sâmbătă, 1 septembrie 2007

Una caldă, una rece – şi-n meteo, şi-n fotbal

Scăparăm de caniculă , ţaţo ; urmează inundaţiile, cu peronul pe ambele părţi...¤ Că la noi, nu-i scăpare-n normalitate – ori e secetă, ori puhoi. Cu morţi & pagube, ambele. ¤ Mda...¤ Bine măcar că Steaua se califică în Ligă. Bravo ei! ¤ Avurăm ceva emoţii, dar gata, de-acum ... vom avea emoţii şi mai mari ; dar măcar, stînd la masa bogaţilor, nu la economatul pentru calici...¤ Dinamo pierdu, dar rămase-n cărţi pentru UEFA. Ca şi Rapid. ¤ Avem trei echipe-n luptele mari de pe glob? Avem! ¤ Puteam avea cinci, dacă Galaţiul & Clujul nu ar fi greşit sportul. ¤ Nu-nţelegeţi? Păi ei jucau rugby, tată, şi meciul era ...de fotbal. Asta-i tot.¤ Mie-mi place de Becali că a declarat, ca bun creştin ce e ( şi nici nu pierde ocazia să se afle asta!) că Zaharia şi Neaga au marcat pentru că le-a uns el fruntea cu mir, înainte de meci. ¤ Inspirat şi divin gest! ¤ Păi, pe chestia asta, ar fi trebuit trimişi la Jiji şi atacanţii echipelor perdante, mai ştii?!...¤ În curînd, la mica publicitate, lîngă urmaşele Mamei Omida, ar putea apărea şi Becali, cu text gen „ specialist în magie albă, samaritean cu sclipiri divine, ung cu mir frunţi de atacanţi – succes garantat!”.¤ Mai face omul un ban, că-i păcat să beneficieze de harul ocult numai steliştii, zău! ¤ Cît priveşte grupele, putea fi şi mai rău : Arsenal e tare, dar Sevilla şi Slavia pot fi înfrînte. ¤ Mai sigur ar fi fost însă cu AEK Atena! ¤ Mă rog, om muri şi om vedea...¤ Apropos de decese : se pare că şi fotbalul a devenit un sport periculos! Antonio Puerta de la F C Sevilla a murit de infarct (după trei pre-infarcturi!), la numai 22 de ani. În septembrie urma să devină tată. Asta-i viaţa...¤ Alt caz stupid : pilotul Ioan Vancea, om cu 8.000 de ore de zbor la activ, s-a prăbuşit cu avionul, inexplicabil, cu doar trei zile înaintea pensionării. Hm...¤ Altă veste proastă : două emisiuni de cultură vor fi înlocuite cu talk-showuri politice. Dana Deac, director TVR 1, zice că politicienii prind mai tare la public, decît oamenii de cultură.¤ Eu o credeam pe doamna Deac mai (elegant spus) realistă : fiindcă, culmea, noi avem oameni de cultură, nu politicieni! ¤ Am avut şi politicieni, în perioada interbelică. Din păcate, azi ei sunt (teoretic)mulţi şi (practic) de slabă calitate...¤ Noroc că intră de curînd în politică şi fiica preşedintelui : era nevoie de sînge proaspăt, tată! Şi ce naşte din pisică (de mare)...¤ Da’ şi tatăl Elenei făcu un gest galant : invită la o cină dansantă cam 200 de pediste. Nu a apucat să le danseze pe toate, dar intervievate, doamnele se declaratără taaareee mulţumiiiteeee!!! ¤ Domne’, Popeye e tare şi pe apă şi pe uscat – deşi n-are brevet pentru uscat...¤ Dar are ...ce are cu Voronin. Eu ţin cu Băse, fireşte, chiar dacă Voronin a zis că ...Diavolul s-a băgat în relaţiile dintre „fraţi”. ¤ Îl ştim noi pe Diavol, stă la Kremlin. ¤ Mă enervează la culme că IAR se scumpi trenul : cică era normal, că nu s-a scumpit din iunie. Huooo!!!... ¤ Să trecem şi la veşti mai bune : spre exemplu, aveţi din nou voie să mîncaţi Danone. S-a constatat, oficial, că-i bun.¤ Da’ firma pierdu ceva, estimp...¤ Alt chestie oarecum nostimă : Radu Cîmpeanu, în timp ce sta la masă la Marriott, a rămas fără portofelul cu 900 de lei. ¤ Noroc că o poliţistă era cu ochii pe şuţi şi i-a recuperat banii...¤ Eu de ce nu merg la Marriott? Acolo sunt hoţi peste tot! ¤ Eu merg la Taverna haiducilor, că-i lîngă mine, nu-i scump şi nici nu mă fură, deoarece n-am portofel. ¤ Dar sunt şi români cu bani picaţi din cer : ăla din Călăraşi care s-a făcut cu 8,5 milioane de euroi, de la Loto-Porno. Acu’ să te ţii dezvoltare economică în Călăraşi! ¤ Sau ăla din America, românaş şi el, şoferul doamnei Helmsley, care a primit 100.000 de dolari de la decedata lui stăpînă. ¤ E adevărat, cîinele venerabilei a primit de 120 de ori mai mult – de unde se vede că uneori, mai bine să fii cîine, decît şofer...¤ Şi mai bine-n America, decît aici. ¤ Da o vreme ( pînă se termină ăia 8 milioane de euro) şi-n Călăraşi se va trăi decent...¤ Vă ţuc, scumpeilor & nebunelelor ce era să fiţi!...Sănătate la (unele) neamuri şi apă (oxigenată) la găini!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu