luni, 19 noiembrie 2007

Castraveciori norocoşi, gogonele storcoşite şi pizza duşmănoasă

V-aţi, prins nu? În lecţia de azi, draci elevi nechiulangii ( că ăi chiulangii nu mă citesc, preferînd să culeagă măsline necoapte în „Cismă”!), vom vorbii despre relaţiile armonioase pe care era să le avem cu : vecinii, strămoşii şi concetăţenii. ¤ Ce să fac? Eu sunt, de felul meu, prietenos (că şi nevastă-mea îmi reproşează asta!), deci nu-nţeleg nimic din realitatea înconjurătoare.¤ S-o luăm pe rînd : cu bulgarii nici nu mă gîndeam că nu batem. După prima repriză, nici nu mă gîndeam că nu facem un egal. După fluierul final , nici nu mă gîndeam că rămîne f’un mingicar mioritic întreg.¤ Mă înşelai. Sigur că suntem calificaţi deja, da’ mîndria de gogonea românească, unde-i? Lăsăm castraveciorul lui Bai Ganiu să o storcoşească? Păcat! ¤ Deşi, ceva cotonogeală fu p-acolo, teteo, şi tare mi-e teamă că ai noştri prinseră frică de ciolane fracturate (promise, ce-i drept, de Stoicikov & fiii, nu de azi!).¤ Da’ chiar aşa fiind, fotbaliştii noştri n-au scuză, fiindcă profesioniştii nu cunosc termenul prudenţă, decît dacă stau la Casa Albă şi trebuie să declanşeze butonul roşu.¤ Iar cine-i prudent, să se ducă la pompe funebre, nu la sport. Na! ¤ Alte belele în patria strămoşilor noştri, italienii : actriţa Laura Vasiliu, după cum ştiţi, se trezi cu carabinierii în camera de hotel, pe motiv că-i infractoare. După ce s-a luat legătura cu Ambasada, s-a descoperit că, dimpotrivă, e actriţă.¤ Subalternii lui... Offenbach şi-au cerutără, rece, scuze, şi s-au cărăbănitără, lăsînd biata histrioancă în mijlocul unui morman de rufe răvăşite.¤ Eu îl rog pe idolul meu, Vasiliu Birlic, ca şi pe prietenul meu Lucian Vasiliu, să nu plece acolo, fiindcă văd că numele nu poartă noroc în Cetatea Eternă ; da’ ce nume românesc e bine privit, azi, la Roma? ¤ Poate Badea Cîrţan sau Doina Badea...¤ Acum, în Italia românii sunt invitaţi, pe chaturile aferente, să boicoteze produsele macaronare.¤ Dar imaginea tot nu mai poate fi schimbată, italienii dînd iarăşi, recent, pe posturile tv, imagini cu românii care devastează baruri. ¤ Imaginile cu italieni care incendiază locuinţele românilor, nu apar pe post. De ce? ¤ Da-n fond, nu-nţeleg, n-om mai avea şi alţi strămoşi? N-om putea culege căpşuni în Spania, n-om ridica blocuri în Israel, n-om mai face turism în Grecia? A rămas doar Italia pe hartă? ¤ Ptiu! ¤ Urmaşii lui Traian şi-ai Lupoaicei, recită acum din Bolintineanu, mai ales pasajul „ de eşti tu acela, nu-ţi sunt mamă eu!”. Ei şi? ¤ Alt fapt frisonant : Miron Cozma iese la lumină. Să sperăm că e acum, obosit şi oleacă mai înţelept, realizînd că un stat are alt sistem legal coercitiv, minerii rămînînd un fel de ex-armată diletantă în slujba unui ex-preşedinte diletant.¤ Dacă Miron se va apuca de versuri, nu va fi rău : că de versuri proaste, nu moare nimeni. De bîte minereşti însă...¤ Cît priveşte ideea că domnul Cioroianu (nume ironic, în context!), trebuie să ceară oficial scuze rromilor...haida-de! ¤ Să mai ceară şi ei scuze. ¤ Cît despre Elodia...rămîne ca-n tren. Domnul Diaconescu se străduie să tot găsească martori, dovezi etc., dar cazul devine din ce în ce mai neinteresant, şi cred că moderatorul OTV trebuie să-şi omoare rapid alte persoane, prin terţi, fireşte, fiindcă Elodia nu mai prezintă interes : că doar nu e mătărînga lui Terente sau zgarda căţeluşei Laika...¤ Să-nchei cu o veste bună : Băsescu anunţă, în fine, ceea ce propun eu de o buca’ de viaţă : micşorarea Parlamentului.¤ Fără o treime din parlamentari, situaţia în România va merge la fel de prost ; numai că se vor face economii serioase.¤ Să fiţi sănătoşi şi veseli ( dacă se poate aşa ceva, în vremurile astea turburi precum braga).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu