E frumos să iubim cîinii ; dar oamenii?

Azi am avut ore la facultate. Unul dintre studenţi – pe care-l preţuiesc în primul rînd, deoarece e...mai în vîrstă decît mine – a apărut cu o sacoşă transparentă, prin care se zăreau nişte boabe. L-am tachinat, zicînd că îi e poftă de fasole. Mi-a răspuns, acru, că acolo nu e fasole (ceea ce ştiam şi eu).
Trece ora de curs. Cînd să-ncep a doua oră, în clasă revine tomnatecul învăţăcel (care încheiase ora cu mine) şi-şi ridică plasa cu boambe : „Fără ele sunt mort!” – mărturiseşte studentul. Ştiind că în Iaşi, el locuieşte la cămin, am cerut explicaţii : „Le dau granule potăilor care mă întîmpină cînd vreau să intru în cămin, că altfel mă rup!”. Hm!...
Mai am un amic, scriitor & psiholog, care, în plimbările serale prin cartier, mi-a spus că are permanent un băţ impozant la el, şi pocneşte cotarlele, cînd e atacat. M-am mai întîlnit, nu de mult, cu un actor care s-a ...lăudat că a fost muşcat de două ori, de gleznă. Şi-mi amintesc că şi eu, acum fo’ zece ani, la Bîrlad, am fost compostat de un cîine, din spate, fiindcă am trecut peste nişte coji de seminţe pe care, pesemne, dorea să le îngurgiteze...Şi-n ultima vreme, cînd vin spre casă, sunt atacat de patru-cinci şarle care hămăie ameninţător, deranjate vizibil de vecinătatea cu mine. În fond, şi eu sunt încăpăţînat şi refuz să mă mut...
Poate vă mai amintiţi secvenţa aceea, difuzată şi pe micul ecran, în care o americancă, zăbăucă, a fotografiat o ursoaică : a costat-o viaţa! (pe americancă, fireşte).
Să ne-nţelegem : dispreţuiesc bestiile cu chip de om care, cum s-a arătat, des, la tv, jucau fotbal cu...o pisică, ori băteau un cal nevinovat, pînă-l lăsau lat. Nu suport imagini cu viţeluşi cărora li se scot ochii, de către copii curioşi, ori cu ieduţi care privesc lumea cu ochi trişti, deoarece nu se pot ţine pe picioare. Mă deprimă tăiatul de porc, la Ignat. Am plîns cînd am citit Puiul lui Brătescu-Voineşti. Sunt un iubitor de animale domestice. Dar să fie cu-adevărat domestice, reprezentanţi ai asociaţiilor Cuţu blînd sau Pisu’ mic.!
Fiindcă, în fond, şi omul poate fi la fel de preţios, de multe ori, nu?...
Asta ar trebui s-o afle, în fine, „gospodarii” marilor oraşe, care iau bani să rezolve situaţia, şi nu să învrăjbească iubitorii de animale, cu victimele inocente ale maidanezilorlor.
E prima oară, probabil, cînd îmi doresc ca un articol să devină, urgent, anacronic.