Gunoaie, gunoaie , biruri & birturi

Am citit cu stupoare că un britanic a fost amendat cu 250 de lire pentru că a uitat... să închidă unul dintre capacele pubelelor sale din curte. Omul a plătit fără crîcnire, scuzîndu-se ruşinat, faţă de conştiinţă; şi apoi, faţă de vecini.
Am recitit ştirea şi m-a apucat plînsul : fiindcă trec zilnic pe lîngă containerele de gunoi, pe care scrie mare, în limba română, „Rog închideţi capacul!” şi, zău dacă mint, niciodată nu am văzut vreun capac închis. Deci, la noi ar trebui date amenzi zilnic, într-una, de dimineaţa, pînă seara!...
Dar cui să i le dai? Pubelele la care-mi duc matinal, pungile cu gunoi, deservesc circa 5-6 blocuri : să împarţi amenda la o sută de apartamente? Nu-i corect, fiindcă sunt şi oameni civilizaţi, care chiar vor să închidă capacul. Dar pot? N-au cum! Fiindcă, cel puţin în zona în care locuiesc, s-au aciuat 5-6 boschetari care pălăvrăgesc, beau, dorm lîngă pubele pe saltele slinoase şi, cînd se simt în stare, scormonesc cu sîrg, cu beţe mari, ori chiar cu mîinile goale, în lăzile promiţătoare de comori...
Şi ca să fie mai tari, aceşti amărîţi s-au înfrăţit cu cotarlele maidanelor, strînse şi ele, ciopor, în jurul lăzilor cu pricina : din oasele care rămîn, după meticuloasa vămuire a cloşarzilor, potăile se înfruptă cu poftă pantagruelică, sub privirile mulţumite ale scor monitorilor...Frumos, idilic, treimiist tablou!
Partea proastă e, deci, că nu poţi închide niciodată containerele, deoarece ar însemna să-i jigneşti pe azilanţi – o dată am făcut prostia asta, şi unul din ei a-nceput să bată cu pumnii şi să vitupereze, din interior! Ca să mă ierte, m-am oferit să-i dau o ţigară. A luat-o cu superioritate şi, la un semn de-al lui imperceptibil, au venit şi ceilalţi oligoizi să ceară mahorcă. Le-am dat ; de-atunci, cînd pot, ocolesc locul cu pricina : trimit gunoiul cu taxiul, undeva, în centru. E mai scump, dar infinit mai liniştitor...
¤
Am mai citit, în altă gazetă, că românul plăteşte...300 de biruri! Vai!...
Nu le ştiu pe toate, dar sunt sigur că le pot afla, dacă-mi pun mintea. Da’ de ce să mi-o pun? Nu mă enervez şi-aşa, fără să le ştiu în amănunt?!
Oricum, dacă mă credeţi, am cîte-o lună nenorocită în care mi-e şi frică să mă uit în cutia poştală – ce nouă taxă mai găsesc în ea? Ce nouă somaţie? Vreo citaţie? O penalizare? Huooo!!!
Iată ce plătesc eu într-o lună oarecare, conform caietului de cheltuieli, pe care-l ţin degeaba ( mi-e frică să contabilizez sumele, ca să nu constat iar, că cheltui mai mult decît am; şi de unde pot veni banii ăştia pe care-i dau, fără să-i am? Din împrumuturi! La care dau, oricum, dobînzi uriaşe...) : impozit pe salariu; şomaj; CAS; contribuţie la pensie; tel mobil - 2 bucăţi; abonament la tren sau maxi-taxi ; întreţinere; tel fix; cartea prin poştă; rată la Bancă; curentul; impozit pe casă; acatiste biserică; loto (pardon de asociere !); cablu tv (Boom); cablu internet; impozit pe cealaltă casă; ING pensie suplimentară ; carte prin poştă; dobîndă la faptul c-am intrat în limita de credit; gunoi; cotizaţie la o Uniune de Creaţie; taxa băiatului la facultate; chetă că-i ziua cuiva; cotizaţie la altă Uniune de creaţie; chetă că a murit cineva; cartea prin poştă ş.a.m.d.
Citind acum cîrnatul ăsta de datorii, am luat o decizie : renunţ la cartea prin poştă, că-i agasantă, dă-o-n sărăcie!...Şi-ncerc să-nlocuiesc birul, cu birtul. Măcar birtul cere o altfel de enervare...

*foto: http://controversialx.deviantart.com/art/Trash-37493346