo, Ritz, papaya, trufe, mango, whisky, crustacee, fete cu buricul gol din Polynesia etc. Ergo : eram pe felie. Am acceptat ideea că mă umplu de bani şi am comandat o carte. Gest fatal! De atunci, nu-i săptămînă lăsată de la Bărbos, să nu primesc aceste două tipuri de epistole : unele din care reiese că, în curînd, voi fi bogat, şi altele prin care mi se cere să comand – şi apoi să achit - cărţile comandate. Ce-i interesant în dialogul epistolar imperfect : promisiunile lor îs abstracte, sumele de achitat de către mine – concrete...
Într-o zi, însă, am dat în bîlbîială : am găsit în cutia poştală...7 scrisori de la firma cu pricina, ale cărei iniţiale sunt R.D. În viaţa mea n-am primit şapte epistole, de la acelaşi destinatar! Ptiu! Oi fi devenit eu, brusc, important? Nici vorbă! Da’ băieţii m-au simţit fraier : şi cînd simţi un fraier, şo’ pă el, teteo!...
Sigur că ei nu-s vinovaţi că eu am comandat cărţi şi m-am şi abonat la revista lor; sigur că e normal să plătesc ceea ce am comandat. Dar enervantă e această hărţuire săptămînală, cu scrisorile RD zilnice, cu somaţiile de plată afolante, cu drumurile obositoare pînă la oficiul poştal, cu taxele poştale & timbrele achitate suplimentar, cu plata depozitării coletelor etc. Ei te acroşează promiţindu-ţi 50.000 euro, dar după aia te mulg aproape zilnic, cerîndu-ţi banii pentru cu totul alte chestii.
Nu mai spun că e migălos la culme sistemul de a răspunde, firmei ( scoţi un autocolant de pe un document şi-l lipeşti pe alt document; scoţi un volan de maşină pe care s-ar putea s-o cîştigi, de pe un certificat, şi-l aplici pe alt certificat; optezi pentru modul în care vei primii bani – în rate, ori toţi, odată ş.a.m.d.). În plus, în vreo trei plicuri mi se cerea să propun 16 oameni care ar fi încîntaţi să primească ofertele firmei RD! Dacă aş cunoaşte adresa lor, oricum nu aş trimite-o, deoarece îmi ajunge supliciul îndurat de cînd am avut ghinionul să mă înhăitez cu morganatica asta de firmă...
Morala : cine-o face ca mine, ca mine s-o păţească! Altfel, sigur că orice om normal vrea 50.000 de euro...