Gastronomia ca salvare

Citeam recent, într-o revistă literară, cîteva scrisori inedite ale lui Sadoveanu, către un oarecare anonim din localitatea Întorsura. Epistolele, laconice, avea un singur subiect :scriitorul a nunţa că vine acolo negreşit, să pescuiască lipani ( personal, habar n-am unde-i Întorsura, nici cum arată lipanii!). Şi, mai zicea Ceahlăul prozei naţionale( caraghioasă sintagmă, nu?!), în perioadele grele, unii se refugiază în băutură, alţii în poker; el, în pescuit.
Cred că şi lumea noastră, agitat/ treimiistă, şi-a găsit o salvare, un refugiu, o defulare,în gas tronomie. Am urmărit cu atenţie, oameni de varii condiţii şi vîrste, cu mentalităţi diverse, cu po sibilităţi materiale diferite: cu toţii tresăreau plăcut la auzul conversaţiilor despre bucătărie. Şi am ajuns la concluzia că arta culinară , pîş-pîş, a devenit mai mult decît o preocupare a gurman zilor, ori a gurmeţilor : a devenit un refugiu.
Unde fugim de-acasă? Undeva, unde se găteşte. Şi nu orice. Nu oricum. Chiar şi gazetele se rioase, ori rubricile tv de ştiri, nu mai supravieţuiesc fără dese & bogat ilustrate - trimiteri în spa ţiul cuhniei…
O să dau doar cîteva exemple, culese de mine, salivînd, în doar cîteva zile recente :
- am fost la Trifeşti, la Casa memorială Negruzzi,invitat; am vorbit, alături de editor, autorul prefeţei & îngrijitorul ediţiei ,plus doamna Noemi Bomher (care cu şart glăsuit-a despre op) despre 200 bucate cercate…,minunatul volum al tandemului Kogălniceanu/ Negruzzi. M-a bucurat să observ că o seamă de oameni (oarecum) serioşi, ascultau cu indimenticabilă plăcere reţete din bunii şi pofticioşii noştri clasici;
- am aflat apoi, dintr-o gazetă, meniul căsătoriei regale spaniole, mult-mediatizate ; vi-l spun, cu un oftat de reală voluptate, pe care şi calculatorul o simte, la rîndu-i, printr-o com plicată contagiune : jambon crud de Andaluzia, piure de cartofi cu crabi, tarte cu morun, foietaj de fructe de mare pe pat de pere & legume fine, clapon la cuptor, în fine, un tort de 170 de kg.! S-au băut vinuri seci de Jerez, vinuri albe din Galiţia ,spumante franţuzeşti şi muscaturi de colecţie;
- mai aproape de noi, la Cracovia, în vechiul cartier evreiesc, pasionaţii s-au adunat la tra diţionalul festival al supelor; cine vroia să participe, era obligat să pregătească minimum 10 litri din preţiosul fel unu; au sorbit, în acele clipe de desfătare, cracovienii, nu mai puţin de…2.000 de litri!;
- la New-York, în meniul hotelului Le Parker Meridien , a apărut cea mai scumpă omletă din lume: costă 1.000 de dolari şi conţine, pe lîngă ouă, homar şi caviar( aici nu văd gheşeftul: nu mă refer doar la preţ, ci şi la faptul că ouăle şi caviarul nu prea merg împreună; dar,mă rog…);
- în fine, în cadrul unei conferinţe de sexologie din Brighton, doctorul Trudy Barber a anun ţat că va apărea, peste un an sau doi, pe piaţă, ciocolata …care stimulează orgasmul…!
Agreabile ştiri, nu?! Ele-mi anesteziază, oarecum, senzaţiile neplăcute cauzate de zecile de accidente sîngeroase care ne sunt băgate pe gît ( dar la figurat!) de emisiunile televizate. Şi, printr-un salt al memoriei ciudat, îmi amintesc de minunatul gourmet, regizorul Mihai Berechet , cel care mi-a destăinuit în 1990, nu cu mult înainte de-a trece la cele veşnice, că atunci cînd avea 5 ani, în Brăila natală, în timp ce toţi copiii se rugau de bunici să le citească poveşti, el ce rea…cartea de bucate! La 12 ani, ştia pe dinafară Sanda Marin…
Mă opresc aici, fiindcă, brusc, mi s-a făcut foame. Cred că şi vouă, manipulabilii mei lectori – dar mai bine manipulaţi de Brillat Savarin & Păstorel, decît de nu ştiu care chiolban ce se vi sează primar, şi bea bere la peşte, iar la coniac cere cuburi de gheaţă!...
S-auzim de bine! Pofte bune!