Raid prin localurile Iasului (II)

Am ales pentru episodul doi al serialului nostru, dracii mei lectori cvasi/bulimici, un alt tip de local : taverna. Mai exact, Taverna haiducilor (fostă Salcia, de la Billa mai sus, spre Canta). E un restaurant pe care-l recomand tuturor, fiindcă e bun şi ieftin. Iar grătarul de-aici rămîne fără egal, o să vă convingeţi...(grataragiul, excelent, pune pe o ...spadă lungă toate cărnurile apetisant fripte, iar ospătarul le dă jos în farfurie cu un cleşte special ; spectaculoasă prezentare, nu?!).
Are specific naţional, ambient agreabil, muzică populară sau lăutărească de calitate ; vase de lut, coşuleţ de paie, tacîmuri cu mîner de lemn...dar oliviera & paharele distonează, fiind din altă gamă, modernă. Scaunele sunt din lemn masiv, combinat cu fier forjat. Vara, aici e o terasă pe care se poate scăpa de zăpuşeală. Toaleta e cam mică, dar curată . Acum însă, e de stat înăuntru, căci frigul pişcă al naibii....
Cu ce să-l combaţi? Cu o pălincă, din partea casei (tărie bună la gust, pe care patronul a adus-o de pe la Satu Mare). Uneori, se dădea şi o bucată de slănină; ospătarul de azi o fi mai strîns la pungă...sau poate s-a renunţat la slănină, fiindcă oricum nu face bine colesterolului...
Eu nu am luat ciorbă sau supă, dar eternul meu însoţitor a cerut o ciorbă rădăuţeană; el a zis că zama ar fi medie, spre bunicică. Am gustat şi eu o lingură : aşa e. N-avea nici sare ( o fi mai sănătos, nu şi gustos ; trebuie să ne hotărîm : mergem la nutriţionist, ori la restaurant? Vrem siluetă, ori fericiri gastronomice?). De altfel, bucăţile de carne de pasăre macră, tăiate mărunt, mie nu mi-au produs niciodată voluptăţi culinare...plus că felul întîi a fost adus la masă destul de rece, ceea ce nu e voie la ciorbă, bre!
La felul doi, am cerut ceva specific localului - fasole cu ciolan; plus salată de varză; s-a mai comandat , vis-a-vis, cîrnaţi cu cartofi ţărăneşti; şi murături. Bune. Numai că fasolea mea nu avea pic de sare! Şi ştiţi că bucatele, dacă nu-s condimentate din timp...oah!(vezi Petre Ispirescu & Regele Lear).
Un paradox al locului : aici, toţi ospătarii aproape aleargă şi cu toate astea, de multe ori, mîncarea soseşte foarte greu! Cum am păţit noi cu desertul (celebrele clătite cu dulceaţă de trandafiri!) – aşteptat cam multicel, bădie! Desertul, în notă. Păcat că-n România rar găseşti localuri care să te-mbie cu altceva decît repetabilele clătite, papanaşi şi îngheţată.
Unu peste alta însă, impresia e favorabilă, cum am spus şi la-nceput; şi să nu uitaţi că aici există un fel de mîncare unic în Iaşi, la doar 30 de lei, ideal pentru bulimici şi mîncăi nedeclaraţi : Pachet haiducesc. În banii ăştia, n-o să mă credeţi, intră următoarele personaje : coaste de porc, ciolan de porc, cîrnaţi haiduceşti, aripioare de pui, copănele – idem, muşchi de purcel în crustă de bacon, antricot de vită, carne de batal. Apăi, nu ştiu cum poate mînca un singur om, jumătate de kil de cărnuri, fie el şi ieşit din spital şi pus pe recuperare!
A, era să uit băutura : eu iau mereu vin la carafă.Bun. Dar nici aici, sec!
Of! De ce cred şefii de localuri din Iaşi, că nu există băutori de vinuri seci, în Moldova? Cunoscătorii (în proporţie de 80/!) nu beau decît sec, dragilor!
¤
Şi fiindcă mi-a rămas spaţiu în pagină, ce mi-am zis : ia să mai dau samă asupra unui local iaşiot, că doar pagina culinară nu-i pagină politică, să se sature toţi de ea! Ca dovadă, de mîncat, mîncăm zilnic : politică, dacă suntem înţelepţi, facem o dată la şase luni...
Fiul meu mă-ntrebă dacă am fost vreodată la Oscar. Am mărturisit că nu. De altfel, e deschis de doar şapte luni. Cum e situat central – pe Lascăr Catargi – ce mi-am zis : ia să vedem cum e şi acest Oscar?! O fi de...Oscar?
Răspuns, după ce am consumat : oricum, e pe-aproape.
M-am dus devreme, intuind că e cam aglomerat – ca orice restaurant bun. Bine-am făcut! La 11,45 era gol. La ora 13, 30 însă, deja bucătăria nu mai făcea faţă! E o notă bună!
Elegant aici, serviciul – de ţinută. Mobila cu gust aleasă...Pînă-n ora 12, se asculta radio Kiss FM; după, muzică ambientală...Nu-i rău. Toaleta e mică, dar foarte elegantă. Salonul de nefumători mi-a produs şi el o impresie excelentă.
Citind meniul... preţurile par mari; dar după ce vezi porţiile, te lămureşti că nu banii-s mulţi, ci cantitatea din farfurie! Înafară de desert, TOT ce am cerut de mîncare, era dublu! Am văzut la o masă şi o salată, şi m-am întrebat dacă poate fi mîncată de o singură persoană...
S-a cerut ciorbă de burtă şi de pui ; cu smîntînă şi ardei iute. Excelente! Dar greu de ... dovedit! (erau foarte săţioase!). La felul următor am pretins vin premium merlot de Bucium, vin bun, dar...mi-a fost adus rece. Vinul roşu (negru), vai!, se aduce la temperatura camerei, chiar e aşa de greu de reţinut?! Şi-apoi, oh, pe etichetă mai e şi o greşeală gramaticală - păcat de etichetă! (mai ales că recomandarea e semnată de un cunoscut oenolog al locului...).
Am cerut apoi biftec tartar ( fel de mîncare pretenţios, în care ageamiii îşi prind urechile!) ; bun. Ce-i drept, sosul negru a fost adus cam tîrziu. Şi am mai cerut ceapă şi gălbenuş – iniţial, insuficiente. Colegul meu misterios a cerut pui vienez ( adicătelea , ciuperci, ceapă, ardei, smîntînă, morcovi ; în castronul de lut, brînza fierbea deasupra...Oi, mati! Apetisante chestii!).
Păcat că desertul se lasă aşteptat! Altfel, e promiţător : para cu alune însă n-a stat la cuptor destul, să se moaie ; iar desertul oscar avea struguri, măr, îngheţată, dar păreau făcute şi ele, pe grabă.
Localul, per ansamblu, e de ţinută ; merită revenit.

P.S. De ce oare, de cîte ori cer, factură fiscală, mi se răspunde ori că aceasta e la şef, ori că să ...vin mîine? Ce s-ar face, spre exemplu, un american care vrea să ia prînzul în Iaşi şi, imediat după masă, să plece la Kiev? Şi-ar prelungi şederea în România cu o zi? Stupid!


* articol publicat initial in saptamanalul IESEANUL , nr. 296