...Unde-l duci pe Ionică? Nu se ştie! Fiindcă, dacă trenul vine de la Constanţa, în seara în care taman se desfiinţează (deh, începe extra-sezonul!), nu te mai transportă la Bucureşti, ci te abandonează-n Feteşti (caz real, văzut pe micul ecran). Mi se pare demn de Kafka & Buzzati ; sau de realitatea românească –căci tot aia e...
Poate am eu fixaţii de navetist înrăit, dar vă-ntreb : cînd ne va trece masochismul ? Fiindcă , în ciuda etimologiei, aflaţi că acesta a devenit un viciu naţional. Plătim la restaurant ca să mîncăm prost (şi să mai facem şi indigestie!), plătim la SNCFR ca să călătorim mizerabil (şi să nu ştim cînd ajungem la destinaţie), plătim întreţinerea la bloc ca să nu ne dea apă caldă, plătim pentru pensii suplimentare, deşi nu e sigur c-o apucăm pe-aia de stat, plătim şi impozit suplimentar ca pedeapsă că suntem muncitori & cinstiţi...Şi nu întrevăd soluţii de salvare! Emigrarea? Nu se face la orice vîrstă şi nu mi se pare nici ea foarte simplă.
Revenind la transport : s-au scumpit, recent, biletele la tren ; cu justificarea stupidă „nu le scumpisem din iunie!”. Ei şi? Ce-ar fi să se scumpească toate serviciile, trimestrial? Unde-am ajunge? Trenul e o pedeapsă cutumiară, n-are rost să reînşir defectele lui, aici, pe tîrîmuri mioritice; dar, acum fo’ şapte ani, apărură microbuzele. Gata, mi-am şoptit în barbă, termin cu trenul! Mă deplasez numai cu maxi-taxi! Sunt şi mai multe curse, e şi mai ieftin, mai faci şi-un popas să te dezmorţeşti...
Duminică am venit cu microbuzul, de la Bacău, la Iaşi. Naşpa’ a fost că pe culoarul vehicolului – şi-aşa foarte strîmt! – şoferul a mai luat şapte călători ( trei au coborît la Roman; dar s-au urcat de-acolo alţii). Mi-era teamă ca, la un moment dat, în lăcomia lui de clienţi, conducătorul maşinii să nu ne pretindă să mai ţinem şi cîţiva , pe braţe!...
Alteori, pe distanţe mai lungi (Bucureşti/Iaşi, spre exemplu), se face un popas la Tîmboieşti ; şoferul anunţă, autoritar „pauză 20 de minute!” Dar uneori se stă mai mult : depinde cît de repede i se aduce lui... mîncarea. Cincisprezece oameni stau cu privirile în farfuria conducătorului auto, numărîndu-i dumicaţii şi aşteptînd să termine masa, ca să pornim la drum. N-am nimic împotriva ca şoferul microbuzului să ia masa : dar de ce o face în timp ce lucrează? De ce nu mănîncă între curse? Şi-apoi, mă mir că-i tihneşte, cu-atîtea priviri răutăcioase aruncate-n farfurie...
Altă hasmodie : cu trei săptămîni în urmă, trebuia să fiu în Bacău la ora 11, la o premieră teatrală. Mi-am făcut planul, omiţînd că sunt în România : la 8,30 am microbuz, la 10,30 ajung la destinaţie. Sun să reţin loc – nu răspunde nimeni. De fapt, de la o vreme, dispecerii, agasaţi de telefoane, închid aparatul, să le tihnească şi lor cafeaua. Nu-i nimic, îmi zic, mă duc cu juma’ de oră mai devreme şi sigur găsesc loc. Aşa fac : la ora 8, văd microbuzul de Bacău, gol, cu uşa deschisă şi cu aparatul radio mergînd. Nici urmă de şofer. Pe la 8,15 încep să mă îngrijorez – dacă nu merge cursa de 8,30? Pe la ora stabilită pentru plecare, dau de şofer şi de dispecer (altfel, băieţi simpatici şi prietenoşi cu navetiştii) : mă anunţă trişti că nu-s călători, să mai aşteptăm...Am început să mă rog de lumea din mica autogară să meargă măcar pîn’ la Roman, să poată pleca maxi-taxi-ul! Am convins un ins ebrietat, care venea de la o nuntă (şi pentru care nu mai conta unde va ajunge, important era să poată pune capul pe un scaun, măcar o oră) ; fiind doi deja, şoferul a oftat , a privit duşmănos în sus şi a pornit bătînd uşurel din buze. Am ajuns la timp, ce-i drept, dar cu ce emoţii !...
Cred că trebuie să mă orientez spre noi mijloace de transport ; n-aveţi relaţii pe la aeroport? Măcar pe la ăştia care aruncă cu insecticide-n pomi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu