Reclame & reclamaţi

Este că vi s-a-ntîmplat şi vouă să treceţi de pe un program, pe altul, într-una, timp de cinci minute şi să daţi numai peste reclame? Este că aţi simţit atunci un prim impuls bugetofag – acela de-a arunca televizorul pe geam? ¤ Înseamnă că mă credeţi. ¤ Mai nou, din sfert, în sfert de oră, pe orice post te uiţi, apare insul ăla dubios care ştie că un gură-cască aniversează un an de căsnicie ; „Bine, dar...de unde ştiţi?” –întreabă uimit/admirativ ameţitul. „Pachetul frumos ambalat şi verigheta aproape nouă, v-au dat de gol!” – lămureşte chestia detectivul amator şi pleacă zîmbind, cu sentimentul (fals!) c-a mai cîştigat o victorie. ¤ Mi-aş dori o telecomandă selectivă : să nu găsească reclame idioate. Dar poate-s eu cusurgiu şi nu-mi dau seama cum recunoşti, după verighetă & pachet, un proaspăt căsătorit...¤ În schimb, recunosc ...cu ochii închişi, o reclamă tîmpită.¤ Altă difuzare repetat/agasantă : secvenţa cu mîţa aia pocnită cu sete de oligofreni minori şi calul bătut cu poftă de un oligofren matur ; secvenţe crude, neplăcute privitului. De ce trebuie să le difuzăm într-una? ¤ Soluţia? Înfiinţarea unui post pentru masochişti & sadici : aici băgăm reclamele idioate (adică, 85% din cele existente!), secvenţe cu criminali mari & mici, ştirile cu şoferi şi pasageri morţi în accidente, secvenţele cu poliţişti din Texas care bat negri, cele cu chinezi care ucid tibetani, execuţia Ceauşeştilor ( de care n-am scăpat la nici un Crăciun, în ultimii 17 ani !), filmele (agreate de B1!) cu brigadieri pe şantier , construind comunismul , recitaluri ale maneliştilor notorii, telenovele igrasioase, reportajele penibile cu adulterini pocniţi de neveste cu poşeta, sub privirile ... ascuns - îngăduitoare ale mascaţilor etc. ¤ Visez (oh, ce naiv am rămas!) un post tv naţional în care să vezi rubrici de ştiri realmente interesante (fără cadavre , violuri şi deţinuţi care fac grevă), filme mari, interviuri cu valori ale politicii ( nu banale talk-showuri în care gazda nu ştie ce să-ntrebe şi intervievatul se codeşte să răspundă), emisiuni sportive imprevizibile (nu de-astea cu patroni de echipă care înjură arbitrii şi mingicari care promit că „au învăţat ceva şi din înfrîngerea asta” ). ¤ Visez să văd iar spectacole de teatru tv fără limbaj pornografic şi emisiuni culturale multe & pasionante. ¤ Dar cum lumea nu-i a visătorilor, aflaţi, draci lectori, că n-o să se schimbe nimic în structura emisiunilor de pe posturile naţionale. ¤ Şi mai pun o întrebare : există vreo zi în care Gigi Becali să nu apară pe sticlă? Nu cred! ¤ Că-i vorba de Hagi, de Steaua, de Biserică, de suferinţele evreilor, de milostivenie, de partidul lui care creşte-n sondaje, Jiji (cum îi zic Cîrcotaşii) aruncă cu înţelepciuni în populaţie, de zici că-i fiul Mafaldei şi-al lui Ghandi...¤ Şi fiindcă s-au întors studenţii pe băncile facultăţilor, îmi exprim şi sastiseala de-a vedea acelaşi reportaj searbăd cu cămine nereparate şi învăţăcei rămaşi fără cazare.¤ Ce mă miră e că, totuşi, numărul studenţilor scade, de la an, la an. Şi-n condiţiile astea, tot nu sunt locuri în cămine? Da’ ce, dispar camere? ¤ Să trecem şi la accidente (oarecum) nostime : la înscăunarea ÎPS Daniel, Miluş, ex-preşedintele ţării, a ameţit şi era să cadă cu zgomot, stricînd ceremonia ; ei bine, cine s-a-ntîmplat să-l sprijine, la propriu? Nea Nelu, alt ex, în care, cum ar spune manualele de istorie mai vechi, omenia a învins duşmănia politică. ¤ Frumos, gest, dom’ Iliescu! Făcut şi-ntr-o împrejurare sfîntă! Brava! ¤ De asemenea, viceprimarul Craiovei, vorbind de la tribună nu se ştie cui, s-a trezit cu un steag în moale capului. Stindardul avea însemnele Uniunii Europene. ¤ Să decriptăm aici f’un semn divin?...¤ Om muri & om vedea. ¤ Pe curînd! Tot aici, în pagină, că la mustărie n-avem cum, nefiind mustării pînă la Zilele Iaşului ; şi-atunci, doar pentru trei-patru zile...Of!

Obsesia unui vers idiot

Cum viaţa-i stresantă, draci concitadini & draci colegi întru tra-la-la, vă e banal că ne trezim cu toţii, uneori, naiba ştie de ce, în zilele în care nimic nu anunţă dezastre psiho-somatice,cu cîte un vers imbecil, înfipt în memorie, ca un piron, ca un pickamer, ca un decret administrativ treimiist. Versul cu pricina se iveşte pe uliţa creieraşului nepregătit, care nu e programat pentru asemenea vremuri tulburi, cînd nu te-aştepţi. El te păleşte, apoi nu fuge : aşteaptă, sadic, să te vadă batjocorit de cei din jur, de soacră & vecinele veninoase, de confraţii sulfuroşi, de şefii obtuzi, de tine însuţi, de istorie ş.a.m.d. În asemenea situaţii, doar medicii de specialitate( care numesc fenomenul viermi de ureche!) şi oligofrenii (care nu-nţeleg nimic din fenomen) te privesc cu calm & simpatie!
Iată, unu’ cu părul alb şi cearcăne negre, îşi smulgea zilele trecute, prin Cişmigiu, peruca, fiindcă nu se putea debarasa de poetica informaţie „Nevestei mele i-a secat al laptelui izvor!”…Se ruga de trecători să-i abată atenţia cu strigături din Oaş,texte din Cimitirul Vesel ot Săpînţa, ţipurituri din Banatul montan, articole din revista Arici Pogonici (anii 1965-1975), nume tîmpite din cartea de telefon…geaba! Versul din El Zorab se înşurubase în subconştient şi refuza să părăsească interiorul tărtăcuţei nefericitului, ducîndu-l în pragul disperării. Nu s-a liniştit decît după ce nişte placizi milostivi, în halate albe, i-au dat cu Dero pe creier, ajutîndu-l astfel să ia viaţa de la început – atîta cîtă i-a mai rămas.
Da’ de ce să vorbesc de necunoscuţi, cînd colegul meu de facultate Ananie Gagu, cînd mă-ntîlneşte la Billa şi-mi ciocneşte cu putere căruciorul, strigă „Ia să-mi dai pe Murgu,vamă!”, rîde dement, apoi plînge deprimat la maximum şi aşteaptă, obişnuit deja, să vină agenţii de pază şi să-l urce în Salvare…Inutil am încercat eu să-i amintesc de boemia vieţii de student, de fătucele cu minijupă şi păr tapat pe care le curta, de profesorii pedanţi & examenele grele…La orice-i spuneam, el se răţoia la mine, belicos :”Ia să-mi dai pe Murgu, vamă!”.
M-am dus la Fisc, să-mi plătesc impozitul pe venitul global : doamna severă care ne-nvăţa cum să trecem sumele, pe ce poziţii, de cîte ori, epuizată şi ea, pesemne, de miile de nepricepuţi care-o solicitau, zilnic, la un moment dat s-a suit pe masa grea, de stejar, din holul administraţiei financiare, şi - a urlat, terifiant :”Ia-l pe ciocoi ca hreanul, şi dă-l pe răzătoare!”.Din cauza dînsei, Statul a pier dut ceva bani, în săptămîna aceea, bieţii contribuabili nemaidorind să intre în locaţia cu imprevizibili recitatori diletanţi…
Nu-i de rîs : de cîteva zile încoace, de cînd am observat fenomenul şi l-am analizat, am început să înţeleg de ce, la un moment dat, psihiatrii o iau şi ei razna, alături de pacienţi. Spre exemplu, cînd nevastă-mea mă cheamă la masă, îi răspund, aberant :”Ăştia din neam de bruneţi, suntem toţi des curcăreţi!” ; la insinuările cotidian/ sulfuroase ale soacrei, replic printr-un anapoda „gura tu de ce mi-o sărutai/ dac’ai vrut uitării să mă dai?!”; iar cînd fiu-meu îmi cere bani de discotecă, îl informez, sec : ”Fratele nevestei unui negustor/ a trecut odată, pe la casa lor!”.
Nu-i bine să ştii versuri din poezii şi cîntece, tată! Viaţa şi-aşa e destul de complicată…

Pseudo-dileme : superioritatea sexistă

În lipsă de idei, ori din dorinţa de-a “îmbîrliga” fraierii, anumiţi ziarişti aflaţi în perioada de probă, ori anumiţi intriganţi cu q.i. redus, pun unele întrebări idioate, sperînd că măcar răspunsurile-s inteligente. Ori, nădăjduind că titlul sondajului atrage proştii cei mulţi care, la nevoie, chiar decid tirajul cotidianului de Bucureşti.
Dacă în Foaia Călmăţuiului s-ar citi anchetele cu pricina, nimeni nu s-ar scandaliza – gazetari de vocaţie nu-s mulţi şi ăia puţinii, abia fac faţă la ziarele serioase. Dar cînd citeşti în tr-un cotidian prestigios, pe ultima pagină, o juxtapunere de impresii pe tema “Femeia îi e superioară bărbatului? şi de ce?”, îţi vine să dai în judecată brandul, pentru că te consideră handicapat .
Culmea e că mulţi intervievaţi se pretează să răspundă! Şi unii, răspund prost! O celebră realizatoare tv, spre exemplu, bovarică colcăind de trivialitate şi mahalagism, decide :”Femeia e subtilă, bărbatul e ferm .” Dar nu există şi exemple inverse? Nu cumva Vidra, Doamna Clara et comp îs ferme şi Shaw, Wilde, Proust, Noica – subtili ?
Dar există şi răspunsuri tupeiste, pe care un gazetar serios ar refuza să le publice (asta însă nu poa’ s-o facă şi un gazetar care pune întrebări tîmpite !) ; un recent VIP, creatoare de modă, dă un verdict şi mai penibil : « Femeia e dintotdeauna superioară. Fiindcă e femeie ! ».Poţi să mai zici ceva ? Nu ne-ar mira ca un alt creator de modă, Cătălin Botezatu, spre exemplu, să replice « Ba bărbatul e superior, fiindcă e bărbat ! ».Sau, un gastronom ca Dan Chişu ar putea continua şirul declaraţiilor cu « mămăliga e superioară franzelei, fiindcă-i din mălai ! » ş.a.m.d.
Nu pot uita vremea aceea nenorocită în care Elena Ceauşescu, pentru a nu fi singură în stafful comunist, se înhăitase, doar administrativ, cu d-alde Tamara Dobrin, Suzana Gâdea ,Ana Mureşan, madam Găinuşă, tova Ghiţulică, vrînd să demonstreze că reprezentan tele sexului (aparent) slab, nu-s mai prejos decît bărbaţii : au reuşit, punînd umărul în mod (involuntar) eficient la dărîmarea regimului…
Şi-n actualul Guvern există femei la cîrma ministerelor ; şi Parlamentul are-n componenţă urmaşe ale Evei ; nu strălucesc, dar nici nu-s evident incompetente .
Dar clasamentele, topurile şi întrecerile sexiste sunt, dacă nu nedelicate, inutile. Cum ar fi să decizi : Vali Seciu e mai mare ca Ştefan Iordache ? Gabi Szabo e mai bună ca Hagi ? Loredana Groza îl ia pe Bittman ? Floriana Jucan a ajuns la Assante,Ion Cristoiu,nu ! Eugenia Vodă are păr, Răzvan Theodorescu – nu ! Nevestele lui Stalin n-au făcut rău lumii ! Anna Pauker era mai simpatică decît Nicolski ! etc.
Făcînd clasamente de tipul acesta nu vom ajunge nicăieri ; decît la concluzia că nu ştim să găsim adevăratele subiecte interesante. De care, din fericire (ori…din păcate ?) lumea e plină…

Trenule, pedeapsă mică...

...Unde-l duci pe Ionică? Nu se ştie! Fiindcă, dacă trenul vine de la Constanţa, în seara în care taman se desfiinţează (deh, începe extra-sezonul!), nu te mai transportă la Bucureşti, ci te abandonează-n Feteşti (caz real, văzut pe micul ecran). Mi se pare demn de Kafka & Buzzati ; sau de realitatea românească –căci tot aia e...

Poate am eu fixaţii de navetist înrăit, dar vă-ntreb : cînd ne va trece masochismul ? Fiindcă , în ciuda etimologiei, aflaţi că acesta a devenit un viciu naţional. Plătim la restaurant ca să mîncăm prost (şi să mai facem şi indigestie!), plătim la SNCFR ca să călătorim mizerabil (şi să nu ştim cînd ajungem la destinaţie), plătim întreţinerea la bloc ca să nu ne dea apă caldă, plătim pentru pensii suplimentare, deşi nu e sigur c-o apucăm pe-aia de stat, plătim şi impozit suplimentar ca pedeapsă că suntem muncitori & cinstiţi...Şi nu întrevăd soluţii de salvare! Emigrarea? Nu se face la orice vîrstă şi nu mi se pare nici ea foarte simplă.

Revenind la transport : s-au scumpit, recent, biletele la tren ; cu justificarea stupidă „nu le scumpisem din iunie!”. Ei şi? Ce-ar fi să se scumpească toate serviciile, trimestrial? Unde-am ajunge? Trenul e o pedeapsă cutumiară, n-are rost să reînşir defectele lui, aici, pe tîrîmuri mioritice; dar, acum fo’ şapte ani, apărură microbuzele. Gata, mi-am şoptit în barbă, termin cu trenul! Mă deplasez numai cu maxi-taxi! Sunt şi mai multe curse, e şi mai ieftin, mai faci şi-un popas să te dezmorţeşti...

Duminică am venit cu microbuzul, de la Bacău, la Iaşi. Naşpa’ a fost că pe culoarul vehicolului – şi-aşa foarte strîmt! – şoferul a mai luat şapte călători ( trei au coborît la Roman; dar s-au urcat de-acolo alţii). Mi-era teamă ca, la un moment dat, în lăcomia lui de clienţi, conducătorul maşinii să nu ne pretindă să mai ţinem şi cîţiva , pe braţe!...

Alteori, pe distanţe mai lungi (Bucureşti/Iaşi, spre exemplu), se face un popas la Tîmboieşti ; şoferul anunţă, autoritar „pauză 20 de minute!” Dar uneori se stă mai mult : depinde cît de repede i se aduce lui... mîncarea. Cincisprezece oameni stau cu privirile în farfuria conducătorului auto, numărîndu-i dumicaţii şi aşteptînd să termine masa, ca să pornim la drum. N-am nimic împotriva ca şoferul microbuzului să ia masa : dar de ce o face în timp ce lucrează? De ce nu mănîncă între curse? Şi-apoi, mă mir că-i tihneşte, cu-atîtea priviri răutăcioase aruncate-n farfurie...

Altă hasmodie : cu trei săptămîni în urmă, trebuia să fiu în Bacău la ora 11, la o premieră teatrală. Mi-am făcut planul, omiţînd că sunt în România : la 8,30 am microbuz, la 10,30 ajung la destinaţie. Sun să reţin loc – nu răspunde nimeni. De fapt, de la o vreme, dispecerii, agasaţi de telefoane, închid aparatul, să le tihnească şi lor cafeaua. Nu-i nimic, îmi zic, mă duc cu juma’ de oră mai devreme şi sigur găsesc loc. Aşa fac : la ora 8, văd microbuzul de Bacău, gol, cu uşa deschisă şi cu aparatul radio mergînd. Nici urmă de şofer. Pe la 8,15 încep să mă îngrijorez – dacă nu merge cursa de 8,30? Pe la ora stabilită pentru plecare, dau de şofer şi de dispecer (altfel, băieţi simpatici şi prietenoşi cu navetiştii) : mă anunţă trişti că nu-s călători, să mai aşteptăm...Am început să mă rog de lumea din mica autogară să meargă măcar pîn’ la Roman, să poată pleca maxi-taxi-ul! Am convins un ins ebrietat, care venea de la o nuntă (şi pentru care nu mai conta unde va ajunge, important era să poată pune capul pe un scaun, măcar o oră) ; fiind doi deja, şoferul a oftat , a privit duşmănos în sus şi a pornit bătînd uşurel din buze. Am ajuns la timp, ce-i drept, dar cu ce emoţii !...

Cred că trebuie să mă orientez spre noi mijloace de transport ; n-aveţi relaţii pe la aeroport? Măcar pe la ăştia care aruncă cu insecticide-n pomi...

Sport rege cu... mîrlani antimonarhici

Săptămîna ce trecu avu o dominantă fotbalistică. Nu numai în sensul că văzurăm meciuri, dar asistarăm – pe cît ne ţinură nervii – şi la dueluri între rude care se au, acum, ca lupul & oile. ¤ Fotbalul e un microcosmos care imită ( fără să ştie!) macrocosmosul istoriei universale : păi ce, în piesele lui Shakespeare nu se ucideau Richarzii? La Versailles nu se blamau Ludovicii? La Kremlin, nu-şi lichida Stalin tovarăşii de luptă? Prin diverse locuri conspirative, nu-i măciucea Ceaşcă pe Chivu Stoica sau Pîrvulescu ? ¤ La fel, machidonii fotbalului ies pe micul ecran dîndu-şi , cu eleganţă bucolică, la gioale.¤ Mingicarii îs de calibre diferite, ce-i drept : Hagi a fost un mare sportiv – chiar dacă nu poartă-n raniţa-i de mingicar, bastonul de antrenor; Gigi B. e un om de afaceri băftos, care crede că banul aduce după el şi adevărul absolut. ¤ Hm...¤ Era previzibil finalul (ruptura), fiindcă lîngă Becali nu apucă nimeni nunta de argint, iar Hagi, sinceri fiind, nu pare a avea vocaţia antrenoriatului. Asta e! ¤ Nu le poţi avea pe toate.¤ Dar de-aici pînă la circ (şi ce tembeliziune mioritică, înafară de TV Cultural, nu e dornică de îmbîrligături ?!) nu mai e decît un pas. Sau, sorescian vorbind, un pîş-pîş...¤ Interesant mi se pare faptul că, deşi putred de bogat, Becali nu are autoritate în faţa CNA-ului. Cică postul său de televiziune iar nu primi licenţă. Iotete, apărură incoruptibili în 2007! S-auzi şi să nu crezi! ¤ Dar fiindcă pomenii de CNA : am aflat că lîngă Gigi a fost, din tot CNA-ul, numai Emanuel Valeriu. Nu mă miră ; sunt însă uimit de faptul că dinozaurul mai dă din coadă, în Consiliu. Eram convins că stă liniştit, la pensie. ¤ Mă rog...¤ Că Esca a primit, în direct, oferta de-a deveni purtătoarea de cuvînt a lui Becali, ar putea fi amuzant. Cazul în sine însă, stors ca pe o lămîie de mass-media, devine plin de amărăciuni treimiiste; fiindcă o echipă care n-are antrenor, taman atunci cînd a intrat în marea ligă, nu poate binedispune nici măcar pe suporterii Rapidului...¤ Dar fiindcă tot am pomenit numele giuleştenilor : cu acel 0:0 obţinut la Nurnberg, echipa lui Bergodi mai are şanse de calificare. ¤ Steaua şi Dinamo, greu ; mizînd pe minuni. ¤ Ori, minunile de-aia-s minuni, că nu-s zilnice. ¤ Oricum, cu juma’ de gură (luciditatea, deh!), urăm vînt din pupa ! celor trei reprezentante ale fotbalului românesc. ¤ Fiindcă am folosit o expresie marinărească : am aflat cu frigiditate că domnul Băsescu a anunţat că va mai naviga o dată cu vasul Biruinţa, căruia i-a fost căpitan în anii ’80.¤ Noi ne-am mulţumi cu o biruinţă reală, pe vasul numit România, în anul 2007.¤ Dar poate că divagăm şi cîrcotim.¤ Domne’, ce ziceţi de statistica aia neagră care anunţă că bucureştenii trăiesc cu 4 ani mai puţin decît restul românilor? Parcă nu-mi vine a crede! ¤ Nu că m-ar afecta – fiindcă am avut inspiraţia să părăsesc capitala, acum două decenii; dar nu e drept! ¤ Păi, pe criteriul ăsta, tre’ să mergem cu toţii la oi, în vîrf de munte şi să hăulim doine din caval, mîncînd zer şi jintiţă. ¤ Dar ce spuneţi de altă veste care basedowizează, cum că vietnamezii şi filipinezii vor veni să lucreze pe litoral şi-n Deltă? Nu e rău, deoarece românii merg la cules de struguri, căpşuni şi măsline, aşadar rămîn fo’ treizecii de mii de posturi libere, pe trimestru, aici. ¤ Vă las cu lacrimile pe obraz!

România-n 2010

Azi mi-am propus o temă grea. Nu trebuie talent de prezicător pentru a afla cum va fi ea. Doar luciditate. Sau,dimpotrivă, fantezie. Plus o …gîndire pozitivă…
În primul rînd, eu sper că-n 2010,cei care atunci vor avea între 15-20 de ani, să nu-şi mai dorească să plece din ţară. Să aibă aici tot ce vor găsi în Occident sau peste Ocean. Slujbe asigurate, retribuţii tentante, stabilitate economică & politică, o imagine favorabilă a ţării, un trai relaxat.
America să nu mai aibă război cu Irakul, Israelul să nu se mai lupte cu Palestina,cele două Irlande să înceteze războiul civil. Românii să nu mai ducă războiul româno/român. Vreau să nu mai trăiesc „între cele două războaie mondiale”.Iar cel mai bun vecin să nu mai fie…Marea Neagră!
Ziarele să nu mai aibă ce să scrie la rubrica „senzaţional!”: să nu mai fie nimic senzaţional! Normalitatea să fie continuă, lipsită de „condimente” patologice. Străinii să nu ne mai reproşeze corupţia, ori paşii prea mici cu care progresăm.
Conducătorii să nu fie contestaţi.Parlamentul să fie mai mic, iar criteriul cu care se intră-n el să nu mai fie arivismul & banii oferiţi în campania electorală.
Să-mi pot permite, zilnic, să mănînc o banană, ori să beau un nectar de fructe autentic. A avea o maşină bună să nu mai constituie un lux, iar o casă de vacanţă să fie la îndemîna oricui.
În 2010 vreau să pot călători, fără vize şi fără eforturi financiare teribile, în toată lumea : o ţară pe vară. Iar o vacanţă la Sinaia să nu mai fie mai scumpă decît una-n Grecia…
Afirmarea profesională să nu devină , ca azi, o chestiune de noroc, ci de compe tenţă. Nu vreau să mai văd la televizor ingineri care vînd la tonete, ori filologi care servesc la bar. Calificarea să fie nu doar esenţială, ci şi urmată de o încadrare salarială pe măsură, într-un domeniu specializat.Să nu mai aud de desfiinţarea unor teatre sau reviste.
A ieşi cu familia la un restaurant, în week-end, să fie ceva firesc. A citi o carte valoroasă, un best-seller, să nu-ţi mai „rupă” buzunarul. Filmele naţionale să nu mai fie axate pe mizerie, limbaj jegos şi violenţă.
Eşec- să devină un arhaism.
Vă reamintesc unul dintre multele dictoane care m-a pus pe gînduri :” Cine nu-şi înţelege istoria, riscă s-o retrăiască!”. Sunt de acord să retrăiesc doar paginile glorioase ale istoriei naţionale.Se zice că învăţăm din eşecuri : ar fi timpul să mai învăţăm şi din victorii!
Dacă nu pînă atunci, măcar din 2010 încolo…

File dintr-un jurnal teatral

La moartea patriarhului Teoctist, un teolog a scris o tabletă, într-un ziar central. Tableta aceea m-a impresionat & culpabilizat. În ea ni se reamintea povestioara aceea cu călugărul care-şi mîntuise sufletul fiindcă nu-şi judeca aproapele. Nu-l osîndea. Nu-l condamna. Nu-l ponegrea. Nu-l condamna. Să nu poţi face asta, înseamnă să fii o natură cu-adevărat superioară.
Din păcate, noi, în teatru, n-avem acest privilegiu. De la director, pînă la spectator, parcă ne-ntrecem în a judeca pe toată lumea şi a da zilnic, verdicte: condamnăm eroi dramatici, scriitori de teatru, regizori, actori, scenografi, muzicieni, coregrafi. Cînd publicul nu ne aplaudă, îl înjurăm. Cînd criticii nu ne laudă, apelăm la ...(alt gen de) Sfinţi & Dumnezei.
Teatrul e conflict. Biserica – împăcare. Numai monahul de la Rohia lăcrima în finalul Scrisorii pierdute, crezînd că Nae Caţavencu se împacă cu Tipătescu, în timp ce poliţaiul strigă Muzica!...
¤
Găsesc printre miile-mi de fişe care tind să mă-ngroape, în camera de lucru, una care sună utopic : un (încă) tînăr regizor anunţă că va realiza integrala Shakespeare, pe scena unui teatru moldav. Intervievatorul întreabă, cu o prudenţă firească :” Nu e prea mult spus Integrală? Ce ar însemna?” „37 de spectacole, e simplu de înţeles!” – răspunde temerarul director de scenă. „În cîţi ani?” „ În 37 de ani!”.
Frumos proiect. Numai că după ce a montat al treilea text shakespearean, autorul integralei a dezertat, optînd pentru o funcţie de conducere...la Teatrul de Operetă!
Şi bietul Will a rămas, din nou, în România, fără integrală. Păcat! Eu zic că ar fi meritat-o...
¤
Dintr-o revistă recent apărută (Noua literatură, martie a.c.), spicuiesc cîteva rînduri ale unei tinere cronicărese. O fac din respect pentru oamenii de teatru care nu mai sunt tineri ; şi din respect pentru teatrul adevărat, care nu este dependent de mode & timp, tinzînd spre Olimp.
Tînăra atotştiutoare recomandă, mai întîi : „...de la 60 de ani încolo trage obloanele şi ai încredere că cei care vin vor şti să facă ceva”. Sigur că trebuie să ai încredere în tineri – de altfel, nimeni nu i-a persecutat, în ultimele decenii. Dar ce faci cu Rebengiuc, Ciulei, Pintilie, Andrei Şerban, Marin Moraru, Ştefan Iordache, Vali Seciu, Olga Tudorache, Cătălina Buzoianu, Dorel Vişan ş.a., care au ghinionul de-a fi depăşit 60 de ani şi care n-au bunul-simţ de-a trage oblonul?...
Alt verdict dat de juna comentatoare :”În momentul de faţă, teatrul din România plictiseşte!”. Aoleu! Chiar tot? Chiar şi cel al protejaţilor cronicarei ? Chiar şi al celor care nu trebuie să... tragă oblonul? Teribilă veste!...
În fine, vorbind despre un spectacol contestat şi adulat totodată (lucru e posibil în teatru !) ,intervievata explică, doct :”Nataşa din Trei surori face ...pipi în samovar. În contextul regîndirii piesei , era gestul care arăta exact totala sfidare a rafinamentului.Ce poate ţăranca absolută să facă?”...Chiar! Ca să arătăm că o eroină din Cehov e ţărancă absolută, o punem în postura care atît de tare a convins-o pe estetă. Pe considerentul acesta, toate personajele piesei ar putea primi sarcini aberante : Solionîi, cinicul absolut, va mînca progeniturile Nataşei ;Cebutîkin, beţivul absolut, va bea tot ce găseşte în samovar – chiar şi după ce a trecut pe-acolo Nataşa; Verşinin, nefericitul absolut, îşi va tăia gîtul cu briciul ; Olga, singurateca absolută va tăcea toată piesa, „vorbind” numai prin gesturi scurte; Ferapont, sclerozatul absolut se va scăpa pe el, nemaiajungînd măcar pînă la samovar...
E greu cu personajele astea clasice şi cu criticii ăştia contemporani, cînd ating absolutul!

Mişmaş de septembrie

Băsescu gîndeşte cu voce tare ; ceea ce-l recomandă ca om sincer. Şi-l descalifică pe post de preşedinte de stat. ¤ Dar ce-i mai bine? Să fii sincer, ori diplomat? ¤ Desigur, una şi alta. ¤ Nu e cazul.¤ Că Vosganian s-a autosesizat cînd Băse a zis că în fine, vede un armean bun, e dreptul lui. Că „păsărica” aia rromă de la tv a făcut tărăboi, e dreptul ei.¤ Că evreii fac şucăr pe motiv de holocaust, poate e normal. Că şi ungurii vor autonomie, se zice că n-ar fi deplasat.¤ Dar pun şi io o întrebare, teteo : noi, românii, majoritarii, statutarii, om avea vreun drept la demnitate naţională? Putem zice orică măgărie despre orice român ( începînd cu Băsescu şi terminînd cu Vanghele) ; da’ să nu băgăm în ironii & glume minorităţi, că am bulit-o, fraţi căuzaşi, jalnic de graşi! ¤ Să nu zicem nimic nici despre minorităţi sexuale, că e naşpa’! Da’ de ce doar cînd e ponegrit poporul tău, nu se iau măsuri şi nu se dau sentinţe? Hm...¤ Aceeaşi nedumerire o am faţă de pericolul numit URS (nu URSS, ăla-i alt pericol!) ; dacă animalul care a omorît, acum cîteva luni, o americancă, a fost lăsat liber, mă-ntreb : acum, cînd a mai atacat doi turişti, în cort, ce-o să se-ntîmple? La cîte victime e voie de ucis urşi ucigaşi? ¤ Nu-nţeleg : un ţigănuş care te taie discret cu şuriul, ia cinci ani pîrnaie ; un urs însă, chiar dacă sfîşie trei turişti, trebuie protejat. De ce? ¤ Sau : de ce a fost atîta tevatură cu alegerea Patriarhului, bre?! Ce fu cu dosarele nu ştiu care? ¤ Eu mă bucur că ieşi Daniel al nostru, fiindcă e un om deştept, cult şi nu prea bătrîn. Am avut cîndva cinstea să stau la o masă de post cu ÎPS : a fost cea mai gustoasă masă din viaţa mea! ¤ E drept, actualul Patriarh nu va avea o viaţă uşoară : da cine-o are? ¤ Şi fiindcă El a fost desconspirat şi ca om al masoneriei : ştiaţi că la Hobiţa, în satul lui Brâncuşi, s-a constituit...prima lojă masonică sătească?! ¤ Mda...¤ La atîta transparenţă, în curînd vom avea nu numai doctori de familie şi preoţi de familie, ci şi...masoni de familie! Ce bine! ¤ Că dintre cele trei mafii puternice care stăpînesc România ( evreii , homosexualii , masonii), doar în ultima aş avea loc. ¤ Mă şi mir cum de încă n-am fost contactat ! ( că oricum îs mai bun ca Săraru sau Vanghele). ¤ În rest, ideea că se scumpesc alimentele, nu-i nouă : ideea de scumpire la români, rămîne una dintre puţine constanţe. ¤ Ca şi coada. Ca şi nostalgia comunistă. ¤ Ca şi pomanageala. ¤ Dar concetăţenii noştri-s descurcăreţi, dă-i în sărăcie! Ce dacă pîine are 30 de bani în plus? Mîncăm cu 30 de bani mai puţin ! Sîc! ¤ Dar să trecem la chestii amuzante : Politehnica Iaşi a pierdut cu numai 2:5 în faţa lui Dinamo. E bine. ¤ Putea fi 2 :9...¤ Şi echipa naţională luă bătaie cu numai 1 :3. Putea fi 1 :30! ¤ e bine şi că Geoană fu făcut iar prost, de Emil Constantinescu. După Iliescu şi Băsescu, liderul PSD a obţinut calificativul pentru a treia oară, ceea ce-nseamnă că ori Mircică e chiar prostănac, ori că Băse şi Miluş copiază după Nelu...¤ Că la Craiova se-mpuşcă în stradă, zilnic, e deja normal : cîntecul M-a făcut mama oltean atrage, de mult, atenţia asupra criminalităţii latente a conregionalilor lui Ceauşescu. ¤ Dar cea mai ciudată veste a săptămînii fu aia cu avocata care a negociat Autostrada Transilvania pentru numai...4, 48 milioane de euro. Ptiu! ¤ Jenant, tată! ¤ Hai să ne întoarcem la ale noastre, că la ale lor, n-avem cum. Pa!

Adio ! La revedere ! Pa, tu ! Pe curînd...

Se moare pe capete. Dar cel mai trist e cînd mor capete luminate şi greu înlocuibile...¤ Spre exemplu, Pavarotti. Il Grande Luciano nu era o persoană fizică, ci un simbol : era o epocă a Operei şi o epocă a accesibilizării genului. ¤ Era un Personaj şi un mit. ¤ Nu mai e – fizic. Rămîne pe CD-uri şi filmări elocvente. Rămîne, cum au rămas atîţia fericiţi întru Artă, în memoria noastră afectivă. ¤ Păcat că s-a dus. ¤ Bine că s-a dus doar fizic...¤ Păstrînd proporţia, revenim la plecarea Teoctistului : sigur că n-a fost fără pete ( ce om cu funcţii, pe vremea împuşcatului, putea fi independent şi apolitic?!) ; sigur că nici cei care acum aspiră la postul de Patriarh, n-au cum să fie curaţi – deoarece au plecat în Occident într-o vreme cînd nu puteai pleca fără un discret contract cu Securitatea. ¤ Dar, ca românul, imparţial, întreb şi io, nu dau cu para : Dinescu ar fi putut intra în platoul tv, în decembrie ’89, strigînd „Tiranul a fugit!”, fără ca securiştii să închidă ochii? ¤ În balconul CC, tot atunci, puteai ajunge, fără ca să fi fost trecut pe o ocultă listă de convocare? ¤ N-o să terminăm niciodată cu subiectul ăsta? Atunci, n-o să fie nimic simplu în numiri & destituiri, în verificări şi dezvăluiri, în exonerări şi desconspirări, în naiva noastră Românie! ¤ Domnul Voiculescu, spre exemplu, a demisionat din Senat : nu fiindcă ar fi recunoscut apartenenţa la foste structuri dubioase, ci fiindcă propunerile lui nu eveau succes la votul colegilor parlamentari.¤ Eu nu-l plîng, fiindcă n-o să moară de foame. Nici de durere. Dar demisia lui, dacă e chiar reală, îl ridică uşor în ochii-mi cîrcotaşi...¤ Altă situaţie de care deja mi-e greaţă : stihiile, pagubele, zonele inundate! Gospodării şi animale luate de ape, oameni plîngînd că nu mai au nimic, nica’, nica’! Despăgubiri de sute de milioane, pentru coteţe de mii de lei... Tembelism, calicie, pomanageală...Cheltuieli idioate în numele unei milostivenii populiste...Ptiu! ¤ Iar ministrul mediului zicea la tv, grav, că „ fenomenul nu poate fi prognozat decît cu o oră-două , înainte de producere!”.¤ Păi cum? De ani de zile prognozăm viituri – deoarece le vedem şi le suportăm – dar nu ştim că vin iar... peste o oră?! Huoooo!!!! ¤ Păi cum vin an de an, nu trebuie să mai aşteptăm prognoza ; ori se mută la deal previzibilii inundaţi, ori nu se mai văicăresc şi cer milioane, despăgubiri.¤ Dar e mai comod să te inunde stihiile, apoi să te autovictimizezi şi să iei despăgubiri babane, plus publicitate tv, nu?! ¤ Oameni care nu au fost în stare să ridice o bucătărie de vară din chirpici, într-o viaţă, au parte, anual de despăgubiri babane, calculate pentru vile de lux ; a devenit şi asta o ocupaţie, pesemne : pomanageala cu pretext de calamităţi naturale. Hm...¤ Cît priveşte moartea sergentului-major român din Afganistan...Dumnezeu să-l odihnească! ¤ Riscurile meseriei : ce, n-aţi văzut că-n Rusia ziariştii mor pe capete? D’apăi militarii! ¤ Şi ei se duc acolo de bună voie, pentru bani mulţi. Asta e. ¤ Mor şi unii care iau doar 400 de lei pe lună, nu?! Cam de zece ori mai puţin decît un militar din Afganistan...¤ Preşedintele iar s-a operat ; dar în numai două zile, revine la lucru. ¤ De-aia nu am avut noi conducători femei : că alea, la naştere, ar fi lipsit minimum un an. Ceauşeasca, în perioada în care conducea mai dihai ca Nicu, din păcate, fiind foarte urîtă, nu inspira la copulaţii ; că altfel, mai respira ţara un an, măcar... ¤ Trecînd la sport : Rednic şi-a dat demisia. Păcat! Era un bun antrenor. ¤ Jocul Iaşiului cu Şahtar Donetsk, nu fu rău, da’ nici cum s-a scris prin ziare (l-am văzut pe stadion). ¤ Cît priveşte meciul Naţionalei, aţi văzut şi voi : victorie clara. Sa speram ca vom continua tot asa ¤ Pe curînd, plouaţii mei lectori : viaţa mai are şi sclipiri solare! Gustaţi-le!

O melodramă treimiistă

Nikita Mihalkov , al cărui film excepţional, Bărbierul din Siberia, tembeliziunea na ţională ne-a făcut surpriza să ni-l ofere nu de mult, spunea că toate peliculele sale sunt me lodrame : dar…cu mesaj!
Nu ştiu cum vine asta; melodrama-i melodramă şi are, prin definiţie, un mesaj; numai că mesajul ei, de multe ori, este …cam de joasă extracţie intelectuală.
Sunt însă şi piese de gen tulburătoare : Piciul lui Chaplin, Cănuţă om sucit de Caragiale, ori Niculăiţă Minciună de Brătescu Voineşti. Există reprezentante ale genului la care oameni de cultură, serioşi, exigenţi, plîng ca nişte pici ai lui Chaplin; sau ai lui Dickens. Una din ele m-a pălit în …luciditate nu de mult; şi ca să nu mă mai obsedeze, o aştern acum pe hîrtie, cititorule, fratele meu, dublul meu, amator în secret, ca şi mine, de prilejuri de înduioşare…
Am un ex-prieten care a fost, ani de zile, aproape două decenii, directorul unui teatru de copii. Teatrul, de cînd am montat eu prima oară în el, acum 25 de ani, avea o clădire mize rabilă: ce mai, numai a teatru nu arăta! De 25 de ani aud că va fi dărîmat. Fiindcă un teatru trebuie să arate bine. Dacă nu elegant – ca Luceafărul, ori evocator - ca Naţionalul, măcar îngrijit şi curat. Teatrul nostru însă era din ce în ce mai paraginit. Pînă într-o zi, cînd s-a luat decizia să nu mai se joace deloc în el, fiindcă viaţa micuţilor spectatori e pusă în pericol.
Apoi, după un an, s-a decis nici să nu se mai repete deloc acolo, fiindcă e în pericol şi viaţa actorilor. Clădirea, pustie, urma să fie demolată.
A apărut de curînd însă , un proprietar, din senin, care cere bani, ca să permită demo larea ei; şi bani nu-s. Deci, clădirea a rămas oarecum în picioare, pînă cînd se ia o altă decizie.” Unde-i melodrama?” – veţi întreba, intrigaţi. Păi nu vă grăbiţi, bre!...
Fiindcă clădirea nu e chiar pustie; ea are un fel de paznic ( un ins uşor handicapat, care doarme jos, la centrală) şi un apărător – un cîine maidanez pe nume Jeniţa. Ambii, în subzistenţa , neoficială, a directorului teatrului. Acesta, de două ori pe zi, le ducea de mîncare : ambii îl aşteptau cu înfrigurare şi-şi demonstrau bucuria revederii. Paznicul mai bea şi o bere, cîinele dădea din coadă şi-şi înfuleca raţia de mîncare pentru cîini, cumpărată de director. Am asistat de zeci de ori la întîlnirile celor trei, realmente emoţionante. Chiar răscolitoare!...
Din păcate, un teatru fără activitate nu are nevoie de personal: ultimul a fost pensionat directorul lui.
Catastrofă! Cine o să-i mai ducă paznicului, de două ori pe zi, pateuri şi bere? Cine o s-o mai alinte pe căţeaua Jeniţa, paznicul de nădejde al unei clădiri inutile? Cine o să-i dea de mîncare de-acum? Bietul fost conducător, cu lacrimi în ochi, se gîndea nu numai la mica lui dramă – pensionarea forţată, ci şi la marea dramă a celor doi …cîini aciuaţi pe lîngă teatrul închis. Ştiţi vreo soluţie? Eu nu o văd.
Iar melodrama relatată, acum constat, nici n-are mesaj, deci lui Mihalkov nu i-ar place. Dar ce, o melodramă trebuie să placă? Rolul ei e să te emoţioneze. Dacă eşti apt de emoţie, nu?!...

Despre boemii de ieri

Am mai vorbit cîndva despre boemii pe care i-am cunoscut la restaurantul Casei Scriitorilor din Bucureşti. Printre ei, la loc de cinste, distins / căruntul Pîcă, prietenul lui Pucă.
Nu, nu-s personaje din cărţile de copii, nici din desene animate : dimpotrivă! Viaţa lor era tot ce poate fi mai ne-educativ pe lume. Deşi Pîcă avea o prestanţă nativă, un păr alb, lins, cu rat, demonstra o sobrietate derutantă, care te trimitea la efigiile sacerdoţilor din Sadoveanu şi nu la beţivanii monahi ai prozelor lui Damian Stănoiu! ; ei bine, în esenţă, castul Pîcă era un machitor de primă clasă, care de la un număr de sticle încolo( nu folosea paharul, fiind jenant de neîncăpă tor!) devenea imprevizibil. Lîngă el, marele grafician Pucă, cu părul lung, negru şi mereu nespălat, cu barba neţesălată, cocoşat, în pardesiul lui uzat de sezon iarnă/vară, părea un Rasputin timid, făcînd un contrast agreabil. Pucă vorbea rar şi încet, Pîcă urla şi era pus pe scandaluri. Pucă avea realmente, talent, Pîcă se contura mai mult ca personaj, decît creator.
Trebuie să mai amintesc un lucru : pe vremea lui Ceaşcă, era efectiv un privilegiu să ai acces la restaurantul păstorit de doamna Candrea : acolo găseai de toate, mai ales prăjituri exce lente , la preţuri foarte mici. Acolo, dacă te nimereai, invitat de cineva influent, îi vedeai, de la cîţi va metri, pe Jebeleanu, Breban, D. R. Popescu, Blandiana, George Macovescu, Ivasiuc, Preda, Bă ieşu, Fănuş Neagu, Păunescu ş. a.
Să ajung însă unde mi-am propus : într-o seară, o familie distinsă şi tare iubitoare de poeţi, ajunge, printr-o ”fericită” întîmplare, la restaurantul de pe Calea Victoriei. După ore de pri vit & consumat, neinspiraţii laici îl invită pe Pîcă să recite, la ei acasă, aproape, la un whisky bun. Boemul, auzind că e vorba de whisky şi simţind că oricum, în curînd, va fi rugat să părăsească ( ca-n fiecare seară!), mai devreme localul acceptă. Colocviul părea că se continuă blajin, deşi trecuse uşor de miezul nopţii.
Ghinionul tuturor părţilor însă avea să capete, curînd, concreteţea unui căţeluş alb, flo cos, deloc terifiant, un fel de bidinea cinetică, surdinizat lătrătoare, care, ca orice cîine cu intuiţie, nu-l suferea pe musafir, hămăindu-l. Venerabilul poet, a băut liniştit o sticlă, a cerut să fie destu pată încă una, apoi, pe la orele 2 – 3 din noapte, s-a săturat să fie lătrat de micuţul animal şi a ca tadicsit să-i vorbească :
- -Auzi, javră, habar n-ai să latri! Învaţă de la nenea Theodor ! – şi invitatul s-a pus pe …onomatopee ; imita un fel de lătrat zgomotos, înfricoşător, care panica gazdele şi consterna, pe bună dreptate, cîinele.
Animalul, observînd că ceva nu e-n regulă, în seara aceea, în arealul pe care-l păzea, o ficial, n-avu de ales : înfipse colţii lui micuţi în glezna ( încercată a) beţivanului.
- A, nu ştii nici să muşti?!…Să te-nvăţ tot io, mă băiete!…
Şi, pînă să se dumirească gazdele, poetul îl ridică pe urmaşul lui Bubico la înălţimea buzelor lui unsuroase şi, vai!, îl muşcă cu sete. Căţelul , înnebunit de durere, începu să se-nvîrtă pe covor, schelălăind cumplit. Femeia, leşină ; bărbatul se înroşi de furie, iar Pîcă, simţind că se apro pie, IAAARRR???!!!, ora închiderii, mai bău un whisky şi plecă demn, precizînd :
-Paharul acesta, ultim, a fost pe post de antitetanos! La bună vedere !

Ce n-aş da să mai existe azi, în localul de la parterul Uniunii Scriitorilor, perdanţi cu un asemenea simţ histrionic!...

Rezistaţi micilor & mijlociilor tentaţii ?

Viaţa colcăie de tentaţii, draci ...vieţaşi. Cum facem să nu cădem în capcana lor, păstrîndu-ne vigilă morala şi intactă componenta familială? Cum putem rămîne şi buni cetăţeni şi exemplari slujbaşi, şi minunaţi asceţi şi impecabili soţi, şi patrioţi şi europeni, şi intransigenţi şi diplomaţi, şi vegetarieni şi gourmets , şi oameni de lume şi solitari?
Veţi afla, fără îndoială, răspunzînd benignelor interogaţii din titlul acestui relaxant test. Ca să v-ajut, boieri dvs., vă ofer trei variante de răspuns, urmînd ca s-o bifaţi pe cea ce vă convine. Baftă, bre!...

Sunteţi o persoană hulpavă?
1) da 2) nu 3) da , da, da ... & nu
a) Fumaţi ...mai ceva ca turcii?
1) nu ştiu cum fumează turcii 2) ce-ai cu mine, bre?! 3) ce te priveşte?
c) Vă simţiţi bine cînd faceţi ce nu... vă place?
1) nu 2) nein 3) no
d) Duceţi o viaţă ascetică, ori numai austeră?
1) potrivită 2) hedonistă de-a dreptul 3) ...ascet eşti tu, cu fiul lu’ măta!
e) Privaţiunile vă decimează moralul?
1) care privaţiuni? 2) care moral? 3) ce înseamnă decimează?...
f) Rezistaţi la mici tentaţii? Da’ la cele mari?
1) la mici, da! 2) mari...nu am avut 3) de ce te interesează, mamă-soacră?!
g) Aţi auzit de noţiunea de plăcere? Ce-nseamnă aceasta – pentru dvs. ?
1) totul!!!! 2) loto 6/49 3) grădinărit & lucru de mînă
h) Apropiaţii vă consideră un om de nădejde?
1) n-am aşa ceva ! 2) dă-i dracului de găozari! 3) de nădejde, azi, îs doar căcănarii!
i) Ne putem lipsi de micile plăceri ?
1) de alea mici, da! 2) păi dacă tot o dăm pe plăceri, să le-alegem p’alea ... babane! 3) silă mi-e de voi , octogenarii !
j) Vă plac femeile?
1) da 2) da 3) da 4) da 5) da 6) da 7) da-da-daaaaaaa...
k) Vă place băutura?
1) care din ele? 2) cui nu-i place?! 3) păi la vîrsta mea, tataie, ce altceva mi-a mai rămas?!

Orice aţi răspunde, e clar că sunteţi un detracat, un vicios şi o epavă socială. Un limax & o hibă genetică. O scursură ontologică şi o dejecţie morală. Singura voastră scăpare e-n voluptăţi mizerabile. Păcat de întrebări!...Ptiu!

Scrisoare către bunul meu prieten Ananie Gagu

Hedonistul meu spanac,

Îmi scrii – disperat! – că nu ţi-a sosit pensia (fie vorba între noi, nemeritată!) şi, în consecinţă, ai cunoscut dezagreabila senzaţie a unei dimineţi frustrate etilic. Încerc să te-nţeleg, deşi, eu ca ex-cavalerist, nu eram în relaţii amiabile cu băutura, din motive de cal : ăsta al meu, dacă miroseai a trăscău, nu pornea nici mort. A trebuit să treacă în lumea de dincolo, ca să mai pot bea şi eu un şpriţ, o dată pe lună, cînd particip la agapele detaşamentului nostru de cavalerie, din ce în ce mai pauperizat...
Deh, parkinsonistul meu timid, omul propune, dar Dumnezeu dispune! Pe lume există drame mai cumplite decît abstinenţa matinală, crede-mă! Dar, faptul că-n loc de votcă, ai caligrafiat, pe tastatură, bprxî, mă face să cred că, într-adevăr, problema e gravă.
Apoi, mă-ngrijorează faptul că îmi vorbeşti cam în goană, şi vag ruşinat, de o nouă carte care ţi-a apărut – Cei trei muşchi de vită tari – pe care însă nu mi-o trimiţi. Să fie de teama unei noi acuzaţii de plagiat, din partea-mi? Posibil. Ca să te consolez, află, inocent pachiderm, că nume ilustre ale literaturii naţionale au purtat stigmatul furtului literar ( C.Conachi, Eugen Barbu, I.L.Caragiale , ex-ministrul Beuran) deci, n-ai fi într-o companie dezonorantă. Şi-n fond, plagiind, preţios fin, nu faci decît să contribui la circuitul unor capodopere în lumea a doua, nu?! Oameni care nu s-ar gîndi nici o secundă să-i citească pe Nietzsche, ori Witkiewicz ( fie şi numai din motive de ortografiere tîmpită a numelor), au acces la ei prin ricoşeu, lecturînd operele (mai exact, operetele dumitale). Ergo, fii bun, expediează-mi volumul mirosind încă a trăscău (pardon, tuş) tipografic : mă voi apleca asupra lui cu interes, devorîndu-l rapid.
Apropos de devorat : cum stai cu viaţa (pardon de expresie) sentimentală? Vreau să înţeleg cine e martira actuală care împarte cu dumneata dormitorul răpănos? Înţeleg că Mimoza, Biliana şi Marya ţin de domeniul trecutului. Mi-ai vorbit ceva de o raţă : bănuiesc că ai adus-o în bucătărie, nu-n budoar! Nu mă face de rîs, Ananie! Eşti încă în putere! La 50 de ani, un cioban din Măgura, cînd dădea cu mătărînga-n brazi, cădeau veveriţe, atît de viril era! Ia exemplu!
Şi nu te formaliza, dacă observi că nefericita curtată de tine, în loc să dea fuga-n pat, rîde homeric şi pleacă la cumpărături, ori pune zacuscă, pe balcon, fredonînd farandole : tu continuă-ţi flotările conştiincios, fiindcă, de bună seamă, rătăcita va reveni la un moment dat în arealul lubric şi-şi va da seama ce-a pierdut!
Ca să nu-ţi pierzi tu forma însă, bea dimineaţa, pe stomacul gol, înainte de-a deschide frigiderul pierzaniei, un ceai de pufuliţă cu flori mici. Are gustul idiot, dar efectul – Dumnezeiesc! Cel puţin raţa – dacă n-ai hăpăit-o, între timp – va aprecia forma ta sexuală : şi se ştie cît de exigente sunt raţele, în acest delicat domeniu...
La bună vedere, pleziristă geamandură ; mă duc acum la o vedere cu o jună sexagenară, posesoarea unor dinţi de aur ( pe care-i va inaugura în ziua cununiei noastre) şi a unui cărucior pentru hemiplegici cu trei viteze. Dacă pun mîna pe el, rezolv problema transportului intravilan, pe viaţă!
Fii cumpătat în toate, şi-mi vei mulţumi. Eu, datorită cumpătării, am apucat bîlbîita vîrstă de 66 de ani şi preconizez s-o apuc şi pe cea de ...666 de ani! Ha-ha!
Vînt din pupa, matroz al Dobrogei treimiiste, mai misterioasă ca femeia nisipurilor!

Una caldă, una rece – şi-n meteo, şi-n fotbal

Scăparăm de caniculă , ţaţo ; urmează inundaţiile, cu peronul pe ambele părţi...¤ Că la noi, nu-i scăpare-n normalitate – ori e secetă, ori puhoi. Cu morţi & pagube, ambele. ¤ Mda...¤ Bine măcar că Steaua se califică în Ligă. Bravo ei! ¤ Avurăm ceva emoţii, dar gata, de-acum ... vom avea emoţii şi mai mari ; dar măcar, stînd la masa bogaţilor, nu la economatul pentru calici...¤ Dinamo pierdu, dar rămase-n cărţi pentru UEFA. Ca şi Rapid. ¤ Avem trei echipe-n luptele mari de pe glob? Avem! ¤ Puteam avea cinci, dacă Galaţiul & Clujul nu ar fi greşit sportul. ¤ Nu-nţelegeţi? Păi ei jucau rugby, tată, şi meciul era ...de fotbal. Asta-i tot.¤ Mie-mi place de Becali că a declarat, ca bun creştin ce e ( şi nici nu pierde ocazia să se afle asta!) că Zaharia şi Neaga au marcat pentru că le-a uns el fruntea cu mir, înainte de meci. ¤ Inspirat şi divin gest! ¤ Păi, pe chestia asta, ar fi trebuit trimişi la Jiji şi atacanţii echipelor perdante, mai ştii?!...¤ În curînd, la mica publicitate, lîngă urmaşele Mamei Omida, ar putea apărea şi Becali, cu text gen „ specialist în magie albă, samaritean cu sclipiri divine, ung cu mir frunţi de atacanţi – succes garantat!”.¤ Mai face omul un ban, că-i păcat să beneficieze de harul ocult numai steliştii, zău! ¤ Cît priveşte grupele, putea fi şi mai rău : Arsenal e tare, dar Sevilla şi Slavia pot fi înfrînte. ¤ Mai sigur ar fi fost însă cu AEK Atena! ¤ Mă rog, om muri şi om vedea...¤ Apropos de decese : se pare că şi fotbalul a devenit un sport periculos! Antonio Puerta de la F C Sevilla a murit de infarct (după trei pre-infarcturi!), la numai 22 de ani. În septembrie urma să devină tată. Asta-i viaţa...¤ Alt caz stupid : pilotul Ioan Vancea, om cu 8.000 de ore de zbor la activ, s-a prăbuşit cu avionul, inexplicabil, cu doar trei zile înaintea pensionării. Hm...¤ Altă veste proastă : două emisiuni de cultură vor fi înlocuite cu talk-showuri politice. Dana Deac, director TVR 1, zice că politicienii prind mai tare la public, decît oamenii de cultură.¤ Eu o credeam pe doamna Deac mai (elegant spus) realistă : fiindcă, culmea, noi avem oameni de cultură, nu politicieni! ¤ Am avut şi politicieni, în perioada interbelică. Din păcate, azi ei sunt (teoretic)mulţi şi (practic) de slabă calitate...¤ Noroc că intră de curînd în politică şi fiica preşedintelui : era nevoie de sînge proaspăt, tată! Şi ce naşte din pisică (de mare)...¤ Da’ şi tatăl Elenei făcu un gest galant : invită la o cină dansantă cam 200 de pediste. Nu a apucat să le danseze pe toate, dar intervievate, doamnele se declaratără taaareee mulţumiiiteeee!!! ¤ Domne’, Popeye e tare şi pe apă şi pe uscat – deşi n-are brevet pentru uscat...¤ Dar are ...ce are cu Voronin. Eu ţin cu Băse, fireşte, chiar dacă Voronin a zis că ...Diavolul s-a băgat în relaţiile dintre „fraţi”. ¤ Îl ştim noi pe Diavol, stă la Kremlin. ¤ Mă enervează la culme că IAR se scumpi trenul : cică era normal, că nu s-a scumpit din iunie. Huooo!!!... ¤ Să trecem şi la veşti mai bune : spre exemplu, aveţi din nou voie să mîncaţi Danone. S-a constatat, oficial, că-i bun.¤ Da’ firma pierdu ceva, estimp...¤ Alt chestie oarecum nostimă : Radu Cîmpeanu, în timp ce sta la masă la Marriott, a rămas fără portofelul cu 900 de lei. ¤ Noroc că o poliţistă era cu ochii pe şuţi şi i-a recuperat banii...¤ Eu de ce nu merg la Marriott? Acolo sunt hoţi peste tot! ¤ Eu merg la Taverna haiducilor, că-i lîngă mine, nu-i scump şi nici nu mă fură, deoarece n-am portofel. ¤ Dar sunt şi români cu bani picaţi din cer : ăla din Călăraşi care s-a făcut cu 8,5 milioane de euroi, de la Loto-Porno. Acu’ să te ţii dezvoltare economică în Călăraşi! ¤ Sau ăla din America, românaş şi el, şoferul doamnei Helmsley, care a primit 100.000 de dolari de la decedata lui stăpînă. ¤ E adevărat, cîinele venerabilei a primit de 120 de ori mai mult – de unde se vede că uneori, mai bine să fii cîine, decît şofer...¤ Şi mai bine-n America, decît aici. ¤ Da o vreme ( pînă se termină ăia 8 milioane de euro) şi-n Călăraşi se va trăi decent...¤ Vă ţuc, scumpeilor & nebunelelor ce era să fiţi!...Sănătate la (unele) neamuri şi apă (oxigenată) la găini!