Gunoaiele

De la o vreme, evit să mă mai duc la ghenă, să depun gunoiul menajer. Şi asta nu doar din cauză că îndatorirea nu-i onorantă! Ci şi pentru că banala operaţiune, a devenit, zău, periculoasă!
Ultima dată cînd am plecat cu căldăruşa (aia de plastic, nu cea din mîna preotu lui!) spre tomberoanele de lîngă bloc, m-am trezit luat la întrebări de un tip tuciuriu, slinos, care a scos capul din pubelă imediat ce a simţit că am scăpat de resturi :
-Ce-ai îndrăznit să faci, mă?
Speriat, n-am mai căutat logica situaţiei, ci am răspuns, cu atitudine de elev conştiin cios :
-Păi…am aruncat gunoiul…
-În capul meu?
-Scuze, dar n-am ştiut că e cineva acolo…doar ghenele nu-s transparente…
-„…Nuuuu-s transpaaareeenteee!!!” – m-a maimuţărit transpiratul cu coji de cartofi pe capu-i jegos.Păi nu ştii că acilea locuiesc io, bă?
-Nu! Credeam că aici se aruncă gunoiul…
-SE ARUNCA! De ieri, de cînd m-am mutat cu familia, nu se mai aruncă. Eventual baţi la uşă şi ne oferi ce poate fi reciclat din reziduuri, apoi te duci la tomberonul de peste drum – care încă nu e locuit…
-Promit să reţin…stimate magrao…adică, vecin…Vedeţi, poate prejudecăţile şi obişnuinţa, coroborate cu o oarecare necesi…
-Lasă flecăreala.Timpul e bani! Arată, iute, ce mi-ai adus!
Timid, am scos obiectele inutile din găleată, unul cîte unul. Noul loctar le examina şi pufnea, ironic, sarcastic, ori chiar amuzat – după cum îl inspira obiectul cercetat.
-Na, codiţe de mărar…dar cîteva fire de verdeaţă, acolo, n-ai lăsat…sau la ouă şi tu ai prostul obicei să arunci numa’ cojile! Hm! Calici!…Poftim, astea-s ziare?România literară! …!Ptiu!…Un Infractoarea sau Povestea mea, nu le-aţi da şi altora, să vă pice cu ceară! Silă mi-e! Citiţi voi ce-i bun, mă! Că e democraţie!
-Ce-are una cu alta, bre?!…Nu ai proprietatea termenilor, zău!
-N-am proprietăţi, aşa-i! D’aia m-am mutat aici, măcar să nu mai am spaima între ţinerii…a chiriei…a luminii, a gazului, a impozitului pe casă, a hoţilor…
Înduioşat, l-am bătut pe umăr pe bronzatul om de cartier.Rău am făcut.
-Văd că eşti milos, tată! Fă bine şi adu’ o cinzeacă, să temeinicim noua noastră ami ciţie! Hai, că intelectual fără două sute de votcă-n casă, nu cred să existe!
-Da’ numai’ la tine te gîndeşti,Tutuceo!- zise o fomeie cianurată la chip, scoţînd şi ea mutra din tomberon.Dacă tot trimiţi omu’ acasă pentru rachiu, zi-i să-mi aducă şi mie ceva să pun în oală…o juma’ de cartof mai măricel, nişte coaste afumate, ori două cotoare de varză…că aici am plită electrică şi trag curent de la un cabinet medical, să nu dea inaniţia-n partida rromilor!
-Da’ şi mie mi-ar trebui nişte role, teteo! Poate ni le dă vecinu’ cu-mprumut, de la feciorul dînsului! Că nu le stric…- ceru un cap buhăit de adolescent, ieşit şi el la aer, de prin măruntaiele containerului.

Am fugit, lăsînd dracului şi găleata de plastic nouă, şi gunoiul mai vechi, şi cheful de conversaţii interlope. Deocamdată, pînă găsesc un schimb de cartier, folosesc un tomberon din centru , încăpător. Şi nelocuit!…