Relaţia mea (incorectă?) cu muzica cvasi-populară

Ca un orăşean get-beget, o să recunosc cu ruşine, nu am feeling pentru muzica populară. Sau nu pentru orice muzică (aşa-zis) populară.
Am iubit (şi folosit în multe spectacole!) melodii de Maria Tănase, naiul lui Zamfir, fraţii Petreuş, Ioana Radu, ceva din Angela Buciu...Dar nu tresar cînd oarecare guristă lălăie, pe acute, „neică unde tu erai/ cînd asar’ io fluierai?”.
Sunt o victimă : fiindcă eu, iubind Mozart, Bach, Beatles, Ceaikovski, Rahmaninov, ABBA, Nana Mouskouri, Moustaki, Brahms, Adamo, Grigore Leşe, Brassens, Mitru Fărcaş, Vivaldi, Dida Drăgan, Paganini, Jean Moscopol, Cristian Vasile etc., sunt condamnat să ascult, ZILNIC, manele şi hăulite gorjeneşti, incantaţii arăbeşti & tînguiri mahalageşti de doi bani, improvizaţii şoldovene & diletantisme gitane.
Să ne înţelegem : arta ADEVĂRATĂ n-are graleniţe geografice, nici temporale. Dimitrie Cantemir sau Anton Pann, au dat lumii capodopere. Dona Siminică , Bordaiaş-bordei şi Lipan-Ţăndărică pot fi memorabili. Benone Sinulescu are şarm cînd interpretează cîntece de petrecere.
Dar de ce să ascult ori pe maxi-taxi, ori pe la diferite terase de mîna a doua, fel de fel de dejecţii lăutăreşti care, în plus, sunt şi date la maximum, în semn de atitudine (fals) estetică? Nu am stresat nici un vecin cu preferinţele mele muzicale ; nu am impus nimănui să-i iubească pe Grieg sau Ileana Sărăroiu. De ce eu însă sunt condamnat să aud într-una manele şi melodii para-folclorice stupide?!
E la fel ca în lectură : nu vreau Sandra Brown, dar nici nu te oblig să citeşti Bulgakov. Sau ca-n teatru : îţi place Radu Afrim? Fii sănătos! Eu îl prefer pe Pintilie!
Vrei filme porno? E treaba ta! Eu revăd a zecea oară Bărbierul din Siberia!
Numai că alegerea mea nu stresează lumea din jur. Aria lui Bach nu se ascultă la radioul, dat la maximum, al taxiului ; nici la zecile de maşini care opresc sub fereastra mea, ale celor ce şi-au făcut garaj lîngă mine şi se cred adevăraţii proprietari ai cartierului...
E ziua ta? La mulţi ani! – dar nu sta toată noaptea cu CD playerul dat la maximum, ca să ştie lumea că eşti sărbătorit!
Am vrut să anunţ poliţia, dar aş fi făcut figură de turnător; am vrut să mă duc la cei ce ascultă muzică proastă exagerat de tare şi să-i rog să dea mai încet măgăoaia, dar aş fi făcut figură de bătrînicios. Am dorit să explic cum e cu cultura, dar n-aveam cui.
Aşa, tac, înghit, suport, ca pedeapsă că am cultură muzicală. Şi măcar , pînă la urmă, pot spune oligoizii din jur, sunt un vecin ciudat, dar suportabil...
Minoritatea (din păcate!) se supune iar majorităţii, nu?